ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 262/2022

Ședința publică din data de 8 februarie 2022

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 17.06.2021 sub nr. x/2021, pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Curtea de Apel București, a solicitat instanței obligarea pârâtei la emiterea adeverinței-tip pentru pensia de serviciu prevăzută la art. 13 alin. (1) lit. b) din H.G. nr. 1275/2005, cu indicarea venitului brut din ultima lună de activitate în cuantumul rezultat prin valorificarea coeficientului de multiplicare 19, astfel cum s-a dispus prin sentința civilă nr. 605/04.04.2019, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă în dosar x/2018, definitivă.

Prin sentința nr. 6151 din 21 septembrie 2021, pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale invocate din oficiu și a fost declinată soluționarea cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut următoarele:

În cauza de față, Tribunalul este învestit cu soluționarea unui conflict de muncă, reclamanta solicitând obligarea fostului angajator la eliberarea adeverinței-tip necesară pentru stabilirea drepturilor de pensie de serviciu în baza prevederilor Legii nr. 304/2004.

Conform art. 269 alin. (1) Codul muncii, judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor judecătorești, stabilite potrivit legii, iar potrivit alin. (2), cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul.

În temeiul art. 210 din Legea nr. 62/2011, cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

Aceste texte instituie o competență teritorială de ordine publică. Locul de muncă al reclamantei este în circumscripția Tribunalului București, iar domiciliul reclamantei este în municipiul București.

Potrivit art. 127 alin. (1) C. proc. civ., "dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competența instanței la care își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea".

În condițiile alin. (2)

1

al aceluiași articol, "dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în ipoteza în care o instanță de judecată are calitatea de reclamant sau pârât, după caz".

În cauza de față, reclamanta a avut calitatea de judecător în cadrul Curții de Apel pârâte până la 01.09.2020, iar pârâtă este Curtea de Apel București, instanță în circumscripția căreia se află instanța competentă să soluționeze cauza, Tribunalul București.

Instanța a apreciat că prevederile art. 127 alin. (1) C. proc. civ. sunt aplicabile în cauză, având în vedere calitatea de judecător a reclamantei, în temeiul căreia a formulat acțiunea, calitate care, deși a încetat la o dată destul de recentă față de data cererii de chemare în judecată, atrage competența unei alte instanțe tocmai pentru a se atinge finalitatea avută în vedere de legiuitor prin reglementarea normei de competență din art. 127 alin. (1) C. proc. civ., finalitate ce este apreciată de Curtea Constituțională în decizia nr. 290/2018, par. 30, astfel:

"dispozițiile art. 127 din C. proc. civ. au drept scop asigurarea climatului de imparțialitate și obiectivitate necesar soluționării cauzelor în conformitate cu legea și adevărul și instituie un mecanism mai simplu, mai eficient și mai energic decât cel al strămutării, reglementarea corespunzând totodată principiului accesului liber la justiție și exigențelor art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale referitoare la dreptul părții la "o instanță independentă și imparțială" (în acest ultim sens a se vedea Decizia nr. 49 din 17 februarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 189 din 20 martie 2015, paragrafele 20 și 26)."

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița, secția I civilă, sub dosar nr. x/2021.

Prin sentința civilă nr. 39 din 12.01.2022, Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe, invocată din oficiu și a declinat în favoarea Tribunalului București competența de soluționare a cauzei. Totodată, a constatat ivit un conflict negativ de competență între Tribunalul Dâmbovița și Tribunalul București, drept pentru care a suspendat din oficiu orice altă procedură cu privire la prezenta cauză și a înaintat dosarul instanței în drept să hotărască asupra conflictului, și anume Înalta Curte de Casație și Justiție.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut următoarele:

Una dintre condițiile impuse de art. 127 alin. (1) C. proc. civ. este desfășurarea activității reclamantei la instanța competentă să soluționeze cauza sau la o instanța superioară acesteia.

Cum reclamanta și-a încetat activitatea prin pensionare, instanța a apreciat că nu poate fi reținută incidența dispozițiilor art. 127 alin. (1) C. proc. civ.

Legiuitorul a prevăzut, în ipoteza alin. (2) al art. 127 din C. proc. civ., că, pentru cererea introdusă împotriva unui judecător, procuror, asistent judiciar sau grefier care își desfășoară activitatea la instanța competentă să judece cauza, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii. Conform art. 2

1

al art. 127 C. proc. civ., "dispozițiile alin. (2) se aplica în mod corespunzător și în ipoteza în care o instanță de judecată are calitatea de pârâtă", situație care se regăsește în prezenta cauză (Curtea de apel București, instanță superioară celei competente să judece cauza în prima instanță, potrivit art. 269 alin. (2) din Codul muncii, având calitatea de pârât în cauză).

Dipozițiile art. 127 alin. (2) raportat la alin. (2)

1

al aceluiași articol reglementează o competență facultativă, caracterul facultativ rezultând din folosirea verbului "poate", ceea ce duce la concluzia că reclamantul decide dacă să se prevaleze sau nu de această posibilitate, putând renunța la beneficiul acordat de lege.

Cum reclamanta, prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, a decis să nu uzeze de beneficiul acordat de art. 127 alin. (2) raportat la alin. (2)

1

C. proc. civ., apreciind că va avea parte de un proces echitabil judecat de o instanță imparțială, ea a facut alegerea de competență, conform art. 116 C. proc. civ., astfel că această competență ramâne câstigată cauzei, iar nicio parte și nici instanța din oficiu nu poate invoca necompetența teritorială decurgând din dispozițiile art. 127 C. proc. civ.

Așa fiind, competența teritorială trebuie stabilită conform dispozițiilor art. 269 alin. (2) Codul muncii, potrivit cărora competența de soluționare a conflictelor de muncă aparține instanței de la domiciliul, după caz, sediul reclamantului și art. 210 din Legea nr. 62/2011, conform cărora "cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul", care, în speță, se situează în municipiul București.

Înalta Curte, asupra conflictului negativ de competență, constată și reține următoarele:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că cele două instanțe - Tribunalul Dâmbovița și Tribunalul București - s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeași cauză, declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și cel puțin una dintre cele două instanțe este competentă să soluționeze cauza.

Fiind îndeplinite condițiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluționarea prezentului conflict negativ de competență prin emiterea regulatorului de competență.

Înalta Curte subliniază că în prezenta cauză este aplicabil C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018, întrucât acțiunea a fost introdusă ulterior intrării în vigoare a acestei legi.

Prin acțiunea dedusă judecății, s-a solicitat obligarea pârâtei Curtea de Apel București la eliberarea unei adeverințe-tip pentru pensia de serviciu prevăzută la art. 13 alin. (1) lit. b) din H.G. nr. 1275/2005, cu indicarea venitului brut din ultima lună de activitate, în cuantumul rezultat prin valorificarea coeficientului de multiplicare 19, astfel cum s-a dispus prin sentința civilă nr. 605/04.04.2019, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă în dosar x/2018, definitivă.

Prin urmare, reclamanta, judecător pensionar la data introducerii acțiunii, a învestit Tribunalul București cu un litigiu asimilat conflictelor de muncă, pârâtă fiind Curtea de Apel București, în circumscripția căreia se află prima instanță sesizată.

Potrivit art. 127 alin. (1) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018:

"dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea", iar potrivit alin. (2) al aceluiași text legal:

"în cazul în care cererea se introduce împotriva unui judecător care ar fi de competența instanței la care acesta își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii".

Totodată, conform art. 127 alin. (2)

1

C. proc. civ.:

"dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în ipoteza în care o instanță de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz".

În speță, reclamanta, cu domiciliul în București, a fost judecător la Curtea de Apel București, în prezent pensionar, astfel încât competența aparține, potrivit art. 210 din Legea nr. 62/2011, tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul, respectiv Tribunalului București.

Prin urmare, având în vedere că reclamanta nu își desfășoară activitatea la instanța competentă să soluționeze cauza sau la instanța superioară acesteia, în speță nu sunt incidente dispozițiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ.

Întrucât cererea a fost introdusă împotriva unei instanțe superioare în grad, celei căreia i-ar reveni, în mod obișnuit, competența soluționării în fond a cererii (Tribunalul București), este atrasă incidența art. 127 alin. (2) și (2)

1

C. proc. civ.

Potrivit art. 127 alin. (2) C. proc. civ., reclamanta poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii.

Așa cum a reținut și instanța de contencios constituțional în paragraful 47 al deciziei nr. 290 din 26 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial nr. 638 din 23 iulie 2018, «legiuitorul a prevăzut, în ipoteza alin. (2) al art. 127 din C. proc. civ., că pentru cererea introdusă împotriva unui judecător, procuror, asistent judiciar sau grefier care își desfășoară activitatea la instanța competentă judece cauza, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii. Caracterul facultativ rezultă din folosirea verbului "poate", ceea ce duce la concluzia că reclamantul decide dacă să se prevaleze sau nu de această posibilitate, putând renunța la beneficiul acordat de lege.»

Cu alte cuvinte, norma reglementează un drept de opțiune al părții reclamante care are posibilitatea să introducă cererea de chemare în judecată împotriva unei instanțe de judecată, fie chiar la instanța respectivă (aplicând regula generală în materie de competență), fie la o altă instanță din raza unei curți de apel învecinate.

Reclamanta a învestit cu soluționarea litigiului Tribunalul București, aflat în circumscripția Curții de Apel București.

Așa fiind, instanța supremă constată că aceasta și-a manifestat opțiunea, în condițiile art. 127 alin. (2) C. proc. civ., determinând astfel competența teritorială în soluționarea cererii de chemare în judecată.

Totodată, reține că dispozițiile art. 127 alin. (2) C. proc. civ. sunt de ordine privată. Așadar, dreptul de opțiune aparține, în mod exclusiv, părții reclamante, ceea ce înseamnă că, odată ce partea reclamantă și-a manifestat opțiunea de a introduce acțiunea chiar la instanța din circumscripția Curții de Apel București, ce are calitatea de pârât în cauză, rezultă că această instanță a devenit competentă teritorial să soluționeze pricina, instanța astfel învestită neavând dreptul de a cenzura procedural, din oficiu, acest drept de opțiune.

Având în vedere considerentele anterior expuse, în temeiul art. 135 alin. (2) și (4) C. proc. civ., competența de soluționare a litigiului va fi stabilită în favoarea Tribunalului București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 8 februarie 2022.