Decizia nr. 572/2022 — ÎCCJ, Secția a II-a civilă — recurs

Să se constate că prin nulitatea absolută parțială a clauzei privind dobânda, în partea privind dobânda de referință variabilă și aducerea la îndeplinire a obligației de modificare a clauzei declarată nulă pe baza unei negocieri între părți, finalizată fără consens din culpa exclusivă a pârâtei, în cazul contractelor sale de credit nr. x/24.10.2007 și nr. y/25.10.2007, cuantumul dobânzii este de 1,20% pe an, după primul an, respectiv de 2,50% pe an, pe întreaga perioadă de creditare.

Obligarea pârâtei la restituirea integrală a sumelor încasate necuvenit cu titlu de dobândă, care nu au fost restituite prin decizia Înaltei Curți, sume care au devenit certe și lichide, reprezentând clauza privind dobânda de referință variabilă, clauză constatată ca având caracter abuziv și declarată nulă absolut, în cazul ambelor contracte de credit.

Obligarea pârâtei la încetarea perceperii cuantumului dobânzii de 3,5% pe an, stabilit abuziv în data de 2 august 2016 și în urma încetării, la emiterea noului grafic de rambursare conform cuantumului dobânzii de 1,20% pe an, după primul an, în cazul contractului de credit nr. x/24.10.2007.

Obligarea pârâtei la restituirea integrală a sumelor încasate necuvenit cu titlu de dobândă începând cu data de 2 august 2016, reprezentând diferența dintre cuantumul dobânzii perceput abuziv și cuantumul dobânzii de 1,20% pe an, după primul an, în cazul contractului de credit nr. x/24.10.2007.

Obligarea pârâtei la plata dobânzii legale, de la data perceperii fiecărei sume lunare și până la data restituirii efective, aferentă sumelor încasate necuvenit: 5.1. cu titlu de dobândă, reprezentând dobânda de referință variabilă, clauză constatată ca având caracter abuziv și declarată nulă absolut, în cazul ambelor contracte de credit. 5.2. cu titlu de dobândă, reprezentând diferența dintre cuantumul dobânzii perceput abuziv începând cu data de 2 august 2016 și cuantumul dobânzii de 1,20% pe an, după primul an, în cazul contractului de credit nr. x/24.10.2007. 5.3. cu titlu de comision de administrare, în cazul ambelor contracte de credit. 5.4. cu titlu de comision de urmărire riscuri, în cazul contractului de credit nr. x/25.10.2007.

Obligarea pârâtei la actualizarea cu rata inflației, de la data perceperii fiecărei sume lunare și până la data restituirii efective, aferentă sumelor încasate necuvenit: 6.1. cu titlu de dobândă, reprezentând dobânda de referință variabilă, clauză constatată ca având caracter abuziv și declarată nulă absolut, în cazul ambelor contracte de credit. 6.2. cu titlu de dobândă, reprezentând diferența dintre cuantumul dobânzii perceput abuziv începând cu data de 2 august 2016 și cuantumul dobânzii de 1,20% pe an, după primul an, în cazul contractului de credit nr. x/24.10.2007. 6.3. cu titlu de comision de administrare, în cazul ambelor contracte de credit. 6.4. cu titlu de comision de urmărire riscuri, în cazul contractului de credit nr. x/25.10.2007.

Obligarea pârâtei la plata de despăgubiri în valoare de 250.000 RON pentru prejudiciile morale cauzate reclamantului de faptele ilicite.

Obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces. Pârâta B. S.A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, fie ca urmare a admiterii excepțiilor invocate, (excepția netimbrării și excepția autorității de lucru judecat) fie ca neîntemeiată și obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată generate de prezentul litigiu. Prin sentința civilă nr. 1403 din 22 mai 2019 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, a fost admisă în parte acțiunea precizată formulată de către reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A., a fost obligată pârâta să plătească reclamantului dobânda legală aferentă sumelor încasate cu titlu de comision de administrare și cu titlu de comision de urmărire riscuri, în temeiul clauzelor stipulate la art. 9 lit. c) și f) din Contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. 1874/25.10.2017, precum și dobânda legală aferentă sumelor încasate cu titlu de comision de administrare, în temeiul clauzei stipulate la art. 9 lit. b) din Contractul de credit bancar pentru investiții imobiliare pentru persoane fizice nr. 1871/24.10.2007, dobânzi ce vor fi calculate de la data încasării fiecărei sume și până la data de 09.11.2015; au fost respinse celelalte capete de cerere ca neîntemeiate; a fost obligat reclamantul să plătească pârâtei cheltuieli de judecată în sumă de 4500 RON, reprezentând onorariul redus al avocatului; s-a luat act că reclamantul a solicitat cheltuieli de judecată pe cale separată. Prin decizia civilă nr. 1623 din 12 noiembrie 2020, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a respins apelul formulat de apelanta-pârâtă B. S.A., împotriva sentinței civile nr. 1403/22.05.2019, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2018, ca nefondat; a admis apelul formulat de apelantul-reclamant A.; a schimbat, în parte, sentința apelată, în sensul că: a obligat pârâta să înceteze perceperea dobânzii în cuantum de 3,5% pe an; a obligat pârâta să plătească reclamantului și rata inflației aferentă monedei EUR pentru sumele încasate cu titlu de comision de administrare și comision de urmărire riscuri, comisioane prevăzute în contractele de credit nr. x/25.10.2017 și nr. y/24.10.2017, calculată de la data încasării fiecărei sume și până la data de 09.11.2015; a menținut celelalte dispoziții ale sentinței. Împotriva deciziei civile nr. 1623 din 12 noiembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă au declarat recurs A. și B. S.A.. În motivarea cererii de recurs după considerentele prealabile recurentul a criticat decizia instanței de apel din perspectiva fiecărui capăt de cerere invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 din C. proc. civ. Referitor la primul capăt de cerere recurentul arată că prin hotărârea dată instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității (a încălcat principiul disponibilității, puterea de lucru judecat a deciziei civile nr. 2123 din 20 octombrie 2015); hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază în sensul că instanța de apel nu a analizat și stabilit situația de fapt referitoare la momentul finalizării negocierii între părți fără consens; hotărârea a fost dată cu încălcarea normelor de drept material, respectiv art. 970 din C. civ. din 1864. Referitor la capetele de cerere nr. x, 5.1 și 6.1 după considerente prealabile recurentul arată că prin hotărârea dată instanța a încălcat regulile de procedură (a modificat obiectul cererii încălcând principiul disponibilității și a rolului activ al judecătorului, iar prin paragraful 2 al paginii 13 din decizie se încalcă puterea de lucru judecat a paragrafelor 1 și 2 de la pagina 124 din decizia nr. 2123 din 20 octombrie 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție); hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, deoarece instanța nu a lămurit situația de fapt și nu a analizat puterea de lucru judecat; hotărârea a fost dată cu încălcarea principiului fundamental al dreptului, restitutio in integrum și plata nedatorată cu rea-credință consacrată C. civ. de la 1864. În ceea ce privește capătul de cerere nr. x recurentul arată instanța de apel a încălcat principiul disponibilității prin omiterea pronunțării asupra acestui capăt de cerere privind obligarea intimatei-pârâte la respectarea clauzei contractuale prin emiterea unui nou grafic de rambursare, iar, lipsa considerentelor care să sprijine soluția din dispozitivul hotărârii la emiterea noului grafic de rambursare, privind respingerea obligării intimatei-pârâte ca urmare a nulității absolute parțiale a clauzei privind dobânda echivalează cu o nemotivare și fac imposibilă exercitarea controlului judiciar pe calea recursului. Referitor la capetele de cerere 4.5.2 și 6.2 recurentul arată că prin hotărârea dată instanța de apel a adăugat în mod nelegal la considerentele deciziei civile nr. 2123 din 20 octombrie 2015, deși situația de fapt care face obiectul capătului de cerere nr. x nu a fost analizată de Înalta Curte în dosarul nr. x/2010, aceasta fiind o încălcare a puterii de lucru judecat și o nemotivare a hotărârii în lipsa stabilirii pe deplin a situației de fapt; de asemenea recurentul arată că instanța de apel nu a aplicat prevederile art. 992 și 994 din C. civ. de la 1864. În ceea ce privește capătul de cerere nr. x recurentul arată că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază deoarece instanța de fond a considerat că singura faptă ilicită a fost aceea de a majora abuziv cuantumul dobânzii neanalizând și celelalte fapte ilicite săvârșite în perioada la care a făcut trimitere în cererea de chemare în judecată; de asemenea recurentul arată - după ce face trimitere la art. 998-999 C. civ., la jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție și a Curții Europene a Drepturilor Omului -, că instanța de apel nu a aplicat Convenția Europeană a Drepturilor Omului încălcând prevederile art. 11 și 20 din Constituția României. Recurenta B. S.A. a arătat că instanța de apel a pronunțat o hotărâre cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității (art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.), încălcând dispozițiile art. 9 alin. (2), art. 22 alin. (6), art. 264 alin. (1) și art. 478 C. proc. civ. de asemenea recurenta arată că hotărârea conține motive contradictorii (art. 488 pct. 6 C. proc. civ.) în sensul că instanța reține pe de-o parte că potrivit accesorium sequitur principale dobânda legală se stinge la data plății comisioanelor, însă în fraza imediat următoare reține că dobânda legală nu se stinge la data plății comisioanelor, întrucât dobânda legală nu a fost plătită odată cu comisioanele. Fiecare parte a formulat întâmpinare la recursul celeilalte părți solicitând respingerea acestuia. În conformitate cu dispozițiile art. 493 C. proc. civ. a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursurilor. La 3 noiembrie 2021 potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ. s-a dispus comunicarea raportului părților din proces și li s-a pus în vedere să formuleze un punct de vedere asupra raportului. La 18 ianuarie 2022 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a admis în principiu recursurile declarate de A. și B. S.A. și a fixat termen la 9 martie 2022 pentru judecata acestora. Examinând decizia atacată în limitele controlului de legalitate în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele: Chestiune prealabilă. Deși recurentul -reclamant A. a invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ. pentru fiecare din capetele de cerere, Înalta Curte de Casație și Justiție va analiza criticile de nelegalitate în ansamblu din perspectiva motivelor de nelegalitate caracteristice recursului ca și cale extraordinară de atac precum și din perspectiva efectelor pe care acestea le produc față de hotărârea recurată. De asemenea, față de faptul că recurenta-pârâtă B. S.A. a invocat și motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va analiza în mod unitar recursurile celor două părți, deoarece ambele invocă încălcarea principiului disponibilității referitor la soluția instanței de apel în ceea ce privește capătul de cerere nr. 3. Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. casarea unei hotărâri se poate cere când prin hotărârea dată instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității. Din această perspectivă, recurenții arată că instanța de apel a încălcat principiul disponibilității atunci când a soluționat al treilea capăt de cerere. Prin cererea de chemare în judecată reclamantul-recurent a solicitat obligarea pârâtei la încetarea perceperii cuantumului dobânzii de 3,5% pe an stabilit abuziv în data de 1 august 2016 și în urma încetării, la emiterea unui nou grafic de rambursare conform cuantumului dobânzii de 1,2% pe an, după primul an, în cazul contractului de credit nr. x din 24 octombrie 2007. Din dispozitivul deciziei recurate reiese că instanța de apel a obligat pârâta (B.) să înceteze să perceapă dobândă în cuantum de 3,5 % pe an, fără a se pronunța și pe solicitarea reclamantului-recurent de a emite un nou grafic de rambursare conform cuantumului dobânzii de 1,2% pe an după primul an. Așadar, deși instanța de apel, ca efect a admiterii apelului declarat de apelantul-reclamant A. a obligat pârâta (B.) să înceteze să perceapă dobânda în cuantum de 3,5 % pe an, nu a analizat solicitarea acestuia referitoare la emiterea unui nou grafic de rambursare cu dobânda de 1,2% pe an. Procedând astfel, instanța de apel a încălcat principiul disponibilității reglementat în dispozițiile art. 9 alin. (1) din C. proc. civ. care prevăd că procesul civil poate fi pornit la cererea celui interesat sau în cazurile anume prevăzute de lege, la cererea altei persoane, organizații ori a unei autorizații sau instituții publice ori de interes public. Obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților (alin. (2). În ceea ce privește obiectul, instanța este ținută de cererea reclamantului, neputându-și depăși limitele, obligația instanței de a se pronunța cu privire la ceea ce s-a cerut, constituie garanția aplicării principiului disponibilității. Față de efectul produs asupra deciziei recurate prin încălcarea principiului disponibilității de către instanța de apel a modului de soluționare a capătului de cerere nr. x și a legăturii directe dintre acesta și a aspectelor referitoare la soluționarea celorlalte capete de cerere, Înalta Curte nu va mai analiza celelalte critici invocate de către recurentul-reclamant. În ceea ce privește critica recurentei-pârâte referitoare la motivarea contradictorie a deciziei recurate referitoare la apelul său din perspectiva aplicării principiului "accesorium sequitur principale" încadrată în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție reține că este întemeiată. Astfel, deși instanța de apel a reținut că principiul "accesorium sequitur principale" presupune faptul că accesoriul, respectiv dobânda legală penalizatoare va urma soarta principalului, respectiv contravaloarea comisioanelor, în fraza următoare a menționat că debitul principal s-a stins prin plată, însă acest lucru nu duce și la stingerea accesoriului (dobânda legală) având în vedere faptul că pârâta (B.) nu a făcut plata și acestor sume. Din această motivare nu rezultă cu claritate dacă în prezenta cauză se aplică sau nu principiul "accesorium sequitur principale" atât timp cât instanța de apel nu a făcut distincția fermă și clară între dreptul principal și dreptul la acțiune privind accesoriile acestuia, lăsând loc de interpretare în ceea ce privește efectul achitării debitului principal. Având în vedere considerentele arătate Înalta Curte de Casație și Justiție în raport de art. 497 din C. proc. civ. va admite recursurile, va casa decizia recurată și va trimite cauza spre o nouă judecată aceleiași instanțe. Cu ocazia rejudecării instanța de apel va avea în vedere respectarea principiului disponibilității în funcție de limitele investirii în concordanță cu puterea de lucru judecat a deciziei civile nr. 2123 din 20 octombrie 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, iar motivarea să fie corectă, coerentă și clară. Potrivit art. 501 alin. (3) din C. proc. civ., după casare, instanța de fond va judeca din nou, în limitele casării și ținând seama de toate motivele invocate înaintea instanței a cărei hotărâre a fost casată.