ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 618/2020

Asupra recursului de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la 7 octombrie 2015, sub nr. x/2015, reclamantul A. a chemat-o în judecată pe pârâta BUCUR OBOR S.A., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să constate nulitatea hotărârilor adunării generale ordinare a acționarilor pârâtei din 20 septembrie 2015, adoptate la punctele nr. 4, 4.1, 6, 9 și 10.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 132 din Legea nr. 31/1990.

B. și C. au formulat cerere de intervenție principală, prin care au solicitat constatarea nulității hotărârilor adunării generale ordinare a acționarilor pârâtei din 20 septembrie 2015, adoptate la punctele nr. 4, 4.1, 6, 9 și 10.

Prin încheierea din 9 mai 2016, Tribunalului București, secția a VI-a civilă a admis în principiu cererea de intervenție principală formulată de intervenienții B. și C..

Prin sentința civilă nr. 1939 din 22 mai 2017, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului A., în ceea ce privește contestarea pct. 4 din hotărârea adunării generale ordinare a asociaților pârâtei din 20 septembrie 2015; a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta BUCUR OBOR S.A.; a respins ca neîntemeiată cererea intervenție principală formulată de intervenienții B. și C., în contradictoriu cu aceeași pârâtă.

Împotriva sentinței primei instanțe, A., B. și C. au declarat apel, prin care au formulat critici de netemeinicie și nelegalitate.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VI-a civilă sub nr. x/2018.

Societatea D. S.R.L. a formulat cerere de intervenție accesorie în interesul intimatei-pârâte BUCUR OBOR S.A., prin care a solicitat respingerea apelului.

Prin încheierea din 31 ianuarie 2019, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a admis în principiu cerere de intervenție accesorie formulată de intervenienta D. S.R.L.

Prin decizia civilă nr. 258A din 14 februarie 2019, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a respins ca nefondat apelul declarat de apelanții A., B. și C. împotriva sentinței primei instanțe.

Împotriva deciziei instanței de apel, A., B. și C. au declarat recurs, prin care au solicitat admiterea căii de atac, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanței de apel.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 7 și 8 C. proc. civ.

Prin cererea depusă la 6 mai 2019, recurenții au solicitat sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 132 alin. (9) teza a II-a din Legea nr. 31/1990.

Intimata-pârâtă BUCUR OBOR S.A. a depus întâmpinare la 28 iunie 2019, prin care a invocat excepțiile inadmisibilității și nulității recursului, iar, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, precum și obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecată.

Recurenții au depus răspuns la întâmpinare la 11 iulie 2019, prin care au solicitat respingerea excepțiilor invocate de intimata-pârâtă și admiterea recursului.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, iar prin încheierea din 12 noiembrie 2019, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului către părți.

Prin încheierea din 12 noiembrie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Înalta Curte a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 132 alin. (9) teza a II-a din Legea nr. 31/1990.

Numai recurenții au depus punct de vedere la raport, prin care au solicitat suspendarea judecății până la soluționarea excepției de neconstituționalitate, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Cu privire cererea de suspendare a judecății recursului până la soluționarea excepției de neconstituționalitate, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., "instanța poate suspenda judecata: când dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existența ori inexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți".

Suspendarea facultativă reglementată de acest text de lege poate fi dispusă dacă dezlegarea procesului depinde, în tot sau în parte, de existența sau inexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți.

Așadar, măsura suspendării facultative este lăsată la aprecierea instanței de judecată.

Pornind de la aceste considerații, instanța supremă reține că, în cuprinsul încheierii de sesizare a Curții Constituționale, opinia instanței de recurs, exprimată conform art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, a fost în sensul că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 132 alin. (9) teza a II-a din Legea nr. 31/1990 este neîntemeiată.

În acest context, instanța supremă apreciază că nu se impune suspendarea judecății recursului până la soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor anterior evocate, nefiind oportună dispunerea acestei măsuri față de soluția preconizată asupra acestei excepții.

În plus, pronunțarea unei soluții de admitere a excepției de neconstituționalitate după soluționarea recursului ar putea fi valorificată pe calea motivului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ.

Relevante în acest sens sunt considerentele din deciziile nr. 387/2019 și 559/2019, prin care Curtea Constituțională a statuat că poate fi exercitată calea de atac a revizuirii împotriva deciziilor pronunțate de instanța supremă în completul de filtru.

Prin urmare, Înalta Curte va respinge cererea de suspendare a judecății formulată de recurentul-reclamant și de recurentele-interveniente.

Examinând, în temeiul art. 248 alin. (1), raportat la art. 493 alin. (5) C. proc. civ., admisibilitatea recursului declarat în cauză, Înalta Curte reține următoarele:

Acțiunea are ca obiect constatarea nulității hotărârilor adunării generale ordinare a acționarilor pârâtei din 20 septembrie 2015.

Potrivit art. 132 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, "hotărârile adunării generale contrare legii sau actului constitutiv pot fi atacate în justiție, în termen de 15 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, de oricare dintre acționarii care nu au luat parte la adunarea generală sau care au votat contra și au cerut să se insereze aceasta în procesul-verbal al ședinței".

Conform art. 132 alin. (9) teza finală din Legea nr. 31/1990, "hotărârea judecătorească pronunțată este supusă numai apelului".

Din analiza acestor texte de lege rezultă că hotărârile pronunțate în cererile având ca obiect constatarea nulității absolute sau anularea hotărârilor adunării generale, în temeiul Legii nr. 31/1990, sunt supuse numai apelului.

De asemenea, conform art. XVIII alin. (2) teza finală din Legea nr. 2/2013, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului.

În aplicarea acestor dispoziții legale, instanța supremă constată că acțiunea având ca obiect constatarea nulității hotărârilor adunării generale ordinare a acționarilor pârâtei din 20 septembrie 2015 este întemeiată pe dispozițiile art. 132 din Legea nr. 31/1990.

Cum art. 132 alin. (9) teza finală din Legea nr. 31/1990 prevede că hotărârea pronunțată în acțiunea în anulare a hotărârii adunării generale este supusă numai apelului, rezultă că decizia instanței de apel nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, conform art. XVIII alin. (2) teza finală din Legea nr. 2/2013.

Fiind suprimată calea de atac a recursului în această materie, rezultă că decizia civilă nr. 258A din 14 februarie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă are caracter definitiv de la data pronunțării, conform art. 634 alin. (1) pct. 4 teza I C. proc. civ.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 132 alin. (9) teza finală din Legea nr. 31/1990 și art. XVIII alin. (2) teza finală din Legea nr. 2/2013, raportat la art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-reclamant A. și de recurentele-interveniente C. și B. împotriva deciziei instanței de apel.

Referitor la cererea intimatei-pârâte BUCUR OBOR S.A. privind obligarea recurentului-reclamant și a recurentelor-interveniente la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reține următoarele:

Conform art. 452 C. proc. civ., "partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existenței și întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei".

Prin raportare la acest text de lege, aplicabil și în recurs conform art. 494 C. proc. civ., instanța supremă constată că intimata-pârâtă nu a depus la dosarul cauzei dovezi care să ateste efectuarea cheltuielilor de judecată solicitate prin întâmpinarea la recurs.

Nefiind făcută dovada efectuării acestor cheltuieli, astfel cum impune art. 452 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea formulată de intimata-pârâtă BUCUR OBOR S.A. privind obligarea recurentului-reclamant și a recurentelor-interveniente la plata cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de suspendare a judecății formulată de recurentul-reclamant și de recurentele-interveniente.

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-reclamant A. și de recurentele-interveniente C. și B. împotriva deciziei civile nr. 258A din 14 februarie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Respinge cererea formulată de intimata-pârâtă BUCUR OBOR S.A. privind obligarea recurentului-reclamant și a recurentelor-interveniente la plata cheltuielilor de judecată.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 10 martie 2020.