ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2538/2021

Ședința publică din data de 23 noiembrie 2021

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la 12 aprilie 2018, sub nr. x/2018, reclamanții A., B., C. și D. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta BUCUR OBOR S.A., constatarea nulității absolute parțiale a Hotărârii Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor BUCUR OBOR S.A., adoptată la 22 martie 2018, respectiv punctele 1, 3 - 7, 11.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 132 din Legea nr. 31/1990.

Prin sentința civilă nr. 240 din 1 februarie 2020, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a respins excepția lipsei de interes și cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiate.

Împotriva sentinței primei instanțe, au formulat apel reclamanții, solicitând, în principal, anularea sentinței apelate cu trimiterea cauzei spre rejudecare, iar, în subsidiar, schimbarea hotărârii atacate, în sensul admiterii cererii introductive și constatării nulității absolute a Hotărârii Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor BUCUR OBOR S.A., adoptată la 22 martie 2018, respectiv punctele 1, 3-7,11.

Prin decizia civilă nr. 1797 din 16 decembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2018, a fost admisă excepția tardivității completării motivelor de apel.

A fost respinsă cererea de completare a motivelor de apel ca tardivă.

A fost respinsă cererea de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile.

A fost respinsă cererea de sesizare a Curții Constituționale în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate având ca obiect dispozițiile art. 132 alin. (2), art. 123 alin. (3) și 177 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 31/1990, în interpretarea că în cadrul acțiunii în nulitatea hotărârii adunării generale nu este admisibilă cercetarea legalității registrului acționarilor.

A fost respins apelul formulat de apelanții-reclamanți A., B., C. și D., ca nefondat.

Împotriva deciziei instanței de apel, reclamanții A., B., C. și D. au declarat recurs, prin care au solicitat casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanței de apel.

În drept, recurenții au invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 7 și 8 C. proc. civ.

Totodată, recurenții au solicitat, prin cererea înregistrată la 18 martie 2021, pe rolul Înaltei Curți, sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 132 alin. (9) teza a doua din Legea nr. 31/1990, în raport de prevederile art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (1)-(2) și art. 124 alin. (2) din Constituție.

Prin adresa din 23.04.2021, recurenții au menționat că nu sunt de acord ca recursul să fie soluționat în completul de filtru prevăzut de art. 493 alin. (6) C. proc. civ., în situația în care se va constata că este admisibil.

Cererea de recurs a fost comunicată intimatei-pârâte la 16 aprilie 2021 .

Intimata-pârâtă a depus întâmpinare la 17 mai 2021, cu respectarea termenului legal, prin care a invocat excepția inadmisibilității recursului în raport de dispozițiile art. 132 alin. (9) din Legea nr. 31/1990 coroborat cu art. 457 alin. (1) și art. 483 alin. (3) C. proc. civ. și excepția nulității recursului în raport de dispozițiile art. 489 alin. (2) și 486 alin. (3) C. proc. civ.. Pe fond, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecată.

Intimata-pârâtă nu a menționat în cuprinsul întâmpinării dacă este de acord ca recursul să fie soluționat în completul de filtru prevăzut de art. 493 alin. (6) C. proc. civ., în situația în care se va constata că este admisibil.

Întâmpinarea a fost comunicată recurenților la 02 iunie 2021 .

Recurenții-reclamanți au depus răspuns la întâmpinare, la 11.06.2021, prin care au solicitat respingerea excepțiilor inadmisibilității și nulității recursului, precum și a argumentelor invocate de pârâtă prin întâmpinare, ca neîntemeiate.

Totodată, au arătat că au formulat cerere de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 132 alin. (9) teza a II-a din Legea nr. 31/1990, în raport de suprimarea căii de atac a recursului, care contravine dispozițiilor art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (1) și (2), art. 124 alin. (2) din Constituție, excepție care a fost atașată cererii de recurs.

Recurenții au solicitat suspendarea judecării recursului până la pronunțarea Curții Constituționale asupra aspectelor sesizate.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, iar prin încheierea din 5 octombrie 2021, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului către părți.

Numai recurenții au depus punct de vedere la raport, prin care au solicitat suspendarea judecății până la soluționarea excepției de neconstituționalitate, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Cu privire cererea de suspendare a judecății recursului până la soluționarea excepției de neconstituționalitate, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., "instanța poate suspenda judecata: când dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existența ori inexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți".

Suspendarea facultativă reglementată de acest text de lege poate fi dispusă dacă dezlegarea procesului depinde, în tot sau în parte, de existența sau inexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți.

Așadar, măsura suspendării facultative este lăsată la aprecierea instanței de judecată.

Pornind de la aceste considerații, instanța supremă reține că, în cuprinsul încheierii de sesizare a Curții Constituționale, opinia instanței de recurs, exprimată conform art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, a fost în sensul că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 132 alin. (9) teza a II-a din Legea nr. 31/1990 este neîntemeiată.

În acest context, instanța supremă apreciază că nu se impune suspendarea judecății recursului până la soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor anterior evocate, nefiind oportună dispunerea acestei măsuri față de jurisprudența instanței de contencios constituțional.

În plus, pronunțarea unei soluții de admitere a excepției de neconstituționalitate după soluționarea recursului ar putea fi valorificată pe calea motivului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ.

Relevante în acest sens sunt considerentele din deciziile nr. 387/2019 și 559/2019, prin care Curtea Constituțională a statuat că poate fi exercitată calea de atac a revizuirii împotriva deciziilor pronunțate de instanța supremă în completul de filtru.

Prin urmare, Înalta Curte va respinge cererea de suspendare a judecății formulată de recurenții-reclamanți.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 493 alin. (5) C. proc. civ., excepția inadmisibilității recursului, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 457 C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei.

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac astfel cum sunt prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești, regulă cu valoare de principiu constituțional, potrivit art. 129 din Constituție.

Prezentul recurs are ca obiect o decizie cu caracter definitiv, prin care instanța de apel a respins apelul declarat de reclamanții A., B., C. și D. împotriva sentinței nr. 240/01.02.2020 a Tribunalului București, secția a VI-a civilă, prin care s-a respins acțiunea reclamanților având ca obiect constatarea nulității absolute a hotărârii Adunării Generale Ordinare a Acționarilor Bucur Obor S.A. adoptată la 22 martie 2018.

Potrivit art. 132 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, "hotărârile adunării generale contrare legii sau actului constitutiv pot fi atacate în justiție, în termen de 15 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, de oricare dintre acționarii care nu au luat parte la adunarea generală sau care au votat contra și au cerut să se insereze aceasta în procesul-verbal al ședinței".

Conform art. 132 alin. (9) teza finală din Legea nr. 31/1990, "hotărârea judecătorească pronunțată este supusă numai apelului".

Din analiza acestor texte de lege rezultă că hotărârile pronunțate în cererile având ca obiect constatarea nulității absolute sau anularea hotărârilor adunării generale, în temeiul Legii nr. 31/1990, sunt supuse numai apelului.

De asemenea, conform art. XVIII alin. (2) teza finală din Legea nr. 2/2013, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului.

În aplicarea acestor dispoziții legale, instanța supremă constată că acțiunea având ca obiect constatarea nulității hotărârilor adunării generale ordinare a acționarilor pârâtei din 22 martie 2018 este întemeiată pe dispozițiile art. 132 din Legea nr. 31/1990.

Cum art. 132 alin. (9) teza finală din Legea nr. 31/1990 prevede că hotărârea pronunțată în acțiunea în anulare a hotărârii adunării generale este supusă numai apelului, rezultă că decizia instanței de apel nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, conform art. XVIII alin. (2) teza finală din Legea nr. 2/2013.

Fiind suprimată calea de atac a recursului în această materie, rezultă că decizia civilă nr. 1797 din 16 decembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă are caracter definitiv de la data pronunțării, conform art. 634 alin. (1) pct. 4 teza I C. proc. civ.

În raport de dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ. și de soluția ce se va pronunța în cauză, nu se mai impune analizarea excepției nulității recursului, invocată de intimata-pârâtă prin întâmpinare.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 132 alin. (9) teza finală din Legea nr. 31/1990 și art. XVIII alin. (2) teza finală din Legea nr. 2/2013, raportat la art. 493 alin. (5) cu trimitere la art. 499 teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenții-reclamanți A., B., C. și D. împotriva deciziei instanței de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de suspendare a judecății cauzei, formulată de recurenții-reclamanți.

Respinge recursul declarat de recurenții-reclamanți A., B., C. și D. împotriva deciziei civile nr. 1797 din 16 decembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, ca inadmisibil.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 noiembrie 2021.