ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1552/2021

Ședința publică din data de 17 iunie 2021

Asupra recursului de față;

Prin cererea înregistrată la data de 14 noiembrie 2016 pe rolul Tribunalului Specializat Cluj, sub nr. x/2016, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A.:

La data de 13 ianuarie 2017 reclamantul A. a formulat completare la acțiune, solicitând constatarea nulității Deciziei Consiliului de Administrație al societății B. S.A. din 08.12.2016, adoptată cu încălcarea dispozițiilor legale și statutare în vigoare; radierea din Registrul comerțului, ținut de oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj, a tuturor mențiunilor aferente acestei decizii; radierea din Registrul consolidat al acționarilor B. S.A., ținut de S.C. "C.", a tuturor mențiunilor aferente acestei decizii; menționarea și publicarea hotărârea judecătorești de anulare a deciziei în Registrul comerțului ținut de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj, respectiv în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a; comunicarea hotărârii judecătorești de anulare a deciziei către S.C. "C.", în vederea aducerii ei la îndeplinire.

Urmare a completării cererii inițiale cu aceste noi cereri, reclamantul a arătat că petitul acțiunii se reformulează astfel:

Tribunalul Specializat Cluj prin sentința civilă nr. 1191/2018 din 27 iunie 2018, pronunțată de, în dosarul nr. x/2016, a admis excepția autorității de lucru judecat, invocată de pârâta S.C. B. S.A. în legătură cu legalitatea prevederilor art. 8 alin. (6) din Actul Constitutiv al S.C. B. S.A.; a respins, ca efect al autorității de lucru judecat, acțiunea reclamantului A. în ceea ce privește nulitatea prevederilor art. 8 alin. (6) din Actul Constitutiv al S.C. B. S.A. și a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul A., solicitând admiterea acestuia, cu consecința schimbării, în totalitate, a hotărârii atacate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată.

Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă prin decizia civilă nr. 81/2019 din 19 februarie 2019 a, în dosarul nr. x/2016, a respins cererea de amânare a pronunțării hotărârii; a respins cererea de repunere pe rol a cauzei, formulată de A. și a respins apelul declarat de apelantul A. împotriva sentinței civile nr. 1191 din 27 iunie 2018 a Tribunalului Specializat Cluj, aceasta fiind păstrată în întregime.

La 16 aprilie 2019 s-a înregistrat pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, sub nr. x/2019, contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei civile nr. 81/2019 din 19.02.2019, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, în dosarul nr. x/2016, prin care s-a solicitat ca, în aplicarea prevederilor art. 508 C. proc. civ., să se dispună anularea hotărârii și, rejudecând, să fie admis apelul ce a format obiectul dosarului nr. x/2016

Prin încheierea din Camera de Consiliu de la 1 octombrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2019, s-a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de contestatorul A. privind recuzarea completului A2, format din doamnele judecător D. și E..

Prin încheierea din Camera de Consiliu de la 27 noiembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2019, s-a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de contestatorul A. privind recuzarea doamnelor judecător E. și D. și s-a dispus amendarea contestatorului cu suma de 700 de RON pentru formularea cu rea-credință a unor cereri.

Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă prin decizia civilă nr. 163/2020 din 17 martie 2020, pronunțată de, în dosarul nr. x/2019, a respins cererea de repunere pe rol a cauzei, formulată de contestatorul A.; a admis excepția inadmisibilității și a respins, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul A., în contradictoriu cu intimata S.C. B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 81 din 19.02.2019 a Curții de Apel Cluj, care a fost menținută în întregime.

Împotriva încheierilor din Camera de consiliu de la 1 octombrie 2019 și de la 27 noiembrie 2019, pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2019 reclamantul A. a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. pe dispozițiile art. 53 alin. (1) teza finală și art. 42 pct. 1 și pct. 13 C. proc. civ., art. 488 alin. (1) pct. 1 și pct. 8 din C. proc. civ.

În susținerea recursului s-au invocat următoarele motive:

Prima cerere de recuzare s-a fundamentat pe art. 43 alin. (1) pct. 1 și pct. 13 C. proc. civ., întrucât s-a apreciat că judecătorii cauzei și-au exprimat deja opinia cu privire la chestiunile cu care au fost învestiți.

Chestiunea juridică care generează incompatibilitatea constă în nevoia firească a justițiabilului contestator de a se asigura că au fost înlăturate motivele de incompatibilitate care decurg din nerespectarea art. 42 pct. 13 C. proc. civ.

Chestiunea de fond era constituită din elementele de nulitate ale unor acte societare ce decurgeau din nelegalitatea, furtul proprietății reclamantului, ca efect al limitării prin statut cu privire la cumpărarea de acțiuni rezultate dintr-o nouă majorare, chestiune juridică interzisă de art. 217 din Legea nr. 31/1990, de hotărârea nr. 53/2009 a Tribunalului Comercial Cluj și de hotărârea nr. 36/2010 a Curții de Apel Galați.

S-a arătat că această chestiune juridică a făcut anterior obiectul dosarului nr. x/2017 (în apel) având la bază anularea hotărârii AGA de limitare în statut, care a fost repartizat, cu nerespectarea legii, completului de judecată compus din doamnele judecător D. și E..

Recurentul a învederat că în dosarul nr. x/2019 s-a soluționat contestația în anulare formulată împotriva hotărârii pronunțate în dosarul nr. x/2016 (stadiu procesual - apel), care a avut ca obiect verificarea legalității hotărârii A.G.A. din 19 octombrie 2016 privind majorarea cu 1.000.000 de acțiuni la un preț subevaluat de 2,5 RON.

Întrucât cauzele sunt "înrudite" argumentele utilizate de către părțile aflate în dispută (A. și S.C. B. S.A.) au fost aceleași.

Prin urmare, pronunțarea unei soluții de fond într-una dintre cauze (dosarul nr. x/2017) conduce la declanșarea unei incompatibilități în soluționarea celei de-a doua cauze, respectiv cea care a format obiectul dosarului nr. x/2019

Or, aceste aspecte nu au avut nicio relevanță pentru judecătorii care au soluționat cererea de recuzare, întrucât a fost respinsă.

A doua cerere de recuzare a fost respinsă în dosarul nr. x/2019 de către judecătorii F. și G., ocazie cu care s-a dispus amendarea petentului cu suma de 700 RON, fără a se ține cont de faptul că este vorba despre exercitarea unui drept legitim.

În opinia recurentului, doamna judecător G. ar fi trebuit să se abțină de la soluționarea cererii de recuzare, deoarece aceasta s-a întemeiat, în primul rând, pe nerespectarea procedurii de repartizare aleatorie a cauzei prin introducerea acesteia în sistemul ecris în ordine preferențială față de ordinea înscrisă în registrul general al instanței.

Incompatibilitatea rezulta din prevederile art. 42 alin. (1) pct. 1 și pct. 13 C. proc. civ., în sensul că și-a spus părerea cu ocazia soluționării apelului în dosarul nr. x/2016 și a respins motivul de apel referitor la nelegalitatea modalității de repartizare aleatorie, reținându-se că "nu s-a dovedit că înregistrarea cauzei în alt moment decât cel al primirii e-mailului ar avea drept consecință încălcarea principiului repartizării aleatorii și, cu atât mai puțin, că ar afecta legalitatea compunerii completului".

Recurentul a susținut că lipsa de imparțialitate și părtinirea completului de judecată compus din magistrații F. și G. sunt evidente, întrucât s-a apreciat greșit că a formulat cererea de recuzare cu rea-credință.

De asemenea, a precizat că nerespectarea principiului repartizării aleatorii a cauzelor cu legătură între ele, s-a finalizat cu transmiterea spre soluționare a cauzelor către judecătorii preferați D. și E..

Contestația în anulare formulată împotriva deciziei nr. 81 din 19.02.2019, pronunțată în dosarul nr. x/2016, care a primit numărul 307/33/2019, a fost transmisă la Curtea de Apel Cluj la data de 15.04.2019 ora 14:43 și înregistrată la data de 16.04.2019 ora 11:02:06, după dosarele cu numerele x/2017, y/2017*, 305/33/2019, 306/33/2019, fiind repartizată completului de judecată format din doamnele judecător E. și D..

Dosarul nr. x/2019 a fost repartizat, așa cum rezultă din "istoric repartizare dosare fără prim termen" pe ultima poziție, cu toate că în registrul general a fost înregistrat pe poziția cinci din șapte, înaintea dosarelor nr. x/2018 și nr. y/2018

Mai mult, chestiunea juridică a lămuririi repartizării aleatorii a făcut obiectul cererii prejudiciale incidentale la Curtea de Apel Cluj, în dosarul nr. x/2019.

Prin cererea incidentală s-a urmărit lămurirea la Înalta Curte de Casație și Justiție a chestiunii juridice privind ordinea de introducere în ecris a cauzelor în ordinea sosirii la instanță, cerere de natură să stabilească dacă introducerea în ecris, în ordine preferențială, poate conduce la concluzia că nu a existat o repartizare aleatorie, așa cum prevede legea.

Or, cererea a fost respinsă, în mod neîntemeiat, de către judecătoarele E. și D..

În acest context al repartizării nealeatorii, magistrații au fost incompatibili să judece și interesați să respingă cererea incidentală prejudicială, deși, chestiunea juridică principală invocată în cadrul contestației în anulare viza tocmai repartizarea nealeatorie, în sensul nesocotirii ordinii de introducere în aplicația ecris a cauzei față de ordinea sosirii și înregistrării în registrul general al instanței în timpul orelor de program.

Repartizarea aleatorie nu poate fi circumscrisă doar la introducerea în ecris a cauzei, independent de ordinea intrării și înregistrării dosarelor la instanță în ziua respectivă.

Printr-o altă critică recurentul-reclamant a susținut că era incompatibil să judece cererea de recuzare completul de judecată format din domnul judecător F. și doamna judecător G..

Incompatibilitatea magistraților decurge din următoarele considerente:

1) judecătorul F. are dublă calitate de președinte cu delegație la secția a II-a Civilă și a răspuns incomplet solicitărilor administrative anterioare ale reclamantului, respectiv solicitări formulate în temeiul art. 8 din Ordonanța nr. 27/2002 privind dovada cu înscrisuri a ordinii introducerii cauzelor în ecris.

Pentru aceleași motive doamna judecător H. a formulat cererea de abținere la data de 23.05.2019, care a fost încuviințată prin încheierea din data de 27.05.2019, de către judecătorii I. și J..

Pe de altă parte, magistratul F. în considerentele încheierii recurate constată că doamna H., în mod întemeiat, a formulat cerere de abținere în calitate de președinte al secției, care nu a transmis reclamantului toate documentele solicitate în probațiune, dar pretinde că s-au efectuat verificări.

Pentru aceleași motive, chiar domnul F. ar fi trebuit să formuleze declarație de abținere, deoarece în calitate de președinte la secția civilă nu a transmis reclamantului decât o parte din înscrisuri solicitate în probațiune, referitoare la ordinea de introducere a cauzelor în ecris, care constituie dovada repartizării aleatorii.

2) doamna judecător G. nu a respectat dispozițiile art. 42 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. când și-a exprimat anterior părerea cu privire la soluție în cauza care a fost desemnată să o judece.

De asemenea, doamna judecător G. nu a respectat dispozițiile art. 43 C. proc. civ. privind abținerea, deoarece unul din motivele apelului în dosarul nr. x/2016 a fost nerespectarea repartizării cauzei la instanța de fond pentru motivul că dosarul a fost introdus în ecris cu o întârziere de o zi, iar judecătorul G. și-a spus anterior părerea, în sensul că ordinea de introducere în ecris nu influențează completul căruia i se repartizează cauza spre judecare, conform celor reținute la pagina 32 din decizia nr. 81/2019 a Curții de Apel Cluj.

Adversitatea președintelui secției civile, F., față de reclamant a rezultat din:

- refuzul transmiterii de către președintele secției a înscrisurilor solicitate anterior pentru dovedirea introducerii în ordine a cauzelor în aplicația ecris, împrejurare care conferă încrederea în repartizarea aleatorie și într-un proces echitabil;

- participarea în completul de judecată, respingerea cererii cu o cercetare judecătorească vădit superficială;

- amendarea reclamantului A., reținându-se, neîntemeiat, în sarcina acestuia reaua-credință;

Recurentul A. a mai susținut că a fost amendat, în mod nelegal, pentru motivul că a formulat cerere de recuzare.

Motivarea completului de judecată de la pagina 7 a încheierii de respingere a celei de- a doua cereri de recuzare (cea din 27.11.2019), în sensul că doamnele judecător care au fost recuzate nu au nicio legătură cu repartizarea aleatorie a cauzelor, evidențiază faptul că magistrații care au pronunțat încheierea au ignorat importanța repartizării aleatorii, dovedirea acesteia și motivele din cererea de recuzare.

Or, un complet constituit cu nerespectarea legii nu poate fi apreciat ca un complet alcătuit din judecători imparțiali.

Recurentul-reclamant consideră că este un abuz să fie sancționat cu amendă pentru că a uzat de un drept legal, respectiv acela de a formula o cerere de recuzare, în condițiile în care instanța învestită cu soluționarea acesteia nu a explicat în ce ar consta reaua-credință.

Pentru a dispune amendarea, instanța ar fi trebuit să rețină și să motiveze că petentul A. a avut o atitudine incorectă, că a săvârșit un act contrar legii sau celorlalte norme de conviețuire socială, pe deplin conștient de caracterul ilicit al faptei sale, însă o asemenea motivare nu există în încheierea respectivă.

Pentru aceste motive recurentul a solicitat admiterea recursului declarat, casarea acestora și a hotărârii pronunțate cu privire la fondul cauzei (decizia civilă nr. 163/17.03.2020), precum și trimiterea cauzei la o altă curte de apel, în vederea soluționării pe fond a contestației în anulare, în temeiul art. 497 din C. proc. civ. coroborat cu prevederile art. 53 alin. (3) teza finală din același cod.

Prin întâmpinarea depusă la dosar intimata-pârâtă S.C. B. S.A. a invocat excepția netimbrării, excepția tardivității și excepția nulității recursului.

În ceea ce privește excepția netimbrării recursului a arătat că taxa judiciară de timbru datorată de recurent este în cuantum de 400 RON, avându-se în vedere motivele invocate prin cererea de recurs și faptul că se atacă două încheieri distincte prin care au fost respinse cererile de recuzare.

În susținerea excepției tardivității declarării recursului intimata a invocat că în privința instituției recuzării există dispoziții speciale (art. 53 din C. proc. civ.), care stabilesc un termen de 5 zile de la data comunicării hotărârii definitive pentru exercitarea căii de atac a a recursului, termen pe care recurentul nu l-a respectat. Astfel, a arătat că hotărârea Curții de Apel Cluj a fost comunicată către recurent la data de 29 aprilie 2020, conform dovezii de comunicare existente la dosar, iar cererea de recurs a fost transmisă, prin e-mail, la 19 mai 2020.

Intimata-pârâtă S.C. B. S.A. a apreciat că se impune anularea recursului, conform art. 489 alin. (2) C. proc. civ., întrucât motivele de recurs invocate de recurentului-reclamant A. nu se încadrează în cele prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.. Mai exact, a susținut că recurentul a reluat, în cuprinsul cererii de recurs, motivarea expusă în cadrul contestației în anulare, motivele de nelegalitate reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 1 și pct. 8 din C. proc. civ. fiind invocate formal.

Pe fond, intimata-pârâtă a solicitat respingerea recursului formulat de recurent împotriva încheierilor prin care s-au respins cererile de recuzare. Totodată, a cerut obligarea recurentului A. la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea prezentului recurs.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, întocmit în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul este admisibil.

Prin încheierea din camera de consiliu din data de 15 octombrie 2020 potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Prin încheierea din data de 25 februarie 2021 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a respins excepția netimbrării, excepția tardivității declarării recursului și excepția nulității acestuia, invocate de către intimata-pârâtă S.C. B. S.A.; a admis în principiu recursul și a stabilit termen la data de 14 ianuarie 2021, cu citarea părților.

Înalta Curte, analizând hotărârile recurate prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, reține că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Înalta Curte reține că fundamentul instituțiilor prevăzute de dispozițiile art. 41 - 44 C. proc. civ., respectiv incompatibilitatea, abținerea și recuzarea, este acela al respectării dreptului la judecata cauzei de către o instanță independentă și imparțială, pentru a se asigura părților obiectivitate în soluționarea pricinii.

Potrivit prevederilor art. 6 pct. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale, în mod echitabil, public și într-un termen rezonabil, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, care va hotărî asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil.

Analizată în contextul dreptului la un proces echitabil, așa cum este reglementat de dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, imparțialitatea are, pe de o parte, o conotație subiectivă, ce semnifică încercarea de a determina convingerea personală a unui judecător într-o anumită împrejurare, iar pe de altă parte, implică un demers obiectiv ce urmărește a determina dacă judecătorul oferă toate garanțiile suficiente spre a exclude, în persoana lui, orice bănuială legitimă.

Imparțialitatea implică aparența de corectitudine a instanței, incluzând aici și percepția subiectivă a părților cu privire la atitudinea magistraților.

În cauza dedusă judecății, în cadrul contestației în anulare formulată împotriva deciziei civile nr. 81/2019 din 19.02.2019, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, în dosarul nr. x/2016, A. a formulat două cereri de recuzare a doamnelor judecător E. și D., ce au fost respinse de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă prin încheierile din 1 octombrie 2019 și din 27 noiembrie 2019, ce formează obiectul prezentului recurs.

Recurentul a criticat soluția de respingere a cererilor de recuzare, apreciind că sunt incidente motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1 și pct. 8 C. proc. civ. potrivit cărora casarea unei hotărâri se poate cere când instanța nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale și respectiv când, prin hotărârea dată cu încălcarea normelor de drept material.

Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. casarea unor hotărâri se poate cere când instanța nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale.

Din perspectiva menționatelor dispoziții, recurentul a susținut că soluționarea celei de a doua cereri de recuzare a fost realizată de un complet format din judecătorii F. si G., care în opinia recurentului ar fi fost incompatibili de a soluționa cererea de recuzare.

Astfel, recurentul susține că d-na judecător G. era incompatibilă, întrucât și-a spus odată părerea cu ocazia apelului în dosarul x/2016 și a respins nelegalitatea referitoare la repartizarea aleatorie ca motiv de apel, iar domnul judecător F. era președintele secției și i-ar fi respins cererile recurentului de înaintare a unor înscrisuri.

Înalta Curte precizează că soluționarea cererii de recuzare se face conform art. 110 alin. (1) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin Hotărârea CSM nr. 1375/2015 ce prevede că "Incidentele procedurale referitoare la incompatibilitatea, recuzarea sau abținerea tuturor membrilor completului de judecată, se vor soluționa de completul cu numărul imediat următor, care judecă în aceeași materie. Dacă în materia respectivă nu mai există decât un singur complet de judecată, incidentele procedurale referitoare la toți membrii completului se vor soluționa de acesta. Dacă nu mai există un complet care judecă în acea materie, incidentele vor fi soluționate de completul din materia și după regulile stabilite de colegiul de conducere al instanței.".

După cum s-a apreciat în doctrina de specialitate, prev. art. 42 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. au aplicabilitate doar dacă judecătorul care s-a abținut sau a fost recuzat a întocmit, în același dosar, acte de procedură ce lasă să se întrevadă soluția pe care urmează a o pronunța, iar nu în cazuri precum cel din speța dedusă judecății, în care considerentele unei decizii pronunțate într-o altă cauză ar putea indica opinia judecătorului în raport de chestiunea juridică aflată în litigiu.

Atât timp cât, în contestația în anulare, nu există niciun act de procedură întocmit de judecătorii care au soluționat cererea de recuzare și de natură a indica că aceștia și-ar fi expus părerea în legătură cu soluția ce ar trebui pronunțată pentru judecarea contestației în anulare, nu se poate reține incidența motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Totodată, este de reamintit că repartizarea aleatorie și răspunsurile date unor cereri adresate pe cale administrativă, nu pot constitui elemente de analiză a incompatibilității judecătorilor, întrucât acestea sunt măsuri de administrare judiciară care nu fac obiectul analizei fondului litigiului.

Din perspectiva punctului 8 al art. 488 C. proc. civ., din expunerea argumentelor în susținerea cererii de recurs se constată că recurentul a invocat greșita aplicare a dispozițiilor art. 42 alin. (1) pct. 1 și pct. 13 C. proc. civ.

Dispozițiile art. 41 alin. (1) C. proc. civ. prevăd că judecătorul care a pronunțat o încheiere interlocutorie sau o hotărâre prin care s-a soluționat cauza nu poate judeca aceeași pricină în apel, recurs, contestație în anulare sau revizuire și nici după trimiterea spre rejudecare, iar potrivit art. 42 alin. (1) pct. 1 și pct. 13 din același cod, judecătorul este, de asemenea, incompatibil de a judeca când și-a exprimat anterior părerea cu privire la soluție în cauza pe care a fost desemnat să o judece ori atunci când există alte elemente care nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparțialitatea sa.

Este de subliniat că recursul este un mijloc procedural prin care se realizează un examen al hotărârii atacate, sub aspectul legalității acesteia, instanța de recurs verificând dacă hotărârea atacată a fost sau nu pronunțată cu respectarea dispozițiilor legale.

Înalta Curte constată că hotărârile instanței de apel au fost pronunțate în temeiul dispozițiilor legale aplicabile speței.

Astfel, instanța de apel a respectat, aplicat și interpretat corect normele legale incidente în cauză și analizând cu rigurozitate condițiile art. 41 alin. (1) C. proc. civ., art. 42 alin. (1) pct. 1 și pct. 13 din același cod a statuat în mod corect că nu există nici un indiciu în baza căruia să se aprecieze, chiar la nivel de aparență, că ar putea fi știrbită imparțialitatea judecătorilor desemnați pentru soluționarea contestației în anulare.

Instanța, printr-o integrală și completă analiză a dispozițiilor legale incidente, a apreciat în mod corect că nu se poate imputa judecătorilor investiți cu soluționarea cauzei o atitudine ostilă și de rea-credință față de vreuna dintre părțile din litigiu, nici existența unor motive personale sau convingeri proprii de natură a influența modul de soluționare a cauzei.

Totodată, se constată că în mod judicios a reținut instanța că, aspectele analizate nu sunt de natură a da naștere unor îndoieli legitime în ce privește imparțialitatea judecătorilor vizați de cererea de recuzare și nu există, nici măcar la nivel de aparență, unele dubii rezonabile în ce privește o imparțialitatea membrilor completului de judecată investit cu soluționarea contestației în anulare, iar titularul cererii de recuzare nu a fost în măsură să justifice existența unor temeri legitime legate de modul de soluționare a cauzei, în contextul prezentat.

Susținerile recurentului aduse în sprijinul cererii de recurs se circumscriu unei atitudini subiective generate de măsurile dispuse de instanță care, în speță, nu coincid cu așteptările părții, însă simpla nemulțumire cu privire la aspectele care au format convingerea instanței în sensul respingerii cererilor de recuzare nu poate justifica admiterea căii extraordinare de atac a recursului din perspectiva evocatelor motive de casare.

În ce privește aplicarea amenzii judiciare petentului pentru formularea celei de a doua cerere de recuzare, se apreciază că sancțiunea este prerogativa exclusivă a instanței să aprecieze dacă sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. civ. și în ce măsură este necesar să fie aplicat în cauză acest text de lege, iar instanța de recurs nu poate cenzura această măsură.

Este de menționat că, din modalitatea în care au fost expuse argumentele în susținerea cererii de recurs, recurentul a solicitat în realitate reexaminarea cererilor de recuzare și nu doar să se analizeze legalitatea încheierilor recurate.

În consecință, având în vedere considerentele prezentate, Înalta Curte în aplicarea dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul A. împotriva încheierilor din 1 octombrie 2019 și din 27 noiembrie 2019, pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 17 iunie 2021.