ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2636/2021

Ședința publică din data de 7 decembrie 2021

Asupra revizuirii, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 169 lit. a), c), d) și e) din Legea nr. 85/2014.

La 23 mai 2019 reclamanta a depus o precizare la acțiune, prin care a introdus în cauză pe C., în calitate de administrator și a solicitat obligarea în solidar a pârâților la plata pasivului societății debitoare.

Prin sentința civilă nr. 228/SIND din 23.02.2021, pronunțată de Tribunalul Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului A., s-a admis acțiunea astfel cum a fost precizată, a fost obligat pârâtul A. să suporte din averea personală pasivul societății B. S.R.L., în cuantum de 108.116 RON și a fost respinsă acțiunea în contradictoriu cu pârâții C. și D., ca neîntemeiată.

Totodată, a fost obligată reclamanta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov să plătească pârâtului C. suma de 2.500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

De asemenea, împotriva aceleiași sentințe a formulat apel pârâtul A., prin care a solicitat schimbarea sentinței apelate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată formulată de reclamantă.

Prin decizia nr. 790 din 23 iunie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția Civilă, în dosarul nr. x/2018, au fost respinse apelurile reclamantei și pârâtului A. și a fost respinsă cererea formulată de pârâtul C. de obligare a apelantei Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov la plata cheltuielilor de judecată.

Revizuentul susține că hotărârea a cărei anulare se solicită este potrivnică deciziei nr. 284 din 11.02.2021 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2019.

Potrivit revizuentului, în prezent sunt hotărâri definitive potrivnice date de instanțe de același grad, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri, respectiv a deciziei nr. 284 din 11.02.2021.

Prin decizia civilă nr. 1204 din 12.10.2021, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția Civilă, în dosarul nr. x/2021, s-a admis excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu și, în consecință, s-a declinat, în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, competența materială de soluționare a cererii de revizuire formulate de revizuentul A..

Cauza a fost înregistrată la 20 octombrie 2021 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, sub nr. x/2021.

Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, reține următoarele considerente:

Revizuirea, fiind o cale extraordinară de atac, dispozițiile legale care o reglementează sunt de strictă interpretare, astfel că exercitarea ei nu poate avea loc decât în cazurile și în condițiile prevăzute în mod expres de lege.

Prin urmare, în cadrul acestei căi de retractare se analizează prioritar condițiile de admisibilitate, cadru în care nu se repun în discuție și nu se cercetează chestiuni ce țin de fondul cauzei, ci se verifică aspectele procedurale vizând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate.

Potrivit dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuirea poate fi cerută dacă "există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri".

Conform art. 431 alin. (1) C. proc. civ. "nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect", și alin. (2) al aceluiași articol, "oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă".

Pentru admisibilitatea căii extraordinare de atac a revizuirii, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: existența unor hotărâri definitive potrivnice, chiar dacă prin ele nu s-a rezolvat fondul cauzei, hotărârile să fie pronunțate în aceeași pricină, deci să existe identitate de părți, obiect și cauză, hotărârile să fie pronunțate în dosare diferite, în al doilea proces să nu se fi invocat excepția autorității lucrului judecat, ori, dacă a fost invocată, să nu se fi discutat și să se ceară anularea celei de a doua hotărâri, care s-a pronunțat cu încălcarea autorității de lucru judecat.

În cauză, revizuentul a solicitat anularea deciziei civile nr. 790 din 23 iunie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția Civilă, în dosarul nr. x/2018, întrucât aceasta ar fi potrivnică deciziei nr. 284 din 11.02.2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2019.

Examinând deciziile evocate, Înalta Curte constată că hotărârea a cărei anulare se solicită este pronunțată în materia insolvenței, într-o cerere admisă de atragere a răspunderii organelor de conducere ale debitoarei pentru intrarea acesteia în insolvență, potrivit dispozițiilor art. 169 din Legea 85/2014, în timp ce prin hotărârea pretins potrivnică, pronunțată în materia contenciosului fiscal, s-a soluționat contestația revizuentului împotriva deciziei prin care i se angajase răspunderea pentru datoriile fiscale ale societății debitoare administrate de acesta, în temeiul art. 25 alin. (2) lit. b) și d) din Codul de procedură fiscală.

Prin urmare, deși în ambele litigii Administrația Finanțelor Publice Brașov a solicitat, în calitate de creditoare, răspunderea organelor de conducere ale societății debitoare, procedurile din cele două dosare sunt diferite, reglementate prin dispoziții speciale, respectiv răspunderea prevăzută de dispozițiile art. 25 alin. (2) din Codul de procedură fiscală, precum și răspunderea pentru intrarea debitoarei în insolvență, reglementată de art. 169 din Legea nr. 85/2014.

Revizuentul se prevalează de autoritatea de lucru judecat a hotărârii pronunțate în soluționarea acțiunii în răspundere solidară cu societatea debitoare pentru datoriile acesteia, întemeiată pe art. 25 și 26 din Codul de procedură fiscală, privind declararea stării de insolvabilitate, urmare a obligațiilor bugetare restante ale societății debitoare administrate de revizuent.

Motivul de revizuire ridicat de pârâtul din cererea de chemare în judecată soluționată în procedura insolvenței este fundamentat pe încălcarea principiului "ne bis in idem" care implică în mod necesar analiza existenței unei legături de temporalitate și de materialitate a hotărârilor judecătorești, în sensul complementarității obiectivelor hotărârilor respective.

Totodată, Înalta Curte constată că în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, s-a subliniat necesitatea evitării cazurilor în care se obține aceeași probă prin două mijloace de administrare, din partea fiecărei instanțe, fapt pentru care o probă administrată ar trebui să fie utilizată și de cealaltă instanță, excluzând, astfel, o readministrare, cea din urmă instanță care se pronunță urmând să țină cont de hotărârea primei instanțe.

Înalta Curte constată că instituirea ipotezei legale pe care se întemeiază dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în care instanța poate anula hotărârea, vine să protejeze autoritatea de lucru judecat a unei alte hotărâri judecătorești, din nevoia de ordine și stabilitate juridică.

Autoritatea lucrului judecat este o instituție de ordine publică destinată să asigure stabilitatea raporturilor juridice și să dea eficiență întregii activități judiciare.

Înalta Curte formulează observația că, în virtutea art. 27 și art. 513 alin. (1) C. proc. civ. privind legea aplicabilă hotărârilor, potrivit cu care acestea rămân supuse motivelor căilor de atac care erau prevăzute de legea sub care a început procesul, respectiv de la data cererii de deschidere a procedurii insolvenței, nu sunt incidente în cauză dispozițiile art. I pct. 61 din Legea nr. 310/2018, de modificare a conținutului art. 513 alin. (4) C. proc. civ., privind încălcarea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat.

Totodată, chiar dacă se bucură de autoritate de lucru judecat atât dispozitivul hotărârii, cât și considerentele pe care acesta se sprijină, după cum prevede art. 430 alin. (2) C. proc. civ., revizuirea întemeiată pe motivul nesocotirii autorității de lucru judecat nu poate viza decât soluția pronunțată, dispozițiile art. 461 alin. (1) C. proc. civ. clarificând obiectul asupra căruia poartă orice cale de atac, inclusiv revizuirea.

Revizuentul ridică problema încălcării autorității de lucru judecat interpretate lato sensu, în calea extraordinară de atac pendinte, având ca obiect hotărârea prin care s-a reținut incidența dispozițiilor art. 169 lit. a) și d) din Legea nr. 85/2014 privind procedura insolvenței, în legătură cu folosirea bunurilor societății în interes personal, lipsa documentelor contabile și neținerea contabilității societății în conformitate cu legea, în sensul unei suprapuneri cel puțin parțiale, atât a temeiurilor răspunderii față de același creditor bugetar, cât și a faptelor imputate, analizate și prin considerentele dezvoltate de instanța de contencios fiscal prin prima hotărâre.

Înalta Curte constată că argumentele revizuentului nu pot constitui motiv de revizuire a celei de-a doua hotărâri pronunțate în procedura insolvenței, întrucât o astfel de ipoteză este exclusă, în cauză, de valorificarea de către acesta, în cursul soluționării celui de-al doilea proces, a soluției pronunțate în cauza precedentă de către instanța de contencios fiscal, revizuentul fiind în situația unei reiterări a autorității lucrului judecat prin invocarea dispozițiilor speciale ale art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Astfel, instanța de apel, prin hotărârea supusă revizuirii s-a pronunțat în sensul că anularea deciziei de angajare a răspunderii pârâtului (revizuent în cauză), emisă de AJFP Brașov, nu prezintă nicio relevanță în raport cu condițiile răspunderii speciale față de creditorii debitoarei în insolvență, potrivit art. 169 din Legea nr. 85/2014 și care nu se limitează la formele de vinovăție privind reaua-credință și intenția ce atrag răspunderea instituită prin normele de procedură fiscală.

Prin urmare, hotărârii anterioare nu i s-a recunoscut autoritatea lucrului judecat, dezlegare cu caracter definitiv ce nu permite cenzurarea pe calea revizuirii.

În caz contrar, revizuirea ar fi deturnată într-o cale de atac de reformare, în sensul unui control judiciar efectiv asupra hotărârii definitive, inclusiv asupra chestiunii litigioase ce a dobândit autoritate de lucru judecat, la rândul său, ceea ce legea nu permite.

Având în vedere considerentele prezentate, Înalta Curte în temeiul art. 513 C. proc. civ. va respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 790 din 23 iunie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția Civilă, în dosarul nr. x/2018.

Referitor la cererea intimatului C. privind obligarea revizuentului la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reține următoarele:

Conform dispozițiilor art. 452 C. proc. civ., "partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existenței și întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei", iar potrivit art. 453 din același cod, "partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată"

Prin raportare la aceste texte de lege, aplicabile și în revizuire în temeiul art. 513 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că intimatul a depus la dosarul cauzei dovezi care atestă efectuarea cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariul de avocat, respectiv chitanța nr. x din 6 decembrie 2021 emisă de Cabinet Avocat E..

Înalta Curte constată că nu poate fi primită cererea revizuentului de reducere a cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul de avocat, nefiind disproporționate în raport cu obiectul cauzei ori activitatea concretă, desfășurată de avocatul intimatului. Constatând culpa procesuală a revizuentului în promovarea căii extraordinare de atac și în raport de solicitarea intimatului privind acordarea cheltuielilor de judecată aferente procesului, urmează să fie admisă cererea, în sensul obligării revizuentului la plata sumei de 5000 RON cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 790 din 23 iunie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția Civilă, în dosarul nr. x/2018.

Obligă revizuentul să plătească intimatului C. suma de 5.000 RON, cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 7 decembrie 2021.