ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2130/2021

Obiectul cauzei Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov, secția I civilă, la data de 10 iulie 2020, sub nr. x/2020, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Brașov - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov, solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 218281,6 RON, reprezentând cheltuieli de judecată ocazionate de soluționarea litigiilor ce au făcut obiectul dosarelor nr. x/2014 și nr. y/2018, respectiv a sumei de 16821,78 RON, reprezentând cheltuieli de judecată ocazionate de soluționarea dosarului nr. x/2017; de asemenea, a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată din prezentul litigiu. Pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov a formulat întâmpinare în care a arătat că pârâtele sunt instituții distincte, fiecare putând sta în judecată în nume propriu, iar dosarele nr. x/2014 și nr. y/2018 au fost instrumentate la nivelul AJFP Brașov, în timp ce dosarul nr. x/2017 a fost instrumentat la nivelul DGRFP Brașov. Astfel, a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive față de pretențiile referitoare la dosarul nr. x/2017, excepția puterii de lucru judecat și excepția inadmisibilității, arătând că, în dosarul nr. x/2014, Curtea de Apel Brașov s-a pronunțat asupra cheltuielilor de judecată. La data de 15 octombrie 2020, reclamanta a precizat cererea introductivă, în sensul că a renunțat la cheltuielile de judecată aferente dosarului nr. x/2014 și a solicitat introducerea în cauză, în calitate de pârâtă, a Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Brașov. La solicitarea instanței de judecată, pentru termenul din 26 noiembrie 2020, reclamanta a precizat pretențiile aferente fiecărui dosar, respectiv suma de 14110,46 RON pentru soluționarea recursului din dosarul nr. x/2014, suma de 168607,54 RON pentru dosarul nr. x/2018 și suma de 16821,78 RON pentru dosarul nr. x/2017, arătând că renunță la cheltuielile de judecată în cuantum de 8000 RON acordate prin sentința nr. 76 din 23 iulie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, în dosarul nr. x/2014 . Pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov a completat întâmpinarea față de precizarea cererii de chemare în judecată, arătând că este corectă renunțarea reclamantei la pretențiile indicate și în mod corect a chemat în judecată și pe pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov.

Hotărârea pronunțată la fond Prin sentința civilă nr. 215/S din 15 decembrie 2020, pronunțată de Tribunalul Brașov, secția I civilă, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive și excepția puterii de lucru judecat, invocate de pârâta Administrația Finanțelor Publice Brașov. A fost admisă, în parte, cererea de chemare în judecată formulată, precizată și completată de reclamanta S.C. A. S.R.L., societate în insolvență reprezentată prin administrator judiciar B., în contradictoriu cu pârâții Administrația Finanțelor Publice Brașov și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov. A fost obligată pârâta Administrația Finanțelor Publice Brașov să plătească reclamantei suma de 16000 RON, pretenții reprezentate de cheltuielile de judecată din dosarele nr. x/2014 al Înaltei Curți de Casație și Justiție în recurs și nr. x/2018 al Înaltei Curți de Casație și Justiție în revizuire, constând în onorariu de avocat redus. A fost obligată pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Brașov să plătească reclamantei suma de 7108,17 RON, pretenții reprezentate de cheltuielile de judecată din dosarul nr. x/2017, în recurs. Au fost respinse celelalte pretenții ale reclamantei. Au fost obligate pârâtele să plătească reclamantei, în părți egale, suma de 2000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentate de onorariu de avocat parțial. Prin încheierea din 8 aprilie 2021, pronunțată de Tribunalul Brașov, secția I civilă, în dosarul nr. x/2020, a fost admisă cererea de îndreptare a erorii materiale a sentinței civile nr. 215/S/20202 a Tribunalului Brașov, cerere formulată de Direcția Generală a Finanțelor Publice Brașov - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov, și s-a dispus îndreptarea erorii materiale, în ambele exemplare ale sentinței civile nr. 215/S/2020 a Tribunalului Brașov, în sensul că la alin. (4) din dispozitiv numărul corect al dosarului este x/2017 în loc de 418/64/2017*, cum greșit s-a menționat.

Hotărârea pronunțată în apel Prin decizia civilă nr. 295/Ap din 18 martie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă, au fost respinse apelurile declarate de pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice Brașov și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov împotriva sentinței civile nr. 215/15.12.2020 a Tribunalului Brașov, pe care a păstrat-o. Prin încheierea din 30 martie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția I civilă, în dosarul nr. x/2020, a fost admisă cererea de îndreptare a erorii materiale a deciziei civile nr. 295/Ap din 18 martie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă, în sensul înlocuirii mențiunii "Definitivă" cu mențiunea "Cu recurs în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de recurs se depune la Curtea de Apel Brașov".

Cererile de recurs Împotriva deciziei civile nr. 295/Ap din 18 martie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă a declarat recurs pârâta Administrația Națională a Finanțelor Publice Brașov, cu a cărui soluționare a fost învestită Înalta Curte de Casație și Justiție în prezenta cauză. Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă la data de 24 mai 2021 și a fost repartizat aleatoriu completului de filtru nr. 10, astfel cum reiese din fișa C. (dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție). La 27 septembrie 2021, a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă recursul declarat de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov împotriva deciziei nr. 295/Ap din 18 martie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă, în cuprinsul căruia pârâta a formulat cerere de repunere în termenul de recurs. Prin cererea de recurs, întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă Administrația Națională a Finanțelor Publice Brașov a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate, în sensul admiterii apelului declarat împotriva sentinței civile nr. 215/15.12.2020, pronunțată de Tribunalul Brașov, secția I civilă, cu consecința respingerii în totalitate a cererii de chemare în judecată formulate de reclamantă, în ceea ce privește pretențiile de 16.000 RON, reprezentate de cheltuielile de judecată din dosarele nr. x/2014 al Înaltei Curți de Casație și Justiție în recurs și nr. x/2018 al aceleiași instanțe în revizuire, constând în onorariu avocat redus, precum și a sumei de 2000 RON, la care a fost obligată, în solidar, cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov, reprezentând onorariu avocat parțial. În continuare, recurenta a susținut că instanta de apel a făcut o interpretare eronată a motivelor de apel, arătând că, urmare a cererii precizatoare depuse de reclamantă, aceasta a renunțat la capătul de cerere privind obligarea pârâtei AJFP Brașov la suportarea cheltuielilor de judecată aferente dosarului nr. x/2014, situație în care nu mai trebuia să fie obligată la plata sumei de 8000 RON (parte din suma de 16.000 RON la care a fost obligată de către instanța de fond) ca reprezentând cheltuieli de judecată în recurs în cadrul respectivului dosar. A mai arătat că instanțele de fond nu au avut în vedere precizarea cererii de către reclamantă, în sensul că aceasta a solicitat instantei, în temeiul art. 406 C. proc. civ., "să ia act de cererea de renunțare la capătul de cerere privind obligarea pârâtei AJFP Brașov la suportarea cheltuielilor de judecată aferente dosarului nr. x/2014" Prin cererea precizatoare formulată la data de 22.10.2020, reclamanta a învederat că își menține pretențiile reprezentând plata cheltuielilor de judecată decurgând din dosarul nr. x/2018 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, în care a fost admisă cererea de revizuire formulată de reclamanta A. S.R.L.. În acest context, recurenta-pârâtă a învederat că, în mod neîntemeiat și nelegal, au fost acordate reclamantei cheltuieli de judecată în cadrul dosarul nr. x/2014, în recurs. În dezvoltarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta a susținut că decizia recurată conține motive contradictorii, arătând că nu a înțeles să critice în integralitate suma de 218.281,6 RON solicitată inițial de catre reclamantă, așa cum în mod greșit a reținut instanța de apel, ci, în cuprinsul cererii de apel, a redat apărările formulate la fondul cauzei, însă instanța de apel nu a avut în vedere și apărările pe care le-a formulat față de precizarea cererii de către reclamantă. S-a mai arătat că, pe fond, instanta de apel a reținut corect împrejurarea că obligațiile stabilite în sarcina pârâtei AJFP prin sentința civilă nr. 76/23.07.2015, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, în cuantum total de 19.650 RON, au fost achitate însă, în mod neîntemeiat, a considerat că este corectă reținerea instanței de fond conform căreia pârâta trebuie să achite reclamantei cheltuieli de judecată în cuantum de 8000 RON în recursul declarat în dosarul nr. x/2014, în condițiile în care reclamanta a renunțat la cheltuielile aferente acestui dosar prin precizarea cererii de chemare în judecată. În ceea ce privește onorariile avocațiale de 8000 RON stabilite de prima instanță, a arătat că instanța de apel a reținut criticile pârâtei formulate cu privire la cuantumul acestora, respectiv nedovedirea lor și imposibilitatea solicitării lor pe cale separată, în condițiile în care nu au fost dovedite în dosarele inițiale și nici nu au fost solicitate ori nu s-a menționat că vor fi solicitate pe cale separată, însă a concluzionat că niciun argument nu poate fi reținut, nefiind criticate documentele aduse în susținere de către reclamantă pentru justificarea cheltuielilor. A mai arătat recurenta că a solicitat a se reține, în principal, că nu poate fi obligată la plata acestor cheltuieli în condițiile în care au fost derulate litigiile, iar în subsidiar, a solicitat a se reține că s-a efectuat plata unora dintre cheltuielile solicitate prin cererea de chemare în judecată formulată inițial, sens în care a invocat puterea de lucru judecat. Recurenta a mai susținut că instanța de apel trebuia să analizeze documentele depuse de reclamantă în susținerea cheltuielilor de judecată solicitate, însă a considerat că onorariile avocațiale au fost stabilite și achitate pentru activități de asistență și reprezentare în dosarele indicate în cererea de chemare în judecată, fără a avea în vedere că pentru parte din aceste onorarii, reclamanta și-a precizat cererea de chemare în judecată, respectiv în ceea ce privește cheltuielile aferente dosarului nr. x/2014 Referitor la cheltuielile de judecată acordate de instanța de fond în prezentul dosar, recurenta a arătat că nu trebuiau acordate, solicitând, în subsidiar, în ipoteza respingerii cererii de recurs, menținerea în cuantumul redus stabilit de către prima instanță. Prin cererea depusă la data de 12 iulie 2021, la Curtea de Apel Brașov, recurenta-pârâtă Direcția Generală a Finanțelor Publice Brașov, în nume propriu și pentru Administrația Finanțelor Publice Brașov - Serviciul de Administrare Venituri Contribuabilii Mijlocii, a formulat cerere de recurs împotriva deciziei nr. 295/Ap/18.03.2021, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate în sensul admiterii apelurilor formulate, cu consecința respingerii cererii de chemare în judecată. A arătat că va depune motivele de recurs în termenul legal de 30 de zile de la comunicarea hotărârii recurate, întrucât nu i-a fost comunicată decizia recurată și, odată cu comunicarea cererii de recurs formulate de AJFP la data de 15 iunie 2021, a luat cunostință despre faptul că decizia atacată i-a fost comunicată la sediul pârâtei AJFP Brașov, însă, așa cum rezultă din cererea precizatoare formulată de reclamantă, a fost chemată în judecată, în nume propriu, în calitate de pârât, iar fiecare prâtă și-a formulat apărări prin reprezentanții săi legali, AJFP cu privire la cheltuielile de judecată aferente dosarelor nr. x/2014 și nr. y/2018, iar DGRFP Brașov cu privire la cheltuielile de judecată aferente dosarului nr. x/2017 al Curții de Apel Brașov. Recurenta a mai învederat că pentru respectarea principiilor legalității si celerității procesului civil, precum și al drepturilor la apărare și la un proces echitabil, în vederea comunicării deciziei civile nr. 295/Ap/2021, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, a formulat cererea nr. x/30.06.2021, pe care a înregistrat-o la sediul instanței da judecată, fiind în imposibilitate de a motiva calea de atac, întrucât nu a luat la cunostință de conținutul deciziei civile. Astfel, recurenta a arătat că, în măsura în care se va aprecia că hotărârea din apel i-a fost comunicată, înțelege să formuleze, în temeiul art. 186 alin. (1) si alin. (2) teza a 2-a din C. proc. civ., cerere de repunere în termenul de recurs, întrucât procedura de comunicare a hotărârii nu a fost îndeplinită, fiind o împrejurare mai presus de voința sau de culpa instituției pârâte, care a fost împiedicată să exercite recursul în termenul prevăzut de art. 485 alin. (1) C. proc. civ. Prin cererea de recurs depusă la data de 16 septembrie 2021, recurenta-pârâtă Direcția Generală a Finanțelor Publice Brașov, în nume propriu și pentru Administrația Finanțelor Publice Brașov - Serviciul de Administrare Venituri Contribuabilii Mijlocii, întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate, în sensul admiterii apelurilor declarate împotriva sentinței civile nr. 215/15.12.2020, pronunțată de Tribunalul Brașov, secția I civilă, cu consecința respingerii în integralitate a cererii de chemare în judecată. În prealabil, a arătat că recursul este declarat în termenul prevăzut de art. 487 alin. (1) și art. 470 alin. (5) C. proc. civ., deoarece decizia recurată i-a fost comunicată la data de 18 august 2021, fără a-i fi comunicată și încheierea din 30 martie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, prin care a fost îndreptată, din oficiu, eroarea materială din cuprinsul deciziei nr. 295/Ap/18.03.2021, în sensul înlocuirii mențiunii "definitive" cu mențiunea "cu recurs în termen de 30 zile de la comunicare". În atare situație, recurenta a învederat că, potrivit art. 457 alin. (2) teza a 2-a din C. proc. civ., indicarea în mod greșit de către instanță a termenului pentru exercitarea căii de atac, constituie cauză de repunere în termen, din oficiu, a căii de atac. A mai arătat că, astfel cum rezultă din acțiunea modificată și completată a reclamantei, precum și din dosar, DGRFP Brașov a fost chemată în judecată în nume propriu, formulând apărări prin reprezentanții săi legali, atât în nume propriu, cât și pentru AJFP Brașov, exclusiv pentru cheltuielile de judecată aferente dosarului civil nr. x/2017 al Tribunalului Brașov, iar necomunicarea hotărârii recurate către DGRFP Brașov, constituie o împrejurare mai presus de voința sa, situație în care a fost împiedicată să declare recursul în termenul legal, sens în care solicită admiterea cererii de repunere în termenul de recurs. În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta-pârâtă a susținut că, față de situația de fapt reținută, argumentele instanței de apel sunt contradictorii, fiind rezultatul unei interpretări și aplicări eronate a normelor de drept material incidente, întrucât instanța nu a prezentat, în cuprinsul hotărârii, motivele pe care s-a întemeiat în respingerea apărărilor formulate de această pârâtă pentru cheltuielile de judecată din dosarul nr. x/2017 al Tribunalului Brașov, în recurs, fiind încălcate dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) teza finală C. proc. civ. A arătat că, prin prezenta cale de atac, critică decizia instanței de apel privind menținerea în sarcina sa a obligației la plată către reclamantă a sumei în cuantum de 7.108,17 RON, reprezentând cheltuieli de judecată din recursul soluționat în dosarul nr. x/2017 al Tribunalului Brașov, precum și obligarea sa, în solidar, cu AJFP Brașov la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.000 RON, acordate în prezentul dosar de către instanța de fond. Prin sentința civilă nr. 385/2019, pronunțată de Tribunalul Brașov - sectia I civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2017, a fost admisă în parte acțiunea reclamantei și au fost obligate intimatele la plata sumei de 150 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată. Astfel, a arătat că este corectă soluția instanței de respingere a cererii reclamantei privind acordarea cheltuielilor de judecată pretins suportate pentru soluționarea pe fond a cauzei din dosarul civil nr. x/2017 al Tribunalului Brașov. Prin decizia civilă nr. 186/25.02.2020, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, instanța de control judiciar a respins recursul declarat de către DGRFP Brașov și a păstrat sentința civilă nr. 385/2019, pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul nr. x/2017, iar la momentul formulării apărărilor în calea de atac, precum și a dezbaterilor pe fondul recursului în dosarul principal, nu au fost solicitate cheltuieli de judecată de către reprezentantul convențional al reclamantei. În acest sens, a susținut că pretențiile solicitate de reclamantă privind cheltuielile de judecată pe care le-ar fi suportat în dosarul nr. x/2017 al Tribunalului Brașov sunt nefondate, deoarece factura x a fost emisă la data de 23.01.2020, ulterior formulării cererii de recurs și a fost achitată/încasată la data de 05.05.2020, ulterior pronunțării de deciziei nr. 186/25.02.2020 de către Curtea de Apel Brașov, prin care a fost soluționat recursul. S-a mai arătat că respectivele cheltuieli de judecată trebuiau probate în cadrul litigiului, putând fi solicitate pe calea unei acțiuni separate numai în măsura în care le-ar fi dovedit, putând fi supuse unei analize obiective, raportat și la gradul de complexitate redus al cauzei, munca depusă de reprezentantul reclamantei și termenele acordate în acel dosar. În subsidiar, recurenta a susținut că instanța de judecată are posibilitatea de a analiza cuantumul, necesitatea și realitatea respectivelor cheltuieli din dosarul principal (recurs) și de a cenzura/diminua considerabil sumele solicitate cu titlu de onorariu avocațial, valoarea fiind exagerată raportat la notorietatea, complexitatea și activitatea redusă desfășurată de avocat. În același sens este și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care a statuat că onorariile avocațiale urmează să fie recuperate numai în măsura în care constituie cheltuieli necesare și au fost în mod real efectuate, în limita unui cuantum rezonabil. Referitor la cheltuielile efectuate în prezentul litigiu, recurenta a solicitat respingerea cererii intimatei-reclamante de acordare a cheltuielilor de judecată în recurs și exonerarea sa de la obligația de plată a cheltuielilor de judecată în cuantum de 2000 RON, stabilite de către instanța de fond, deoarece reclamanta și-a asumat cheltuielile de judecată aferente acestui litigiu, întrucât avea posibilitatea să le recupereze odată cu soluționarea litigiului principal; în caz contrar, a solicitat ca, la aprecierea cuantumului, să fie avut în vedere volumul redus de muncă pentru pregătirea apărării, determinat de lipsa complexității sau noutatea litigiului.

Apărările formulate în cauză: La data de 1 iulie 2021, intimata-reclamanantă S.C. A. S.R.L. a depus întâmpinare la recursul declarat de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov, solicitând respingerea recursului, ca nefondat, cu cheltuieli de judecată, iar la data de 6 iulie 2021, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov a depus întâmpinare la recursul declarat de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov, solicitând admiterea cererii de recurs. La 16 iulie 2021, recurenta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov a depus concluzii scrise, solicitând admiterea recursului așa cum a fost formulat. La data de 12 octombrie 2021, recurenta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov a depus întâmpinare la recursul declarat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov, solicitând admiterea recursului astfel cum a fost formulat. La 14 octombrie 2021, recurenta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov a depus note scrise, prin care a solicitat admiterea recursului, precum și a recursului declarat de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov. La data de 18 octombrie 2021, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov a depus note de ședință, prin care a solicitat admiterea recursurilor. II. Soluția și considerentele instanței de recurs Analizând decizia recurată, prin prisma motivelor de recurs formulate și a dispozițiilor legale interne și convenționale relevante, Înalta Curte apreciază că recursurile declarate de pârâtele Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov, în nume propriu și pentru Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov - Serviciul de Administrare Venituri Contribuabili Mijlocii sunt nefondate, pentru următoarele considerente: Prioritar, referitor la cererea de repunere în termenul de declarare a recursului formulată de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov, în nume propriu și pentru Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov - Serviciul de Administrare Venituri Contribuabili Mijlocii, se reține că potrivit art. 186 alin. (1) C. proc. civ., partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedește că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate. Din analiza actelor dosarului reiese că înștiințarea de comunicare a deciziei recurate către pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov, în nume propriu și pentru Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov - Serviciul de Administrare Venituri Contribuabili Mijlocii, s-a depus la registratura Administrației Județene a Finanțelor Publice Brașov, astfel cum reiese din dovada de înmânare aflată la dosarul de apel. Prin adresa nr. x/28.06.2021, pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov a restituit curții de apel înștiințarea de comunicare către pârâta DGRFP Brașov, înregistrată din eroare la sediul său, arătând că cele două instituții au registraturi diferite, iar ambele au calitatea de pârâte în litigiul pendinte. Ulterior, prin adresa nr. x/30.06.2016, pârâta DGRFP Brașov a solicitat comunicarea deciziei civile nr. 295/Ap din 18 martie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă. Potrivit dovezii de înmânare aflate la dosarul de apel, comunicarea deciziei recurate către pârâta DGRFP Brașov s-a efectuat la data de 18 august 2021, dată de la care a început să curgă termenul de 30 zile prevăzut de art. 485 C. proc. civ. pentru declararea căii de atac a recursului. Cererea de recurs formulată de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov, în nume propriu și pentru Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov - Serviciul de Administrare Venituri Contribuabili Mijlocii, a fost depusă la Curtea de Apel Brașov la data de 16 septembrie 2021, astfel cum reiese din mențiunile aflate la dosarul de recurs. Așadar, având în vedere momentul la care a fost comunicată cererea de recurs către pârâta DGRFP Brașov, recursul acestei părți a fost declarat în termenul prevăzut de art. 485 C. proc. civ. În consecință, se constată că nu există o ipoteză care să justifice repunerea acestei recurente în termenul de declarare a recursului, cererea cu acest obiect formulată de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov, în nume propriu și pentru Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov - Serviciul de Administrare Venituri Contribuabili Mijlocii, urmând a fi respinsă. În ceea ce privește recursul formulat de recurenta-pârâtă Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov, se constată că principala critică a acestei recurente vizează faptul că instanța de apel nu a avut în vedere cererea precizatoare depusă de reclamantă, în temeiul art. 406 C. proc. civ., prin care a renunțat la capătul de cerere privind obligarea sa la suportarea cheltuielilor de judecată aferente dosarului nr. x/2014, situație în care, în opinia recurentei, aceasta nu mai putea să fie obligată la plata sumei de 8000 RON (parte din suma de 16.000 RON la care a fost obligată de către instanța de fond), reprezentând cheltuieli de judecată în recurs în respectivul dosar. Această critică, deși poate fi subsumată pct. 5 al art. 488 C. proc. civ., întrucât se pune în discuție încălcarea normelor procedurale referitoare acordarea cheltuielilor de judecată raportat la renunțarea la judecată a reclamantei, iar nu aplicarea greșită sau interpretarea eronată a unor norme de drept substanțial, este nefondată. În acest sens, se constată că, prin cererea de chemare în judecată, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtei Direcția Generală a Finanțelor Publice Brașov - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov, la plata sumei de 218281,6 RON, reprezentând cheltuieli de judecată ocazionate de soluționarea litigiilor ce au făcut obiectul dosarelor nr. x/2014 și nr. y/2018, respectiv a sumei de 16821,78 RON, reprezentând cheltuieli de judecată ocazionate de soluționarea dosarului nr. x/2017 Prin cererea precizatoare depusă la data de 15 octombrie 2020, aflată la dosarul primei instanțe, reclamanta a solicitat instanței, în temeiul art. 406 C. proc. civ., să ia act de renunțarea la capătul de cerere privind obligarea AJFP Brașov la suportarea cheltuielilor de judecată aferente dosarului nr. x/2014 și, în temeiul art. 204 alin. (1) C. proc. civ., introducerea în cauză, în calitate de pârâtă, a Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Brașov. Prin notele scrise aflate la dosarul de fond, depuse la termenul de judecată din 29 octombrie 2020, reclamanta a precizat cuantumul pretențiilor prin raportare la renunțarea la cheltuielile de judecată din dosarul nr. x/2014, solicitând să fie luate în considerare facturile emise ulterior sentinței nr. 76/23.07.2015 a Curții de Apel Brașov; a mai arătat că valoarea facturilor emise până la data de 23.07.2015 este de 34.317,2 RON, iar valoarea pretențiilor solicitate în dosarul nr. x/2014 este de 183.964,4 RON (218.281,6 RON valoarea solicitată inițial - 34.312,2 RON valoarea facturilor emise în dosarul nr. x/2014). Prin încheierea din 29 octombrie 2020, pronunțată de Tribunalul Brașov, secția I civilă, în dosarul nr. x/2020, această instanță a pus în vedere reclamantei, prin reprezentantul său convențional, să depună, la dosar, o notă scrisă în care să arate, în mod expres, care este cuantumul pretențiilor pentru fiecare dosar în parte. La solicitarea instanței de judecată, pentru termenul din 26 noiembrie 2020, reclamanta, având în vedere sentința nr. 76/23.07.2015, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, în dosarul nr. x/2014, prin care s-au acordat cheltuieli în cuantum de 8000 RON, precum și renunțarea sa la cheltuielile din acest dosar, a precizat că pretențiile aferente dosarului nr. x/2014 sunt în cuantum de 14.110,46 RON, conform facturii nr. x-2016/03.03.2016, pretențiile pentru dosarul nr. x/2018 sunt în sumă de 168607,54 RON, iar pentru dosarul nr. x/2017 pretențiile sunt în valoare de 16821,78 RON. În acest context factual, instanța de apel a reținut, în mod corect, că litigiul pendinte nu vizează cheltuielile de judecată stabilite prin sentința civilă nr. 76/23.07.2015 a Curții de Apel Brașov, ci cheltuielile de judecată avansate în susținerea recursului declarat în dosarul nr. x/2014 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, cale de atac a cărei judecată a succedat judecății cererii de revizuire în dosarul nr. x/2018 al Înaltei Curți de Casație și Justiție și pentru judecata în recurs în dosarul nr. x/2017 al Curții de Apel Brașov. Astfel, se impune a fi observat că, în dosarul nr. x/2014, în care au fost părți reclamanta și pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, cu titlu de onorariu de avocat, formulată în prima fază procesuală, a fost soluționată fiind acordată suma de 8000 RON, iar în recurs, prin decizia nr. 983/8.03.2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost admis recursul declarat de AJFP Brașov, a fost casată sentința primei instanțe și, în rejudecare, a fost respinsă acțiunea reclamantei. Ulterior, în dosarul nr. x/2018, s-a judecat cererea de revizuire formulată de reclamantă împotriva deciziei nr. 983/8.03.2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, cale de atac care a fost admisă, și, în rejudecare, care a avut loc în acest dosar, a fost respins recursul formulat de AJFP Brașov, în dosarul nr. x/2014. Prin urmare, în prezenta cauză, așa cum în mod judicios au reținut instanțele de fond, reclamanta care a solicitat obligarea pârâtei AJFP Brașov la acordarea cheltuielilor de judecată reprezentate de onorariul de avocat în dosarul nr. x/2018, nu a renunțat la cheltuielile de judecată pentru recursul declarat inițial în dosarul nr. x/2014, cale de atac care a fost soluționată, în acest ultim dosar (ca efect al admiterii cererii de revizuire ce a format obiectul dosarului nr. x/2018). Așadar, contrar celor susținute de recurenta-pârâtă, instanțele de fond au avut în vedere, în mod corect, cererea precizatoare formulată de reclamantă în sensul renunțării la pretențiile în cuantum de 8000 RON, acordate prin sentința civilă nr. 76/23.07.2015 a Curții de Apel Brașov, în dosarul nr. x/2014. Printr-o altă critică, recurenta a susținut că nu poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată solicitate de reclamantă, raportat la condițiile în care s-au derulat litigiile și la modul în care reclamanta a gestionat modalitatea de recuperare a cheltuielilor de judecată. Se constată că cererea de chemare în judecată a avut ca fundament juridic ideea de culpă procesuală a pârâtei, ca parte care a pierdut procesul și necesitatea acoperirii integrale a prejudiciului cauzat părții câștigătoare, fiind întemeiată pe prevederile art. 453 din C. proc. civ. Astfel, dreptul legal la acordarea cheltuielilor de judecată își are izvorul într-un raport juridic procesual ce are ca finalitate acoperirea prejudiciului material cauzat părții care a câștigat procesul. Contrar susținerii recurentei-pârâte, fundamentul acestei obligații este reprezentat culpa procesuală ce decurge din inițierea fără succes a unui demers judiciar, care a generat efectuarea unor cheltuieli de către partea adversă, aspect care reiese din conținutul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., care prevede că, la baza obligației de restituire a cheltuielilor de judecată, stă culpa procesuală, iar partea din vina căreia s-a purtat procesul trebuie să suporte cheltuielile efectuate în mod justificat de partea care a obținut un rezultat favorabil în proces. Trebuie observat însă că pretenția dedusă judecății de către reclamantă, deși decurge din cheltuielile de judecată efectuate într-un litigiu anterior, soluționat definitiv și în care a avut calitatea de parte care a câștigat procesul, nu poate fi calificată ca având obiect obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată pe care reclamanta le-a efectuat în procesul anterior, ci o cerere de despăgubire a sa cu contravaloarea cheltuielilor de judecată efectuate în litigiul în care a avut calitatea de parte câștigătoare a procesului, cerere având ca fundament juridic ideea de culpă procesuală a acesteia, ca parte care a pierdut procesul. În condițiile în care reclamanta nu a solicitat cheltuielile de judecată ce constituie obiect al prezentei cauze în litigiul originar, neformulând o astfel de cerere accesorie, ci a optat pentru solicitarea pe cale separată a acestora într-un litigiu ulterior și distinct, formulând o atare pretenție pe calea unei cereri principale, prezentul litigiul este unul autonom în raport cu cel inițial, supus, din punct de vedere procesual, unor reguli proprii de judecată și probațiune, așa cum s-a reținut, de altfel, în considerentele Deciziei nr. 19 din 18 noiembrie 2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii. Ca atare, argumentele recurentei vizând nedovedirea acestor cheltuieli în litigiul originar și imposibilitatea solicitării lor pe cale separată, în condițiile în care nu au fost dovedite în dosarele inițiale și nici nu au fost solicitate în aceste dosare ori nu s-a menționat că vor fi solicitate pe cale separată, nu pot fi validate. Recurenta-pârâtă a mai susținut, printr-o altă critică, că a solicitat, în subsidiar, să se rețină că a efectuat plata unora dintre cheltuielile solicitate prin cererea de chemare în judecată formulată inițial, arătând că a invocat puterea de lucru de judecat. Or, plata invocată nu vizează sumele avansate cu titlu de cheltuieli ce fac obiect al prezentei cauze, ci cele stabilite conform sentinței civile nr. 76/F/23.07.2015, pronunțată de Curtea de Apel Brașov. Totodată, se constată, că prin întâmpinarea depusă la instanța de fond, pârâta a invocat excepția puterii de lucru judecat raportat la împrejurarea că prin sentința civilă nr. 76/F/23.07.2015, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, instanța s-a pronunțat asupra cheltuielilor de judecată, însă, prin hotărârea pronunțată de prima instanță, s-a reținut că, față de modul în care a fost precizată și completată cererea de chemare în judecată, excepțiile invocate de pârâta AJFP Brașov vizând lipsa calității procesuale pasive și puterea de lucru judecat, au rămas fără obiect. Astfel, se reține că recurenta-pârâtă a invocat puterea de lucru judecat pentru cheltuielile de judecată în cuantum de 8.000 RON acordate prin sentința civilă nr. 76/F/23.07.2015, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, iar reclamanta a renunțat la aceste pretenții prin cererea precizatoare, ipoteză în care prima instanță a reținut, în mod corect, că această excepție invocată de pârâtă a rămas fără obiect raporat la precizarea de acțiune depusă de reclamantă. Recurenta a mai susținut că instanța de apel trebuia să analizeze documentele depuse de reclamantă în susținerea cheltuielilor de judecată solicitate, însă a considerat că onorariile avocațiale au fost stabilite și achitate pentru activități de asistență și reprezentare în dosarele indicate în cererea de chemare în judecată, fără a avea în vedere că pentru parte din aceste onorarii, reclamanta și-a precizat cererea de chemare în judecată. Instanța de recurs constată că aceste argumente se circumscriu unor aspecte de netemeinicie, câtă vreme vizează analiza probelor realizată de către instanțele de fond, în determinarea realității cheltuielilor de judecată solicitate și stabilirea/evaluarea legăturii de cauzalitate între acestea și apărările reclamantei din dosarul originar. În consecință, fiind vorba, așadar, despre o evaluare care se sprijină pe analiza unor aspecte de fapt, iar nu pe o interpretare a unei norme juridice, critica recurentei-pârâte nu va putea fi analizată pe calea recursului, neîncadrându-se niciunul dintre motivele de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. Referitor la recursul declarat de recurenta-pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov, în nume propriu și pentru Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov - Serviciul de Administrare Venituri Contribuabili Mijlocii, se constată că recurenta a criticat, pe de-o parte, argumentele instanței de apel, considerând că sunt contradictorii și date cu încălcarea art. 425 alin. (1) lit. b) teza finală C. proc. civ., întrucât instanța nu a prezentat, în cuprinsul hotărârii, motivele pe care s-a întemeiat în respingerea apărărilor formulate cu privire la cheltuielile de judecată din dosarul nr. x/2017 al Tribunalului Brașov, în recurs, iar pe de altă parte, a criticat cuantumul despăgubirilor, care trebuiau probate în litigiul inițial pentru a putea fi solicitate pe calea unei acțiuni separate. În ceea ce privește critica formulată de recurenta-pârâtă întemeiată pe motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 6 din C. proc. civ., din perspectiva motivării contradictorii a deciziei recurate, Înalta Curte reține că este nefondată. Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii, instanța trebuie să arate motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția pronunțată, respectiv atât motivele pentru care s-au admis, cât și motivele pentru care s-au înlăturat cererile și argumentele părților. Motivarea hotărârii înseamnă stabilirea în concret, clar și concis, a stării de fapt, încadrarea unei situații particulare, de speță, în cadrul prevederilor generale și abstracte ale unei legi, scopul motivării fiind acela de a explica soluția adoptată de instanță. Cum motivarea hotărârilor judecătorești reprezintă un element de validitate a acestora, instanța are obligația de a arăta argumentele ce au format convingerea în ceea ce privește soluția pronunțată, argumente ce trebuie să se raporteze atât la susținerile și apărările esențiale ale părților, cât și la probele și dispozițiile legale incidente raportului juridic dedus judecății. Prin urmare, motivarea hotărârii constituie raționamentul judiciar ce întemeiază soluția adoptată în cauza dedusă judecății și constituie o garanție procesuală ce permite efectuarea controlului judiciar în calea de atac exercitată împotriva acesteia. Obligativitatea motivării hotărârii constituie o condiție a procesului echitabil prevăzută de art. 21 din Constituție și respectiv art. 6 par. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Or, dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă susținerile părților sunt examinate, în mod real și efectiv de instanță. Raportând principiile enunțate la litigiul pendinte, precum și la criticile recurentei legate de incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte reține că hotărârea instanței de apel se încadrează în exigențele prevăzute de art. 425 C. proc. civ. și art. 6 par. 1 al Convenției Europene, în condițiile în care instanța de apel și-a argumentat, în mod riguros, atât în fapt, cât și în drept, soluția adoptată, față de obiectul dedus judecății, de limitele învestirii instanței, de apărările și susținerile părților. Contrar susținerilor recurentei-pârâte, considerentele criticate nu sunt contradictorii. Astfel, în argumentarea soluției pronunțate, instanța de apel a analizat apărarea pârâtei conform căreia onorariul avocațial acordat pentru judecata în recurs din dosarul civil nr. x/2017 al Tribunalului Brașov a fost înscris în factura din 23.01.2020, emisă ulterior formulării cererii de recurs, și a fost achitat la data de 05.05.2020, ulterior pronunțării deciziei nr. 186/25.02.2020 a Curții de Apel Brașov, motiv pentru care nu ar exista certitudinea că reprezintă o cheltuială de judecată aferentă respectivului litigiu (recurs). Relativ la această susținere, instanța de apel a reținut, în mod corect, că dovada obligației asumate de reclamantă de a achita onorariul avocațial pentru reprezentarea în recurs o constituie contractul de asistență juridică nr. x/26.09.2017, prin care nu a fost stabilit un anumit termen de plată, respectiv că nicio prevedere legală nu impune plata onorariului înainte de finalizarea litigiului pentru care este datorat, părțile fiind libere să stabilească, expres sau tacit, un termen unic de plată ulterior soluționării litigiului, ori plata sa în mai multe rate, anterioare sau ulterioare momentului în discuție. În acest context, s-a reținut, într-o manieră logică, coerentă, că dovada achitării onorariului avocațial acordat prin sentința apelată, în cuantum de 7.108,17 RON, a fost făcută cu factura nr. x din data de 23.01.2020, emisă de către SCA D. și Asociații, coroborată cu extrasul de cont eliberat de BRDE din data de 05.05.2020. În ceea ce privește critica recurentei în sensul că pentru a fi solicitate pe cale separată cheltuielile trebuiau probate în cadrul litigiului inițial, se impune a fi observat, astfel cum corect a reținut și instanța de apel, că legea procesual civilă nu interzice în mod expres solicitarea cheltuielilor judiciare pe cale separată, iar recunoașterea posibilității recuperării în această modalitate a constituit situația premisă a dezlegării regăsite în Decizia nr. 19/2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii. În plus, așa cum s-a statuat prin decizia sus menționată, posibilitatea recunoscută ca fiind legală nu constituie altceva decât un drept, iar cel ce pune în practică o posibilitate legală ori care exercită un drept - așa cum este cazul reclamantei care solicită recuperarea, pe calea unei acțiuni separate, a cheltuielilor de judecată determinate de susținerea unui proces definitiv câștigat - nu poate fi considerat în culpă. Astfel, obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată efectuate într-un proces anterior, soluționat definitiv, are la bază culpa procesuală care revine celui care a pierdut procesul, urmare a dezbaterilor judiciare, dreptul la acordarea cheltuielilor de judecată fiind un drept legal, ce derivă dintr-un raport juridic procesual și are ca finalitate acoperirea prejudiciului cauzat părții câștigătoare a procesului. În acest context, se impune a se concluziona că, în mod corect, prin decizia civilă recurată s-a reținut că nu are nicio justificare legală condiționarea pretinsă de către pârâtă între solicitarea pe cale separată a cheltuielilor de judecată dintr-un litigiu anterior (primar) și dovedirea sau solicitarea acestora, respectiv anunțarea intenției de solicitare pe cale separată în chiar litigiul primar. Nici critica vizând caracterul disproporționat al onorariului de avocat avansat în dosarul nr. x/2017 nu poate fi validată, în contextul în care această chestiune litigioasă nu se transpune într-o critică de nelegalitate, ci vizează aprecierea probatoriului, cuantificarea daunelor decurgând, în speță, din aprecierea, pe baza mijloacelor de dovadă administrate, a existenței și întinderii prejudiciului încercat de reclamantă. Or, o atare apreciere reprezintă o chestiune de fapt, care pune în discuție temeinicia, iar nu legalitatea hotărârii atacate. Prin urmare, aceste aspecte nu pot face obiectul controlului judiciar în recurs atât timp cât se raportează în mod explicit la modul de interpretare și evaluare a circumstanțelor concrete ale cauzei care țin de situația de fapt conturată de probele administrate. De altfel, în speță, instanța de fond a uzat de prerogativele conferite de art. 451 alin. (2) C. proc. civ., în sensul că a procedat la cenzurarea cuantumului pretențiilor deduse judecății raportându-se la complexitatea cauzelor civile în legătură cu care aceste cheltuieli au fost efectuate, aspect confirmat și de către instanța de apel, care a reținut că onorariile avocațiale la plata cărora au fost obligate pârâtele, astfel cum au fost reduse de prima instanță, nu sunt disproporționate față de valoarea ori complexitatea pricinilor în cadrul cărora au fost achitate și nici raportat la munca prestată de către avocat, ci reprezintă o cheltuială necesară și rezonabilă în sensul jurisprudenței CEDO, iar o reducere suplimentară nu se justifică. Or, recurenta- pârâtă, în motivele sale de recurs, nu a dezvoltat argumente care să contrazică modalitatea în care instanța de apel a valorificat criteriile stabilite în art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., respectiv în jurisprudența CEDO, din perspectiva evaluărilor în echitate pe care Curtea Europeană însăși le aplică pentru determinarea întinderii reparației constând în cheltuielile de judecată avansate în procedura din fața Curții, pentru a păstra caracterul de "satisfacție echitabilă". Referitor la critica recurentei-pârâte privind obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2000 RON, în prezentul litigiu, se reține, că, așa cum s-a statuat prin decizia Decizia nr. 59/2017 pronunțată de Înalta Curte de Casașție și Justiție- Completul competent pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în cauzele având ca obiect obligarea pârâtului la suportarea pretenției constând în cheltuielile de judecată generate de un alt litigiu soluționat definitiv, dispozițiile art. 453 alin. (1) din C. proc. civ. rămân aplicabile. Astfel, faptul că obiectul pretențiilor îl constituie obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată generate de un alt proces nu are nicio relevanță asupra modului de aplicare a dispozițiilor art. 453 din C. proc. civ. în cel de-al doilea litigiu, obligarea recurentei la suportarea cheltuielilor de judecată în prezenta cauză fiind justificată nu în raport de culpa din primul proces, ci pentru aceea decurgând din manifestarea sa procesuală în prezentul litigiu. Totodată, în ceea ce privește argumentele recurentei vizând caracterul disproporționat al acestor cheltuieli, se constată că aceste critici, astfel cum s-a stabilit prin Decizia nr. 3/2020 privind examinarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 181 Partea I din 05 martie 2020, țin de netemeinicie și de aprecierea probelor administrate de instanța de fond, neputând forma obiectul controlului de legalitate al instanței de recurs. Pentru argumentele expuse, Înalta Curte, apreciind ca motivele de recurs invocate sunt nefondate în ansamblul lor, în temeiul art. 496 C. proc. civ., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de pârâtele Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov, în nume propriu și pentru Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov - Serviciul de Administrare Venituri Contribuabili Mijlocii împotriva deciziei civile nr. 295/Ap din 18 martie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă. Cu privire la cererea formulată de intimata-reclamantă A. S.R.L. de acordare a cheltuielilor de judecată, constând în onorariu de avocat în cuantum de cuantum de 5479,86 RON, potrivit facturii nr. x din 08 iulie 2021 și a ordinului de plată din 16 iulie 2021, Înalta Curte, având în vedere soluția pronunțată în cauză, în temeiul art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., va obliga pe recurenți la plata sumei solicitate, pe care o apreciază ca nefiind vădit disproporționată în raport de complexitatea cauzei și activitatea desfășurată de avocat.