ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 573/2021

Ședința publică din data de 10 martie 2021

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la 26 septembrie 2014 și precizată ulterior, reclamanta Bucur Obor S.A. i-a chemat în judecată pe pârâții A. și B., solicitând instanței obligarea acestora la plata sumei de 12.000.000 RON, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciile aduse în exercitarea mandatului de administratori ai societății Bucur Obor S.A., cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 2.878 din 2 octombrie 2018, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis excepția lipsei dovezii calității de reprezentant, invocată de pârâtul B. și a anulat cererea formulată de reclamanta Bucur Obor S.A. pentru lipsa dovezii calității de reprezentant.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta Bucur Obor S.A., care a solicitat schimbarea în tot a hotărârii apelate, în sensul respingerii excepției lipsei calității de reprezentant și al trimiterii cauzei la prima instanță în vederea continuării judecății.

Apelul a fost admis prin decizia civilă nr. 1.387A din 20 septembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, care a anulat sentința apelată și a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului București, secția a VI-a civilă.

Recursul formulat împotriva deciziei de apel

Intimații- pârâți au atacat cu recurs decizia pronunțată în apel, solicitând casarea acesteia pentru motive pe care le-au încadrat în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivului de nelegalitate prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenții au invocat încălcarea art. 461 alin. (2), art. 477 și art. 480 alin. (3) C. proc. civ., pentru argumentele ce vor fi expuse rezumativ în cele ce urmează.

Din perspectiva prevederilor art. 461 alin. (2) C. proc. civ., recurenții au arătat, în esență, că excepția care a fost pusă în dezbaterea contradictorie a părților și admisă de prima instanță a fost cea a lipsei calității de reprezentant, astfel că în apel s-a reținut corect că argumentele vizând inadmisibilitatea acțiunii [art. 193 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 155 din Legea nr. 31/1990] nu au legătură cu excepția soluționată, dar în acest caz instanța de apel trebuia să facă aplicarea art. 461 alin. (2) C. proc. civ. și să le înlăture, iar nu să dispună anularea sentinței.

În ceea ce privește încălcarea prevederilor art. 477 C. proc. civ., privind limitele efectului devolutiv al apelului, recurenții au susținut că instanța de apel a făcut referire la principii fundamentale ale procesului civil și la calitatea hotărârii apelate, fără a fi constatat explicit că aceste aspecte constituie motive de ordine publică și fără ca apelanta-reclamantă să le fi invocat.

Totodată, au arătat că prin apelul declarat împotriva sentinței primei instanțe s-a invocat existența unei confuzii între lipsa dovezii calității de reprezentant și lipsa calității de reprezentant înseși, astfel că instanța de apel putea soluționa calea de atac verificând dacă prima instanță a procedat corect prin soluționarea procesului fără a intra în cercetarea fondului.

În fine, referitor la încălcarea dispozițiilor art. 480 alin. (3) C. proc. civ., recurenții au arătat că, potrivit dispozițiilor legale enunțate, trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe ar fi fost posibilă numai dacă instanța de apel ar fi constatat că tribunalul nu a intrat în mod greșit în cercetarea fondului și ar fi respins excepția lipsei (dovezii) calității de reprezentant. Or, instanța de apel nu a examinat calitatea soluției, ci s-a limitat la aspecte privind calitatea motivării sentinței, care nu au fost invocate în apel.

În motivarea căii de atac, recurenții au invocat și încălcarea dispozițiilor art. 13 și art. 14 alin. (5) și (6) C. proc. civ., critici ce se subsumează de asemenea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Potrivit susținerilor recurenților, prin faptul că a cenzurat hotărârea primei instanțe pe motiv că nu a pus în vedere părții adverse "perspectiva din care se discută" excepția privind calitatea de reprezentant, instanța de apel a aplicat în mod extensiv prevederile legale indicate - care nu pot fi interpretate în sensul direcționării părților către o anumită soluție -, încălcând astfel dreptul la un proces echitabil.

Prin prisma motivului de casare prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenții au invocat încălcarea dispozițiilor art. 2.009 C. civ. și art. 82 C. proc. civ., considerând că, în contextul în care apelul a vizat exclusiv soluția dată de prima instanță excepției lipsei calității de reprezentant, dispozițiile ce reglementează calitatea de reprezentant vizează fondul excepției și reprezintă norme de drept material.

În esență, subsumat acestui motiv de casare, recurenții au arătat că instanța de apel a făcut o distincție artificială între inexistența calității de reprezentant și lipsa dovezii acestei calități și nu a dat o dezlegare proprie excepției lipsei dovezii calității de reprezentant. Or, în condițiile în care în sentința tribunalului s-a reținut că hotărârile A.G.A. prin care a fost desemnată persoana ce urma să exercite acțiunea erau nule absolut, iar în drept au fost invocate prevederile art. 8o alin. (3) și art. 82 alin. (1) C. proc. civ. și art. 155 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, era evident că excepția privind calitatea de reprezentant a fost soluționată corect.

Apărările intimatei

Prin întâmpinarea depusă la doar, intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat și a formulat apărări în raport cu motivele invocate, susținând că acestea nu se încadrează în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ.

Procedura derulată în recurs

În conformitate cu dispozițiile art. 493 C. proc. civ., în cauză s-a dispus efectuarea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, raport care a fost întocmit și atașat la dosar, iar după analizarea lui în completul de filtru, a fost comunicat părților.

Prin raport s-a arătat că recursul este admisibil și că îndeplinește condițiile de formă extrinseci și intrinseci prevăzute de lege.

Părțile au depus puncte de vedere la raport, recurenții în sensul admisibilității recursului, iar intimata în sensul că recursul este nul pentru neîncadrarea motivelor de recurs formulate în cazurile de casare prevăzute în art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Prin încheierea din 11 noiembrie 2020, completul de filtru a respins excepția nulității recursului și, constatând că recursul nu poate fi soluționat în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (5) și (6) C. proc. civ., a admis în principiu calea extraordinară de atac și a stabilit, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (7) C. proc. civ., termen pentru soluționarea acesteia cu citarea părților, în ședință publică.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând decizia atacată prin prisma motivelor de casare invocate, în raport cu actele dosarului, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare.

Așa cum s-a menționat în expunerea rezumativă a istoricului cauzei, prima instanță a admis excepția lipsei dovezii calității de reprezentant invocată de pârâtul B. și a anulat, pentru lipsa dovezii calității de reprezentant, acțiunea în răspunderea administratorilor, formulată de reclamanta Bucur Obor S.A în temeiul art. 155 din Legea nr. 31/1990, în baza Hotărârii A.G.A. din 19 septembrie 2014.

Potrivit textului normativ menționat, acțiunea în răspundere contra fondatorilor, administratorilor, directorilor, respectiv a membrilor directoratului și consiliului de supraveghere, precum și a cenzorilor sau auditorilor financiari, pentru daune cauzate societății de aceștia prin încălcarea îndatoririlor lor față de societate, aparține adunării generale, care va decide cu majoritatea prevăzută la art. 112 (majoritatea voturilor exprimate). Adunarea generală desemnează cu aceeași majoritate persoana însărcinată să exercite acțiunea în justiție.

Când adunarea generală decide cu privire la situația financiară anuală, poate lua o hotărâre referitoare la răspunderea administratorilor sau directorilor, respectiv a membrilor directoratului și consiliului de supraveghere, chiar dacă această problemă nu figurează pe ordinea de zi.

În esență, tribunalul a reținut că persoana care a exercitat acțiunea în numele societății reclamante nu își justifică, în condițiile legii, calitatea de reprezentant, mai precis că în speță lipsește dovada calității de reprezentant, pentru că Adunarea Generală a Acționarilor din 19 septembrie 2014 nu s-a derulat cu respectarea procedurii prevăzute în art. 155 din Legea nr. 31/1990, iar prin sentința nr. 5764 din 21 octombrie 2015, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2015, rămasă definitivă prin decizia nr. 2051/9 decembrie 2016 a Curții de Apel București, secția a VI-a civilă, a fost constatată nulitatea absolută a Hotărârii A.G.A. din 19 septembrie 2014.

În pofida hotărârii definitive care a stabilit, cu efectul lucrului judecat prevăzut în art. 431 C. proc. civ., nelegalitatea hotărârii A.G.A. privind desemnarea persoanei însărcinate să exercite acțiunea în justiție în reprezentarea societății reclamante, instanța de apel a admis calea de atac formulată de reclamantă împotriva sentinței tribunalului, a anulat sentința apelată și a trimis cauza spre rejudecare primei instanțe, reținând, în sinteză, următoarele:

"- contrar dispozițiilor art. 22 alin. (4) C. proc. civ., prima instanță nu a pus în calificarea corectă a apărărilor care tind să susțină atât ideea neregularității/lipsei exprimării voinței apelantei-reclamante Bucur Obor S.A. de a exercita acțiunea în răspundere, cât și ideea neregularității/lipsei desemnării persoanei împuternicite să exercite acțiunea; acest lucru era cu atât mai important cu cât există controversele amintite în legătură cu lipsa dovezii calității de reprezentant, lipsa calității de reprezentant sau lipsa puterii de reprezentare;

- contrar dispozițiilor art. 14 alin. (6) C. proc. civ., prima instanță și-a întemeiat hotărârea și pe motive care nu au fost supuse, în prealabil, dezbaterii contradictorii;

- nu există coerență între ce s-a pus în discuție, ce s-a pronunțat și ce s-a motivat;

- motivarea în sine a hotărârii nu satisface cerințele art. 425 alin. (1) pct. b C. proc. civ., fiind analizate aspecte nerelevante, dar, în același timp, fiind omise aspecte relevante față de situația de la data pronunțării și, de asemenea, existând contradicții chiar în cuprinsul considerentelor."

Considerentele citate mai sus sunt detaliate în cuprinsul deciziei recurate printr-o serie de argumente teoretice, în care, în loc să dezlege problemele sesizate în calea de atac și să expună raționamentul judiciar care a condus-o la concluzia că soluția pronunțată de tribunal - aceea a admiterii excepției lipsei dovezii calității de reprezentant, în temeiul art. 82 C. proc. civ. - ar fi greșită, instanța de apel s-a limitat la a identifica și exprima retoric "dileme" doctrinare și jurisprudențiale în raport cu procedura urmată de prima instanță și cu natura excepției care a dus la anularea acțiunii.

Or, apelul este o cale de atac devolutivă, în care, potrivit art. 477 alin. (1) C. proc. civ., instanța de apel trebuie să procedeze la rejudecarea cauzei în limitele stabilite, expres sau implicit, de către apelant, precum și cu privire la soluțiile care sunt dependente de partea din hotărâre care a fost atacată, verificând, în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță, așa cum prevede art. 479 C. proc. civ.

În ceea ce privește soluțiile pe care le pronunță instanța de apel, este de reținut că anularea hotărârii atacate intervine doar în situațiile expres prevăzute în art. 480 alin. (3)-(6) C. proc. civ., relevante în contextul criticilor formulate de recurenți fiind dispozițiile alin. (3) din articolul menționat: "În cazul în care se constată că, în mod greșit, prima instanță a soluționat procesul fără a intra în judecata fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părții care nu a fost legal citată, instanța de apel va anula hotărârea atacată și va judeca procesul, evocând fondul. Cu toate acestea, instanța de apel va anula hotărârea atacată și va trimite cauza spre rejudecare primei instanțe sau altei instanțe egale în grad cu aceasta din aceeași circumscripție, în cazul în care părțile au solicitat în mod expres luarea acestei măsuri prin cererea de apel ori prin întâmpinare; trimiterea spre rejudecare poate fi dispusă o singură dată în cursul procesului. Dezlegarea dată problemelor de drept de către instanța de apel, precum și necesitatea administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului."

Așadar, Înalta Curte constată ca fiind întemeiate criticile formulate de recurent cu privire la încălcarea art. 477 alin. (1) și art. 480 alin. (3) C. proc. civ., reținând că, în aplicarea prevederilor citate mai sus, instanța de apel are obligația să procedeze la o nouă judecată în limitele efectului devolutiv al apelului și să stabilească ea însăși calificarea juridică și temeinicia excepțiilor puse în dezbaterea contradictorie a părților, anularea sentinței urmând a interveni numai în măsura în care se va fi constatat că prima instanță a soluționat în mod greșit procesul fără să fi intrat în cercetarea fondului.

În ipoteza în care identifică, în cuprinsul sentinței, considerente prin care se dau dezlegări unor probleme de drept ce nu au legătură cu judecata procesului sau care sunt greșite, instanța de apel are posibilitatea să le înlăture ori să le înlocuiască, menținând soluția din dispozitivul hotărârii atacate și evitând astfel anularea unei sentințe cu argumente ce țin exclusiv de calitatea motivării.

Având în vedere considerentele astfel reținute, care atrag reformarea deciziei recurate pentru motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. și fac de prisos examinarea, în acest stadiu procesual, a celorlalte critici formulate în recurs, în temeiul art. 496-497 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa decizia atacată și va trimite cauza spre o nouă judecată aceleiași instanțe de apel, care urmează a proceda conform celor rezultate din motivarea prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenții A. și B. împotriva deciziei civile nr. 1387A/20.09.2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Casează decizia atacată și trimite cauza spre o nouă judecată aceleiași instanțe de apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 10 martie 2021.