ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2728/2021

Ședința publică din data de 15 decembrie 2021

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 6 octombrie 2017 pe rolul Tribunalului Timiș, sub număr de dosar x/2017, reclamanții A. și B., în nume proprii precum și în calitate de reprezentanți legali ai minorilor C., D., E. și F., în contradictoriu cu pârâta S.C. G. S.A. și intervenienta forțată H., se solicită instanței ca, prin hotărârea ce va fi pronunțată în cauză să se dispună:

Legal învestită cu soluționarea conflictului negativ de competență funcțională declanșat între secția a II-a Civilă și secția I Civilă a Tribunalul Timiș, prin sentința civilă nr. 259 din 31 mai 2018, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, a stabilit în favoarea secției a II-a Civilă a Tribunalului Timiș, competența de soluționare a acțiunii civile formulată de A. și B., în nume proprii precum și în calitate de reprezentanți legali ai minorilor C., D., E. și F., în contradictoriu cu pârâta S.C. G. S.A. și intervenientul H., având ca obiect pretenții.

Dosarul a fost reînregistrat la 7 iunie 2018 pe rolul Tribunalului Timiș, secția a II-a civilă, sub număr de dosar x/2017

Prin sentința civilă nr. 117/PI din 12 februarie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2017, Tribunalul Timiș, secția a II-a civilă a admis, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții A. și B., în nume propriu și în calitate de reprezentanți legali ai minorilor C., D., E. și F., în contradictoriu cu pârâta G. S.A. și intervenienta forțată H. și, în consecință: a obligat pârâta la plata către reclamanta A. a sumei de 10.000 RON cu titlu de daune morale; a obligat pârâta la plata către reclamantul B. a sumei de 5.000 RON cu titlu de daune morale și a sumei de 2357,4 RON cu titlu de daune materiale; a obligat pârâta la plata către reclamantul C. a sumei de 10.000 RON cu titlu de daune morale; a obligat pârâta la plata către reclamantul D. a sumei de 5.000 RON cu titlu de daune morale; a obligat pârâta la plata către reclamantul E. a sumei de 5.000 RON cu titlu de daune morale; a obligat pârâta la plata către reclamantul F. sumei de 5.000 RON cu titlu de daune morale.

A fost respinsă în rest, acțiunea și a fost obligată pârâta la plata către reclamanți a sumei de 993 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, onorariu avocat pe cale separată.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, au declarat apel, atât reclamanții A., B., C., D., F. și E., cât și pârâta S.C. G. S.A..

Prin decizia civilă nr. 857 din 12 noiembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2017, a fost admis apelul declarat de reclamanții C. și D. împotriva sentinței civile nr. 117/PI din 12 februarie 2019, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu pârâta S.C. G. S.A. și cu intervenienta forțată H..

A fost schimbată în parte sentința apelată, în sensul că s-a majorat la 70.000 RON cuantumul daunelor morale la plata cărora a fost obligată pârâta S.C. G. S.A. în favoarea reclamantului C. și la 20.000 RON cuantumul daunelor la plata cărora a fost obligată pârâta S.C. G. S.A. în favoarea reclamantei D..

Au fost menținute, în rest, dispozițiile sentinței primei instanțe.

A fost respins apelul declarat împotriva aceleiași sentințe de reclamanții A., B., E. și F., precum și apelul declarat de pârâta S.C. G. S.A.

A fost obligată pârâta S.C. G. S.A. la plata sumei de 1.076,25 RON către reclamantul C., cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

A fost obligată pârâta S.C. G. S.A. la plata sumei de 713,75 RON către reclamanta D., cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

În temeiul dispozițiilor art. 18 din O.U.G. nr. 51/2008, a fost obligată pârâta S.C. G. S.A. la plata sumei de 790 RON către Comuna Orțișoara, reprezentând cota din taxa judiciară de timbru pentru care reclamanții C. și D. au beneficiat de reducere, prin încuviințarea ajutorului public judiciar.

S-a dispus comunicarea, la data rămânerii definitive, a unei copii certificate a hotărârii de față, Consiliului Local Orțișoara, în vederea urmăririi executării creanței fiscale stabilită în sarcina pârâtei S.C. G. S.A.

Invocând în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., pârâta G. S.A. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 857 din 12 noiembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2017.

În argumentarea recursului, se susține, în esență, că instanța de apel a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității și o parte dintre motivele pe care se întemeiază decizia recurată sunt contradictorii.

În opinia recurentei, instanța de apel a încălcat și normele de drept material în materie de asigurări de răspundere civilă obligatorii, întrucât nu a ținut seama de practica judiciară depusă de societatea recurentă, nu a menționat în considerentele hotărârii motivele pentru care aceasta nu a fost reținută și nici nu a făcut o analiză teoretică corectă a criteriilor orientative generale și speciale în funcție de care se stabilește întinderea prejudiciului moral, aceste criterii nefiind aplicate efectiv și neregăsindu-se, decât aparent, în justificarea daunelor morale acordate.

Arată că înțelege să invoce motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în raport cu prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Susține că instanța de apel nu a făcut nicio referire la jurisprudența depusă la dosarul cauzei, nu a procedat la analizarea acesteia și implicit nu a specificat motivele pentru care aceasta nu a fost deloc reținută, fiind astfel înlăturată fără nicio motivare, lucru nepermis conform regulilor de procedură anterior precizate, întrucât un proces echitabil presupune din partea instanței examinarea în mod real a problemelor esențiale care i-au fost supuse spre analiză de fiecare parte.

Următoarea critică adusă în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. constă în faptul că motivarea unei hotărâri nu trebuie să fie contradictorie, or, deși instanța de apel apreciează și motivează respingerea apelului pârâtei ca fiind nefondat, reținând în mod expres că la individualizarea daunelor morale trebuie să se aibă în vedere și soluțiile jurisprudențiale din cauze similare precum și faptul că particularitățile speței impun evaluarea prejudiciului nu numai din prisma numărului de îngrijiri medicale necesare pentru vindecare, nu ține cont de jurisprudența depusă de recurentă, totalizând trimiteri la 8 (opt) cazuri de hotărâri pronunțate în perioada 2015-2018, însă ca și motiv de admitere a apelului reclamanților-apelanți face trimitere la 3 hotărâri pronunțate în perioada 2016-2019 justificând relevanța în prezenta cauză, sub aspectul mediei de 1.000 RON/zi de îngrijire acordate, prin raportarea sumelor admise în spețele respective doar la numărul de zile de îngrijiri medicale.

Cât privește raționamentul instanței la evaluarea prejudiciilor nepatrimoniale, acesta este apreciat de către recurentă ca fiind unul eronat și nelegal, prin soluția dată încălcându-se atât prevederile art. 264 C. proc. civ. prin care se prevede că "instanța va examina probele administrate, pe fiecare în parte și pe toate în ansamblul lor", cât și cele ale art. 2213 C. civ. și art. 50 din Norma 23/2014 (în vigoare la data încheierii contractului RCA) prin care legiuitorul a prevăzut următoarele: la art. 2213 "Asigurările obligatorii se reglementează prin legi speciale", art. 50 La stabilirea despăgubirilor în cazul vătămării corporale sau al decesului unor persoane, se au în vedere următoarele:... f) daunele morale: în conformitate cu legislația și jurisprudența din România".

Precizează că în baza mai multor hotărâri judecătorești depuse la dosar, G. S.A. a susținut că sumele acordate de prima instanță sunt nejustificat de mari în raport cu legislația și jurisprudența din România, însă instanța de apel nu le-a analizat și le-a înlăturat nemotivat de la soluționare cauzei.

Practica judiciară a arătat că la stabilirea cuantumului despăgubirilor pentru daune morale trebuie să se aibă în vedere, pe de o parte, dreptul părții civile de a primi o compensație materială față de prejudiciul moral suferit, iar pe de altă parte, această compensație să nu ducă la o îmbogățire fără justă cauză; în acordarea acestor despăgubiri trebuie să se țină cont și de realitățile economico-sociale, pentru a se evita discrepanțele între sumele acordate și realitatea economică din țara noastră, realitate care constituie cadrul în care despăgubirile urmează a-și atinge scopul compensatoriu.

Apreciază că sumele acordate intimaților B., E., F., C., D. depășesc cu mult în cuantum despăgubirile stabilite prin hotărâri definitive și irevocabile în spețe cu vătămări corporale cu un număr de zile de îngrijiri medicale apropiate celor in prezenta cauză.

De asemenea, consideră că instanța de apel a majorat cuantumul daunelor morale acordate intimaților C., D. de la suma de 10.000 RON, respectiv 5.000 RON la suma de 70.000 RON, respectiv 20.000 RON, fără a ține cont de jurisprudența din România, limitându-se a face trimitere la 3 hotărâri judecătorești dintre care 2 sunt cazuri cu consecințe mai grave decât în prezenta speță.

Enumeră decizii de practică pe care le consideră relevante în cauză.

Solicită admiterea recursului, casarea hotărârii instanței de apel, iar în urma trimiterii spre rejudecare să se pronunțe o nouă hotărâre, în sensul diminuării cuantumului daunelor morale și acordării acestora la nivelul jurisprudenței în materie.

Intimații-reclamanți A. și B., în nume proprii precum și în calitate de reprezentanți legali ai minorilor C., D., E. și F. au formulat întâmpinare prin care au solicitat, în esență, respingerea recursului, ca nefondat. Intimatul-reclamant B. a solicitat cheltuieli de judecată, sens în care a depus dovada achitării onorariului avocațial în cuantum de 3570 RON.

Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Prin încheierea din camera de consiliu de la 23 iunie 2021, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Părțile nu au depus puncte de vedere la raportul întocmit în cauză.

Prin încheierea din 20 octombrie 2021 a fost admis în principiu recursul și a fost acordat termen pentru discutarea excepției nulității recursului și pentru soluționarea recursului, cu citarea părților.

Recurenta-pârâtă G. S.A. a depus note scrise prin care a solicitat, în esență, respingerea excepției nulității recursului.

Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând cererea de recurs formulată de recurenta-pârâtă G. S.A. din perspectiva criticilor indicate, astfel cum acestea au fost circumscrise temeiurilor de drept invocate (art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.), reține inexistența motivelor de nelegalitate, în raport de reglementarea cuprinsă în art. 489 alin. (2) C. proc. civ., pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor imperative ale 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, aceste obligații nefiind îndeplinite de către recurentă.

În conformitate cu prevederile art. 486 alin. (3) C. proc. civ.:

"Mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității", art. 489 alin. (2) din același Cod prevăzând că sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Așa fiind, pentru a se putea constata că recursul este motivat, autorul căii de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate impune încadrarea acestora într-unul dintre cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În cauză, recurenta-pârâtă a invocat motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

Se constată că susținerile ce vizează pct. 5 și 6 ale art. 488 C. proc. civ. sunt invocate în mod formal, având în vedere că nu s-au dezvoltat critici care să susțină faptul că hotărârea atacată că a fost dată cu încălcarea art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., respectiv că este contradictorie, astfel cum pretinde recurenta.

Argumentele recurentei-pârâte vizează nemulțumirea acesteia cu privire la faptul că instanța de apel a majorat despăgubirile acordate fără a ține cont de legislația și jurisprudența din România, "limitându-se a face trimitere la 3 hotărâri judecătorești dintre care 2 sunt cazuri cu consecințe mai grave decât în prezenta speță", aspecte care nu sunt de natură a determina admiterea cererii de recurs din perspectiva dispozițiilor invocate.

Se impune precizarea faptului că aprecierea judecătorilor de fond cu privire la valoarea efectivă a despăgubirii și solicitarea recurentei de diminuare a sumelor acordate cu titlu de daune morale vizează aspecte de temeinicie ale hotărârii atacate, care excedează controlului instanței de recurs, având în vedere că în această cale extraordinară de atac se exercită un control judiciar numai cu privire la legalitatea hotărârii atacate, în raport de motivele de nelegalitate prevăzute expres și limitativ la pct. 1-8 ale art. 488 C. proc. civ.

În egală măsură, în ceea ce privește critica întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se constată că aceasta vizează în realitate modul de calcul al daunelor morale în aplicarea criteriilor de evaluare a prejudiciului, susținându-se că instanța de apel nu ar fi ținut cont de legislația și jurisprudența din România, deși, pentru casarea unei hotărâri, recurenta nu se poate limita la o simplă indicare a textelor de lege, condiția legală fiind cea a dezvoltării motivelor de recurs cu susținerea greșelilor săvârșite de instanța de apel cu privire la decizia atacată și arătarea modului în care decizia instanței de apel nu este conformă legii.

Împrejurarea că se indică anumite dispoziții (art. 264 C. proc. civ., art. 50 din Norma 23/2014 și ale art. 2213 C. civ. etc.), fără să se susțină o minimă argumentație în drept care să situeze criticile în sfera temeiurilor de casare reglementate expres de C. proc. civ., nu poate să atragă nicio analiză.

De altfel, pârâta s-a rezumat strict la a exprima critici cu privire la modul de calcul al daunelor morale în aplicarea criteriilor de evaluare a prejudiciului și nicidecum la faptul că instanța nu ar fi avut în vedere criteriile prevăzute de lege, făcând referire, totodată, la elementele de fapt reținute de instanța de apel, la modul de apreciere al probelor, la împrejurarea că instanța nu s-a raportat la jurisprudența pe care pârâta o apreciază ca fiind relevantă în materie, aspecte ce contravin specificului căii de atac a recursului.

În condițiile în care, întinderea controlului judiciar este condiționată de cuprinsul criticilor formulate prin cererea de recurs și de limitele conferite de dispozițiile legale, simpla prezentare a motivelor de netemeinicie de către recurenta-pârâtă, reiterarea unor situații de fapt, trimiterile la doctrina și jurisprudența în materie, fac imposibilă exercitarea controlului de legalitate al instanței de recurs, astfel că, aceste aspecte nu reprezintă un veritabil motiv de nelegalitate care să poată fi încadrat în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

În considerarea celor ce preced, constatând că argumentele recurentei nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, având în vedere și inexistența motivelor de ordine publică care să inducă aplicarea art. 489 alin. (3) C. proc. civ., va anula recursul declarat de recurenta-pârâtă G. S.A. împotriva deciziei civile nr. 857 din 12 noiembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă.

Constatând culpa procesuală a recurentei în promovarea recursului de față și în raport de solicitarea intimatului B. privind acordarea cheltuielilor de judecată, urmează ca, în temeiul dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., să fie admisă cererea acesteia, în sensul obligării recurentei-pârâte G. S.A. la plata sumei de 3570 RON cheltuieli de judecată către intimatul-pârât B., conform înscrisurilor doveditoare aflate la dosar .

PENTRI ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă G. S.A. împotriva deciziei civile nr. 857 din 12 noiembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă.

Obligă pe recurenta-pârâtă G. S.A. la plata sumei de 3570 RON cheltuieli de judecată către intimatul-pârât B..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 decembrie 2021.