CASE OF KARI UOTI v. FINLAND

RESPONDENT

FIN

HOTĂRÂRE

23.10.2007

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: No violation of Article 6+6-3-d - Right to a fair trial (Article 6 - Criminal proceedings;Article 6-1 - Fair hearing) (Article 6 - Right to a fair trial;Article 6-3-d - Witnesses);No violation of Article 6 - Right to a fair trial (Article 6-2 - Presumption of innocence)

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2007
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

CASE OF KARI UOTI v. FINLAND (CtEDO, 2007)

HUDOC · oficial

Reclamantul s-a născut în 1962 și trăiește în Helsinki. La 7 septembrie 1995, poliția a interogat reclamantul cu privire la suspectul de fraudă. În toamna 1997 a fost acuzat de mai multe infracțiuni. Procesul din fața Curții de District din Helsinki (käjäoikeus, tingsrätten) a implicat 47 de zile de audiere. Reclamantul a fost reprezentat de același avocat pe parcursul procedurii Curții de District și la toate nivelurile ulterioare ale instanței. Curtea a primit mărturie de la inculpați, reclamanții și peste 40 de martori. La 29 mai și 10 iunie 1998, acuzația a prezentat dovezi documentare, inclusiv unele documente elaborate de un dl G., care lucrează în afara terenului pentru o bancă și care, în răspunsul la o scrisoare rogatorie trimisă de Biroul Național de Investigații (keskusrikospoliisi, centralkriminalpolisen) autorităților Guernsey, au elaborat documente (inclusiv „note pentru arhive” referitoare la reuniunile din 3 și 22 iunie 1993 și grafice) referitoare la un plan de transfer de fonduri. La 29 ianuarie 1999, reclamantul a fost condamnat pentru trei conturi de nedreptate ca debitor și patru conturi de fraudă fiscală agravată. El a fost condamnat la patru ani de închisoare. Hotărârea Curții de District a avut loc la 163 pagini. În scurt timp și în măsura în care este relevant, instanța a constatat pe baza, printre altele, mărturiile J.S., S., reclamantul și fratele său și documentele documentare, inclusiv documentele obținute de autoritățile Guernsey, că reclamantul și fratele său au discutat despre transferurile planificate de active cu G. De asemenea, a constatat că dovezile documentare referitoare la companiile off-shore și transferul de bani au dovedit că activele obținute din vânzarea „grupului bancar I” au fost transferate prin intermediul companiilor specificate în graficele G. către încredere, beneficiarii ale căror frați au fost desemnați. Astfel cum ambii frați au fost prezenti în timpul negocierilor cu G. la 3 iunie 1993 și planul de transfer de fonduri s-a dovedit a fi materializat, Curtea a constatat că au acționat împreună, printre altele, în eliminarea fondurilor din Finlanda. Procurorul public a apelat în măsura în care acuzațiile au fost respinse și au introdus acuzații alternative de asistență și atribuții contabile. Reclamantul a apelat împotriva condamnării și a solicitat o audiere orală. În special, el a solicitat ca G., rezident la Guernsey, să fie auzit ca martor fie la Curtea de Apel din Helsinki (Hovioikeus, hovrätten) fie prin asistență executivă în străinătate, dacă instanța nu a fost satisfăcută că contul unui martor S. Având în vedere valoarea și conținutul documentelor elaborate de G. În cauza Curții de Apel, reclamantul a fost deschis pentru revizuire în ceea ce privește toate conturile. În opinia reclamantului, mărturia lui G. a fost relevantă pentru mai multe conturi. 10. La 11 octombrie 2000, reclamantul a reînnoit cererea sa de a primi dovada de la G. În hotărârile din 23 și 24 octombrie 2000, Curtea de Apel a refuzat, ca fiind inutile, să primească probe orale de la G. El a declarat că va furniza motive suplimentare în hotărârea sa. 11. La 31 octombrie 2000, Curtea a desfășurat o ședință pregătitoare. Reclamantul a reînnoit fără succes afirmația că este necesar să se audă G. ca martor. 12. Prima audiere a avut loc la 8 noiembrie 2000. Partidele și 22 de martori au prezentat dovezi orale, dintre care trei au fost martori proaspete. Audierea a celor 27 de martori propuse a fost respinsă. 13. La 30 martie 2001, Curtea de Apel a pronunțat hotărârea. În plus față de condamnările impuse de Curtea de District, acesta a condamnat reclamantul de patru conturi de nedreptate în calitate de debitor și de cinci conturi de ajutor și de a îndepărta o infracțiune contabilă. El a fost condamnat la șase ani de închisoare și a ordonat să fie reținut imediat. El și-a pierdut gradul militar. 14. în calitate de martor, Curtea a reținut, printre altele, că: „Curtea de Apel nu a fost prezentată nici o cerere de audiere a G. ca martor în Curtea de District, deși documentele referitoare la planul de transfer de bani din „grupul bancar I” au fost prezentate la audierile din 29 mai și 10 iunie 1998 ... De asemenea [reclamantul] s-au bazat ca dovezi scrise pe [unele] documente elaborate de G. fără a cere ca G. să fie auzit ca martor ... documentele pretenționate de G. nu au fost elaborate în scopul procedurii în curs. Importarea documentelor poate fi evaluată fără a-l auzi ca martor. Întrebarea dacă este necesar să-l auzi ca martor depinde numai de faptul că o astfel de audiere ar putea produce informații noi relevante. În evaluarea acestei chestiuni, Curtea de Apel ia în considerare faptul că în Curtea de District G. nu a fost propusă ca martor și faptul că părțile au primit posibilitatea de a-și prezenta toate opiniile privind conținutul și fiabilitatea documentelor în timpul procesului. Curtea de Apel remarcă că documentele în cauză au fost solicitate de procurorul public și de Biroul Național de Investigații prin trimiterea de scrisori rogatorii autorităților Guernsey. Curtea de Apel nu are nici un motiv să suspecteze că documentele au fost elaborate de altcineva decât G. ... Documentele indică în mod clar că a existat o conspirație deliberată pentru a transfera activele dobândite de la vânzarea „grupului bancar I” către societățile stabilite în străinătate și pentru a investi banii. Transferul de active a fost efectuat, după cum s-a explicat mai târziu în detaliu în capitolul 6.2.2, prin ordinea ... [reclamantul și fratele său co-acusat]. Întrebarea dacă G. însuși a crezut că el a fost implicat doar în activitățile de investiții juridice nu este, prin urmare, relevant. Documentele elaborate de G. sunt totuși relevante în evaluarea ... [de reclamant și fratelui său co-acusat] posibilă vinovăție pentru infracțiunile de necorespundere ca un debitor ... După cum devine evident în motivele prezentate în examinarea acuzațiilor, Curtea de Apel nu a hotărât cu toate acestea chestiunile care se bazează în întregime pe documentele în cauză. Curtea de Apel a evaluat în schimb valoarea documentelor într-un context global, [în kokonaisyhteydessä finlandeză] în care G. nu poate avea nimic de spus. Curtea de Apel a auzit martorul S., după cum a solicitat ... Mărturia S., care în [avizul reclamantului] dovedește conținutul discuțiilor cu G., a fost astfel luată în considerare ... Curtea de Apel susține că cerințele unui proces echitabil nu impune ca nici G. să fie auzită ca martor.” 15. Hotărârea Curții de Apel a avut loc la 325 de pagini. În măsura în care este cazul, Curtea a susținut în principal evaluarea probei a Curții de District. 16. Reclamantul a solicitat permisiunea de a face recurs. La 5 decembrie 2001, Curtea Supremă (korkein oikeus, högsta domstolen) a refuzat concediul de recurs. 17. În cazul în care un element de probă că o parte dorește să prezinte se referă la un fapt care nu este relevant sau care a fost deja demonstrat, sau în cazul în care acest lucru poate fi dovedit într-un alt mod cu mult mai puțin inconvenient sau cost, instanța poate refuza să o recunoască (capitolul 17, art. 7 (modificat de Legea nr. 571/1948) a Codului de procedură judiciară). 18. Capitolul 17, art. 11 din Codul de Procedură Judicială, astfel cum este în vigoare la momentul respectiv, cu condiția ca o declarație scrisă elaborată pentru un proces pendent sau iminent, să nu poată fi utilizată ca probă, cu excepția cazului în care, în mod specific, legea sau cu excepția cazului în care instanța judecătorească a hotărât acest lucru din motive specifice. 19. Capitolul 26, art. 7 din Codul de Procedură Judiciară (modificat prin Legea nr. 661/1978), astfel cum este în vigoare la momentul respectiv, cu condiția ca Curtea de Apel să desfășoare o audiere orală atunci când este necesar. Capitolul 26, art. 8 (modificat prin Legea nr. 661/1978), astfel cum este în vigoare la momentul respectiv, cu condiția ca Curtea de Apel să nu poată modifica condamnarea unei instanțe mai mici, pe baza evaluării probelor fără a desfășura o audiere orală, cu excepția cazului în care nu a avut loc o infracțiune pedepsită numai cu amenzi sau cu excepția cazului în care o audiere orală nu a fost, în mod evident, inutilă, în special ținând seama de nevoia pârghiei de protecție juridică. 20. Dispozițiile referitoare la obligația Curții de Apel de a desfășura o audiere orală (Legea nr. 165/1998) din 1 mai 1998. Noile dispoziții nu se aplică procedurilor penale care au început înainte de intrarea în vigoare a Noului Cod de procedură penală (Laki oikeudenkäynnistä ricosasioissa, lagen om rättegång i brottmål; Legea nr. 689/1997, în vigoare începând cu 1 octombrie 1997). Prin urmare, fostele dispoziții menționate se aplică cazului instantaneu. Noul capitol 26, art. 15 (Legea nr. 165/1998) prevede că Curtea de Apel trebuie să organizeze o audiere, indiferent dacă una a fost solicitată, în cazul în care decizia în cauză se transformă în credibilitatea mărturiei primite în Curtea de District sau pe nouă mărturie care urmează să fie primită în Curtea de Apel. În acest caz, dovezile admise în cadrul procedurii Curții de District vor fi readmitate în audierea principală, cu excepția cazului în care există un obstacol pentru acest lucru.

The applicant was born in 1962 and lives in Helsinki. 7. On 7 September 1995 the applicant was questioned by the police about suspected fraud. In autumn 1997 he was charged with several offences. The trial before the Helsinki District Court (käräjäoikeus, tingsrätten) involved 47 days of hearings. The applicant was represented by the same counsel throughout the District Court proceedings and at all subsequent court levels. The court received testimony from the defendants, the complainants and over 40 witnesses. On 29 May and 10 June 1998 the prosecution presented documentary evidence, including some documents drawn up by a Mr G., who was working off-shore for a bank and who, in answer to a letter rogatory sent by the National Bureau of Investigation (keskusrikospoliisi, centralkriminalpolisen) to the Guernsey authorities, had produced documents (including “notes for archives” pertaining to meetings on 3 and 22 June 1993 and charts) related to a plan to transfer funds. 8. On 29 January 1999 the applicant was convicted of three counts of dishonesty as a debtor and four counts of aggravated tax fraud. He was sentenced to four years' imprisonment. The District Court judgment ran to 163 pages. In short and in so far as relevant, the court found on the basis of, inter alia, the testimonies of J.S., S., the applicant and his brother and the documentary material, including the documents obtained from the Guernsey authorities, that the applicant and his brother had discussed the planned transfers of assets with G. It also found that the documentary evidence pertaining to the off-shore companies and the transfer of moneys proved that the assets acquired from the sale of the “bank group I.” had been transferred via companies specified in G.'s charts to trusts, the beneficiaries of which the brothers had appointed. As both brothers had been present during the negotiations with G. on 3 June 1993 and the plan to transfer funds had been proved to have materialised, the court found that they had acted together in, inter alia, removing the funds from Finland. 9. The public prosecutor appealed insofar as the charges had been dismissed and introduced alternative charges of aiding and abetting accounting offences. The applicant appealed against the conviction and requested an oral hearing. In particular, he requested that G., resident in Guernsey, be heard as a witness either in the Helsinki Court of Appeal (hovioikeus, hovrätten) or by executive assistance abroad if the court was not satisfied that the account of a witness S. was sufficient evidence as regards the value and content of the documents drawn up by G. In the Court of Appeal the applicant's case was open for review in respect of all counts. In the applicant's view, G.'s testimony was relevant to several counts. 10. On 11 October 2000 the applicant renewed his request that the court hear evidence from G. In its decisions of 23 and 24 October 2000 the Court of Appeal refused, as being unnecessary, to receive oral evidence from G. It stated that it would provide further reasons in its judgment. 11. On 31 October 2000 the court held a preparatory hearing. The applicant unsuccessfully renewed his submission that it was necessary to hear G. as a witness. 12. The first hearing took place on 8 November 2000. The parties and altogether 22 witnesses gave oral evidence, of whom three were fresh witnesses. The hearing of 27 other proposed witnesses had been rejected. 13. On 30 March 2001 the Court of Appeal pronounced judgment. In addition to the convictions imposed by the District Court, it convicted the applicant of four counts of dishonesty as a debtor and of five counts of aiding and abetting an accounting offence. He was sentenced to six years' imprisonment and ordered to be detained immediately. He also lost his military rank. 14. As regarded the reasons for not hearing G. as a witness, the court held, inter alia, that: “The Court of Appeal notes that no request to hear G. as a witness was made in the District Court although the documents relating to the plan to transfer moneys from the “bank group I.” had been presented at the hearings of 29 May and 10 June 1998 ... Also [the applicant] relied as written evidence on [some] documents drawn up by G. without requesting that G. be heard as a witness ... The documents allegedly drawn up by G. have not been drawn up for the purposes of the pending proceedings. The import of the documents can be assessed without hearing him as a witness. The question whether it is necessary to hear him as a witness depends solely on whether such a hearing could produce relevant new information. In assessing this question the Court of Appeal takes into account the fact that in the District Court G. was not proposed as a witness and the fact that the parties have been provided with an opportunity to put forward all their opinions concerning the content and reliability of the documents during the trial. The Court of Appeal notes that the documents in question have been requested by the public prosecutor and the National Bureau of Investigation by sending letters rogatory to the Guernsey authorities. The Court of Appeal does not have any reason to suspect that the documents were drawn up by someone other than G. ... The documents clearly indicate that there has been a deliberate conspiracy to transfer the assets acquired from the sale of the “bank group I.” to companies established abroad and to invest the moneys. The transfer of assets has been conducted, as later explained in detail in chapter 6.2.2, by order of ... [the applicant and his co-accused brother]. The question of whether G. himself thought that he was involved only in legal investment activities is therefore not relevant. The documents drawn up by G. are however relevant in assessing ... [the applicant's and his co-accused brother's] possible guilt of the offence of dishonesty as a debtor ... As becomes manifest in the reasons given in considering the charges, the Court of Appeal has however not decided the matter basing itself entirely on the documents in question. The court has instead assessed the value of the documents in an overall context, [in Finnish kokonaisyhteydessä] in which G. cannot have anything relevant to say. The Court of Appeal has heard witness S., as requested ... about the events relating to the documents. The testimony of S., which in [the applicant's] opinion proves the content of the discussions with G., has thus been taken into account ... The Court of Appeal holds that the requirements of a fair trial do not require that G. be heard as a witness either.” 15. The Court of Appeal judgment ran to 325 pages. In so far as relevant, the court principally endorsed the District Court's evaluation of the evidence. 16. The applicant sought leave to appeal. On 5 December 2001 the Supreme Court (korkein oikeus, högsta domstolen) refused leave to appeal. 17. If an item of evidence that a party wishes to present pertains to a fact that is not material to the case or has already been proved, or if the fact can be proved in another manner with considerably less inconvenience or cost, the court may refuse to admit it (Chapter 17, Article 7 (as amended by Act no. 571/1948) of the Code of Judicial Procedure). 18. Chapter 17, Article 11 of the Code of Judicial Procedure, as in force at the relevant time, provided that a written statement drawn up for a pending or imminent trial, could not be used as evidence, unless specifically provided for by law or unless the court so decided for particular reasons. 19. Chapter 26, Article 7 of the Code of Judicial Procedure (as amended by Act no. 661/1978), as in force at the relevant time, provided that the Court of Appeal was to hold an oral hearing when necessary. Chapter 26, Article 8 (as amended by Act no. 661/1978), as in force at the relevant time, provided that the Court of Appeal could not change a lower court's conviction based on the evaluation of evidence without holding an oral hearing, unless the case concerned an offence punishable by fines only or unless an oral hearing was manifestly unnecessary, in particular taking into account the defendant's need for legal protection. 20. The provisions concerning the Court of Appeal's duty to hold an oral hearing were amended (Act no. 165/1998) with effect from 1 May 1998. The new provisions did not apply to criminal proceedings which had commenced prior to the entry into force of the new Code on Criminal Procedure (laki oikeudenkäynnistä rikosasioissa, lagen om rättegång i brottmål; Act no. 689/1997; in force from 1 October 1997). The afore-mentioned former provisions applied therefore to the instant case. The new Chapter 26, Article 15 (Act no. 165/1998) provides that the Court of Appeal is to hold a hearing, regardless of whether one has been requested, if the decision in the matter turns on the credibility of the testimony received in the District Court or on new testimony to be received in the Court of Appeal. In this event, the evidence admitted in the District Court proceedings is to be readmitted in the principal hearing, unless there is an impediment to this.

§ Cauze similare