ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2597/2021

Ședința publică din data de 25 noiembrie 2021

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București la data de 10 martie 2019, sub nr. x/2019, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta B. S.A., solicitând instanței ca prin sentința ce va pronunța să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 417.820 RON, compusă din valoarea facturii nr. x din 13.08.2018 și valoarea fructelor de cătină refuzate, cu aplicarea dobânzii legale penalizatoare, de la momentul scadenței plății până la plata debitului principal.

Prin cererea reconvențională, pârâta B. S.A. a solicitat obligarea reclamantei la plata sumei de 12.099 RON reprezentând valoarea cantității de 37 kg ulei de cătină achiziționate, precum și la plata sumei de 33.851,04 RON reprezentând valoarea cantității de 20 kg ulei de cătină și 720 kg cătină boabe uscate achiziționate, la care se adaugă suma de 2.341 RON reprezentând costul procesului de distrugere a cantității de 19,8 tone de cătină pe ramură.

Prin sentința civilă nr. 7880 din 18 iunie 2019, Judecătoria Sectorului 4 București a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, sub același număr de dosar.

Prin sentința civilă nr. 271 din 4 martie 2020, Tribunalul București, secția a V-a civilă a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată; a admis în parte cererea reconvențională și a obligat reclamanta la plata sumei de 2.341 RON; a respins în rest cererea reconvențională ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței de fond a formulat apel reclamanta A. S.R.L., cauza fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VI-a civilă, sub același număr de dosar.

Prin decizia civilă nr. 1040/A/2021 din 10 iunie 2021 Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă.

Decizia de apel a fost recurată de reclamanta A. S.R.L., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la data de 22 iulie 2021, sub același număr unic.

Recurenta-reclamantă a invocat motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea căii extraordinare de atac, casarea deciziei de apel și trimiterea cauzei spre rejudecare.

În motivarea cererii de recurs, subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a invocat greșita aplicare de către instanța de apel a dispozițiilor art. 1231, art. 1681, art. 1270, art. 1350, art. 1530 și art. 1709 C. civ., criticând decizia de apel sub aspectul greșitei calificări a contractului ca fiind unul de vânzare pe încercate; a susținut că instanța de apel a interpretat eronat prevederile contractuale, neobservând voința reală a părților. A arătat că instanța devolutivă nu a analizat întregul conținut al art. 3 din contract din care rezultă că singura condiție pentru ca intimata-pârâtă să primească marfa era aceea a interzicerii folosirii substanțelor chimice, iar din probele administrate nu rezultă că această condiție nu ar fi fost respectată, iar, pe de altă parte art. 4 din contract prevede expres că vânzătorul (recurenta-reclamantă) se obligă să transmită proprietatea mărfii, iar cumpărătorul (intimata-pârâtă) să primească și să plătească prețul convenit la termenele și în condițiile stipulate în contract. Raportat la această clauză contractuală, recurenta-reclamantă a susținut că fructele livrate au corespuns criteriilor contractuale, nefiind probat contrariul.

În cadrul aceluiași motiv de casare, recurenta-reclamantă a criticat considerentele deciziei de apel prin care s-a statuat că împrejurările din care rezultă reaua credință a intimatei nu ar avea relevanță față de modul în care s-a desfășurat ulterior livrarea mărfii, chiar dacă aceeași parte nu a mai dorit executarea contractului încă din 26 iunie 2018, fără legătură cu caracterul contractului sau calitatea fructelor de cătină. Sub acest aspect a arătat că probele administrate că demonstrat că intimata-pârâtă a dorit rezilierea contractului încă din data menționată, nemaidorind să plătească prețul, făcând trimitere la declarația de martor aflată la dosar, din care rezultă fără îndoială reaua credință a părții adverse care, realizând că nu poate trimite notificarea de reziliere fără niciun motiv, a încercat preconstituirea unor probe.

A susținut, totodată, că instanța de apel a ignorat modalitatea de desfășurare a raporturilor contractuale dintre părți în anii anteriori (2016 și 2017), făcând trimitere, de asemenea, la declarațiile martorilor audiați în cauză din care rezultă că în anii menționați intimata nu a solicitat prelevare de probe din cultură.

Invocând același motiv de casare, recurenta-reclamantă a criticat decizia de apel sub aspectul constatării faptului că maturitatea fructelor ar reprezenta o condiție suspensivă a încheierii contractului de vânzare, deși a înlăturat toate probele administrate de intimata-pârâtă cu privire la gradul de maturitate al produselor comercializate, ajungând, însă, la concluzia că fructele nu erau coapte. Susține că potrivit contractului avea posibilitatea livrării fructelor și în luna august, deci că părțile au agreat că produsele puteau fi coapte și la acel moment, cunoscut fiind, totodată, că vara anului 2018 a fost una deosebit de călduroasă. A susținut și atitudinea oscilantă a intimatei-pârâte, făcând trimitere la înscrisuri depuse la dosar, solicitând a fi avute în vedere, alături de aceste înscrisuri și interogatoriul administrat în cauză, precum și declarațiile martorilor audiați.

A mai susținut, în raport de același considerent la condiției suspensive al maturității fructelor pentru încheierea vânzării, că instanța de apel nu a analizat și nu a aplicat dispozițiile art. 1.709 C. civ., menționând că gradul de maturitate al fructelor putea constitui doar un viciu, ce putea fi denunțat potrivit textului legal menționat. În condițiile în care instanța de apel ar fi făcut corecta aplicare a normei legale, ar fi observat că notificarea vizând neconformitatea fructelor a fost emisă cu depășirea termenului de denunțare a viciilor.

Subsumat motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susținut că instanța de apel a încălcat prevederea art. 249 C. proc. civ. privind sarcina probei, în condițiile în care intimata-pârâtă a susținut că fructele de cătină nu erau coapte, probatoriul administrat pe acest aspect fiind înlăturat. În consecință, apreciază că în condițiile în care a livrat fructele, iar intimata-pârâtă a refuzat primirea/achitarea valorii acestora, tot ea avea obligația dovedirii că fructele nu erau coapte, în mod greșit instanța de apel apreciind că dovada îi revenea recurentei-reclamante.

Prin întâmpinare, intimata-pârâtă a invocat excepția nulității recursului, apreciind că criticile invocate prin memoriul de recurs nu se încadrează în motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând următoarele: a apreciat că în mod legal instanța de apel a calificat contractul dintre părți ca fiind unul de vânzare pe încercate, analiza instanței devolutive vizând toate clauzele contractuale din care rezultă că aceasta a fost intenția părților. În acest sens, face referire la clauzele contractuale, precum și la faptul că în anii 2016 și 2017 au existat rapoarte de analiză. Or, arată, intimata-pârâtă, niciunul din cele trei rapoarte de analiză făcută fructelor livrate în august 2018 nu atestă că marfa corespunde criteriile contractuale. A mai arătat că în mod legal instanța de apel a făcut aplicare dispozițiilor art. 1.681 alin. (3) C. civ. A combătut, în egală măsură, criticile recurentei-reclamante referitoare la pretinsa sa rea credință, cele referitoare la modalitatea desfășurării raporturilor contractuale în anii anteriori, precum și cele referitoare la calitatea fructelor livrate în august 2018. A apreciat că în mod legal instanța de apel nu a făcut aplicarea dispozițiilor art. 1.710 C. civ., în condițiile calificării date contractului dintre părți. În final, a arătat că nu au fost încălcate prevederile art. 249 C. proc. civ.

Prin răspunsul la întâmpinare, recurenta-reclamantă a solicitat respingerea excepției nulității recursului, arătând că a invocat motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., criticile dezvoltate putând fi încadrate în textele legale menționate.

Examinând cu prioritate excepția nulității recursului, conform art. 248 C. proc. civ., Înalta Curte a constatat că aceasta este nefondată, respingând-o pentru considerentele expuse în partea introductivă a prezentei decizii.

Analizând legalitatea deciziei de apel, în raport de criticile formulate de recurenta-reclamantă și apărările invocate de intimata-pârâtă, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, Înalta Curte reține că o parte importantă a criticilor subsumate motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu se încadrează în ipoteza legală, neputând determina examinarea conformității hotărârii atacate normele de drept aplicabile, astfel cum impune art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

În acest sens, instanța supremă menționează că deși aparent recurenta-reclamantă invocă încălcarea și aplicarea greșită de către instanța de apel a numeroase articole din C. civ. (art. 1231, art. 1681, art. 1270, art. 1350, art. 1530 și art. 1709 C. civ.), dezvoltarea criticilor conduc spre analiza situației de fapt, a modalității de derulare a raporturilor contractuale și a probatoriului administrat. Astfel, critica referitoare la pretinsa rea credință a intimatei în cadrul raportului contractual face trimitere la înscrisurile administrate ori la declarațiile martorilor audiați în cauză; de asemenea, critica referitoare reținerea de către instanța a gradului de maturitate al fructelor livrate ca fiind o condiție suspensivă la încheierea contractului face trimitere la situația de fapt (modalitatea de derulare a raportului contractual în perioada anterioară celei suspuse judecății în prezenta cauză), la înscrisurile administrate în probatoriu și la declarațiile martorilor, solicitând chiar instanței supreme să reevalueze și interogatoriul administrat în cauză.

Așa cum s-a arătat deja, recursul este o cale extraordinară de atac, în cadrul căreia nu este posibilă reanalizarea situației de fapt și reaprecierea probatoriului administrat în etape anterioare, devolutive, scopul recursului fiind acela al examinării conformității hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile.

În consecință, criticile menționate anterior nu vor fi analizate, neputând intra în sfera de analiză a recursului, limitată conform art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Înalta Curte a identificat o critică de nelegalitate ce poate fi încadrată în motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., respectiv ce referitoare la greșita calificare a contractului dintre părți.

Se observă, totuși, că recurenta-reclamantă, contestând calificarea dată contractului de către instanța de apel, nu menționează care ar fi acea calificare corectă în opinia sa, putându-se deduce, oarecum, că ar aprecia că ar avea natura unei vânzări simple.

Plecând de la această premiză, Înalta Curte reține legalitatea deciziei de apel sub aspectul corectei calificări a contractului dintre părți, analiza instanței devolutive de atac nefiind limitată doar la textele contractuale indicate de recurenta-reclamantă, ci la ansamblul clauzelor actului juridic, în aplicarea dispozițiilor art. 1.266 și art. 1267 C. civ. Astfel, în mod legal, instanța de apel a pornind în demersul juridic al calificării actului juridic supus judecății de la prevederea art. II alin. (3), care instituie o procedură prealabilă livrării produselor, constând în verificarea calității produsului, abia după analiza în laboratorul intimatei-pârâte aceasta urmând să își dea acordul cu privire la achiziția din anul respectiv. În contextul acestei reglementări contractuale, văzând și dispozițiile art. 1.681 alin. (3) C. civ., a calificat actul juridic ca fiind un contract de vânzare pe încercare, sub condiția suspensivă a verificării și acceptării produselor de către cumpărător (intimata-pârâtă).

Chiar și analiza prevederii contractuale invocate de recurenta-pârâtă (art. IV din contract) conduce la aceeași concluzie, în condițiile în care sintagma "la termenele și în condițiile stipulate în contract" nu poate fi redusă doar la obligația de plată a prețului produselor livrate, așa cum sugerează recurenta-reclamantă, ci trebuie interpretată prin coroborare cu toate condițiile stipulate contractual, inclusiv, deci, a încercării produsului, anterior exprimării acordului pentru achiziția din anul respectiv.

Înalta Curte, reține, totodată, legalitatea deciziei de apel și din perspectiva reținerii, în cadrul condiției suspensive, a criteriului maturității fructelor ce urmau a fi livrate, instanța de apel dând valența corectă prevederii contractuale care stipulează că vânzătorul (recurenta-reclamantă) va livra marfa în tranșe, anual, în funcție de maturitatea producției, cu aplicarea legală în speță a dispozițiilor art. 1.231 C. civ.

În consecință, critica recurentei-reclamante sub acest aspect va fi înlăturată.

O a doua critică ce poate fi încadrată în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este cea referitoare la neanalizarea și neaplicarea în cauză de către instanța de apel a dispozițiilor art. 1.709 C. civ.

Înalta Curte reține că critica este nefondată. Astfel, în condițiile în care instanța devolutivă de atac a apreciat natura de contract de vânzare pe încercate în ceea ce privește actul juridic dintre părți, nu era ținută a verifica eventuala incidență în cauză a art. 1.709 C. civ. O asemenea analiză s-ar fi impus doar în situația în care instanța de apel ar fi constatat, contrar celor reținute de instanța de fond, că se găsește în prezența unui contract de vânzare pur, așa cum este definit în art. 1.650 C. civ. Doar în acest condiții se putea reține eventualitatea incidenței în cauză a normelor legale care reglementează viciile bunului vândut, cu consecință raportării la termenul în care pot fi denunțate.

Subsumat motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a criticat greșita aplicare a prevederilor art. 249 C. proc. civ., susținând inversarea sarcinii probei.

Înalta Curte apreciază legalitatea deciziei de apel și în raport de această critică a recurentei- reclamante.

Se reține, sub un prim aspect că pretențiile recurentei-reclamante nu au fost admise, nu doar față de împrejurarea că fructele nu aveau gradul de maturitate convenit, ci mai ales ca urmare a nerespectării condiției suspensive de prelevare a probelor din cultură anterior livrării, probe care urmau a fi analizate în laboratorul intimatei-pârâte, abia după certificarea conformității recoltei urmând a fi dat acordul pentru livrare.

În ceea ce privește dovada conformității produselor livrate, conform criteriilor stabilite contractual, Înalta Curte apreciază, în același sens cu instanța de apel, că această dovadă trebuia adusă de recurenta-reclamantă. Se are în vedere din această perspectivă faptul că inițierea demersului judiciar a fost făcută de recurenta-reclamantă, aceasta invocând prin cererea de chemare în judecată livrarea unor produse care respectă specificațiile contractuale. În consecință, ea era chemată primordial să facă dovada celor susținute, în timp ce intimata-pârâtă putea face dovada contrară, în raport de probele administrate mai întâi de recurenta-reclamantă.

În consecință, nu se poate reține o nelegalitate a deciziei de apel, instanța devolutivă de atac aplicând în mod corect dispozițiile art. 249 C. proc. civ. cu privire la sarcina probei.

Pentru considerentele expuse, văzând și prevederile art. 496 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1040A/2021 din 10 iunie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. S.A..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 noiembrie 2021.