ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 22.02.2022

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 366/2022

HOTĂRÂRE
22.02.2022
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 366/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 22 februarie 2022

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată având ca obiect cerere de valoare redusă înregistrată pe rolul Judecătoriei Filiași sub numărul x/2021, reclamanta S.C. A. S.A. a solicitat instanței obligarea pârâtului B. la plata sumei de 1700,17 RON reprezentând contravaloarea serviciilor de internet, telefonie și CATV prestate de către reclamantă în temeiul contractului nr. x/24.11.2018 și penalități de întârziere. De asemenea, a solicitat obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 1270 C. civ.

Pârâtul nu a formulat întâmpinare sau formular de răspuns și nu s-a prezentat la judecarea cauzei.

Prin sentința nr. 560 din 9 septembrie 2021 pronunțată de Judecătoria Filiași a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a instanței, invocate din oficiu, și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 București.

În motivarea acestei soluții s-a reținut că, potrivit art. 121 C. proc. civ., cererile formulate de un profesionist împotriva unui consumator pot fi introduse numai la instanța domiciliului consumatorului, dispoziția legală instituind un caz de competență teritorială exclusivă de la care se poate deroga prin convenție doar după nașterea dreptului la despăgubire, potrivit art. 126 alin. (2) C. proc. civ.

În cauză domiciliul pârâtului se află în Sectorul 4 București, ca atare este competentă să soluționeze cauza instanța în a cărei rază teritorială se află domiciliul pârâtului, respectiv Judecătoria Sectorului 4 București.

Prin sentința civilă nr. 16317 din 23.11.2021 Judecătoria Sectorului 4 București a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței, invocate din oficiu, și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Filiași. Totodată, constatându-se ivit conflictul negativ de competență între cele două instanțe, a fost sesizată Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea acestuia.

În motivarea acestei soluții s-a reținut că potrivit procesului-verbal întocmit ca urmare a verificărilor efectuate în baza de date DEBAPD, domiciliul pârâtului se află în orașul Filiași, str. x, jud. Dolj, respectiv în circumscripția Judecătoriei Filiași.

Instanța a reținut că nu prezintă relevanță, sub aspectul determinării instanței competente teritorial să soluționeze cauza, împrejurarea reținută de Judecătoria Filiași în sensul că pârâtul nu locuiește în fapt la adresa de domiciliu, fiind restituită la dosar cererea de chemare în judecată și înscrisurile doveditoare anexate acesteia, câtă vreme în baza de date DEPABD nu a fost înregistrată eventuala schimbare a domiciliului sau stabilirea unei reședințe.

În consecință, în temeiul art. 129 alin. (1) pct. 3, art. 130 alin. (2) și art. 132 alin. (3) rap. la art. 121 C. proc. civ., a fost admisă excepția necompetenței teritoriale.

Înalta Curte, asupra conflictului negativ de competență, reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 133 pct. 2 C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces, condiție îndeplinită în cauză.

Conform art. 1028 alin. (1) din C. proc. civ., "competența de a soluționa cererea în primă instanță aparține judecătoriei", iar conform alin. (2), "competența teritorială se stabilește potrivit dreptului comun".

Astfel, în cazul cererilor cu valoare redusă, competența materială aparține judecătoriei, iar competența teritorială se stabilește potrivit dreptului comun.

Prin raportare la aceste texte de lege, instanța supremă reține că, prin cererea cu valoare redusă formulată de reclamanta A. S.A., se urmărește valorificarea unui drept de creanță născut dintr-un contract încheiat între un profesionist și un consumator.

Or, potrivit dispozițiilor art. 121 teza I din C. proc. civ., "cererile formulate de un profesionist împotriva unui consumator pot fi introduse numai la instanța domiciliului consumatorului".

Astfel, instanța competentă teritorial este cea de la domiciliul consumatorului.

Pentru identificarea domiciliului persoanei fizice prezintă relevanță prevederile art. 87 din C. civ., conform cărora, "domiciliul persoanei fizice, în vederea exercitării drepturilor și libertăților sale civile, este acolo unde aceasta declară că își are locuința principală".

Dovada domiciliului se face cu mențiunile cuprinse în cartea de identitate, conform art. 91 alin. (1) din C. civ.

Alineatul (2) al aceluiași text de lege prevede că "în lipsa acestor mențiuni ori atunci când acestea nu corespund realității, stabilirea sau schimbarea domiciliului ori a reședinței nu va putea fi opusă altor persoane".

În aplicarea acestor texte de lege, Înalta Curte constată că potrivit verificărilor efectuate în baza de date DEBAPD aflate la dosar, domiciliul pârâtului se află în oraș Filiași, str. x, jud. Dolj, respectiv în circumscripția Judecătoriei Filiași

Față de cele arătate, în aplicarea dispozițiilor art. 1028 și art. 121 teza I din C. proc. civ., raportat la art. 135 alin. (4) din același cod, Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Filiași, căreia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecății.

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Filiași.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 22 februarie 2022.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2023-10-24
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2122/2023
Ședința publică din data de 24 octombrie 2023 Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Prin cererea de valoare redusă înregistrată pe rolul Judecătoriei P
ÎCCJ 2021-01-19
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 22/2021
Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 13.07.2020 pe rolul Judecatoriei Sector 4, sub nr. x/2020, reclamanta A. S.A. a solicit
ÎCCJ 2022-03-16
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 658/2022
Ședința publică din data de 16 martie 2022 Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Costești la 14.04.2021 reclamanta S.C. A. S.A. a chemat în judecată pe pârât
ÎCCJ 2023-03-14
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 596/2023
Ședința publică din data de 14 martie 2023 Asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele: 1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Judecătoria Sibiu – secția Civilă, la data de 14 martie 2022, sub dosar nr. x
ÎCCJ 2021-03-25
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 651/2021
Ședința publică din data de 25 martie 2021 asupra conflictului de față constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei: 1. Obiectul cauzei: Prin cererea înregistrată la Judecătoria Moreni sub nr. x/2019 din 6 decembrie 2019, reclamanta A. S.
Sursă