ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2631/2021

Ședința publică din data de 7 decembrie 2021

Asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Totodată, reclamanta a solicitat recalcularea sumei pe care societatea o datorează pârâtei cu titlu de penalitate contractuală raportat la prejudiciul ce putea fi prevăzut de părți la încheierea contractului de subînchiriere.

În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 11, art. 14, art. 1541 C. civ., art. 64 și urm. din Legea nr. 85/2014.

Prin sentința civilă nr. 3655 din 8 decembrie 2020, pronunțată de Tribunalul Ilfov, secția Civilă, s-a respins cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată.

Prin decizia civilă nr. 747 A din 23 aprilie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2020, s-a respins ca nefondat apelul.

Recurenta susține, în esență, că sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 1541 C. civ., contrar celor reținute de instanța de apel. În acest sens, recurenta arată că, pe de o parte, a achitat parțial contravaloarea chiriei, fiind rămas un rest de achitat în cuantum de 52.904 RON, iar, pe de altă parte penalitatea solicitată de intimată este vădit disproporționată față de prejudiciul suferit de aceasta și abuzivă, conducând la îmbogățirea fără justă cauză a unei părți în dauna celeilalte.

La 6 septembrie 2021, intimata-pârâtă B. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului pentru neîncadrarea criticilor formulate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., dar și a inadmisibilității căii extraordinare de atac, raportat la art. 488 alin. (2) C. proc. civ.

La 11 octombrie 2021, recurenta-reclamantă a depus răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apărărilor formulate prin întâmpinare și admiterea recursului.

Cauza a fost înregistrată la 1 iulie 2021 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă iar, prin rezoluția din 14 octombrie 2021, s-a fixat termen de judecată la 7 decembrie 2021.

Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., a luat în examinare, cu prioritate, excepția nulității prezentei căi extraordinare de atac, invocată de intimata-pârâtă, urmând a anula recursul, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit dispozițiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

În conformitate cu prevederile art. 486 alin. (3) C. proc. civ., "mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității", iar potrivit art. 489 alin. (2) din același cod, "sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Prin urmare, încadrarea motivelor de recurs în cele enumerate limitativ de lege este o cerință imperativă care consacră legislativ o practică îndelungată și stabilă a instanțelor judecătorești. Și sub imperiul vechii legi de procedură civilă sancțiunea nulității era reglementată atunci când criticile din recurs nu puteau fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ. de la 1865, ipoteză în care se încadrează motivarea necorespunzătoare a căii extraordinare de atac.

Din dispozițiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reține că instanțele au obligația de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488 din același cod, de strictă interpretare, iar dacă această cerință nu este îndeplinită, operează sancțiunea nulității recursului.

Simpla nemulțumire a părții cu privire la hotărârea pronunțată nu este suficientă, ci este necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puțin unul din motivele prevăzute expres și limitativ de lege, fiind o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, deoarece părțile au avut la dispoziție o judecată în fond, în fața primei instanțe și o rejudecare a fondului în apel.

În cauză, Înalta Curte constată că recursul declarat nu este decât o copie fidelă a motivelor de apel, motivul de casare invocat de reclamantă fiind întemeiat formal pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fără să releve greșita aplicare a normelor de drept material, nefiind dezvoltate critici privind modul concret în care, prin decizia atacată, ar fi fost încălcate norme de drept material.

Instanța de prim control judiciar, confirmând sentința primei instanțe, a reținut ca argument pentru respingerea apelului formulat de reclamantă faptul că penalitățile prevăzute în contract nu aveau un caracter vădit excesiv, față de prejudiciul ce putea fi prevăzut de părți la încheierea contractului, nefiind cazul reducerii acestora.

Astfel, reiterarea prin recurs a aspectelor de fapt invocate prin acțiune și apel privind derularea raporturilor contractuale, relevanța în cauză a calității de profesionist, necesitatea restabilirii echilibrului contractual în raport cu situația financiară de la data încheierii convenției, cuantumul vădit disproporționat al penalităților raportat la prejudiciul suferit de intimată, nu reprezintă o motivare a recursului în sensul prevăzut de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., întrucât nu sunt relevate criticile de nelegalitate punctuale ale hotărârii atacate, prin evocarea greșelilor de judecată săvârșite de instanța de apel, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 din același cod, de strictă interpretare.

Mai mult, toate aceste critici nu reprezintă altceva decât trimiteri la elemente de fapt, deja analizate de instanțele de fond, prin prisma probatoriului administrat, precum și o simplă reiterare a aspectelor de fond supuse judecății.

În calea extraordinară de atac a recursului, trebuie subliniat că nu are loc o devoluare a fondului cauzei, ceea ce constituie obiect al judecății fiind exclusiv legalitatea hotărârii pronunțate în apel, prin prisma respectării regulilor de drept.

Înalta Curte constată că recurenta nu a indicat în ce constă nelegalitatea hotărârii recurate din perspectiva dispozițiilor art. 488 C. proc. civ., respectiv care sunt dispozițiile de drept material ori de procedură încălcate de către instanța de prim control judiciar, prin respingerea apelului formulat de aceasta și nu au fost identificate nici motive de casare de ordine publică, pentru a putea fi invocate în temeiul art. 489 alin. (3) din același cod, impunându-se astfel a fi aplicată sancțiunea nulității recursului.

Prin urmare, pentru considerentele care preced, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ. raportat la art. 489 alin. (2) din același cod, Înalta Curte va anula recursul declarat reclamanta A. S.R.L., prin lichidator judiciar C.., împotriva deciziei civile nr. 747 A din 23 aprilie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamanta A. S.R.L., prin lichidator judiciar C.., împotriva deciziei civile nr. 747 A din 23 aprilie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 7 decembrie 2021.