ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 21/2020

Ședința publică din data de 15 ianuarie 2020

Deliberând asupra recursului de față, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 27 iulie 2015 pe rolul Judecătoriei Brașov, sub nr. x/2015, reclamanții A. și B. au solicitat în contradictoriu cu pârâta C. S.A. (actualmente D. S.A.) (i) să se constatate caracterul abuziv al clauzelor din contractul de credit nr. x/13.10.2008, respectiv art. 5.1 privind comisionul de acordare, art. 5.3 privind posibilitatea băncii de a modifica dobânda în orice moment, conform deciziei sale, (ii) să fie obligată pârâta să plătească reclamanților suma de 1.644 CHF reprezentând comision de acordare, (iii) să se constatate caracterul abuziv al art. 7.1 lit. m), n), art. 7.2, (iv) să fie obligată pârâta să calculeze dobânda variabilă în Libor la 3 luni, plus marja de 4,7 pct. procentuale pe toată perioada contractuală și să restituie sumele încasate cu titlu de dobândă majorată, (v) să se constatate caracterul abuziv al art. 6.3, (vi) să fie obligată pârâta la convertirea în RON la cursul de schimb de la data acordării creditului, urmând ca plata să se realizeze în RON pe toată perioadă de valabilitate a contractului de credit, (vii) să fie obligată pârâta la plata dobânzii legale pentru sumele încasate în plus, cu cheltuieli de judecată.

Pârâta a depus întâmpinare prin care a invocat excepția netimbrării, excepția prescripției dreptului la acțiune privind solicitarea înlăturării clauzelor abuzive și restituirea sumelor achitate și excepția necompetenței teritoriale. Prin încheierea din 26 ianuarie 2016 instanța a respins excepția netimbrării, excepția prescripției dreptului la acțiune privind solicitarea înlăturării clauzelor abuzive și restituirea sumelor achitate și excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Brașov.

Prin sentința civilă nr. 2621 din 22 martie 2016, Judecătoria Brașov a admis în parte cererea de chemare în judecată precizată, a constatat caracterul abuziv al clauzelor din contractul de credit nr. x/13.10.2008 privind art. 5.1 și art. 5.3 privind posibilitatea băncii de a modifica dobânda în orice moment conform deciziei sale și a obligat pârâta să plătească reclamanților suma de 1.644 CHF, reprezentând comisionul de acordare. A respins capetele 1 lit. c) și 3-8 din cererea introductivă.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții și pârâta. Prin decizia civilă nr. 1209/A din 9 iunie 2017, Tribunalului Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis apelurile formulate, a anulat sentința apelată, a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Brașov și a stabilit competența de soluționare a acțiunii în favoarea Tribunalului Brașov, complet litigii cu profesioniștii.

La termenul de judecată de la 25 septembrie 2017, instanța a luat act de faptul că pârâta nu a mai susținut excepția de netimbrare a cererii de chemare în judecată, a respins excepția de necompetență teritorială și a unit cu fondul excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocate de pârâtă, prin întâmpinare.

Prin sentința civilă nr. 1279/C din 21 noiembrie 2017, instanța a admis în parte cererea de chemare în judecată, astfel:

(i) a constatat caracterul abuziv și nulitatea absolută a clauzei prevăzută la art. 1.3 lit. a) din contractul de credit nr. x/13.10.2008 încheiat între părți, privind comisionul de administrare în sumă de 1.644 CHF;

(ii) a obligat pârâta să restituie reclamanților suma de 1.644 CHF încasată cu titlu de comision de administrare, la care se adaugă dobânda legală calculată de la data introducerii acțiunii, 27 iulie 2015, până la data plății efective;

(iii) a constatat caracterul abuziv și nulitatea absolută a clauzelor prevăzute la art. 5.1 și 5.3 din contractul de credit doar cu privire la posibilitatea băncii de a modifica unilateral marja care compune dobânda și care era prevăzută inițial la 4,7 puncte procentuale pe an, și la inexistența obligației băncii de a notifica și comunica împrumutatului noul grafic de rambursare cuprinzând dobânda modificată atunci când aceasta s-a modificat ca urmare a variației Libor la 3 luni;

(iv) a obligat pârâta să restituie reclamanților sumele încasate ca urmare a modificării unilaterale a marjei care compune dobânda în sensul majorării acesteia peste cele 4,7 puncte procentuale pe an stabilite la art. 1.2 din contractul de credit, la care se adaugă dobânda legală calculată de la data introducerii acțiunii, 27 iulie 2015, până la data plății efective;

(v) a constatat caracterul abuziv și nulitatea absolută a clauzelor prevăzute la art. 7.1 lit. m) și n) și la art. 7.2 din contractul de credit nr. x/13.10.2008 încheiat între părți.

Instanța a respins celelalte pretenții ale reclamanților, a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată către reclamantul A. și a respins cererea pârâtei de obligare a reclamanților la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta C. S.A.

Prin decizia civilă nr. 570/Ap din 26 aprilie 2018, Curtea de Apel Brașov, secția Civilă a admis apelul declarat de pârâta C. S.A. și a schimbat în parte sentința civilă nr. 1279/C din data de 21 noiembrie 2017 a Tribunalului Brașov, secția a II-a civilă, în sensul că a obligat pârâta să restituie reclamanților sumele încasate în perioada 17 aprilie 2009-19 septembrie 2010, ca urmare a modificării unilaterale a marjei care compune dobânda în sensul majorării acesteia peste cele 4,7 puncte procentuale pe an stabilite la art. 1.2 din contractul de credit, la care se adaugă dobânda legală calculată de la data introducerii acțiunii, 27 iulie 2015, până la data plății efective. Instanța a păstrat restul dispozițiilor sentinței apelate și a obligat reclamanții la plata cheltuielilor de judecată în apel reprezentând taxa de timbru aferentă pretențiilor admise.

Împotriva acestei decizii au formulat recurs reclamanții A. și B., solicitând în principal casarea în parte a deciziei recurate, respingerea apelului formulat de pârâta C. S.A. și păstrarea în integralitate a dispozițiilor sentinței nr. 1279/C din 21 noiembrie 2017 a Tribunalului Brașov, secția a II-a civilă.

Motivele invocate de recurenții-reclamanții A. și B. sunt, în esență, următoarele:

Recurenții-reclamanți consideră că instanța de apel a reținut în mod nelegal că dobânda stabilită prin actul adițional nr. x din 29 septembrie 2010 nu are caracter abuziv deoarece părțile au convenit ca rata dobânzii să fie calculată în funcție de Libor la 3 luni la care se adaugă marja fixă a băncii, iar prin semnarea acestui act adițional, recurenții-reclamanți ar fi acceptat majorarea ratei dobânzii la 6,7 %. Se invocă și faptul că instanța de apel ar fi interpretat greșit prevederile actului adițional nr. x din 29 septembrie 2010, pe care recurenții-reclamanți îl consideră abuziv.

În memoriul de recurs se mai arată că instanța de apel a pronunțat o decizie cu încălcarea și aplicarea greșită a prevederilor art. 969, 977 și 983 C. civ. din 1864 aplicat la art. I.1 din actului adițional nr. x din 29 septembrie 2010. Se invocă și caracterul abuziv al prevederilor actului adițional prin prisma dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 193/2000.

Recurenții-reclamanți susțin că banca a modificat unilateral marja inclusă în formula de calcul a dobânzii, majorând-o de la 4,7% la 6,7%, susținând că prin semnarea actului adițional nr. x din 29 septembrie 2010, aceștia nu și-ar fi dat acordul pentru majorarea ratei dobânzii, ci numai în ceea ce privește condițiile în care banca poate modifica marja inițială. Astfel se concluzionează că respectiva convenție nu este legal făcută în sensul art. 969 C. civ. din 1864.

În opinia recurenților-reclamanți, intenția comună a părților la încheierea actului adițional nu a fost să majoreze dobânda, ci să stabilească situațiile în care banca poate modifica marja fixă. Prin inserarea unei marje majorate a dobânzii, banca și-ar fi dovedit reaua-credință și ar fi creat un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, aspect pe care recurenții-reclamanți consideră că îl pot invoca pe cale de apărare și pe care instanța l-ar putea analiza din oficiu.

În drept, recurenții-reclamanți au invocat motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Pe baza cererii de recurs și a actelor din dosar, în temeiul art. 493 C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul-asistent desemnat.

Prin încheierea din 17 aprilie 2019, s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursurilor declarate, în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.. Recurenții-reclamanți au depus punct de vedere cu privire la raport.

Prin încheierea din 6 noiembrie 2019, s-a fixat termen de judecată la 15 ianuarie 2020, în ședință publică, în vederea discutării excepției nulității recursului.

La 13 ianuarie 2020, recurenții-reclamanți au depus note de ședință prin care au solicitat respingerea excepției nulității recursului și admiterea recursului, astfel cum a fost formulat.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte reține următoarele:

Înalta Curte, potrivit art. 494, raportat la art. 482 și la art. 248 alin. (1) C. proc. civ., va analiza cu prioritate excepția nulității recursului în raport de prevederile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. și de modul în care recurenții-reclamanți au înțeles să motiveze recursul raportat la considerentele deciziei atacate.

Art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. prevede că cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul, precum și dezvoltarea lor.

Motivarea recursul presupune pe de o parte indicarea unuia/unora dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar pe de altă parte dezvoltarea acestuia/acestora, în sensul formulării unor critici privind considerentele pe care instanța care a pronunțat hotărârea atacată și-a fundamentat soluția pronunțată.

Recursul nu se poate limita la o simplă indicare formală a textelor legale, condiția dezvoltării motivelor de nelegalitate implicând obligația de a arăta argumentele prin care se tinde a se demonstra pentru care motive este eronat și nelegal raționamentul instanței de apel.

Cu privire la recursul declarat de recurenții-reclamanți, Înalta Curte reține că se formulează critici numai cu privire la soluția instanței de apel de a dispune restituirea de către intimata-pârâtă a sumelor încasate ca urmare a modificării unilaterale a marjei dobânzii în sensul majorării acesteia în perioada 17 aprilie 2009 (data notificării recurenților-reclamanți cu privire la modificarea unilaterală a marjei dobânzii) - 19 septembrie 2010 (data încheierii actului adițional nr. x, semnat între recurenții-reclamanți și intimata-pârâtă).

Înalta Curte observă că recurenții-reclamanți nu încadrează criticile formulate în motivul menționat în memoriul de recurs.

Prin soluția pronunțată, instanța de apel a limitat perioada pentru care intimata-pârâtă este obligată să restituie aceste sume, reținând că între părți a existat un acord de voință cu privire la modificarea marjei băncii de la 4,7% la 6,7%, acord de voință materializat prin semnarea de către toate părțile a actului adițional nr. x la contractul de credit. În prezenta cale de atac, recurenții-reclamanți invocă greșita aplicare și interpretare a dispozițiilor art. 969, 977 și 983 C. civ. din 1864, texte de lege care reprezintă cadrul general în care se încheie orice contract. Nu se indică motivele pentru care nu este corect raționamentul prin care instanța de apel a reținut incidența dispozițiilor acestui act adițional în raporturile dintre părți și care este prevederea legală încălcată, textele de mai sus fiind invocate în mod formal. Simpla nemulțumire a părților față de soluțiile pronunțate, fără a se dezvolta și arăta, în concret, în ce constau greșelile săvârșite de instanță pentru a se putea, astfel, verifica încadrarea criticilor în motivul de casare invocat, nu este suficientă pentru a justifica admiterea recursului, neinvocarea unor veritabile motive de recurs fiind sancționată de art. 489 alin. (2) C. proc. civ. cu nulitatea cererii.

Înalta Curte mai reține că se invocă și caracterul abuziv al clauzelor actului adițional nr. x din 29 septembrie 2010, prin prisma dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000. Curtea observă că aceste critici nu au fost invocate prin cererea de chemare în judecată, aceasta vizând exclusiv clauzele contractului de credit nr. x/13.10.2008 în forma sa inițială. Potrivit art. 494 raportat la art. 478 alin. (3) C. proc. civ., în recurs nu se poate schimba obiectul sau cauza cererii de chemare în judecată și nici nu se pot formula pretenții noi. Văzând aceste prevederi legale, Înalta Curte constată că aceste critici nu pot fi primite în calea de atac a recursului.

În consecință, Înalta Curte, văzând dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. și în conformitate cu dispozițiile art. 489 alin. (2) și ale art. 496 alin. (1) teza a III-a C. proc. civ., va admite excepția invocată și va anula recursul declarat de recurenții-reclamanți A. și B. împotriva deciziei nr. 570 din 26 aprilie 2018, pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția Civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenții-reclamanți A. și B. împotriva deciziei nr. 570 din 26 aprilie 2018, pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția Civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 ianuarie 2020.