ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 508/2021

Ședința publică din data de 25 februarie 2021

Asupra contestației în anulare de față;

Prin cererea de revizuire înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VI-a civilă la data de 4 martie 2019, revizuenții A. și B. au solicitat, în contradictoriu cu intimata S.C. BUCUR OBOR S.A., anularea deciziei civile nr. 525/07.03.2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă și rejudecarea apelului declarat împotriva sentinței civile nr. 1160/03.04.2017 a Tribunalului București, secția a VI-a civilă.

În drept, au fost invocate prevederile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Prin decizia civilă nr. 1138/26.06.2019, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a sesizat Curtea Constituțională a României cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., a respins cererea de suspendare a judecății, a admis excepția tardivității cererii de revizuire și, în consecință, a respins cererea de revizuire, ca tardiv formulată.

Împotriva acestei decizii, recurenții-revizuenți A. și B. au declarat recurs, prin care au solicitat casarea ei și trimiterea cauzei curții de apel pentru o nouă judecată, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 din C. proc. civ.

Prin decizia nr. 1511 din 29 iulie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2019, s-a respins ca nefondat recursul declarat de recurenții-revizuenți B. și A. împotriva deciziei civile nr. 1138/26.06.2019 a Curții de Apel București, secția a VI-a civilă.

La data de 22 decembrie 2020 s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, sub nr. x/2020, contestația în anulare formulată de contestatorii B. și A. împotriva deciziei nr. 1511 din 29 iulie 2020, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2019, întemeiată pe dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ.

Contestatorii au solicitat admiterea contestației în anulare și rejudecarea recursului declarat împotriva deciziei nr. 1138/26.06.2019 a Curții de Apel București, secția a VI-a civilă, cu cheltuieli de judecată.

În cuprinsul contestației în anulare, s-a arătat că prin decizia nr. 1511 din 29 iulie 2020, instanța supremă, soluționând cel de-al doilea motiv de recurs ce a vizat nelegalitatea soluției de admitere a excepției de tardivitate a revizuirii a adăugat considerente noi, mai exact, a făcut aprecieri asupra admisibilității revizuirii, cu depășirea limitelor învestirii prin recurs, conform art. 22 alin. (6) din C. proc. civ.

Astfel, instanța de recurs a reținut inaplicabilitatea dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., arătând că acest caz de revizuire ar viza doar efectul negativ al autorității de lucru judecat, ceea ce ar presupune tripla identitate de părți, obiect și cauză. Totodată, a reținut că efectul pozitiv al autorității de lucru judecat invocat de către recurenți nu ar putea fi valorificat în cauză, în raport de momentul începerii procesului, respectiv 6 ianuarie 2015, asemenea posibilitate existând doar în procesele pornite după intrarea în vigoare a Legii nr. 310/2018.

Or, toate aceste aspecte legate de pretinsa inaplicabilitate a cazului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu au fost reținute în considerentele care au stat la baza respingerii revizuirii ca tardivă și nu au fost invocate prin recurs, instanța de recurs nefiind învestită cu analiza acestora.

Contestatorii apreciază că adăugarea acestor considerente nu era posibilă decât în situația în care s-ar fi formulat recurs împotriva considerentelor deciziei nr. 1138/26.06.2019, conform art. 461 alin. (2) și art. 494 din C. proc. civ. și doar dacă, în prealabil, ar fi fost puse în discuția părților, conform art. 14 alin. (5) din același cod.

Întrucât în cauză nu s-a formulat un recurs împotriva considerentelor deciziei nr. 1138/26.06.2019 și nici nu s-au pus în discuția părților aceste aspecte, rezultă că hotărârea este rezultatul unei erori materiale, constând atât în neobservarea faptului că nu s-a declarat recurs împotriva considerentelor, cât și în omisiunea de a pune în discuția părților inaplicabilitatea art. 509 pct. 8 din C. proc. civ.

Cu privire la admisibilitatea căii de atac promovate, contestatorii au susținut faptul că decizia nr. 1511 din 29 iulie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă este definitivă, fiind pronunțată în recurs, astfel încât sunt întrunite cerințele de admisibilitate ale contestației în anulare.

Contestatorii au mai arătat că adăugarea în calea de atac de considerente noi la o hotărâre judecătorească este posibilă doar atunci când considerentele acesteia "nu au legătură cu judecata acelui proces, sunt greșite ori cuprind constatări de fapt ce prejudiciază partea". Adăugarea considerentelor noi se face, conform art. 461 alin. (2) din C. proc. civ. numai "admițând calea de atac" și menținând soluția din dispozitivul hotărârii atacate. De asemenea, adăugarea considerentelor noi se face, conform art. 14 alin. (6) din C. proc. civ., numai după ce au fost "supuse în prealabil dezbaterii contradictorii".

Or, lipsa recursului formulat împotriva considerentelor și lipsa dezbaterii contradictorii sunt elemente materiale, nefiind chestiuni care să fi presupus o cercetare sau o analiză a instanței de judecată.

Referitor la temeinicia contestației în anulare, s-a arătat că pentru a fi incident motivul de contestație în anulare reglementat de art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ. este necesară îndeplinirea cumulativă a două condiții: a) existența unei erori materiale și b) caracterul determinant al acestei erori asupra soluției pronunțate, adică hotărârea să fie rezultatul săvârșirii acestei erori materiale.

În acest sens, s-a învederat că recurenții-revizuenți au invocat încălcarea normelor de drept material prevăzute de art. 3 și art. 430 din C. proc. civ., față de înlăturarea art. 11 din Constituție și respingerea revizuirii ca tardivă, astfel încât instanța de recurs nu se putea pronunța decât în limitele învestirii, conform art. 22 alin. (6) din C. proc. civ.

Pe calea recursului nu s-a solicitat completarea sau înlocuirea considerentelor deciziei recurate, astfel încât instanța de recurs, dintr-o eroare materială, nu a observat că nu a fost învestită cu un recurs împotriva considerentelor care să-i dea competența să adauge considerente proprii în susținerea legalității respingerii cererii de revizuire ca tardivă.

Cu alte cuvinte, contestatorii susțin faptul că numai prin săvârșirea unei erori materiale constând în neobservarea faptului că instanța de recurs nu a fost învestită cu un recurs împotriva considerentelor și în omisiunea punerii în discuția părților a acestor chestiuni noi referitoare la aplicabilitatea cazului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., atât sub aspectul efectului pozitiv al autorități de lucru judecat, cât și sub aspectul legii incidente la momentul începerii procesului, se poate explica adăugarea considerentelor proprii de către instanța de recurs.

Cele două erori materiale săvârșite involuntar de către instanța de recurs cu prilejul motivării recursului, respectiv neobservarea lipsei unui recurs împotriva considerentelor și omisiunea punerii în discuție a aplicabilității art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. la situația concretă dedusă judecății, au condus la pronunțarea unei hotărâri nelegale, prin adăugarea unor considerente proprii, prin care instanța a analizat aspecte care depășesc limitele învestirii acesteia prin motivele de recurs, conform dispozițiilor art. 22 alin. (6) din C. proc. civ., fără ca recurenții-revizuenți să fi avut dreptul la apărare.

Intimata S.C. BUCUR OBOR S.A. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității contestației în anulare, raportat la dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ. în subsidiar, intimata a solicitat respingerea acesteia, ca nefondată.

Înalta Curte, analizând contestația în anulare din perspectiva temeiului de drept invocat, reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale.

Semnificația conceptului de "eroare materială" a fost dezvoltată doctrinar și jurisprudențial, prin opoziție cu eroarea de judecată, subliniindu-se că vizează greșeli evidente în legătură cu aspectele formale ale judecății, în principal cu caracter procedural.

Scopul acestui caz de contestație în anulare este acela de a da posibilitatea instanței care a comis o greșeală, de fapt, involuntară, iar nu o greșeală de judecată, să își retracteze propria hotărâre. Astfel, ipoteza vizată de acest text de lege are în vedere erori cu privire la aspectele formale, procedurale, ale judecății în recurs sau situații în care se confundă ori se omit date materiale, factuale, importante ale cauzei pentru verificarea cărora nu este necesară o reexaminare a fondului ca urmare a unor greșeli de judecată.

În sensul dispozițiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., noțiunea de "greșeală materială" reprezintă o greșeală de ordin procedural de o asemenea gravitate încât a avut drept consecință pronunțarea unei soluții eronate, rezultată din confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale care determină soluția respectivă.

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, context în care motivul de anulare prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. este reglementat de un text de excepție, noțiunea de "greșeală materială" fiind restrictiv interpretată, în sensul că pe această cale nu pot fi valorificate greșeli de judecată cum ar fi cele de apreciere a probelor, de interpretare a aspectelor de fapt, a unor dispoziții legale ori modul de soluționare a unui incident procedural.

Dacă s-ar permite un astfel de demers procedural, în realitate, s-ar deschide calea unui veritabil recurs la recurs, adică reanalizarea aceluiași recurs prin redeschiderea unei judecăți soluționate definitiv, încălcându-se astfel securitatea raporturilor juridice, ceea ce legea nu permite.

În cauza de față, contestatorii B. și A. reclamă împrejurarea că dezlegarea dată recursului pe care l-au formulat împotriva deciziei civile nr. 1138/26.06.2019 a Curții de Apel București, secția a VI-a civilă este rezultatul unei erori materiale constând în neobservarea lipsei unui recurs împotriva considerentelor și omisiunea punerii în discuție a aplicabilității art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. la situația concretă dedusă judecății.

Înalta Curte constată că eroarea materială invocată de contestatori ca fiind săvârșită de instanța de recurs nu poate fi încadrată în dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., soluția de respingere ca nefondat a recursului declarat de recurenții-revizuenți B. și A. împotriva deciziei civile nr. 1138/26.06.2019 a Curții de Apel București, secția a VI-a civilă, nefiind rezultatul unei erori materiale, ci al modului în care instanța de recurs a înțeles să-și argumenteze hotărârea pronunțată.

Mai mult, Înalta Curte evidențiază că simplul fapt că autorii căii de atac sunt nemulțumiți de modul în care, prin decizia atacată, instanța supremă a soluționat recursul declarat împotriva deciziei civile nr. 1138/26.06.2019 a Curții de Apel București, secția a VI-a civilă, nu îi îndreptățește să promoveze prezenta contestație în anulare.

O asemenea concluzie se impune, câtă vreme instanța sesizată cu soluționarea contestației în anulare nu este îndrituită să verifice corectitudinea argumentelor expuse de instanța de recurs, în baza cărora a pronunțat soluția și, în funcție de rezultatul acestei analize, să dispună rejudecarea recursului, așa cum solicită contestatorii.

Față de considerentele anterior expuse, reținând că nu este incident motivul prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., Înalta Curte urmează ca, în temeiul art. 508 din același cod, să respingă contestația în anulare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de contestatorii B. și A. împotriva deciziei nr. 1511 din 29 iulie 2020, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2019.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 februarie 2021.