ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1135/2021

Ședința publică din data de 11 mai 2021

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la data de 12.04.2018 sub nr. x/2018, reclamanții A., B., C. și D., au solicitat, în contradictoriu cu pârâta Bucur Obor S.A., constatarea nulității absolute parțiale a hotărârii Adunării Generale Ordinare a Acționarilor Bucur Obor S.A., adoptate la data de 22.03.2018, respectiv punctele 1, 3 - 7, 11.

Prin sentința civilă nr. 240 din 01.02.2020, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a respins excepția lipsei de interes și cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe au formulat apel reclamanții, solicitând, în principal, anularea sentinței apelate cu trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, schimbarea hotărârii atacate, în sensul admiterii cererii introductive și constatării nulității absolute a hotărârilor AGOA adoptate la data de 22.03.2018, respectiv punctele 1, 3-7,11.

Apelanții-reclamanți au formulat și o cerere de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile prin care să se dea o rezolvare de principiu cu privire la modul de interpretare a dispozițiilor art. 132 alin. (2), art. 123 alin. (3) și art. 177 alin. (1) lit. a) și alin. (2) din Legea 31/1990.

Totodată, apelanții au formulat cerere de sesizare a Curții Constituționale în vederea soluționării a excepției de neconstituționalitate având ca obiect dispozițiile art. 132 alin. (2), art. 123 alin. (3) și 177 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 31/1990, în interpretarea că "în cadrul acțiunii în nulitatea hotărârii adunării generale nu este admisibilă cercetarea legalității registrului acționarilor".

Prin decizia civilă nr. 1797 din 16 decembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2018, a fost admisă excepția tardivității completării motivelor de apel. A fost respinsă cererea de completare a motivelor de apel ca tardivă. A fost respinsă cererea de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile. A fost respinsă cererea de sesizare a Curții Constituționale în vederea soluționării a excepției de neconstituționalitate având ca obiect dispozițiile art. 132 alin. (2), art. 123 alin. (3) și 177 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 31/1990, în interpretarea că în cadrul acțiunii în nulitatea hotărârii adunării generale nu este admisibilă cercetarea legalității registrului acționarilor. A fost respins apelul formulat de apelanții-reclamanți A., B., C. și D., ca nefondat.

Referitor la cererea de sesizare a Curții Constituționale în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate având ca obiect dispozițiile art. 132 alin. (2), art. 123 alin. (3) și 177 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 31/1990, în interpretarea că, în cadrul acțiunii în nulitatea hotărârii adunării generale nu este admisibilă cercetarea legalității registrului acționarilor, curtea de apel a reținut că aceste prevederi legale nu pot susține interpretarea arătată, prin urmare, potrivit art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3).

Împotriva acestei decizii au formulat recurs reclamanții A., B., C. și D., în ceea ce privește dispoziția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate având ca obiect dispozițiile art. 132 alin. (2), art. 123 alin. (3) și 177 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 31/1990.

În motivarea căii de atac, recurenții au invocat faptul că decizia atacată a fost dată cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, dar și cu aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv a art. 29 alin. (1) și (4) din Legea nr. 47/1992, sub aspectul condițiilor de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate.

Recurenții au criticat faptul că, prin decizia atacată, curtea de apel ar fi depășit atribuțiile puterii judecătorești în condițiile în care, instanța de judecată este limitată la verificarea celor patru condiții pentru declanșarea controlului de constituționalitate.

În acest sens recurenții arată că respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale pentru că excepția ar viza o interpretare imposibilă a dispozițiilor art. 132, art. 123 și 177 din Legea nr. 31/1990 excedează controlului admisibilității cererii de sesizare a CCR care se face exclusiv prin raportare la dispozițiile art. 29 din Legea nr. 147/1992 care stabilesc condițiile de admisibilitate, limitele vizând strict îndeplinirea sau neîndeplinirea cumulativă a acestor condiții imperative.

În concluzie, recurenții susțin că instanța de judecată nu avea competența să aprecieze asupra caracterului posibil sau imposibil al interpretării dispozițiilor legale, controlul admisibilității vizând exclusiv îndeplinirea sau neîndeplinirea cumulativă a celor patru condiții prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992.

Referitor la invocarea aplicării greșite a dispozițiilor legale recurenții arată că, întrucât au solicitat Curții Constituționale să exercite controlul constituționalității unor prevederi legale care sunt în vigoare, nu au fost declarate neconstituționale și sunt în legătură cu cauza, motivarea din cuprinsul deciziei atacate în sensul că, interpretarea susținută de recurenți ar viza o interpretare imposibilă, este nelegală.

Recurenții arată că, astfel cum rezultă din jurisprudența Curții Constituționale, este permisă declararea neconstituționalității unei anumite dispoziții legislative, într-o anumită interpretare, conform celor solicitate prin cererea de sesizare formulată în cauză.

În ceea ce privește admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale, recurenții susțin că dispozițiile invocate sunt aplicabile în cauză având în vedere că au invocat prin apel că respectarea art. 123 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 presupune întâi verificarea calității de acționar și apoi confirmarea deținerii acestei calități la data de referință și că interpretarea contrară ar conduce la concluzia că ar fi îndreptățită să participe la adunarea generală orice persoană, indiferent dacă deține sau nu calitatea de acționar, singura condiție fiind înscrierea sa în registrul acționarilor, ceea ce ar încălca prevederile legale imperative prevăzute de art. 177 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 31/1990- registrul acționarilor reprezintă o evidență a acționarilor și art. 123 alin. (3) din Legea nr. 31/1990- au anumite drepturi persoanele care sunt acționari la data de referință.

Înalta Curte, analizând recursul din perspectiva criticilor formulate îl va respinge ca nefondat pentru următoarele considerente:

Înalta Curte reține că, pentru a fi admisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale, din perspectiva dispozițiilor art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, republicată, aceasta este condiționată de îndeplinirea cumulativă a celor patru cerințe stipulate expres de textul legislativ, respectiv excepția să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele în care participă; excepția să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare; excepția să aibă ca obiect o prevedere legală care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia; excepția să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

În aplicarea art. 29 din Legea nr. 47/1992, are loc verificarea condițiilor sub aspectul respectării condițiilor legale în care excepția de neconstituționalitate, ca incident procedural, poate fi folosită, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate fiind inadmisibilă atunci când vizează, în realitate, o chestiune de interpretare și aplicare a legii sau când nu are legătură cu cauza.

Pentru a fi admisibilă și a crea obligația trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituțională, excepția trebuie să aibă legătură cu soluționarea cauzei, adică să producă un efect real, concret asupra cursului procesului și, implicit, asupra situației juridice a părții din proces.

Ca orice mijloc procedural, excepția de neconstituționalitate nu poate fi utilizată decât în scopul și cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituționalității unei dispoziții legale care are legătură cu soluționarea cauzei.

În consecință, în cadrul examenului de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, instanța de judecată trebuie să analizeze, implicit, eficiența folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.

Prin excepția de neconstituționalitate formulată, petenții au arătat că prin cererea de apel au invocat că, respectarea art. 123 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 presupune întâi verificarea calității de acționar și apoi confirmarea deținerii acestei calități la data de referință și că interpretarea contrară ar conduce la concluzia că ar fi îndreptățită să participe la adunarea generală orice persoană, indiferent dacă deține sau nu calitatea de acționar, singura condiție fiind înscrierea sa în registrul acționarilor, ceea ce ar încălca prevederi legale imperative: art. 177 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 31/1990 - registrul acționarilor reprezintă o evidență a acționarilor și art. 123 alin. (3) din Legea nr. 31/1990- au anumite drepturi persoanele care sunt acționari la data de referință.

Recurenții au criticat faptul că hotărârea a fost dată cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești susținând că instanța de judecată nu avea competența să aprecieze asupra caracterului posibil sau imposibil al interpretării dispozițiilor legale, controlul admisibilității vizând exclusiv îndeplinirea sau neîndeplinirea cumulativă a celor patru condiții prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992.

Critica este nefondată având în vedere că, din decizia atacată, nu rezultă că instanța de judecată s-a pronunțat asupra excepției de neconstituționalitate, așadar nu au fost depășite atribuțiile puterii judecătorești.

Dispoziția de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curții Constituționale, întrucât vizează interpretarea legii dintr-o perspectivă proprie a recurenților, s-a făcut în cadrul verificării condițiilor de admisibilitate, în mod special cu privire la îndeplinirea condiției ca sesizarea să aibă în vedere neconstituționalitatea prevederilor legale invocate, prin indicarea în concret a modului în care aceste prevederi contravin Constituției.

Această condiție este esențială pentru justificarea admiterii de către instanța de judecată a cererii de sesizare a Curții Constituționale, altfel sesizarea ar constitui o problemă de interpretare a legii, atribuție care intră în competența instanțelor judecătorești.

În acest sens, Înalta Curte reține că, instanța de contencios constituțional este chemată să verifice ex post compatibilitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei sau unor dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță, cu prevederile și principiile de ordin constituțional.

Or, prin susținerile recurenților nu este relevată incompatibilitatea dispozițiilor legale care formează obiectul sesizării cu prevederile și principiile de ordin constituțional, ci este propusă o interpretare a dispozițiilor legale dintr-o perspectivă proprie a recurenților, respectiv că, în cadrul acțiunii în nulitatea hotărârii adunării generale nu este admisibilă cercetarea legalității registrului acționarilor.

Prin urmare nu este îndeplinită cerința motivării excepției de neconstituționalitate prevăzută de art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, conform căruia, sesizările trebuie motivate.

Rațiunea dispozițiilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, rezidă în faptul că una dintre cerințele pe care trebuie să le îndeplinească cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea unei excepții de neconstituționalitate constă în expunerea motivelor de neconstituționalitate care fundamentează excepția, prin raportare la normele cuprinse în Constituție.

În consecință, întrucât cererea recurenților vizează o chestiune de interpretare și aplicare a legii, nu este îndeplinită condiția de admisibilitate ca, dispozițiile legale care formează obiectul cererii de sesizare a instanței constituționale, să vizeze neconstituționalitatea acestora, motiv pentru care sunt nefondate și criticile care privesc aplicarea greșită a legii.

Drept urmare, nefiind îndeplinite cerințele prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte urmează să respingă, ca nefondat, recursul declarat de recurenții D., C., B. și A. împotriva deciziei civile nr. 1797 din 16 decembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2018, cu privire la dispoziția de respingere a sesizării Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 132 alin. (2), art. 123 alin. (3) și art. 177 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 31/1990.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenții D., C., B. și A. împotriva deciziei civile nr. 1797 din 16 decembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2018, cu privire la dispoziția de respingere a sesizării Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 132 alin. (2), art. 123 alin. (3) și art. 177 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 31/1990.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi,11 mai 2021.