Jussi Uoti împotriva Finlandei

Reclamantul s-a născut în 1964 și trăiește în Turku. La sfârșitul anului 1995, reclamantul a fost interogat de către poliție cu privire la suspectarea necorespunzătoarei drept debitor. Ulterior, acuzațiile au fost acuzate împotriva lui. Procesul din fața Curții de District din Helsinki (käjäoikeus, tingsrätten) a implicat 47 de zile de audieri. Curtea a primit mărturie de la acuzații, reclamanții și peste 40 de martori. La 29 mai și 10 iunie 1998, acuzația a prezentat dovezi documentare, inclusiv unele documente elaborate de un dl G., care lucrează în afara terenului pentru o bancă și care, în răspunsul la o scrisoare rogatorie trimisă de Biroul Național de Investigații (keskusrikospoliisi, centralkriminalpolisen) autorităților Guernsey, au elaborat documente (inclusiv „note pentru arhive” referitoare la reuniunile din 3 și 22 iunie 1993 și grafice) referitoare la un plan de transfer de fonduri.

La 29 ianuarie 1999, reclamantul a fost condamnat pentru patru conturi de nedreptate ca debitor și patru conturi de fraudă fiscală agravată. El a fost condamnat la patru ani și două luni de închisoare. Hotărârea Curții de District a avut loc la 163 pagini. În scurt timp și în măsura în care este relevant, instanța a constatat pe baza, printre altele, mărturiile J.S., S., reclamantul și fratele său și documentele documentare, inclusiv documentele obținute de autoritățile Guernsey, că reclamantul și fratele său au discutat despre transferurile planificate de active cu G. De asemenea, a constatat că dovezile documentare referitoare la companiile off-shore și transferul de bani au dovedit că activele obținute din vânzarea „grupului bancar I” au fost transferate prin intermediul companiilor specificate în graficele G. către încredere, beneficiarii ale căror frați au fost desemnați.

Astfel cum ambii frați au fost prezenti în timpul negocierilor cu G. la 3 iunie 1993 și planul de transfer de fonduri s-a dovedit a fi materializat, Curtea a constatat că au acționat împreună, printre altele, în eliminarea fondurilor din Finlanda. Reclamantul a apelat la Curtea de Apel de Helsinki (Hovioikeus, hovrätten). În motivele sale de recurs, el a susținut, printre altele, că documentele elaborate de G., rezident în Guernsey, care nu au fost interogate în timpul anchetelor preliminare sau auzite ca martor în fața Curții de District, nu ar fi trebuit să fie luate în considerare deoarece el nu a avut posibilitatea de a răspunde la aceste dovezi importante. 10. În hotărârile din 23 și 24 octombrie 2000, Curtea de Apel a refuzat, ca fiind inutile, cererea fratelui reclamant co-acusat de a fi auzită ca martor, care a declarat că va prezenta motive suplimentare în hotărârea sa.

11. La 31 octombrie 2000, Curtea de Apel a organizat o audiere pregătitoare. Fratele reclamant a reînnoit fără succes cererea de G. 12. Prima audiere a avut loc la 8 noiembrie 2000. Partidele și 22 de martori au furnizat dovezi orale, dintre care trei au fost martori proaspete. Audierea celor 27 de martori propuse a fost respinsă. 13. La 30 martie 2001, Curtea de Apel a condamnat reclamantul de șase conturi de nedreptate în calitate de debitor, patru conturi de fraude fiscale agravate și cinci conturi de infracțiuni contabile de ajutor și de bitire. L-a condamnat la cinci ani și opt luni de închisoare și a ordonat detenția imediată. De asemenea, el și-a pierdut gradul militar.

14. în calitate de martor, Curtea a reținut, printre altele, că: „Curtea de Apel nu a fost prezentată nici o cerere de audiere a G. ca martor în Curtea de District, deși documentele referitoare la planul de transfer de bani din „grupul bancar I” au fost prezentate la audierile din 29 mai și 10 iunie 1998 ... De asemenea, [fratele reclamantului, care a fost co-apărător], se bazau, ca dovezi scrise, pe [unele] documente elaborate de G. fără a solicita ca G. să fie auzit ca martor ... Documentele preconizate de G. nu au fost elaborate în scopul procedurii în curs. Importarea documentelor poate fi evaluată fără să-l audă ca martor.

Întrebarea dacă este necesar să-l auzi ca martor depinde numai de faptul că o astfel de audiere ar putea produce informații noi relevante.În evaluarea acestei chestiuni, Curtea de Apel ia în considerare faptul că în Curtea de District G. Nu a fost propus ca martor și faptul că părțile au fost oferite ocazia de a-și prezenta toate opiniile cu privire la conținutul și fiabilitatea documentelor în timpul procesului. Curtea de Apel remarcă că documentele în cauză au fost solicitate de procurorul public și de Biroul Național de Investigații prin trimiterea de scrisori rogatorii autorităților Guernsey. Curtea de Apel nu are nici un motiv să suspecteze că documentele au fost elaborate de altcineva decât G… Documentele indică în mod clar că a existat o conspirație deliberată pentru a transfera activele dobândite de la vânzarea „grupului bancar I” către societățile stabilite în străinătate și pentru a investi banii.

Transferul de active a fost efectuat, după cum s-a explicat mai târziu în detaliu în capitolul 6.2.2, prin ordinea ... [reclamantul și fratele său co-acusat]. Întrebarea dacă G. însuși a crezut că el a fost implicat doar în activitățile de investiții juridice nu este, prin urmare, relevant. Documentele elaborate de G. sunt totuși relevante în evaluarea ... [de reclamant și fratelui său co-acusat] posibilă vinovăție pentru infracțiunile de necorespundere ca un debitor ... După cum devine evident în motivele prezentate în examinarea acuzațiilor, Curtea de Apel nu a hotărât totuși chestiunea care se bazează în întregime pe documentele în cauză. Curtea de Apel a evaluat în schimb valoarea documentelor într-un context global, [în kokonaisyhteydessä finlandeză] în care G. nu poate avea nimic de spus.

Curtea de Apel a auzit martorul S., după cum a solicitat ... Cu privire la evenimentele legate de documente. Mărturia S., care în [avizul fratelui solicitant] dovedește conținutul discuțiilor cu G., a fost astfel luată în considerare ... Curtea de Apel susține că cerințele unui proces echitabil nu impune ca nici G. să fie auzită ca martor.” 15. Hotărârea Curții de Apel a avut loc la 325 de pagini. În măsura în care este cazul, Curtea a susținut în principal evaluarea probei a Curții de District. 16. Reclamantul a solicitat permisiunea de a face recurs. La 5 decembrie 2001, Curtea Supremă (korkein oikeus, högsta domstolen) a refuzat concediul de recurs.

17. În cazul în care un element de probă că o parte dorește să prezinte se referă la un fapt care nu este relevant sau care a fost deja demonstrat, sau în cazul în care acest lucru poate fi dovedit într-un alt mod cu mult mai puțin inconvenient sau cost, instanța poate refuza să o recunoască (capitolul 17, art. 7 (modificat de Legea nr. 571/1948) a Codului de procedură judiciară). 18. Capitolul 17, art. 11 din Codul de Procedură Judicială, astfel cum este în vigoare la momentul respectiv, cu condiția ca o declarație scrisă elaborată pentru un proces pendent sau iminent, să nu poată fi utilizată ca probă, cu excepția cazului în care, în mod specific, legea sau cu excepția cazului în care instanța judecătorească a hotărât acest lucru din motive specifice.

19. Capitolul 26, art. 7 din Codul de Procedură Judiciară (modificat prin Legea nr. 661/1978), astfel cum este în vigoare la momentul respectiv, cu condiția ca Curtea de Apel să desfășoare o audiere orală atunci când este necesar. Capitolul 26, art. 8 (modificat prin Legea nr. 661/1978), astfel cum este în vigoare la momentul respectiv, cu condiția ca Curtea de Apel să nu poată modifica condamnarea unei instanțe mai mici, pe baza evaluării probelor fără a desfășura o audiere orală, cu excepția cazului în care nu a avut loc o infracțiune pedepsită numai cu amenzi sau cu excepția cazului în care o audiere orală nu a fost, în mod evident, inutilă, în special ținând seama de nevoia pârghiei de protecție juridică.

20. Dispozițiile referitoare la obligația Curții de Apel de a desfășura o audiere orală (Legea nr. 165/1998) din 1 mai 1998. Noile dispoziții nu se aplică procedurilor penale care au început înainte de intrarea în vigoare a Noului Cod de procedură penală (Laki oikeudenkäynnistä ricosasioissa, lagen om rättegång i brottmål; Legea nr. 689/1997, în vigoare începând cu 1 octombrie 1997). Prin urmare, fostele dispoziții menționate se aplică cazului instantaneu. Noul capitol 26, art. 15 (Legea nr. 165/1998) prevede că Curtea de Apel trebuie să organizeze o audiere, indiferent dacă una a fost solicitată, în cazul în care decizia în cauză se transformă în credibilitatea mărturiei primite în Curtea de District sau pe nouă mărturie care urmează să fie primită în Curtea de Apel.

În acest caz, dovezile admise în cadrul procedurii Curții de District vor fi readmitate în audierea principală, cu excepția cazului în care există un obstacol pentru acest lucru.

6. The applicant was born in 1964 and lives in Turku. 7. At the end of 1995 the applicant was questioned by the police about suspected dishonesty as a debtor. Subsequently, charges were brought against him. The trial before the Helsinki District Court (käräjäoikeus, tingsrätten) involved 47 days of hearings. The court received testimony from the defendants, the complainants and over 40 witnesses. On 29 May and 10 June 1998 the prosecution presented documentary evidence, including some documents drawn up by a Mr G., who was working off-shore for a bank and who, in answer to a letter rogatory sent by the National Bureau of Investigation (keskusrikospoliisi, centralkriminalpolisen) to the Guernsey authorities, had produced documents (including “notes for archives” pertaining to meetings on 3 and 22 June 1993 and charts) related to a plan to transfer funds.

8. On 29 January 1999 the applicant was convicted of four counts of dishonesty as a debtor and four counts of aggravated tax fraud. He was sentenced to four years and two months' imprisonment. The District Court judgment ran to 163 pages. In short and in so far as relevant, the court found on the basis of, inter alia, the testimonies of J.S., S., the applicant and his brother and the documentary material, including the documents obtained from the Guernsey authorities, that the applicant and his brother had discussed the planned transfers of assets with G. It also found that the documentary evidence pertaining to the off-shore companies and the transfer of moneys proved that the assets acquired from the sale of the “bank group I.” had been transferred via companies specified in G.'s charts to trusts, the beneficiaries of which the brothers had appointed.

As both brothers had been present during the negotiations with G. on 3 June 1993 and the plan to transfer funds had been proved to have materialised, the court found that they had acted together in, inter alia, removing the funds from Finland. 9. The applicant appealed to the Helsinki Court of Appeal (hovioikeus, hovrätten). In his grounds of appeal he submitted, inter alia, that the documents drawn up by G., resident in Guernsey, who had not been questioned during the pre-trial investigations or heard as a witness before the District Court, should not have been taken into account as he had not had a possibility to respond to that important evidence. 10. In its decisions of 23 and 24 October 2000 the Court of Appeal refused, as being unnecessary, the request of the applicant's co-accused brother that G. be heard as a witness.

It stated that it would provide further reasons in its judgment. 11. On 31 October 2000 the Court of Appeal held a preparatory hearing. The applicant's brother unsuccessfully renewed the request for G. to be heard as a witness. 12. The first hearing took place on 8 November 2000. The parties and altogether 22 witnesses gave oral evidence, of whom three were fresh witnesses. The hearing of 27 other proposed witnesses had been rejected. 13. On 30 March 2001 the Court of Appeal convicted the applicant of six counts of dishonesty as a debtor, four counts of aggravated tax fraud and five counts of aiding and abetting accounting offences. It sentenced him to five years and eight months' imprisonment and ordered his immediate detention.

He also lost his military rank. 14. As regarded the reasons for not hearing G. as a witness, the court held, inter alia, that: “The Court of Appeal notes that no request to hear G. as a witness was made in the District Court although the documents relating to the plan to transfer moneys from the “bank group I.”, had been presented at the hearings of 29 May and 10 June 1998 ... Also [the applicant's brother, who was a co-defendant] relied, as written evidence, on [some] documents drawn up by G. without requesting that G. be heard as a witness ... The documents allegedly drawn up by G. have not been drawn up for the purposes of the pending proceedings. The import of the documents can be assessed without hearing him as a witness.

The question whether it is necessary to hear him as a witness depends solely on whether such a hearing could produce relevant new information. In assessing this question the Court of Appeal takes into account the fact that in the District Court G. was not proposed as a witness and the fact that the parties have been provided with an opportunity to put forward all their opinions concerning the content and reliability of the documents during the trial. The Court of Appeal notes that the documents in question have been requested by the public prosecutor and the National Bureau of Investigation by sending letters rogatory to the Guernsey authorities. The Court of Appeal does not have any reason to suspect that the documents were drawn up by someone other than G… The documents clearly indicate that there has been a deliberate conspiracy to transfer the assets acquired from the sale of the “bank group I.” to companies established abroad and to invest the moneys.

The transfer of assets has been conducted, as later explained in detail in chapter 6.2.2, by order of ... [the applicant and his co-accused brother]. The question whether G. himself thought that he was involved only in legal investment activities is therefore not relevant. The documents drawn up by G. are however relevant in assessing ... [the applicant's and his co-accused brother's] possible guilt of the offence of dishonesty as a debtor ... As becomes manifest in the reasons given in considering the charges, the Court of Appeal has not however decided the matter basing itself entirely on the documents in question. The court has instead assessed the value of the documents in an overall context, [in Finnish kokonaisyhteydessä] in which G. cannot have anything relevant to say.

The Court of Appeal has heard witness S., as requested ... about the events relating to the documents. The testimony of S., which in [the applicant's brother's] opinion proves the content of the discussions with G., has thus been taken into account ... The Court of Appeal holds that the requirements of a fair trial do not require that G. be heard as a witness either.” 15. The Court of Appeal judgment ran to 325 pages. In so far as relevant, the court principally endorsed the District Court's evaluation of the evidence. 16. The applicant sought leave to appeal. On 5 December 2001 the Supreme Court (korkein oikeus, högsta domstolen) refused leave to appeal.

17. If an item of evidence that a party wishes to present pertains to a fact that is not material to the case or has already been proved, or if the fact can be proved in another manner with considerably less inconvenience or cost, the court may refuse to admit it (Chapter 17, Article 7 (as amended by Act no. 571/1948) of the Code of Judicial Procedure). 18. Chapter 17, Article 11 of the Code of Judicial Procedure, as in force at the relevant time, provided that a written statement drawn up for a pending or imminent trial, could not be used as evidence, unless specifically provided for by law or unless the court so decided for particular reasons. 19. Chapter 26, Article 7 of the Code of Judicial Procedure (as amended by Act no. 661/1978), as in force at the relevant time, provided that the Court of Appeal was to hold an oral hearing when necessary.

Chapter 26, Article 8 (as amended by Act no. 661/1978), as in force at the relevant time, provided that the Court of Appeal could not change a lower court's conviction based on the evaluation of evidence without holding an oral hearing, unless the case concerned an offence punishable by fines only or unless an oral hearing was manifestly unnecessary, in particular taking into account the defendant's need for legal protection. 20. The provisions concerning the Court of Appeal's duty to hold an oral hearing were amended (Act no. 165/1998) with effect from 1 May 1998. The new provisions did not apply to criminal proceedings which had commenced prior to the entry into force of the new Code on Criminal Procedure (laki oikeudenkäynnistä rikosasioissa, lagen om rättegång i brottmål; Act no. 689/1997; in force from 1 October 1997). The afore-mentioned former provisions applied therefore to the instant case.

The new Chapter 26, Article 15 (Act no. 165/1998) provides that the Court of Appeal is to hold a hearing, regardless of whether one has been requested, if the decision in the matter turns on the credibility of the testimony received in the District Court or on new testimony to be received in the Court of Appeal. In this event, the evidence admitted in the District Court proceedings is to be readmitted in the principal hearing, unless there is an impediment to this.