ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 22.02.2022

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 359/2022

HOTĂRÂRE
22.02.2022
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 359/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 22 februarie 2022

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de înregistrare mențiuni nr. x/22.09.2020, petenta ICPE S.A. a solicitat înregistrarea mențiunilor privind actul constitutiv actualizat la data de 17.09.2020, în temeiul hotărârii adunării generale extraordinare a acționarilor (AGEA) nr. 2/17.09.2020. În legătură cu aceasta au fost formulate cererile de intervenție nr. x/22.09.2020 a A. și nr. z/22.09.2020 a numitei B..

Cererile de intervenție au fost înaintate Tribunalului București, secția a VI-a civilă prin adresa nr. x/23.09.2020 a Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București, fiind înregistrate sub nr. x/2020.

Prin cererea de înregistrare nr. x/09.11.2020, petenta ICPE S.A. a solicitat înregistrarea mențiunilor privind actul constitutiv actualizat la data de 17.09.2020, în temeiul hotărârilor adunării generale extraordinare a acționarilor (AGEA) nr. 1-3 din 17.09.2020. Prin cererea de intervenție formulată la data de 09.11.2020, intervenienta B. a solicitat respingerea acestei cereri, susținând că a fost majorat în mod fraudulos capitalul social al societății, în dauna sa și în beneficiul celuilalt acționar majoritar, C. S.A. De asemenea, s-a arătat că petenta a mai solicitat înregistrarea modificărilor operate prin hotărârile AGEA și prin cererile înregistrate la ORCTB cu nr. x, în care s-au formulat cereri de intervenție, care formează obiectul dosarelor x/2020, y/2020, z/2020 și w/2020. Prin cererea de intervenție formulată la data de 09.11.2020, intervenienta A. S.A. a solicitat respingerea cererii de înregistrare mențiuni și, în subsidiar, suspendarea soluționării acesteia până la soluționarea acțiunilor în anularea hotărârilor adunării generale de majorare a capitalului social.

Cererile de intervenție au fost înaintate Tribunalului București, secția a VI-a civilă prin adresa nr. x/10.11.2020 a Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București, fiind înregistrate sub nr. x/2020.

Prin încheierea nr. 5/15.01.2021, pronunțată în dosarul nr. x/2020, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a respins excepția litispendenței acestui dosar în raport cu dosarul nr. x/2020, aflat pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, ca neîntemeiată, a admis excepția conexității acestui dosar în raport cu dosarul nr. x/2020 și a înaintat dosarul nr. x/2020 completului C-16 Fond, primul învestit cu soluționarea dosarului nr. x/2020

Prin sentința civilă nr. 1730/22.06.2021, pronunțată în dosarul nr. x/2020, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis excepția nesemnării cererii de intervenție formulate de intervenientul D. și a anulat cererea ca nesemnată, a respins cererile de intervenție ale A. S.A. și B., ca neîntemeiate și a dispus înregistrarea mențiunilor din cererile x/22.09.2020 și y/09.11.2020 în Registrul Comerțului.

Împotriva acestor hotărâri a formulat recurs intervenienta B.. Aceasta a solicitat casarea integrală a celor două hotărâri, în sensul admiterii excepției litispendenței în dosarul nr. x/2020 în raport de dosarul nr. x/2020, anterior înregistrat, în privința cererii de înregistrare a mențiunii de modificare a statutului societății, cu menținerea conexității doar în privința cererii de publicare în Monitorul Oficial a hotărârii ce a decis această modificare, solicitată doar prin cererea din Dosarul nr. x/2020, și admiterea cererii de suspendare a dosarului nr. x/2020, conexat cu dosarul nr. x/2020, doar în privința cererii de publicare în Monitorul Oficial a hotărârii de adoptare a modificărilor statutare ce se cer înregistrate.

Instanța a calificat recursul formulat de intervenientă ca fiind apel.

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2021 pe rolul Curții de Apel București, secția a V-a civilă, petenta B. a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 484 alin. (2)-(5) C. proc. civ., suspendarea executării sentinței civile nr. 1730/22.06.2021 pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2020. A precizat că aceasta este executorie, conform art. 7

1

alin. (3) din O.U.G. nr. 116/2009 raportat la art. 448 alin. (1) pct. 10 și la art. 633 alin. (2) prima ipoteză C. proc. civ. S-a arătat că prin această sentință prima instanță a admis cererile de înregistrare mențiuni nr. x/22.09.2020 și nr. y/09.11.2020 și a dispus înregistrarea în registrul comerțului a mențiunii privind modificarea actului constitutiv al societății, decisă prin hotărârea AGEA nr. 2 din data de 17.09.2020. A menționat petenta că până la soluționarea recursului declarat în cauză, hotărârea AGEA nr. 2 din data de 17.09.2020, a fost anulată prin sentința civilă nr. 1720/22.06.2021 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2020.

Prin încheierea nr. 38 din 17 august 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a fost respinsă excepția lipsei de interes ca nefondată. A fost respinsă cererea de suspendare provizorie a executării sentinței civile nr. 1730/22.06.2021 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2020 formulată de petenta B., în contradictoriu cu intimații ICPE S.A., A. S.A., și D. ca nefondată. În temeiul art. 1064 C. proc. civ., s-a dispus din oficiu restituirea cauțiunii în cuantum de 1.000 RON consemnată de petentă cu recipisa de consemnare nr. x/30.06.2021 emisă de E. - Unirii.

Împotriva acestei încheieri, la data de 7.09.2021,5 a formulat recurs recurenta B..

La data de 16 februarie 2022, recurenta a depus precizări prin care a arătat că cererea de recurs a rămas fără obiect întrucât hotărârea a cărei executare provizorie s-a solicitat a fi suspendată, respectiv sentința nr. 1730/22.06.2021, a rămas definitivă.

În acest sens a arătat că în dosarul nr. x/2020 al Curții de Apel București, secția a VI-a civilă a fost pronunțată decizia nr. 34/13.01.2022, prin care a fost respins ca nefondat apelul declarat de recurentă împotriva sentinței civile nr. 1730/22.06.2021, pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă.

Intimata ICPE S.A. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului, iar pe fond a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Analizând cu prioritate excepția nulității recursului, potrivit art. 248 C. proc. civ., Înalta Curte o va respinge având în vedere că recurenta a formulat critici care pot fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Astfel, recurenta a invocat faptul că instanța de apel a calificat greșit cererea de suspendare, ca fiind cea reglementată de art. 450 alin. (5) C. proc. civ., în loc de cea reglementată de art. 450 alin. (1)-(4) C. proc. civ., cu consecința soluționării unei cereri diferite de cea formulată, în raport de un temei diferit de cel invocat și de condiții de admisibilitate străine de cauza de față.

Apoi, Înalta Curte constată că, la data de 16.02.2022, recurenta a precizat că cererea de suspendare a rămas fără obiect, întrucât hotărârea a cărei executare provizorie a solicitat a fi suspendată a rămas deja definitivă.

Examinând cauza, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, având în vedere precizarea recurentei, Înalta Curte va respinge ca lipsit de interes recursul declarat în cauză, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Prin decizia nr. 34A din data de 13.01.2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a fost respins apelul declarat de apelanta-intervenientă B., împotriva încheierii nr. 5/15.01.2021, pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul conexat nr. x/2020 și a sentinței nr. 1730/22.06.2021, pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2020, în contradictoriu cu intimata-petentă ICPE S.A, intimata-intervenientă A., prin lichidator judiciar F. S.P.R.L., și D., ca nefondat.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că sentința a cărei suspendare a fost solicitată a rămas definitivă și, în consecință, recursul formulat apare lipsit de interes.

Potrivit art. 32 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., orice cerere poate fi formulată și susținută numai dacă autorul acesteia justifică un interes. Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral pe care îl urmărește cel ce investește o instanță de judecată cu o cerere, iar acesta trebuie să fie legitim, personal, născut și actual.

Înalta Curte constată că recurenta nu mai are interes în soluționarea căii de atac a recursului, având în vedere faptul că sentința a cărei suspendare a fost solicitată a rămas definitivă.

Sancțiunea lipsei interesului este în cauza de față aceea a respingerii cererii de recurs, neputând fi respinsă cererea ca rămasă fără obiect. Astfel, potrivit art. 483 alin. (1) C. proc. civ., obiectul recursului îl reprezintă însăși hotărârea recurată, respectiv încheierea nr. 38/17.08.2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, hotărâre care nu a fost desființată. Ceea ce s-a modificat față de momentul sesizării instanței, dată la care erau îndeplinite condițiile de exercitare a căii de atac, este tocmai pierderea interesului în soluționarea acestei căi de atac.

Reținând deci că interesul nu mai este actual, Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurentă, fără a mai analiza motivele invocate prin cererea de recurs, o astfel de analiză fiind inutilă.

Respinge excepția nulității recursului.

Respinge ca lipsit de interes recursul declarat de recurenta B. împotriva încheierii nr. 38 din 17 august 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 22 februarie 2022.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2021-06-17
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1552/2021
țului de pe lângă Tribunalul Cluj, respectiv în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a; comunicarea hotărârii judecătorești de anulare a deciziei către S.C. "C.", în vederea aducerii ei la îndeplinire. Urmare a completării cererii ini
ÎCCJ 2024-01-17
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 202/2024
24/2017, mai arată că o altă formalitate impusă de reglementările A.S.F. pentru majorarea capitalului social al unei societăți pe acțiuni listate la bursă, se referă la furnizarea de către emitentul acțiunilor (C.) a unei declarații privind
ÎCCJ 2024-02-08
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 261/2024
Asupra recursului civil de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 16 noiembrie 2018 pe rolul Tribunalului Giurgiu – secția civilă, sub nr. x/2018, reclamantul A. a formulat, în temeiul O.U.G. nr. 116/2009, cerere d
ÎCCJ 2021-09-16
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1738/2021
Ședința publică din data de 16 septembrie 2021 Asupra recursurilor de față; Prin cererea înregistrată la data de 31 ianuarie 2019 pe rolul Tribunalului Gorj, secția a II-a civilă, sub nr. x/2019, intervenientele A. și B., în contradictoriu
ÎCCJ 2022-03-01
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 430/2022
Ședința publică din data de 01 martie 2022 Asupra recursului de față, reține următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la 14.11.2018, sub nr. x/2018, reclamanta A. a solicitat, în contradic
Sursă