ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2488/2020

Ședința publică din data de 8 decembrie 2020

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 28 februarie 2019 pe rolul Tribunalului Timiș, secția a II-a civilă, sub nr. x/2019, reclamanții A., soțul defunctei B. și C., fiica minoră a defunctei B. prin reprezentant legal D. au chemat în judecată pe pârâta S.C. E. S.A., solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 100.000 euro cu titlu de daune morale și a sumei de 20.000 RON cu titlu de daune materiale către reclamantul A., precum și obligarea pârâtei la plata sumei de 100.000 euro cu titlu de daune morale către reclamanta C.. De asemenea, s-a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Reclamanții F. și G. au introdus, la aceeași dată, pe rolul Tribunalului Timiș, secția a II-a civilă, sub nr. x/2019, o acțiune civilă prin care au solicitat obligarea pârâtei S.C. E. S.A. la plata sumei de 75.000 euro cu titlu de daune morale către reclamantul F. și la plata sumei de 750.000 euro cu titlu de daune morale către reclamanta G., precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

La termenul de judecată din 10 septembrie 2019 instanța a dispus conexarea dosarului nr. x/2019 privind pe reclamanții F. și G., părinții defunctei B., la dosarul nr. x/2019 pentru a fi judecate împreună.

Prin sentința civilă nr. 800/2019 din 24 septembrie 2019, pronunțate de Tribunalul Timiș, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2019, s-a admis, în parte, acțiunea civilă formulată de reclamanții A. și C., în contradictoriu cu pârâta S.C. E. S.A.; pârâta a fost obligată la plata sumei de 5.901,83 RON cu titlu de daune materiale și a sumei de 30.000 euro cu titlu de daune morale către reclamantul A., precum și la plata sumei de 70.000 euro cu titlu de daune morale către reclamanta C.; s-a admis, în parte, acțiunea civilă formulată de reclamanții F. și G., în contradictoriu cu pârâta S.C. E. S.A.; pârâta a fost obligată la plata a câte 20.000 euro, cu titlu de daune morale, către fiecare dintre cei doi reclamanți; s-au admis, în parte, cererile reclamanților de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, iar pârâta a fost obligată la plata următoarelor sume cu titlu de cheltuieli de judecată: 4.000 RON către reclamanta C., 4.000 RON către reclamantul A., 2.500 RON către reclamantul F. și 2.500 RON către reclamanta G..

Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, prin decizia civilă nr. 75/A din 11 februarie 2020, a admis apelul declarat de pârâta Societatea E. S.A. Voluntari, în contradictoriu cu intimați-reclamanții A., C., F. și G. împotriva sentinței civile nr. 800 din 24 septembrie 2019, pronunțate de Tribunalul Timiș, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2019 și, în consecință: s-a schimbat, în parte, sentința atacată, în sensul că s-a redus cuantumul daunelor morale acordate reclamantului A., de la suma de 30.000 euro, la suma de 20.000 euro; totodată, s-a redus cuantumul daunelor morale acordate reclamantei C., de la suma de 70.000 euro, la suma de 35.000 euro, menținând-o în rest; prin aceeași decizie, a-a respins apelul declarat de pârâta Societatea E. S.A. Voluntari împotriva încheierii de ședință din 21 mai 2019, pronunțate de Tribunalul Timiș, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2019, fără cheltuieli de judecată.

Împotriva deciziei civile nr. 75/A din 11 februarie 2020 a Curții de Apel Timișoara, secția a II-a civilă au declarat recurs reclamanții A. și C., dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la data de 25 mai 2020.

Recurenții-reclamanți au solicitat admiterea recursului, casarea în parte a deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare Curții de Apel Timișoara, în temeiul art. 497 din C. proc. civ.

S-a criticat decizia instanței de apel din perspectiva faptului că aceasta a interpretat eronat norma de drept material incidentă, iar faptele au fost reținute greșit în raport de textul de lege aplicabil.

Astfel, recurenții au arătat că în ceea ce privește stabilirea daunelor morale instanța de apel a reținut, în mod eronat, incidența dispozițiilor art. 26 lit. b) pct. 3 din Norma ASF nr. 20/2017 raportat la art. 22 alin. (4) și (6) din Legea nr. 132/2017.

Recurenții au apreciat că aceste articole se completează cu prevederile art. 1531 din C. civ. care reglementează principiul despăgubirii integrale, principiu aplicat incorect de către instanța de apel.

Totodată, s-a susținut faptul că instanța de apel, judecând în echitate, a făcut o analiză eronată a speței și a admis, în mod greșit, apelul promovat de către asigurător.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Intimata-pârâtă S.C. E. S.A. a formulat întâmpinare, prin care a arătat că înțelege să invoce, cu titlu de precauție, tardivitatea recursului, raportat la art. 485 C. proc. civ., întrucât nu are la dispoziție dovezile de comunicare a deciziei pronunțate în faza procesuală a apelului. A invocat, de asemenea, excepția nulității recursului, în temeiul art. 489 alin. (2) raportat la art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., având în vedere faptul că toate criticile subsumate de recurenți motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din același cod privesc netemeinicia hotărârii, și nu nelegalitatea acesteia. Intimata-pârâtă a apreciat, totodată, că recursul promovat în cauză de recurenții-reclamanți este inadmisibil. Pe fondul cauzei, s-a solicitat respingerea recursului ca fiind vădit nefondat.

Examinând cu prioritate, potrivit art. 494 din C. proc. civ., raportat la art. 482 și la art. 248 din același cod, excepția inadmisibilității recursului, care primează în fața excepției tardivității și excepției nulității, întrucât vizează principiul legalității căilor de atac, Înalta Curte constată că este întemeiată pentru următoarele considerente:

Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalității căilor de atac și el presupune că părțile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor și intereselor lor legitime, de alte mijloace procedurale în afară de cele prevăzute de lege.

Principiul enunțat este consacrat în art. 129 din Constituția României, iar în C. proc. civ., adoptat prin Legea nr. 134/2010, în art. 457.

Potrivit art. 457 alin. (1) din C. proc. civ. "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei".

În conformitate cu dispozițiile art. 483 alin. (2) din C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, "Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-j

3

), în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile pronunțate în materia protecției consumatorilor, a asigurărilor, precum și în cele ce decurg din aplicarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite. De asemenea nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului".

Așadar, prin Legea nr. 310/2018, care a intrat în vigoare la data de 21 decembrie 2018, anterior înregistrării cererilor de chemare în judecată conexate, respectiv 28 februarie 2019, legiuitorul a suprimat calea de atac a recursului în ceea ce privește anumite categorii de litigii, printre care se regăsesc și cele din materia asigurărilor.

Prin urmare, raportat la dispozițiile legale citate mai sus, decizia atacată este una definitivă de la pronunțare, în accepțiunea art. 634 alin. (1) pct. 4 teza I din C. proc. civ., astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs.

Se mai reține că instanța nu are posibilitatea de a considera ca admisibilă orice cale de atac promovată, chiar dacă hotărârea atacată ar fi considerată de părți netemeinică sau nelegală, ci are obligația de a analiza căile de atac în limitele și cu respectarea condițiilor impuse de lege în respectarea principiului preeminenței dreptului, recunoscut în preambulul Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale și, implicit, a principiului securității raporturilor juridice, conform căruia o hotărâre definitivă nu mai poate forma obiectul controlului de legalitate, în afara căilor extraordinare de atac expres și limitativ stabilite de lege.

Față de cele anterior expuse, Înalta Curte, dând eficiență textelor de lege sus-menționate, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a din C. proc. civ., va respinge ca inadmisibil recursul declarat în cauză.

De asemenea, se reține că intimata-pârâtă S.C. E. S.A. a fost nevoită să avanseze plata unor sume de bani pentru a formula apărări în prezentul recurs și a le susține, constând în onorariul de avocat în cuantum de 2.975 RON, iar recurenții-reclamanți au formulat o cale de atac neprevăzută de lege, în acest fel dovedind o culpă procesuală care a produs un prejudiciu intimatei constând tocmai în cheltuielile de judecată efectuate.

Așa fiind, în temeiul art. 494 raportat la art. 453 alin. (1) și art. 451 din C. proc. civ., Înalta Curte va obliga pe recurenții-reclamanți la plata acestor cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanții A. și C. împotriva deciziei civile nr. 75/A din 11 februarie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, ca inadmisibil.

Obligă recurenții-reclamanți la plata sumei de 2.975 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimata-pârâtă S.C. E. ROMANIA ASIGURARE -REASIGURARE S.A.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 8 decembrie 2020.