ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1974/2021

Ședința publică din data de 5 octombrie 2021

Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la data de 17 aprilie 2019, sub nr. x/2019, reclamanții A., B. și C. au chemat în judecată pe pârâta D. S.A., solicitând constatarea nulității absolute a hotărârii Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor D. S.A. adoptate în data de 01.04.2019, cu cheltuieli de judecată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 132 din Legea nr. 31/1990.

Prin întâmpinare, pârâta D. S.A. a invocat, în principal, excepția lipsei de interes și, pe cale de consecință, respingerea cererii de chemare în judecata ca lipsită de interes, iar, în subsidiar, a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată, cu obligarea reclamanților, în solidar, la plata tuturor cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 2982/2019 din 16 octombrie 2019, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a respins excepția lipsei de interes, ca neîntemeiată. Totodată, a respins cererea formulată de reclamanții A. B. și C., în contradictoriu cu pârâta D. S.A., ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe au formulat apel reclamanții A., B. și C., solicitând admiterea apelului și schimbarea sentinței apelate, în sensul admiterii cererii introductive și constatării nulității absolute a hotărârilor AGEA adoptate la data de 01.04.2019.

La 8 septembrie 2020, apelanții-reclamanți au formulat o cerere de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prin care să se dea o rezolvare de principiu cu privire la modul de interpretare a art. 431 alin. (2) C. proc. civ., în sensul de a se stabili dacă legătura între litigiul în care se opune lucrul anterior judecat și litigiul în care s-a pronunțat hotărârea judecătorească prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă presupune îndeplinirea condiției identității de obiect între cele două litigii.

Prin încheierea din 6 octombrie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a respins cererea formulată de apelanții reclamanți de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, apreciind ca nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 519 C. proc. civ.

Prin decizia civilă nr. 1542 din 04 noiembrie 2020, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelanții reclamanți A., B. și C. împotriva sentinței civile nr. 2982/16.10.2019, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimata pârâtă D. S.A.

Împotriva deciziei instanței de apel, apelanții-reclamanți au formulat recurs, prin care au solicitat casarea de­ciziei recurate și trimiterea cauzei instanței de apel pentru rejudecarea apelului formulat împotriva sentinței civile nr. 2982/16.10.2019.

În motivare, recurenții au arătat că hotărârea recurată este nelegală, fiind rezultatul încălcării/aplicării greșite a normelor de drept material, respectiv, a dispozițiilor art. 101, art. 120 și art. 123 din Legea nr. 31/1990. Totodată, au susținut și că decizia recurată a fost dată cu încălcarea autorității de lucru judecat a sentinței penale nr. 172F/2011, a sentinței civile nr. 6875/07.12.2015, a sentinței civile nr. 6887/08.12.2015 și a sentinței civile nr. 6493/18.11.2015.

În drept, recurenții au invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 7 și 8 C. proc. civ.

Distinct de recursul formulat, recurenții au solicitat și sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 132 alin. (9) teza a doua din Legea nr. 31/1990 în raport de prevederile art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (1) și (2), art. 124 alin. (2) din Constituția României, solicitare admisă de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, prin încheierea din 5 octombrie 2021, pronunțată în dosarul asociat nr. x/2019

Prin întâmpinarea depusă la 11 iunie 2021, intimata-pârâtă D. S.A. a invocat excepțiile inadmisibilității și nulității recursului, solicitând, în principal, respingerea recursului în temeiul acestor excepții, iar, în subsidiar, respingerea acestuia, ca nefondat.

Față de întâmpinarea comunicată, la 5 iulie 2021 recurenții-reclamanți au depus răspuns la întâmpinare, prin care au solicitat respingerea excepțiilor invocate, reiterând solicitarea de admitere a recursului.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția inadmisibilității recursului, Înalta Curte reține următoarele:

Acțiunea introductivă are ca obiect constatarea nulității absolute a hotărârii Adunării Generale Extraordinare a acționarilor pârâtei D. S.A. adoptate în data de 01 aprilie 2019.

Potrivit art. 132 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, "hotărârile adunării generale contrare legii sau actului constitutiv pot fi atacate în justiție, în termen de 15 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, de oricare dintre acționarii care nu au luat parte la adunarea generală sau care au votat contra și au cerut să se insereze aceasta în procesul-verbal al ședinței", iar, potrivit art. 132 alin. (9) teza finală din același act normativ, "hotărârea judecătorească pronunțată este supusă numai apelului."

Totodată, art. 483 alin. (2) teza finală C. proc. civ. prevede că "nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului".

Din analiza dispozițiilor legale anterior evocate, rezultă că hotărârile pronunțate în cererile având ca obiect constatarea nulității absolute sau anularea hotărârii adunării generale, în temeiul Legii nr. 31/1990, sunt supuse numai apelului.

În aplicarea acestor dispoziții legale, Înalta Curte reține că acțiunea având ca obiect constatarea nulității hotărârilor adunării generale extraordinare a acționarilor pârâtei din 1 aprilie 2019 este întemeiată pe dispozițiile art. 132 din Legea nr. 31/1990.

Cum textul de lege anterior evocat exclude dreptul la recurs în litigiile având ca obiect anularea hotărârii adunării generale a acționarilor, rezultă că decizia instanței de apel este o hotărâre definitivă de la data pronunțării, conform art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., raportat la art. 132 alin. (9) teza finală din Legea nr. 31/1990.

Fiind o hotărâre definitivă de la data pronunțării, rezultă că decizia recurată nr. 1542 din 4 noiembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a Civilă, nu este susceptibilă de a fi cenzurată în calea de atac a recursului, în speță fiind operant principiul legalității căilor de atac, consacrat de art. 129 din Constituția României și de art. 457 C. proc. civ.

Prin urmare, decizia civilă nr. 1542 din 4 noiembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs.

În considerarea celor ce preced, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 132 alin. (2) și alin. (9) teza finală din Legea nr. 31/1990, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurenții-reclamanți A., B. și C. împotriva deciziei civile nr. 1542 din 4 noiembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurenții-reclamanți A., B. și C. împotriva deciziei civile nr. 1542 din 4 noiembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 5 octombrie 2021.