ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 583/2022

Ședința publică din data de 10 martie 2022

Asupra recursului de față:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Brașov la 28 decembrie 2016 sub nr. x/2016, reclamanții A. și B. au chemat în judecată pârâtele C. S.A. și D., solicitând instanței să dispună:

- obligarea pârâtei C. S.A. la restituirea sumei totale de 46.039,82 CHF reprezentând diferențe de dobândă achitate în plus, în perioada ianuarie 2009- iunie 2016 în cuantum de 20.268,27 CHF, la care se adaugă comisionul de administrare pentru aceeași perioadă, în cuantum de 25.771,55 CHF, în baza contractului de credit ipotecar nr. cx din 29.09.2008;

- să dispună obligarea pârâtei la plata de daune interese în cuantumul dobânzii legale, aplicată la sumele menționate în petitul anterior, pentru fiecare rată/plată în parte de la momentul încasării și până la data plății lor efective, respectiv, dobânda legală calculată pentru perioada ianuarie 2009- iunie 2016, sumă actualizată până la plata efectivă a debitului;

- să se constate caracterul abuziv al clauzei cuprinsă în art. 10.2 din contractul de credit ipotecar nr. cx din 29.09.2008 și să se dispună obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate dispozițiile din Legea nr. 193/2000, O.U.G. nr. 50/2000.

Prin sentința civilă nr. 9180/2017 din 28 septembrie 2017 a Judecătoriei Brașov a fost admisă excepția necompetenței materiale a instanței, invocată din oficiu, fiind declinată competența de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului Brașov.

Pe rolul acestei instanțe cauza a fost înregistrată la data de 4 octombrie 2017, sub nr. x/2016*.

Prin sentința civilă nr. 298/C din 26 martie 2020 pronunțată de Tribunalul Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâții C. S.A. și D. și, în consecință:

Au fost obligate pârâtele să plătească reclamanților următoarele sume:

- 9.711,67 CHF reprezentând dobândă achitată în plus în perioada ianuarie 2009- iunie 2016, în baza contractului de credit ipotecar nr. cx din 29.09.2008 și dobânda legală aferentă în cuantum de 16.676,27 RON;

- comision de administrare în cuantum de 24.926,18 CHF, achitat în perioada 29.09.2008 - 03.06.2016, și dobânda legală aferentă în cuantum de 36.088,55 RON;

Au fost respinse restul pretențiilor reclamanților.

Prin sentința civilă nr. 450/C din 7 iulie 2020 pronunțată de Tribunalul Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a fost respinsă cererea formulată de reclamanții A. și B. privind completarea sentinței civile nr. 298/C din 26 martie 2020.

Împotriva sentinței civile nr. 298/C din 26 martie 2020 a Tribunalului Brașov au declarat apel pârâtele C. S.A. și D..

Prin decizia civilă nr. 1133/Ap din 20 noiembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția Civilă au fost admise apelurile declarate de apelantele C. S.A. și D. împotriva sentinței civile nr. 298/C din 26 martie 2020 pronunțată de Tribunalul Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că:

Respinge în tot cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții A. și B. în contradictoriu cu pârâții C. S.A. și D..

Păstrează dispozițiile sentinței privind respingerea restului pretențiilor reclamanților.

Obligă intimații A. și B. la plata sumei de 3839,64 RON către apelanta D. cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru.

Împotriva acestei decizii, reclamanții A. și B. au declarat recurs.

Prin memoriul de recurs, recurenții au solicitat, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., admiterea recursului, casarea deciziei atacate și reținerea pentru rejudecare.

În argumentarea memoriului de recurs, recurenții susțin că prin soluția pronunțată de instanța de apel s-a dat o greșită interpretare a dispozițiilor Legii nr. 193/2000 cât și a jurisprudenței CJUE, cu privire la drepturile consumatorilor și obligațiilor ce revin instanțelor de judecată în litigiile dintre consumatori și vânzători/furnizori.

In ceea ce privește sancțiunea aplicabilă în cazul constatării caracterului abuziv al unor clauze contractuale, aceasta este inopozabilitatea sau ineficacitatea, regimul acestei sancțiuni fiind practic identic cu cel al nulității absolute, în acest sens pronunțându-se și ÎCCJ într-o decizie de speță, respectiv decizia nr. 686/21.02.2013.

Cu privire la obligarea pârâtei de a restitui reclamanților sumele plătite și nedatorate în baza clauzelor declarate nule absolute, recurenții solicită să fie avut în vedere pe de o parte principiu restitutio in integrum care impune că tot ceea ce s-a executat în temeiul unui act inexistent sau lovit de nulitate să fie restituit, iar pe de altă parte principiul, potrivit căruia, se interzice îmbogățirea unei persoane în dauna alteia fără o cauză legitimă.

Astfel, odată dispărută cauza legitimă, ca efect al producerii nulității absolute, rezultă că toate prestațiile executate în temeiul clauzelor nule trebuie întoarse, în acest sens sunt și concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză, prin care se arată sumele ce trebuie restituite: suma de 9711,67 CHF reprezentând dobândă achitată în plus, în perioada ianuarie 2009- iunie 2016 în baza contractului de credit ipotecar nr. x din 29.09.2008 și dobândă legală aferentă în cuantum de 16676,27 RON și comisionul de administrare de 2492,18 CHF pentru perioada 29.09.2008-03.06.2016, la care se adaugă dobânda aferentă în cuantum de 36088,55 RON.

În privința, comisionului de administrare, recurenții arată că banca a invocat includerea comisionului de administrare în costul total al creditului susținând că această clauza nu poate fi supusă unei evaluări privind eventualul său caracter abuziv, întrucât comisionul face parte din prețul contractului, astfel că nu poate fi cenzurat de către instanțe, potrivit articolului 4 alin. (2) din Directivă respectiv 4 alin. (6) din Legea de transpunere, nr. 93/2000, aspecte care în opinia recurenților nu pot fi susținute, în mod întemeiat.

Mai mult decât atât, comisionul de administrare a creditului din perspectiva riscurilor asumate, constituind, în realitate, contravaloarea prejudiciului cauzat băncii prin neexecutarea contractului, este exclus expres din dobânda anuala efectivă, deci din costul total al creditului la consumator, exprimat în procent anual din valoarea creditului total acordat. Acest lucru rezultă din definiția DAE enunțată în Condițiile Generale ale Convenției, care exclude expres, din calculul dobânzii anuale efective, cheltuielile plătibile de împrumutat pentru nerespectarea uncia dintre angajamentele sale stipulate în contractul de credit, or comisionul de administrare reprezintă tocmai o asemenea cheltuială.

Cu privire la obligarea plății dobânzilor legale, aceasta este justificată prin prisma dispozițiilor art. 1535 C. civ., ce prevăd "în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. In acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plății ar fi mai mic".

Pentru aceste considerente, recurenții se consideră îndreptățiți să solicite admiterea recursului astfel cum a fost formulat în scris și depus la dosar.

Prin întâmpinarea, depusă la 23 aprilie 2021, intimata C. S.A. a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea deciziei atacate ca fiind legală și temeinică.

Prin întâmpinarea, depusă la 17 mai 2021, intimata D. a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Prin încheierea pronunțată în complet de filtru la data de 01 iulie 2021, Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Prin încheierea din 16 decembrie 2021 în complet de filtru, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis în principiu recursul declarat de declarat de recurenții-reclamanți A. și B. împotriva deciziei civile nr. 1133/Ap din 20 noiembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția Civilă.

Examinând hotărârea atacată, în limita impusă de criticile din cererea de recurs, încadrate în cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție urmează să admită recursul reclamanților, pentru considerentele care succed:

Instanța de recurs reține că motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. vizează situația în care hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, în sensul că acestea lipsesc cu desăvârșire sau există o motivare, dar ea este insuficientă și nu răspunde tuturor criticilor aduse hotărârii de primă instanță.

În accepțiunea art. 425 alin. (1) lit. b) coroborat cu art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., motivarea unei hotărâri trebuie să fie clară, precisă, să răspundă în fapt și în drept pretențiilor formulate de părți, să conducă în mod logic și convingător la soluția din dispozitiv, numai o astfel de motivare constituind pentru părți o garanție împotriva arbitrariului judecătorilor, iar pentru instanțele superioare un element necesar în exercitarea controlului declanșat prin căile de atac.

Verificând considerentele hotărârii recurate se constată că decizia atacată conține vicii de nemotivare de natura celor mai sus enunțate.

Astfel, în prezentul dosar reclamanții au solicitat obligarea pârâtelor C. S.A. și D. la restituirea sumei totale de 46.039,82 CHF reprezentând diferența de dobândă achitată în plus, în perioada ianuarie 2009- iunie 2016, la care se adaugă comisionul de administrare pentru aceeași perioadă și la plata de daune-interese în cuantumul dobânzii legale, aplicată la sumele menționate în petitul anterior, pentru fiecare rată/plată în parte de la momentul încasării și până la data plății lor efective, precum și să se constate caracterul abuziv al clauzei cuprinsă în art. 10.2 din contractul de credit ipotecar.

Prin sentința de fond au fost admise primele două petite ale cererii de chemare în judecată, care au vizat dobânda achitată în plus și comisionul de administrare, fiind respinse celelalte două petite ale acțiunii.

Apelul declarat de pârâta C. a vizat capetele de cerere admise de prima instanță, iar apelul pârâtei D. a vizat excepția lipsei calității procesuale pasive.

Instanța de apel a admis ambele apeluri și a schimbat în parte sentința apelată, în sensul respingerii în tot a cererii de chemare în judecată.

Instanța de recurs constată că prin hotărârea recurată nu se răspunde, criticilor din apel prin care pârâta C. a combătut considerentele primei instanțe care a admis capătul de cerere referitor la clauza de la art. 7.1 lit. c) din contractul de credit ipotecar cx/29.09.2008, privind comisionul de administrare, pe care a considerat-o ca fiind clauză abuzivă în sensul art. 4 din Legea nr. 193/2000.

Instanța de recurs reține că motivarea instanței de apel nu este completă, deoarece nu analizează de ce a apreciat că și clauza de la art. 7.1 lit. c) din contractul de credit ipotecar cx/29.09.2008, privind comisionul de administrare nu este clauză abuzivă în sensul art. 4 din Legea nr. 193/2000.

Hotărârea adoptată de instanța de apel nu analizează aceste critici invocate de pârâta C., pentru a se stabili dacă aspectele relevate se confirmă sau nu se confirmă și dacă au fost încălcate principiile fundamentale ale procesului civil și, eventual, toate consecințele care ar putea decurge dintr-o atare neregularitate.

Instanța de recurs constată că, deși pârâta-apelantă C. a formulat critici împotriva soluției prin care a fost obligată la plata sumei de 24.926,16 CHF, cu titlu de comision de administrare, punând în discuție caracterul nefondat al cererii de restituire a acestei sume achitată de către reclamanți, instanța de apel nu a răspuns prin niciun considerent acestor susțineri.

Față de considerentele mai sus reținute, este întemeiat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., întrucât instanța de apel a omis să analizeze o parte din motivele de apel formulate de pârâta C. în legătură cu soluția dată de prima instanță capătului de cerere privind obligarea acesteia la plata cuantumului comisionului de administrare, achitat în perioada 29.09.2008 - 03.06.2016 pentru care s-a calculat și dobânda legală.

În aceste limite, recursul urmează a fi admis în temeiul art. 496 alin. (2) și art. 497 C. proc. civ., cu consecința casării deciziei recurate și a trimiterii cauzei spre o nouă judecată instanței de apel. Prin raportare la considerentele ce preced, instanța de apel urmează a realiza o nouă judecată a cauzei, în limita criticilor formulate prin cererea de apel și reținute că nu au fost analizate de instanța de prim control judiciar.

Față de cele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 497 din C. proc. civ., va admite recursul declarat de recurenții-reclamanți A. și B. împotriva deciziei civile nr. 1133/Ap din 20 noiembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția Civilă, pe care o va casa și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenții-reclamanți A. și B. împotriva deciziei civile nr. 1133/Ap din 20 noiembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția Civilă, în contradictoriu cu intimatele-pârâte C. S.A. și D. BUDAPESTA.

Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 martie 2022.