ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 508/2022

HOTĂRÂRE

02.03.2022

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2022
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 508/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 2 martie 2022

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 26 aprilie 2021, sub nr. x/2021, pe rolul Tribunalului Sălaj, reclamantii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., au chemat în judecată pârâții PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL TIMIȘOARA, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL TIMIȘ si CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, solicitând instanței obligarea pârâților la recalcularea indemnizației de încadrare, conform Legii nr. 71/2015 și a O.U.G. nr. 20/2016, începând cu data intrării în vigoare a O.G. nr. 8/2007 - 31.01.2007 și în continuare, și după intrarea în vigoare a Legii cadru de salarizare nr. 153/2017, luând în considerare diferențele de drepturi salariale în raport de indemnizațiile personalului auxiliar de specialitate din cadrul D.N.A, și D.I.I.C.O.T.; repararea prejudiciului creat prin aplicarea dispozițiilor legale reprezentat de diferența salariala rezultată dintre noua indemnizație de încadrare și indemnizația actuală de încadrare începând cu data intrării în vigoare a O.G. nr. 8/2007 -31.01.2007 și în continuare, până la plata efectivă a noii indemnizații de încadrare prin obligarea pârâților la plata, respectiv la alocarea fondurilor necesare plății diferențelor bănești corespunzătoare, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflație și la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, până la data plății efective.

Prin sentința civilă nr. 761 din 6 septembrie 2021, s-a admis excepția de necompetenței teritoriale a Tribunalului Sălaj, invocată de instanță din oficiu și s-a declinat competența de soluționare a cererii formulate de reclamanții J., G., D., C., A., E., I., B., H., F. în favoarea TRIBUNALULUI TIMIȘ spre competenta soluționare.

În fundamentarea acestei sentințe, instanța a reținut, în esență, că, în speță, competența instanței se determină prin raportare la art. 269 Codul muncii și art. 127 C. proc. civ., ținând seama că reclamantii nu au calitatea de judecător, aceștia fiind grefieri de parchet de judecătorie.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul TRIBUNALULUI TIMIȘ sub nr. x/2021.

Prin sentința nr. 13/2022 din 19 ianuarie 2022, s-a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată de instanță din oficiu; a fost declinată în favoarea Tribunalului Sălaj competența de soluționare a cauzei; totodată, s-a constatat ivit conflictul negativ de competență și s-a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea acestuia, judecata cauzei fiind suspendată

În fundamentarea acestei sentințe, instanța a reținut, în esență, că reclamanții au calitatea de personal auxiliar de specialitate în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara.

Dată fiind această calitate, instanța a reținut că reclamanților nu li se aplică dispozițiile art. 127 alin. (1) din C. proc. civ., cauza nefiind de competența instanței pe lângă care funcționează sau a unei instanțe inferioare, în schimb, în cauză, se aplică prevederile art. 127 alin. (2) din C. proc. civ.

Astfel, văzând aceste din urmă dispoziții, precum și Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 7/2016, dată în soluționarea unui recurs în interesul legii, instanța a conchis că art. 127 alin. (2) din C. proc. civ. se aplică și în situația în care calitatea de pârât revine unei instituții de parchet.

De asemenea, instanța a reținut că acest text legal reglementează o competență alternativă - instanța competentă în circumscripția căreia se află locul de muncă, respectiv o instanță de judecată de același grad din circumscripția oricărei curți de apel limitrofe.

În temeiul acestor dispoziții legale reclamanții au avut facultatea de a alege între instanța de domiciliu - Tribunalul Timiș, potrivit normei de drept comun reglementate de art. 210 din Legea 62/2011 și o instanță de judecată de același grad din circumscripția oricărei curți de apel limitrofe.

Or, reclamanții au ales să investească inițial Tribunalul Sălaj, astfel că această din urmă instanță este competentă să soluționeze cauza.

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Tribunalului Timiș, secția I civilă, competența teritorială de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Reclamanții, personal auxiliar de specialitate în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara, au chemat în judecată pârâții Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș si Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, solicitând obligarea pârâților la recalcularea indemnizației de încadrare, conform Legii nr. 71/2015 și a O.U.G. nr. 20/2016, începând cu data intrării în vigoare a O.G. nr. 8/2007 - 31.01.2007 și în continuare, și după intrarea în vigoare a Legii cadru de salarizare nr. 153/2017, luând în considerare diferențele de drepturi salariale în raport de indemnizațiile personalului auxiliar de specialitate din cadrul D.N.A, și D.I.I.C.O.T.; repararea prejudiciului creat prin aplicarea dispozițiilor legale reprezentat de diferența salariala rezultată dintre noua indemnizație de încadrare și indemnizația actuală de încadrare începând cu data intrării în vigoare a O.G. nr. 8/2007 -31.01.2007 și în continuare, până la plata efectivă a noii indemnizații de încadrare prin obligarea pârâților la plata, respectiv la alocarea fondurilor necesare plății diferențelor bănești corespunzătoare, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflație și la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, până la data plății efective.

Având în vedere cele solicitate în cuprinsul cererii de chemare de judecată, rezultă faptul că prezentului litigiu i se aplică dispozițiile legii speciale referitoare la conflictele de muncă.

În cauza dedusă judecății, reclamanții la data formulării acțiunii aveau calitatea de personal auxiliar de specialitate în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara.

Dreptul comun pentru soluționarea conflictelor de muncă este reglementat de dispozițiiile art. 266-275 din Codul muncii și Legea nr. 62/2011 privind dialogul social.

Art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social prevede că "Cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărei circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul", iar art. 216 din același act normativ stipulează:

"Dispozițiile prezentei legi referitoare la procedura de soluționare a conflictelor individuale de muncă se completează în mod corespunzător cu cele din C. proc. civ..".

În ceea ce privește dispozițiile art. 127 din C. proc. civ., amintite de instanțele aflate în conflict în cuprinsul considerentelor, aceste dispoziții legale reglementează situația particulară a litigiilor în care este implicat un judecător în calitate de reclamant sau de pârât, rațiunea normei fiind aceea de a înlătura orice suspiciune de soluționare părtinitoare a cauzei, din pricina calității părții.

Textul de lege se aplică întocmai și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor.

Potrivit art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ. "(1) Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competența instanței la care își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea. (…)

(3) Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor".

Se reține că Legea nr. 310/2018, aplicabilă în raport de data introducerii acțiunii - 26 aprilie 2021, a modificat dispozițiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ. prin extinderea sferei de aplicare a textului legal, în sensul că este incidentă competența facultativă nu numai atunci când magistratul are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea, ci și atunci când cererea este de competența unei instanțe inferioare celei la care magistratul își desfășoară activitatea.

Or, reclamanții își desfășoară activitatea la Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara, așadar, la o unitate de parchet, iar competența materială de soluționare a cauzei aparține în primă instanță tribunalului.

În soluționarea acestui conflict de muncă, dispozițiile art. 127 alin. (1), alin. (2)

și 3 din C. proc. civ., așa cum au fost modificate și completate prin Legea nr. 310/2018, incidentă în raport de data introducerii acțiunii, nu sunt aplicabile, întrucât, pe de o parte, competența materială de soluționare a cauzei aparține în primă instanță tribunalului, iar, pe de altă parte, pârâții sunt parchete de pe lângă instanțe, și nu instanțe de judecată.

În acest caz sunt incidente dispozițiile de drept comun pentru soluționarea conflictelor de muncă, respectiv art. 266-275 din Codul muncii și art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social, potrivit cărora este competentă, instanța de la domiciliul reclamantului sau instanța de la locul de muncă, respectiv Tribunalul Timiș.

Așa fiind, în raport de considerentele expuse și de principiul asigurării accesului efectiv la justiție, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) din noul C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cererii ce face obiectul cauzei, în favoarea Tribunalului Timiș, secția I civilă.