ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 02.03.2022

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 472/2022

HOTĂRÂRE
02.03.2022
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 472/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 2 martie 2022

Asupra recursului cu care a fost învestită, reține următoarele:

Prin contestația înregistrată la 18.09.2020, pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale sub nr. x/2020, contestatorul A. a solicitat în contradictoriu cu intimata Casa de Pensii a Municipiului București, anularea deciziei nr. 276959/13.08.2020, emisă de Casa Locală de Pensii Sector 3 și obligarea intimatei la recalcularea punctajului de pensie care să includă și veniturile indicate în adeverințele nr. x/25.03.2019, nr. y/25.03.2019 și 972/05.04.2019, emise de S.C. B. S.A. și emiterea unei noi decizii de stabilire a pensiei. Totodată, a solicitat obligarea intimatei și la plata către contestator a diferențelor de pensie ce ar rezulta ca urmare a recalculării realizate și a cheltuielilor de judecată.

În drept, a invocat art. 223 alin. (3) și art. 453 C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 7750/22.12.2020, pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, contestația a fost respinsă ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe civile, contestatorul a declarat apel.

Prin decizia civilă nr. 4005/07.09.2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, apelul a fost respins ca nefondat.

Împotriva acestei decizii civile, A. a declarat recurs, solicitând casarea hotărârii și pe fond, rejudecarea cauzei și admiterea contestației.

În motivare, autorul căii de atac a arătat, în esență, că decizia recurată a fost dată cu încălcarea drepturilor sale legale, în special a dreptului său la pensie și că reprezentarea sa în fața instanței de apel de către apărătorul convețional s-a realizat cu rea-credință.

Intimata-pârâtă nu a formulat întâmpinare.

Analizând cu prioritate, potrivit art. 248 alin. (1), raportat la art. 494 C. proc. civ., excepția inadmisibilității recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte reține următoarele:

Unul dintre principiile fundamentale care guvernează procesul civil este acela al legalității căilor de atac și el presupune că părțile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor și intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege, astfel că nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.

Principiul enunțat este consacrat la nivel constituțional în art. 129 din Constituția României, iar în C. proc. civ. în art. 457.

În acest sens, Înalta Curte evocă dispozițiile art. 483 alin. (2) C. proc. civ. prin care se statuează că "Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) -j

3

), în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile pronunțate în materia protecției consumatorilor, a asigurărilor, precum și în cele ce decurg din aplicarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite. De asemenea nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului.".

De asemenea, potrivit art. 155 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, aplicabilă procesului în raport cu obiectul său, împotriva hotărârilor prin care au fost soluționate pe fond cererile îndreptate împotriva C.N.P.P. sau împotriva caselor teritoriale de pensii, având ca obiect drepturile de pensie, indemnizații și pensii de serviciu prevăzute prin legi cu caracter special se poate face numai apel la curtea de apel competentă, iar conform alin. (2) al aceluiași articol, "hotărârile curților de apel, precum și hotărârile tribunalelor neatacate cu apel în termen sunt definitive".

Interpretarea acestor dispoziții legale relevă că legiuitorul a suprimat calea de atac a recursului pentru hotărârile pronunțate în materia litigiilor de asigurări sociale, care potrivit prevederilor legale enunțate, pot fi atacate numai cu apel.

Recursul are ca obiect decizia civilă nr. 4005/07.09.2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în apel, într-un litigiu în materia asigurărilor sociale.

Față de dispozițiile legale enunțate, Înalta Curte constată că hotărârea împotriva căreia s-a declarat prezentul recurs, este o hotărâre definitivă care potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., este exclusă din sfera controlului de nelegalitate în recurs, decizia atacată circumscriindu-se ipotezei prevăzute de art. 483 alin. (2) C. proc. civ.

Cum recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală ar constitui o încălcare a principiului legalității căilor de atac reglementat de art. 457 C. proc. civ., Înalta Curte, dând eficientă textelor de lege sus-menționate, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca inadmisibil.

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 4005/07.09.2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 2 martie 2022.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2022-09-20
0,99
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1653/2022
Ședința publică din data de 20 septembrie 2022 Deliberând asupra cererii de revizuire, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: 1. Prin contestația înregistrată la 18 septembrie 2020, pe rolul Tribunalului Bucur
ÎCCJ 2022-10-13
0,98
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2022/2022
Ședința publică din data de 13 octombrie 2022 Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale la 10 mai 2021 sub dosar nr. x
ÎCCJ 2022-09-21
0,98
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1706/2022
Ședința publică din data de 21 septembrie 2022 Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă
ÎCCJ 2022-06-22
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1593/2022
Ședința publică din data de 22 iunie 2022 Asupra recursului, reține următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București la 28.05.2019, sub nr. x/2019, reclamantul A. a chemat-o în judecată pe pârâta Casa de Pensii a Munic
ÎCCJ 2023-02-07
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 188/2023
Ședința publică din data de 07 februarie 2023 Deliberând asupra contestației în anulare, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin decizia nr. 1706/21.09.2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiți
Sursă