ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 08.03.2022

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 562/2022

HOTĂRÂRE
08.03.2022
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 562/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 8 martie 2022

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia nr. 236/2019 din 08 mai 2019, pronunțată de Tribunalul Dolj, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2017, s-a respins apelul formulat de intimați.

La data de 20 aprilie 2021, recurenții-intimați au formulat cerere de recuzare a completului de judecată iar prin încheierea din aceeași dată, pronunțată în dosarul nr. x/2017, a fost respinsă ca nefondată cererea de recuzare.

Prin decizia nr. 239 din 29.04.2021, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2017, s-a respins recursul ca tardiv.

Cererea de recurs are doar caracter declarativ, recurenții menționând că vor motiva cererea de recurs după comunicarea încheierii recurate.

Prin cererea înregistrată la data de 12 octombrie 2021, recurenții B. și C. au formulat cerere de recuzare a completului de judecată C1, compus din judecătorii D., E. și F..

Prin încheierea din 12 octombrie 2021 s-a amânat cauza pentru soluționarea cererii de recuzare formulată de recurenți.

Prin încheierea din 3 noiembrie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, completul de judecată C2, în dosarul nr. x/2017.1, s-a anulat ca netimbrată cererea de recuzare formulată de recurenți.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ.

Prin încheierea din 7 decembrie 2021, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului întocmit în cauză, cu mențiunea că părțile pot depune puncte de vedere în termen de 10 zile de la comunicare. Părțile nu au depus puncte de vedere la raportul asupra admisibilității în principiu a recursului.

În cauză, s-a stabilit termen pentru examinarea admisibilității în principiu a recursului la 8 martie 2022.

La termenul din 8 martie 2022, în completul de filtru, Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepția nulității recursului, invocată din oficiu, asupra căreia, în conformitate cu prevederile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., a reținut următoarele:

Cauza are ca obiect recursul împotriva unei încheieri prin care a fost respinsă cererea de recuzare a completului de judecată, fiind incidente dispozițiile art. 53 alin. (1) C. proc. civ. potrivit cărora "încheierea prin care s-a respins recuzarea poate fi atacată numai de părți, odată cu hotărârea prin care s-a soluționat cauza. Când această din urmă hotărâre este definitivă, încheierea va putea fi atacată cu recurs, la instanța ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la comunicarea acestei hotărâri".

Prevederile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. impun cerința indicării în cuprinsul cererii de recurs a motivelor de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau după caz, mențiunea că vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar conform art. 487 alin. (1) C. proc. civ. "recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute de art. 470 alin. (5) aplicabile și în recurs"

Înalta Curte constată că, în cauză, la data declarării recursului împotriva încheierii din 20 aprilie 2021, prin care s-a respins cererea de recuzare a completului învestit cu judecarea cererii de recurs, respectiv, la data de 22 aprilie 2021, cauza în care s-a pronunțat această încheiere nu era soluționată.

Ulterior, prin decizia nr. 239/2021 din 29 aprilie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, a fost soluționată definitiv cauza prin respingerea recursului declarat de pârâții B. și C., ca fiind tardiv formulat.

Prin urmare, hotărârea prin care s-a soluționat cauza fiind definitivă, încheierea prin care a fost respinsă cererea de recuzare trebuia atacată cu recurs în termen de 5 zile de la comunicarea acesteia potrivit art. 53 alin. (1) teza finală C. proc. civ.

Verificând data comunicării hotărârii, Înalta Curte constată că aceasta s-a comunicat recurenților în data 20 mai 2021, astfel cum rezultă din dovezile de comunicare aflate la dosar, la filele nr. x și 28.

În consecință, termenul în care recurentul avea posibilitatea de a motiva calea de atac exercitată, calculat potrivit art. 181 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., a început să curgă de la ora zero a zilei de 21 mai 2021 și s-a împlinit la ora zero a zilei de 26 mai 2021.

Înalta Curte reține că motivele de recurs nu au fost depuse în termenul imperativ prevăzut de art. 53 alin. (1) teza finală C. proc. civ.

În ceea ce privește regularitatea motivării cererii de recurs, potrivit art. 486 alin. (3) C. proc. civ. "mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității. Dispozițiile art. 82 alin. (1), art. 83 alin. (3) și ale art. 87 alin. (2) rămân aplicabile", iar conform art. 489 alin. (1) C. proc. civ. "recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3)".

Prin urmare, din dispozițiile legale evocate rezultă că sancțiunea nemotivării recursului în termenul legal este nulitatea, raportat la dispozițiile art. 489 alin. (1) C. proc. civ.

Înalta Curte constată că recurenta nu a indicat motivele de nelegalitate a încheierii recurate din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ. și că nu au fost identificate motive de casare, de ordine publică, pentru a putea fi invocate în temeiul art. 489 alin. (3) din același cod, impunându-se, astfel, a fi aplicată sancțiunea nulității recursului.

În consecință, pentru considerentele care preced, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ. raportat la art. 486 alin. (3) și 489 alin. (1) din același cod, Înalta Curte va anula recursul declarat de recurenții C. și B. împotriva a încheierii de ședință din 20 aprilie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă.

Anulează recursul declarat de recurenți C. și B. împotriva a încheierii de ședință din 20 aprilie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 8 martie 2022.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2023-02-21
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 377/2023
nței instanței de fond, având în vedere că, în cauză, sunt îndeplinite condițiile pentru darea în plată a imobilului. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, secția a II-a civilă, sub nr. x/2017. Prin decizia civilă nr. 236/20
ÎCCJ 2021-11-02
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2283/2021
septembrie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2018, s-a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj. Prin sentința civilă nr. 25 din 11 februarie 202
ÎCCJ 2023-11-21
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2449/2023
ului material la acțiune, invocată de pârâtă, și a respins ca prescrisă acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta B. S.A. Împotriva acestei sentințe au formulat apel reclamantul A. și pârâta B. S.A. Prin decizia nr. 4
ÎCCJ 2022-02-03
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 247/2022
a civilă la data de 22 octombrie 2020. Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, prin decizia nr. 99/2021 din 24 februarie 2021, a respins contestația în anulare formulată de contestatoarea A. împotriva deciziei nr. 347/2020 din 8 octom
ÎCCJ 2022-02-01
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 190/2022
secția I civilă, s-a admis excepția necompetenței materiale și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea secției a II - a Civile a Tribunalului Dolj. 2. Dosarul a fost înregistrat la 16 octombrie 2014, pe rolul Tribunalulu
Sursă