ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 202/2024

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a în data de 30.01.2023, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Autoritatea de Supraveghere Financiară, B. S.A.., C.. și D., suspendarea executării deciziei nr. 46/17.01.2023, emise de Autoritatea de Supraveghere Financiară până la soluționarea definitivă a dosarului de fond, având ca obiect anularea acestui act administrativ (dosarul nr. x/2023), precum și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința nr. 212 din 8 februarie 2023, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului D. și a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul D., ca fiind promovată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; A respins excepția inadmisibilității acțiunii, ca neîntemeiată; A respins excepția lipsei calității procesuale active, ca neîntemeiată; A respins cererea de suspendare a executării, formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Autoritatea de Supraveghere Financiară, B. S.A. și C., ca neîntemeiată; A obligat reclamantul la plata către pârâta B. S.A. a sumei de 2.500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariu avocat.

Căile de atac exercitate în cauză 3.1. Împotriva sentinței nr. 212 din 8 februarie 2023, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs recurentul-reclamant A., întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în parte a sentinței recurate - sub aspectul soluției date asupra cererii introductive, rejudecarea pe fond a cererii de suspendare a executării deciziei nr. 46/17.01.2023, emise de Autoritatea de Supraveghere Financiară, până la soluționarea definitivă a dosarului de fond, având ca obiect anularea actului a cărei suspendare a executării se solicită (dosarul nr. x/2023), precum și obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată. În motivarea recursului arată că prima instanță a apreciat în mod nelegal că nu este îndeplinită condiția cazului bine justificat. Prezintă starea de fapt, susținând în esență că Hotărârea A.G.E.A. nr. 4/12.06.2020, prin care s-a aprobat continuarea procedurii de majorare a capitalului social al C. S.A., nu a fost înregistrată în Registrul Comerțului și nu s-a publicat în Monitorul Oficial al României, având în vedere că pe rolul Tribunalului Constanța, secția a II-a civilă se afla înregistrat dosarul nr. x/2020. Invocă dispozițiile art. 14 alin. (1) și art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, precum și dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. t) și s) din același act normativ, acestea din urmă referitoare la noțiunea de caz bine justificat și pagubă iminentă, apreciind că în cauză sunt îndeplinite ambele condiții. Critică hotărârea recurată, apreciind că instanța de fond a constatat în mod nelegal că nu este îndeplinită condiția cazului bine justificat. În susținerea acestei condiții pentru suspendarea executării actelor administrative, arată că prin actul a cărui suspendare se solicită, au fost încălcate, la nivel aparent, dispozițiile art. 21 alin. (1) lit. c) pct. 1 din Regulamentul nr. 5/2018, conform căruia printre documentele care se înaintează A.S.F. se număra și hotărârea AGEA a emitentului de valori mobiliare, în speță, hotărârea AGEA adoptata de C.. Consideră că au fost încălcate și dispozițiile art. 6 alin. (1) din Legea nr. 24/2017, potrivit cărora, în vederea demarării unei proceduri publice, orice persoană este obligată să se adreseze A.S.F. cu o cerere de aprobare a prospectului în conformitate cu reglementările acestei entități. Cu privire la noțiunea de "hotărâre AGEA" adoptată de emitentul actului, nici Regulamentul A.S.F. nr. 5/2018 și nici Legea nr. 24/2017 nu conțin precizări, astfel că se apelează la normele de drept comun. Arată că din interpretarea art. 86 alin. (1) și art. 88 alin. (2) și (3) din Legea nr. 24/2017 și art. 215 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 reiese că operațiunea de majorare a capitalului social în cadrul unei societăți pe acțiuni începe cu o hotărâre AGEA prin care se decide: (i) majorarea capitalului social și (ii) sesizarea ORC în vederea desemnării unui expert evaluator. Aceasta operațiune s-a întâmplat și în cazul C. S.A. prin adoptarea Hotărârii A.G.E.A. nr. 4/12.06.2020. Ulterior, conform art. 215 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, potrivit căruia după depunerea raportului de expertiză, adunarea generală extraordinară convocată din nou, având în vedere concluziile experților, poate hotărî majorarea capitalului social, operațiune care s-a produs în cazul C. S.A. prin Hotărârea A.G.E.A. nr. 4/21.03.2022. Susține că prin noțiunea de "hotărâre AGEA" a emitentului se înțeleg cele două hotărâri AGEA impuse de art. 215 alin. (1) și (3) din Legea nr. 31/1990, respectiv hotărârile A.G.E.A. nr. 4/12.06.2020 și nr. 4/21.03.2022 adoptate de C. Cu toate acestea, din aceste două hotărâri, la A.S.F. a fost depusă numai hotărârea A.G.EA. nr. 4/21.03.2022 și numai aceasta a fost luată în calcul la adoptarea deciziei A.S.F. atacată în cauză. Consideră că teza primei instanțe, în sensul că potrivit art. 215 din Legea nr. 31/1990, este necesară doar a doua hotărâre AGEA, este nelegală, fiind rezultatul aplicării greșite a normelor de drept material. În ceea ce privește aparenta încălcare a dispozițiilor art. 21 alin. (1) lit. c) pct. 4 din Regulamentul A.S.F. nr. 5/2018 și a dispozițiilor art. 6 alin. (1) din Legea nr. 24/2017, mai arată că o altă formalitate impusă de reglementările A.S.F. pentru majorarea capitalului social al unei societăți pe acțiuni listate la bursă, se referă la furnizarea de către emitentul acțiunilor (C.) a unei declarații privind atacarea în justiție a hotărârii AGEA privind majorarea, în acest sens fiind dispozițiile art. 21 alin. 1it. c) pct. 4 din Regulamentul A.S.F. nr. 5/2018. Mai arată că între C., B. S.R.L. și A.S.F. s-a derulat o corespondență, iar discuțiile s-au finalizat prin transmiterea unor informații incomplete către A.S.F., care nu au reflectat realitatea, recurentul-reclamant opinând că teza primei instanțe, în sensul că inexistența litigiilor din documentele furnizate nu este relevantă, este nelegala, fiind rezultatul unei aplicări greșite a normelor de drept material. Cu privire la încălcarea acelorași norme de drept, mai arată că o altă formalitate vizează publicarea în Monitorul Oficial a hotărârii AGEA de majorare capitalului social, sens în care societatea C. s-a adresat Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Constanța în vederea înregistrării hotărârii A.G.E.A. în registrul comerțului, însă tatăl recurentului-reclamant a formulat cerere de intervenție împotriva înregistrării, astfel că cererea sa nu a mai fost admisă de către Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Constanța, dosarul fiind înaintat Tribunalului Constanta, secția a II-a civilă spre soluționare. Astfel, s-a format dosarul nr. x/2020. Precizează că în anul 2022, societatea C. a adoptat o nouă hotărâre prin care a decis continuarea procedurii de majorare a capitalului social, începută prin hotărârea din 2020. Și în acest caz, cererea de înregistrare a hotărârii A.G.EA. în Registrul Comerțului nu a fost admisă, dosarul fiind înaintat Tribunalului Constanța, secția a II-a civilă spre soluționare, sens în care s-a format dosarul nr. x/2022. Or, în condițiile în care cele două hotărâri A.G.EA nu pot fi înscrise în registrul comerțului și nu pot fi publicate în Monitorul Oficial decât în baza unor hotărâri judecătorești pronunțate de Tribunalul Constanta, secția a II-a civilă, iar astfel de hotărâri nu au fost încă pronunțate, aprobarea prospectului emitentului C. de către A.S.F. s-a realizat pe baza unor informații false și care au indus în eroare. O altă critică vizează aparența de nelegalitate a dispozițiilor art. 10 alin. (2) din Regulamentul A.S.F. nr. 5/2018 și a dispozițiilor art. 9 și 10 din Legea nr. 24/2017, recurentul-reclamant susținând că din interpretarea prevederilor art. 9 și 10 din Legea nr. 24/2017 reiese că perioada de derulare a ofertei trebuie să fie ulterioară publicării în Monitorul Oficial a hotărârii de majorare a capitalului social. Arată că cele două hotărâri A.G.E.A. din 2020 și 2022 formează obiectul unor dosare de instanță, în care instanțele nu au decis înregistrarea hotărârilor în registrul comerțului și nici publicarea acestora în Monitorul Oficial, astfel că nu există o dată de început a perioadei de subscriere a noilor acțiuni. Cu toate acestea, în prospectul de ofertă se menționează că derularea ofertei începe la 23.01.2023, aspect ce conduce la o aparență de nelegalitate a actului administrativ. Consideră că argumentul instanței de fond că, față de publicarea în Monitorul Oficial a celei de-a doua hotărâri, perioada de subscriere respectă cerințele legii, este nelegală, fiind rezultatul unei interpretări greșite a normelor de drept material. Referitor la aparența de nelegalitate în raport cu dispozițiile art. 12 din Legea nr. 137/2002, arată că această lege instituie în favoarea acționarilor existenți un drept de preferință la achiziționarea noilor acțiuni, în schimbul aportului în natură al Statului Român, în urma negocierilor cu entitatea implicată în privatizarea societății, diferit de dreptul de preferință reglementat prin Legea nr. 24/2017, care stabilește un drept de preferință prin care acționarii existenți pot subscrie noile acțiuni emise de societate direct de la aceasta, prin intermediul subscrierii și vărsării acțiunilor în condițiile impuse prin prospectul de ofertă. Consideră că îi este refuzat dreptul de preferință dat de Legea nr. 137/2002, întrucât nu există nicio mențiune privind existența acestuia, condițiile de exercitare, etc. De asemenea, susține că argumentul primei instanțe, în sensul că nu a indicat norma juridica încălcată, este nelegal, întrucât prin cererea introductivă s-a referit în mod exact la dispozițiile art. 12 din Legea nr. 137/2002. Astfel, apreciază că a dovedit îndeplinirea condiției cazului bine justificat. Cu privire la condiția pagubei iminente, arată că aceasta a fost în mod corect reținută de către prima instanța ca fiind îndeplinita. 3.2. Împotriva aceleiași sentințe a declarat recurs și recurenta-pârâtă B. S.A., întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând în principal, admiterea recursului, casarea sentinței recurate și: admiterea excepției inadmisibilității cererii de chemare în judecată și respingerea cererii de chemare în judecată ca inadmisibilă; admiterea excepției lipsei calității procesuale active a reclamantului și respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind formulată de o persoană lipsită de calitate procesuală activă. În subsidiar, solicită admiterea recursului împotriva considerentelor sentinței, în sensul menținerii soluției de respingere a cererii de suspendare și înlăturării considerentelor privind condiția "pagubei iminente", acestea urmând a fi înlocuite cu propriile considerente ale instanței de recurs, în sensul neîndeplinirii condiției "pagubei iminente", precum și obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată. În motivarea recursului arată că, respingând excepțiile invocate, instanța a cercetat cauza pe fond, astfel încât prezentul recurs are ca scop principal casarea sentinței sub aspectul soluțiilor date asupra celor două excepții, iar în subsidiar, înlăturarea considerentelor care rețin îndeplinirea condiției pagubei iminente. Consideră că sentința a fost pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, având în vedere că Decizia nr. 46/17.01.2023 emisă de A.S.F. nu este act administrativ, iar intimatul A. este terț față de Decizie, nefiind prejudiciate drepturile existente în patrimoniul său. În ceea ce privește excepția inadmisibilității, arată că Decizia nr. 46/17.01.2023, emisă de către A.S.F., nu este un act administrativ. Cu privire la acest aspect, interpretând prevederile art. 21 3 din O.U.G. nr. 93/2012, instanța de fond a reținut că "testul îndeplinirii cerințelor prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, pentru ca un act să constituie act administrativ, este necesar a fi realizat numai în privința celorlalte acte pe care Autoritatea de Supraveghere Financiară le poate emite, nu și în privința deciziilor", recurenta-pârâtă apreciind că instanța de fond a făcut o interpretare gramaticală eronată, excluzând Deciziile emise de A.S.F. de la aplicarea cerințelor prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea 554/2004, deși prin inserarea conjuncției "și" se impunea avute în vedere ambele tipuri de acte. Susține că Decizia A.S.F. nu este un act administrativ. Astfel, arată că dispozițiile art. 155 alin. (8) din Legea nr. 24/2017 instituie regula conform căreia "în sensul art. 20 din Regulamentul (UE) nr. 2017/1.129, dreptul la o cale de atac se aplică potrivit alin. (7) și în cazul în care A.S.F. nu a luat nicio decizie de aprobare sau, după caz, nicio decizie de refuzare a unei cereri de aprobare și nici nu a solicitat modificări sau informații suplimentare în termenul prevăzut la art. 20 alin. (2), (3) și (6) din regulamentul european menționat, în ceea ce privește cererea respectivă." Așadar, art. 155 alin. (8) din Legea nr. 24/2017, asimilează în mod expres actului administrativ pasivitatea A.S.F. Precizează că o asemenea dispoziție legală este fără valoare dacă dispozițiile art. 155 alin. (7) din Legea nr. 24/2017 instituie regula conform căreia deciziile și actele administrative emise de către A.S.F., pot fi contestate conform Legii nr. 554/2004, inclusiv pasivitatea A.S.F., în condițiile în care, conform art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, se asimilează actelor administrative unilaterale și refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal. Față de textele de lege de mai sus, susține că interpretarea logică a acestora este în sensul că, pe de o parte, prevederile art. 155 alin. (7) din Legea nr. 24/2017 nu recunosc posibilitatea contestării deciziei A.S.F. de aprobare a unui prospect, căci dacă ar fi recunoscut-o, atunci ar fi fost permisă și contestarea pasivității A.S.F., iar dispozițiile art. 155 alin. (8) din Legea nr. 24/2017 au caracter special, în sensul că asimilează actului administrativ exclusiv pasivitatea A.S.F. în emiterea unei decizii. Astfel, recurenta-pârâtă susține că legea recunoaște numai pasivitatea A.S.F., nu și decizia A.S.F. de aprobare a prospectului, drept act administrativ care poate fi contestat. Tot în susținerea faptului că decizia atacată nu este un act administrativ, arată că potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 24/2017, Decizia A.S.F. are rolul de a certifica numai regularitatea prospectului/documentului de ofertă/anunțului în privința exigențelor legii și ale normelor adoptate în aplicarea acesteia, fiind emisă, conform art. 8 alin. (3) din același act normativ, coroborat cu art. 2 lit. r) din Regulamentul (UE) 2017/1.129, ulterior verificării "caracterului exhaustiv, coerent și inteligibil al informațiilor furnizate în prospect." Prin urmare, Decizia A.S.F. din speță nu este emisă în vederea organizării executării legii sau a executării acesteia, cu scopul de a da naștere, modifica sau stinge raporturi juridice. Pe de altă parte, această decizie nu se bucură de caracterul executoriu al actului administrativ. În acest sens, arată că art. 14 din Legea nr. 24/2017 înlătură răspunderea autorității pentru nerespectarea prevederilor legale referitoare la realitatea, exactitatea și acuratețea informațiilor incluse într-un prospect. O altă critică vizează faptul că recurentul-reclamant A. nu are calitate procesuală activă și nu a suferit nicio vătămare ca urmare a emiterii Deciziei A.S.F. În raport cu dispozițiile art. 6 alin. (3) din O.U.G. nr. 93/2012, potrivit cărora deciziile A.S.F. sunt acte individuale, recurentul-reclamant are calitate de terț față de Decizia A.S.F., care a fost emisă la solicitarea acestei recurente-pârâte, motiv pentru care accesul la justiție al acestuia îi este recunoscut de prevederile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, conform cărora un terț de actul administrativ are posibilitatea de a-l contesta dacă justifică un drept vătămat, astfel cum este definit de art. 2 alin. (1) lit. o) din Legea nr. 554/2004, sens în care sunt relevante prevederile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, conform cărora dispozițiile acestei legi se completează cu normele din C. civ. și din C. proc. civ., în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de putere dintre autoritățile publice, pe de o parte, și persoanele vătămate în drepturile sau interesele lor legitime, pe de altă parte. Mai arată, referitor la susținerea recurentului-reclamant, în sensul că Decizia A.S.F. are drept efect diminuarea cotei sale de participare, că acesta nu a indicat și dovedit vreun prejudiciu material viitor și previzibil, consecință directă a Deciziei A.S.F., ci doar consecințe ale Hotărârii A.G.E.A. C. din data de 21.03.2022, adoptate în executarea unei obligații legale, motiv pentru care apreciază că recurentul-reclamant nu are calitate procesuală activă. Critică argumentul instanței de fond în sensul că Legea nr. 554/2004 nu precizează cât de strânsă trebuie să fie legătura cauzală dintre actul aparent nelegal și prejudiciu, recurenta-pârâtă susținând că, întrucât Legea nr. 554/2004 se completează cu prevederile C. civ., legătura cauzală trebuie să fie imediată (directă), și nu mediată. Consideră că decizia contestată nu este aptă să producă prejudicii imediate/directe în patrimoniul recurentului-reclamant, cu atât mai mult cu cât, chiar acesta a susținut, iar prima instanță a reținut, că efectul principal invocat de reclamant, respectiv diminuarea cotei sale de participație, constituie consecința directă a hotărârii societății de majorare a capitalului social, respectiv a Hotărârii AGEA nr. 4/21.03.2022, și nu a deciziei ASF prin care s-a aprobat prospectul simplificat. Precizează că, pentru a justifica suspendarea executării, prejudiciul trebuie să nu se fi produs, să fie de natură patrimonială și să fie cert, însă, în cauză, prejudiciul, așa cum a fost afirmat de către recurentul-reclamant, are drept cauză efectele Hotărârii A.G.E.A. C. nr. 4/21.03.2022, care s-au produs și care nu a fost dovedit din perspectivă patrimonială, întrucât simpla diminuare a cotei de participație nu impune sine qua non o diminuare a patrimoniului, atât timp cât numărul de acțiuni deținute de către recurentul-reclamant nu a fost modificat, valoarea pe acțiune depinde de condițiile pieței, iar cuantumul dividendelor se acordă pentru fiecare acțiune. 3.3. În cauză, împotriva aceleiași sentințe a declarat recurs incident recurenta-pârâtă Autoritatea de Supraveghere Financiară, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând în principal, anularea recursului formulat de către recurentul-reclamant, pentru neîncadrarea argumentelor din recurs în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., iar în subsidiar, respingerea acestuia ca nefondat. În motivarea recursului, critică considerentele primei instanțe, prin care aceasta a reținut că este îndeplinită condiția pagubei iminente, recurenta-pârâtă apreciind că instanța a aplicat și a interpretat în mod eronat dispozițiile Legii nr. 554/2004 referitoare la condiția pagubei iminente, respectiv art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004. Cu privire la acest aspect, susține că diminuarea cotei de participație a unui acționar la capitalul social al unei societăți reprezintă o consecință firească a majorării de capital social, în măsura în care respectivul acționar nu-și exercită dreptul de preferință, motiv pentru care acest aspect nu poate constitui un prejudiciu în sensul Legii nr. 554/2004. Pe de altă parte, arată că majorarea capitalului social în cazul de față era obligatorie, întrucât Hotărârea A.G.E.A. nr. 4 din data de 21.03.2022, respectiv Hotărârea prin care s-au aprobat termenii operațiunii (numărul de acțiuni care se emit, valoarea de emisiune, acordarea dreptului de preferință, etc.) au avut la bază, printre altele, dispozițiile Legii nr. 137/2002, coroborate cu cele ale legislației privind emitenții de valori mobiliare (Legea nr. 24/2017 și Regulamentul A.S.F. nr. 5/2018). Astfel, prin art. 12 din Legea nr. 137/2002, se impune administratorilor societăților cărora le-au fost emise certificate de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului, să solicite înregistrarea majorării capitalului social la Oficiul Registrului Comerțului, iar în cazul în care aceștia nu o fac, Oficiul Registrului Comerțului va înregistra majorarea, la cererea instituției publice implicate. Totodată, majorarea capitalului social cu valoarea terenurilor se realizează fără adăugarea unei prime de emisiune, prețul de subscriere al acțiunilor aferente dreptului de preferință exercitat de acționarii existenți urmând a se stabili, de asemenea, fără adăugarea unei prime de emisiune. Prin urmare, potrivit Hotărârii AGEA nr. 4/21.03.2022, prețul de subscriere a acțiunilor a fost stabilit la valoarea nominală, fără adăugarea unei prime de emisiune, tuturor acționarilor societății fiindu-le acordat dreptul de a subscrie pentru a-și păstra ponderea în capitalul social al societății, chiar la un preț inferior celui de tranzacționare. Consideră că în speță, recurentul-reclamant putea să își exercite dreptul de preferință instituit prin art. 1 lit. b) din Hotărârea AGEA nr. 4 din 21.03.2022, astfel că instanța de fond a reținut în mod eronat că și dacă reclamantul și-ar exercita dreptul de preferință, tot ar suferi un prejudiciu, întrucât achiziția de acțiuni în baza exercitării acestui drept "nu s-ar putea realiza decât contra cost, ceea ce ar presupune tot o diminuare a patrimoniului". Susține că în realitate, costul acțiunilor ar fi înlocuit în patrimoniul acționarului cu valoarea acțiunilor, iar valoarea acelor acțiuni ar putea să crească și drept urmare patrimoniul acționarului să crească, nu să se diminueze.

Apărările formulate în recurs 4.1. Intimata-pârâtă C. a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului, având în vedere caracterul nefondat al motivelor de recurs în raport cu cronologia faptelor. În esență, consideră că prima instanță a dat o dezlegare corectă aspectelor criticate prin recursul recurentului-reclamant, precizând că privatizarea C. nu s-a realizat înainte de majorarea capitalului social cu valoarea terenurilor, deoarece Statul Român prin Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri deține calitatea de acționar majoritar în cadrul societății, cu o pondere de 59,6222 % din capitalul social. 4.2. Recurenta-pârâtă Autoritatea de Supraveghere Financiară a formulat întâmpinare față de recursul formulat de recurenta-pârâtă B. S.A., solicitând admiterea în parte a recursului declarat de recurenta-pârâtă B. S.A., în ceea ce privește constatarea îndeplinirii condiției pagubei iminente și respingerea în parte a aceluiași recurs cu privire la nelegalitatea sentinței recurate din perspectiva respingerii excepției inadmisibilității cererii de suspendare a executării. Cu privire la acest aspect, susține că Decizia ASF nr. 46/2023, prin care a fost aprobat prospectul simplificat în vederea majorării capitalului social al C. prezintă toate caracteristicile unui act administrativ, fiind eronat raționamentul recurentei-pârâte în sensul că, potrivit art. 155 alin. (8) din Legea nr. 24/2017, se asimilează actului administrativ care poate fi contestat exclusiv pasivitatea ASF, nu și decizia ASF de aprobare a prospectului. 4.3. Recurenta-pârâtă Autoritatea de Supraveghere Financiară a formulat întâmpinare și recurs incident față de recursul declarat de recurentul-reclamant. Prin întâmpinare, invocă excepția nulității recursului recurentului-reclamant, având în vedere că acesta reprezintă doar o reiterare a aspectelor de fapt și a motivelor privind "aparenta nelegalitate" a Deciziei A.S.F. a cărei suspendare a executării o solicită. Pe fond, solicită respingerea recursului ca neîntemeiat, susținând că, astfel cum a reținut în mod corect și instanța de fond, la o analiză la nivel de aparență a legalității actului a cărui suspendare s-a solicitat, aprobarea Prospectului simplificat în vederea majorării capitalului social al C. S.A. s-a realizat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, nefiind identificate de către A.S.F. elemente care să impună respingerea cererii de aprobare a prospectului, motiv pentru care susținerile recurentului-reclamant privind aparența de nelegalitate a Deciziei A.S.F. nr. 46/2023 sunt neîntemeiate. 4.4. Recurenta-pârâtă B. S.A. a formulat întâmpinare față de recursul formulat de recurenta-pârâtă B. S.A., prin care solicită admiterea în parte a recursului și casarea sentinței recurate în ceea ce privește constatarea în mod nelegal de către instanța de fond a îndeplinirii condiției pagubei iminente și respingerea în parte a aceluiași recurs, ca nefondat, cu privire la nelegalitatea sentinței recurate din perspectiva respingerii excepției inadmisibilității cererii de suspendare a executării. Consideră că instanța de fond a interpretat și a aplicat în mod eronat dispozițiile referitoare la paguba iminentă, deoarece nu poate fi considerat prejudiciu o consecință firească a respectării de către societatea C. a unei obligații legale imperative, care garantau tuturor acționarilor, deci inclusiv recurentului-reclamant posibilitatea de a-și menține cota de participare la capitalul social. 4.

Recurenta-pârâtă B. S.A. a formulat întâmpinare față de recursul formulat de recurentul-reclamant A., prin care solicită în principal, respingerea recursului ca fiind formulat de o persoană lipsită de interes, iar în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat și obligarea recurentului-reclamant la plata cheltuielilor de judecată. Susține că decizia ASF atacată, care are, conform prevederilor legale, exclusiv rolul de a certifica regularitatea prospectului în privința exigențelor legii și a normelor adoptate în aplicarea acesteia, ulterior verificării caracterului exhaustiv, coerent și inteligibil al informațiilor furnizate în prospect, este temeinică și legală. 5. Procedura de soluționare a recursurilor În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 26 mai 2023, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererilor de recurs la data de 20 septembrie 2023, în ședință publică, cu citarea părților, cauza fiind ulterior amânată la data de 17 ianuarie 2024.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor Examinând legalitatea sentinței recurate prin prisma criticilor formulate prin cererile de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinări și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată și reține cele ce succed. În cauză, reclamantul A. a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o acțiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Autoritatea de Supraveghere Financiară, B. S.A.., C.. și D., suspendarea executării Deciziei nr. 46/17.01.2023, emise de Autoritatea de Supraveghere Financiară până la soluționarea definitivă a dosarului de fond, având ca obiect anularea acestui act administrativ (dosarul nr. x/2023), precum și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată. Prima instanță a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului D. și a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul D., ca fiind promovată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; a respins excepția inadmisibilității acțiunii, ca neîntemeiată; a respins excepția lipsei calității procesuale active, ca neîntemeiată; a respins cererea de suspendare a executării, formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Autoritatea de Supraveghere Financiară, B. S.A. și C., ca neîntemeiată și a obligat reclamantul la plata către pârâta B. S.A. a sumei de 2.500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariu avocat. Împotriva sentinței instanței de fond au formulat recursuri principale recurentul-reclamant A. și recurenta-pârâtă B. S.A., iar recurenta-pârâtă Autoritatea de Supraveghere Financiară a formulat recurs incident. Cu titlu preliminar, se constată că la termenul de judecată din data de 17 ianuarie 2024, Înalta Curte a respins, ca neîntemeiate, excepția nulității recursului formulat de către recurentul-reclamant, pentru nemotivare, și excepția lipsei de interes. 6.1. În ceea ce privește recursul declarat de recurentul-reclamant A., Înalta Curte constată că acesta a criticat faptul că prima instanță a reținut că în cauză nu este îndeplinită condiția cazului bine justificat. Analizând cererea de suspendare a executării, se constată că aceasta a fost întemeiată pe dispozițiile art. 15 din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora: "(1) Suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14, și prin cererea adresată instanței competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat. În acest caz, instanța poate dispune suspendarea actului administrativ atacat, până la soluționarea definitivă a cauzei (...)". Potrivit dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004: "În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond". Astfel, pentru a se dispune măsura suspendării executării actului administrativ, art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 impune două condiții cumulative, și anume: (1) cazul bine justificat, definit la art. 2 alin. (1) lit. t) din lege, ce constă în anumite împrejurări legate de starea de fapt și de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ; (2) paguba iminentă, definită la art. 2 alin. (1) lit. ș) din aceeași lege, ca fiind prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public. În ceea ce privește condiția cazului bine justificat, Înalta Curte constată că în dreptul administrativ român operează, cu titlu de principiu, prezumția de legalitate a actelor administrative, care sunt executorii din oficiu, iar cele două condiții prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, prin sensul lor restrictiv imperativ, denotă caracterul de excepție al măsurii suspendării executării actului administrativ, presupunând dovedirea efectivă a unor împrejurări conexe regimului administrativ aplicabil, care să fie de natură a argumenta existența unui caz bine justificat și iminența producerii pagubei. La modul concret, condiția existenței unui caz bine justificat este îndeplinită în situația în care sunt identificate argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu. Altfel spus, pentru a opera suspendarea judiciară a executării unui act administrativ trebuie să existe cel puțin un indiciu temeinic de nelegalitate a acestuia, iar îndoiala serioasă asupra legalității actului administrativ trebuie să poată fi distinsă cu ușurință, în urma unei cercetări sumare a aparenței dreptului, pentru că, în cadrul procedurii suspendării executării actelor administrative, pe calea căreia pot fi dispuse numai măsuri provizorii, nu este permisă o prejudecare a fondului litigiului. Prin urmare, instanța poate aprecia drept necesară o asemenea măsură când se oferă suficiente indicii aparente de răsturnare a prezumției de legalitate a actului administrativ, la o examinare sumară a aparenței dreptului. În jurisprudența sa constantă, secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți a reținut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanța nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt și/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ. Astfel de împrejurări vădite, de fapt sau/și de drept care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ (act administrativ-fiscal) au fost reținute de Înalta Curte ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depășirea competenței, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziții legale declarate neconstituționale, nemotivarea actului administrativ, modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ (reducerea importantă a cuantumului sumelor reținute ca obligații bugetare suplimentare), etc. În speță, recurentul-reclamant a invocat că prin noțiunea de "hotărâre AGEA" a emitentului se înțeleg cele două hotărâri AGEA impuse de art. 215 alin. (1) și (3) din Legea nr. 31/1990, respectiv hotărârile A.G.E.A. nr. 4/12.06.2020 și nr. 4/21.03.2022 adoptate de C., care nu pot fi înscrise în registrul comerțului și nu pot fi publicate în Monitorul Oficial decât în baza unor hotărâri judecătorești ce nu au fost încă pronunțate. Critica este nefondată, în condițiile în care în cauză se solicită suspendarea executării Deciziei nr. 46/17.01.2023, emise de Autoritatea de Supraveghere Financiară, prin care s-a aprobat Prospectul simplificat în vederea majorării capitalului social al C. S.A., "având în vedere hotărârea Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor C. Constanța din data de 21.03.2022, de majorare a capitalului social, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a nr. 5157/12.12.2022", prevăzându-se că perioada de derulare a subscrierii este 23.01.2023-08.03.2023 și că majorarea capitalului social se face pentru un număr de 1.546.108.148 acțiuni, cu un preț de subscriere de 0,1 RON/acțiune. În preambulul Deciziei nr. 46/17.01.2022 s-a menționat că aceasta a fost emisă și în temeiul art. 6 alin. (1) din Legea nr. 24/2017, potrivit căruia "Orice persoană care intenționează să facă o ofertă publică înaintează A.S.F. o cerere de aprobare a prospectului, în cazul ofertei publice de vânzare, sau a documentului de ofertă, însoțit de un anunț, în cazul ofertei publice de cumpărare, în conformitate cu reglementările emise de A.S.F." Prin urmare, din chiar conținutul deciziei a cărei suspendare a executării se solicită reiese în mod expres că, cel puțin Hotărârea nr. 4/21.03.2022, fusese publicată în Monitorul Oficial la data de 12.12.2022. Astfel fiind, criticile formulate de către recurentul-reclamant referitoare la publicarea în Monitorul Oficial a Hotărârii nr. 4/21.03.2022 nu sunt de natură să conducă la concluzia existenței unui element de aparentă nelegalitate a actului administrativ atacat, pe de o parte, din perspectiva faptului că această hotărâre a fost publicată în Monitorul Oficial, iar pe de altă parte, în condițiile în care nelegalitatea actului a cărui suspendare a executării se solicită se analizează în raport cu mențiunile inserate în cuprinsul acestuia și nu în raport cu alte elemente extrinseci actului atacat. Pentru aceleași considerente, nici invocarea faptului că Hotărârea A.G.E.A. nr. 4/12.06.2020, prin care s-a aprobat continuarea procedurii de majorare a capitalului social al C. S.A., nu a fost înregistrată în Registrul Comerțului și nu s-a publicat în Monitorul Oficial al României, nu poate conduce la reținerea unei aparențe de nelegalitate a deciziei a cărei suspendare se solicită. De asemenea, instanța de control judiciar nu poate reține nici încălcarea sau aplicarea greșită de către instanța de fond a dispozițiilor art. 21 alin. (1) și (2) din Regulamentul nr. 5/2018, publicat în Monitorul Oficial nr. 478 din 11 iunie 2018, câtă vreme aceste texte de lege nu prevăd în mod expres obligativitatea înregistrării la Registrul Comerțului a unor hotărâri emise anterior în cadrul procedurii de majorare a capitalului social al unei societăți pe acțiuni, ci se prevede doar că în vederea aprobării prospectului de ofertă publică de vânzare ce urmează să fie publicat, ofertantul trebuie să depună o cerere însoțită, printre altele, de certificatul constatator de la ORC sau alte documente legale din care să rezulte componența actuală a consiliului de administrație/organului statutar, și nicidecum înregistrarea în Registrul Comerțului a hotărârilor invocate de către recurentul-reclamant. Tot nefondate sunt și susținerile recurentului-reclamant referitoare la încălcarea art. 6 alin. (1) din Legea nr. 24/2017 privind emitenții de instrumente financiare și operațiuni de piață, potrivit căruia: "Orice persoană care intenționează să facă o ofertă publică înaintează A.S.F. o cerere de aprobare a prospectului, în cazul ofertei publice de vânzare, sau a documentului de ofertă, însoțit de un anunț, în cazul ofertei publice de cumpărare, în conformitate cu reglementările emise de A.S.F.", cu atât mai mult cu cât recurentul-reclamant nu a arătat în concret modul în care instanța de fond a încălcat acest text de lege. De asemenea, nu poate fi reținută nici aparența de nelegalitate a actului a cărui suspendare a executării se solicită în raport cu dispozițiile art. 10 alin. (2) din Regulamentul A.S.F. nr. 5/2018 și dispozițiile art. 9 și 10 din Legea nr. 24/2017, față de aspectul că perioada de derulare a ofertei trebuie să fie ulterioară publicării în Monitorul Oficial a hotărârii de majorare a capitalului social, condiție care, în opinia recuentului-reclamant nu este îndeplinită. Contrar celor susținute de către acesta, Înalta Curte constată că în cauză, prin Hotărârea AGEA nr. 4/21.03.2022 s-a dispus continuarea procedurii de majorare prin includerea valorii terenurilor în capitalul social și acordarea dreptului de preferință celorlalți acționari ai societății, aceasta fiind publicată în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a nr. 5157/12.12.2022, în condițiile în care perioada de derulare a subscrierii a fost stabilită astfel: 23.01.2023-08.03.2023. În consecință, perioada de derulare a subscrierii, respectiv 23.01.2023-08.03.2023, a fost stabilită ulterior publicării în Monitorul Oficial a hotărârii de majorare a capitalului social din 21.03.2022, la data de 12.12.2022, în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a nr. 5157 și a emiterii deciziei atacate, prin care s-a aprobat prospectul simplificat în vederea majorării capitalului social al C. S.A. Prin urmare, nici din această perspectivă nu se conturează, la nivel de aparență, vreun element de nelegalitate a actului supus procedurii de suspendare a executării, prima instanță apreciind în mod corect faptul că norma infralegală constând în art. 21 alin. (1) și (2) din Regulamentul nr. 5/2018 impune condiția atașării, la proiectul prospectului de ofertă, a hotărârii AGEA prin care s-a decis majorarea capitalului social, precum și a dovezii publicării acesteia în Monitorul Oficial al României, fără a se solicita și dovada înregistrării în Registrul Comerțului, or, în speță, pârâta C. a depus, prin intermediul pârâtei B. S.A., atât Hotărârea AGEA nr. 4/21.03.2022 cât și dovada publicării ei în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a nr. 5157/12.12.2022, îndeplinind cerința impusă de regulament și existând, astfel, aparența că decizia ASF nr. 46/17.01.2023, prin care a fost aprobat prospectul, este legală. Tot în mod corect a reținut instanța de fond că hotărârea prin care se decide efectiv majorarea capitalului social este ulterioară întocmirii raportului de evaluare, în speță aceasta fiind Hotărârea AGEA nr. 4/21.03.2022, înregistrată în Registrul Comerțului și publicată în Monitorul Oficial, și nu Hotărârea A.G.E.A. nr. 4/12.06.2020, cum în mod nefondat a susținut recurentul-reclamant. În ceea ce privește art. 215 din Legea nr. 31/1990, recurentul-reclamant susține că instanța de fond a aplicat greșit normele de drept material, fără a arăta însă, în concret, argumentul pentru care apreciază în acest sens. O altă critică vizează nerespectarea dispozițiilor art. 12 alin. (6) din Legea nr. 137/2002, referitoare la dreptul său de preferință în achiziționarea acțiunilor, cu privire la care Înalta Curte constată că prima instanță a reținut în mod corect că dezlegarea acestui aspect, care implică cercetarea istoricului modificărilor la care a fost supusă societatea comercială, constituie o problemă de fond, ce nu poate fi analizată într-o suspendare de executare. Pe de altă parte, decizia a cărei suspendare se solicită vizează un moment anterior perioadei de derulare a subscrierii de acțiuni, și anume aprobarea prospectului simplificat în vederea majorării capitalului social și stabilirea coordonatelor în care această majorare urma a se face. Astfel fiind, instanța de fond a reținut în mod corect că în cauză nu se conturează îndeplinirea condiției cazului bine justificat. 6.2. Cu privire la recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.A., Înalta Curte constată că și acest recurs este nefondat. Astfel, o primă critică invocată de către recurenta-pârâtă vizează respingerea de către prima instanță a excepției inadmisibilității cererii introductive, în raport cu împrejurarea că decizia a cărei suspendare a executării se solicită nu este act administrativ. Critica este nefondată, având în vedere că norma de la art. 21 3 din Ordonanța de urgență nr. 93/2012 privind înființarea, organizarea și funcționarea Autorității de Supraveghere Financiară, prevede în mod expres că "Deciziile și orice alte acte administrative emise de A.S.F se contestă conform Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare". Pe de altă parte, se constată că în speță, caracterul de act administrativ al deciziei nr. 46/17.01.2022 reiese și din conținutul acestuia, în care se menționează că respectiva decizie a fost emisă în temeiul art. 6 alin. (1), art. 16 alin. (1), art. 17 și art. 19 din Legea nr. 24/2017, privind emitenții de instrumente financiare și operațiuni de piață, precum și în temeiul art. 2 alin. (1) lit. a) și d), art. 3 alin. (1) lit. a), art. 6 alin. (1) și (3), art. 7 alin. (2) și art. 14 din O.U.G. nr. 93/2012 privind înființarea, organizarea și funcționarea Autorității de Supraveghere Financiară. Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, prin act administrativ se înțelege "actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice; sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, și contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achizițiile publice; prin legi speciale pot fi prevăzute și alte categorii de contracte administrative supuse competenței instanțelor de contencios administrativ". În speță, se constată că decizia a cărei suspendare a executării se solicită este un act emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, în scopul de a da naștere, a modifica sau a stinge drepturi și obligații, fiind, prin urmare, act administrativ, în accepțiunea textului de lege anterior redat. A doua critică formulată de această recurentă se referă la respingerea de către instanța de fond a excepției lipsei calității procesuale active a recurentului-reclamant A., motivat de faptul că acesta nu a suferit vreo vătămare prin emiterea deciziei contestate și nu a făcut dovada unei asemenea vătămări. Înalta Curte constată că această critică este nefondată și că recurentul-reclamant are calitatea de persoană vătămată în sensul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004. Astfel, prin emiterea Deciziei nr. 46/17.01.2023, ca urmare a emiterii Hotărârii AGEA nr. 4/21.03.2022, cota de participare a recurentului-reclamant la capitalul social al societății se diminuează procentual, element care este de natură să îi cauzele acestuia o vătămare în raport cu drepturile pe care le are în cadrul societății și care, într-o formă sau alte, se raportează la acest element. Ultima critică formulată de recurenta-pârâtă vizează faptul că prima instanță a apreciat în mod eronat că în cauză este îndeplinită condiția pagubei iminente. Nici această critică nu poate fi reținută, în condițiile în care, după cum s-a arătat și anterior, cel puțin la nivel aparent, prin diminuarea cotei de participare a recurentului-reclamant la capitalul social al societății, i se restrâng și celelalte drepturi și beneficii ce se calculează prin raportare la această cotă de participare. Prin urmare, prima instanță a reținut în mod corect că în cauză este îndeplinită condiția pagubei iminente. De asemenea, sub acest aspect, nu pot fi reținute susținerile recurentei-pârâte în sensul că recurentul-reclamant putea beneficia de dreptul de preferință la achiziționarea acțiunilor nou emise, în vederea înlăturării vătămării produse prin majorarea capitalului social, având în vedere că acesta nu poate fi obligat la cumpărarea unor noi acțiuni pentru menținerea aceleiași cote de participare, ci ceea ce interesează în speță este faptul că prin emiterea actului a cărui suspendare se solicită este îndeplinită condiția pagubei iminente în patrimoniul recurentului-reclamant. Instanța de fond a mai reținut în mod corect că achiziția de noi acțiuni nu s-ar putea realiza decât contra cost, ceea ce ar presupune tot o diminuare a patrimoniului reclamantului. 6.3. În ceea ce privește recursul incident declarat de recurenta-pârâtă Autoritatea de Supraveghere Financiară, Înalta Curte constată că acesta a rămas fără obiect. Aceasta, față de precizarea formulată de recurenta-pârâtă în fața instanței de recurs, prin care a arătat că a formulat calea de atac doar de o manieră subsidiară, în măsura în care s-ar fi reținut ca fiind îndeplinită condiția cazului bine justificat. Or, după cum a rezultat din analita recursului recurentului-reclamant, s-a constatat că această cerință nu se regăsește în cauză.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursurile principale declarat de recurentul-reclamant A. și de recurenta-pârâtă B. S.A. împotriva sentinței nr. 212 din 8 februarie 2023, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate, și va respinge recursul incident declarat de recurenta-pârâtă Autoritatea de Supraveghere Financiară împotriva aceleiași sentințe, ca rămas fără obiect. Având în vedere că în recurs recurenta-pârâtă B. S.A. a făcut dovada unor cheltuieli de judecată în cuantum de 5.900 RON, în temeiul dispozițiilor art. 453 alin. (2) C. proc. civ. și în raport cu soluția de respingere a recursului recurentului-reclamant A., îl va obliga pe acesta să plătească recurentei-pârâte B. S.A. suma de 3.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată. De asemenea, în temeiul dispozițiilor art. 453 C. proc. civ., va respinge cererea recurentei-pârâte Autoritatea de Supraveghere Financiară de obligare a recurentului-reclamant A. la plata cheltuielilor de judecată, constând în plata taxei judiciare de timbru, ca neîntemeiată, în condițiile în care recursul acestei părți a fost respins.