ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 01.03.2022

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 449/2022

HOTĂRÂRE
01.03.2022
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 449/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 01 martie 2022

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar constată și reține următoarele:

Prin cererea de valoare redusă înregistrată pe rolul Judecătoriei Lugoj la 25.03.2019, sub dosar nr. x/2019, reclamanta A. S.R.L. a chemat-o în judecată pe pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Darova, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să oblige pârâta la plata către reclamantă a sumei de 3.410,40 RON, reprezentând debit principal, precum și a dobânzii penalizatoare de 0,95% pentru fiecare zi de întârziere, conform acordului de implementare a sistemului informatic integrat www.e-buget.eu, încheiat la 12.11.2015, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1989/03.06.2019, Judecătoria Lugoj a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.

Pentru a hotărî astfel, a reținut, în esență, că acordul de implementare încheiat de părți are natura unui contract de achiziție publică, astfel că, potrivit art. 8 alin. (2) și art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, competența teritorială revine instanței de la sediul reclamantei; cum acesta este situat în București, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, secția I civilă, care, prin sentința civilă nr. 7507/25.11.2019, a admis excepția necompetenței sale materiale, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea pronunțării regulatorului de competență; totodată, a dispus suspendarea judecății cauzei, conform art. 134 C. proc. civ.

Pentru a hotărî astfel, a reținut, în esență, că acțiunea care vizează executarea unui contract administrativ, în temeiul art. 10 din Legea 554/2004, atrage competența materială a secției de contencios administrativ a tribunalului, nu a judecătoriei; notând că reclamanta are sediul în București, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Prin decizia civilă nr. 132 din 22.01.2020, pronunțată în dosar nr. x/2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a constatat inexistența unui conflict de competență.

Dosarul a fost trimis Tribunalului București, secția a VI-a civilă, unde a fost înregistrat sub nr. x/2021.

Prin sentința civilă nr. 2571 din 21.10.2021, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis excepția necompetenței materiale și teritoriale a Tribunalului București și a declinat judecata cauzei în favoarea Judecătoriei Lugoj.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că, prin acțiunea cu care instanța a fost învestită, pe calea procedurii speciale a cererilor cu valoare redusă, s-a solicitat de către reclamantă obligarea pârâtei la plata sumei de 3.410,40 RON, reprezentând debitul principal, precum și la plata dobânzii penalizatoare de 0,95% pentru fiecare zi de întârziere, conform pct. 5 paragraful 2 din contractul perfectat între părți.

Procedura cererilor cu valoare redusă este una specială, fiind reglementată în Titlul X, art. 1026 și următoarele din C. proc. civ., și se aplică atunci când valoarea cererii, fără a se lua în considerare dobânzile, cheltuielile de judecată și alte venituri accesorii, nu depășește suma de 10.000 RON la data sesizării instanței.

Art. 1028 din C. proc. civ. reglementează instanța competentă a soluționa o acțiune formulată pe calea cererilor de valoare redusă, astfel alin. (1) prevede că aceasta aparține judecătoriilor. Din moment ce reclamanta a optat pentru soluționarea cerii sale recurgând la această procedură specială, indiferent de natura contractului, aceste dispoziții legale devin incidente, astfel că numai judecătoria soluționează cererile de valoare redusă, nicidecum tribunalul.

În ceea ce privește competența teritorială, potrivit alin. (2) al art. 1028 din C. proc. civ., aceasta se stabilește potrivit dreptului comun, respectiv art. 107 alin. (1) din C. proc. civ., care prevede că cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție își are domiciliul/sediul pârâtul.

Prin urmare, având în considerare faptul că pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Darova își are sediul în loc. Darova, str. x, jud. Timiș, Tribunalul București a admis excepția necompetenței materiale invocată din oficiu, și a declinat soluționarea cauzei în favoarea Judecătoriei Lugoj.

Prin încheierea din 19 ianuarie 2022, pronunțată de Judecătoria Lugoj, în dosar nr. x/2021, s-a constatat ivit conflictul negativ de competență și s-a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea pronunțării regulatorului de competență; totodată, s-a dispus suspendarea judecății cauzei, conform art. 134 C. proc. civ.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că Judecătoria Lugoj a fost prima instanță sesizată cu cererea de chemare în judecată ce face obiectul prezentului dosar.

Înalta Curte, asupra conflictului negativ de competență, constată și reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 133 pct. 2 C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că cele trei instanțe - Judecătoria Lugoj, Judecătoria Sectorului 1 București și Tribunalul București- s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeași cauză, declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și cel puțin una dintre cele trei instanțe este competentă să soluționeze cauza.

Fiind îndeplinite condițiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluționarea prezentului conflict negativ de competență prin emiterea regulatorului de competență.

Înalta Curte reține că obiectul prezentului dosar îl reprezintă cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata unor sume de bani reprezentând debit și penalități contractuale, formulată în condițiile art. 1026 și urm. din C. proc. civ., ce reglementează procedura de soluționare a cererilor de valoare redusă.

Procedura privind cererile de valoare redusă este o procedură specială, deci derogatorie de la dreptul comun, de soluționare a cererilor al căror obiect are o valoare de până la 10.000 RON inclusiv, aplicabilă la solicitarea reclamantului, expresă sau prin îndeplinirea formalităților prevăzute de lege.

Potrivit art. 1028 alin. (1) C. proc. civ., competența materială de a soluționa cererea în primă instanță aparține judecătoriei.

Stabilirea competenței teritoriale urmează să se facă potrivit dispozițiilor dreptului comun, respectiv potrivit art. 107 și urm. C. proc. civ., la care alin. (2) al art. 1028 C. proc. civ. face trimitere expresă.

Necompetența teritorială de drept comun, prevăzută de art. 107 C. proc. civ., este de ordine privată, astfel că, potrivit art. 130 alin. (3) din același cod, poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare, sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu până la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe.

Or, în condițiile în care această excepție nu este invocată de către pârât, instanța învestită nu o poate invoca din oficiu, aceasta rămânând competentă să soluționeze cauza.

În speță, se constată că pârâta nu a invocat excepția necompetenței teritoriale a instanței inițial învestite (Judecătoria Lugoj), nici prin întâmpinare, nici la primul termen de judecată.

Prin urmare, Înalta Curte constată că invocarea, din oficiu, a excepției necompetenței teritoriale de către Judecătoria Lugoj s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor art. 130 C. proc. civ., în condițiile în care dreptul de a contesta alegerea instanței competente teritorial revenea exclusiv pârâtei, care nu a înțeles să invoce vreo excepție.

Condițiile speciale care privesc valoarea și natura dreptului patrimonial valorificat printr-o astfel de acțiune nu prezintă relevanță din perspectiva stabilirii competenței materiale și teritoriale a instanței, cum greșit s-a reținut în cauză, întrucât niciuna dintre instanțele aflate în conflict nu au stabilit, în condițiile art. 1027 alin. (3) C. proc. civ. raportat la dispozițiile art. 1026 alin. (2) din același cod, că cererea de valoare redusă nu poate fi soluționată potrivit dispozițiilor prevăzute de Titlul X, Cartea a VI-a, Proceduri speciale din C. proc. civ.

În acest cadru, se reține că reclamanta a învestit Judecătoria Lugoj cu o cerere de valoare redusă, situație care impune concluzia că, în ce privește competența materială, judecătoria este competentă, în virtutea faptului că prevederile art. 1028 C. proc. civ. au caracter de norme speciale în materie de competență.

Așa fiind, întrucât prima instanță învestită de către reclamantă a fost Judecătoria Lugoj, aceasta devine competentă să soluționeze cauza, fără a avea posibilitatea de a statua din oficiu asupra competenței teritoriale invocate.

Față de aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare în favoarea Judecătoriei Lugoj.

­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Lugoj.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 01 martie 2022.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2020-01-22
0,98
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 132/2020
Ședința publică din data de 22 ianuarie 2020 Deliberând, reține următoarele: Prin cererea de valoare redusă înregistrată pe rolul Judecătoriei Lugoj la data de 25.03.2019, reclamanta Societatea A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta Unita
ÎCCJ 2022-01-19
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 51/2022
Ședința publică din data de 19 ianuarie 2022 Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1
ÎCCJ 2024-02-06
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 221/2024
Ședința publică din data de 6 februarie 2024 Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele: 1. Prin cererea de valoare redusă înregistrată la data de 14 decembrie 2022 pe rolul
ÎCCJ 2022-02-22
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 368/2022
Ședința publică din data de 22 februarie 2022 Deliberând asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu-Cărbunești la data de 16.06.2021 sub nr. x/2021, reclamanta A. a
ÎCCJ 2022-10-06
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1817/2022
Ședința publică din data de 6 octombrie 2022 Deliberând, asupra cauzei de față constată următoarele: 1. Cererea: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 21 martie 2022 pe rolul Judecătoriei Gurahonț, reclamanta A. S.R.L. a solic
Sursă