ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2554/2021

Ședința publică din data de 24 noiembrie 2021

Asupra recursului de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la 14.04.2017, reclamanta S.C. A. S.A. a chemat în judecată pârâta S.C. B. S.R.L., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să oblige pârâta la stornarea facturilor nr. x/29.02.2016, în valoare de 760.290 RON (fără T.V.A.), în conformitate cu valoarea bunurilor livrate efectiv, respectiv a serviciilor prestate efectiv; nr. 2008/31.03.2016 în valoare de 760.290 RON (fără T.V.A.), în conformitate cu valoarea bunurilor livrate efectiv, respectiv a serviciilor prestate efectiv; nr. 1971/29.02.2016, 2005/30.03.2016, 2021/28.04.2016, 2022/28.04.2016, 2026/29.04.2016, 2041/31.05.2016, în valoare totală de 2.797.200 RON (fără T.V.A.), în conformitate cu valoarea bunurilor livrate efectiv; a mai solicitat obligarea pârâtei la plata către reclamantă de daune moratorii în cuantum de 100.000 RON, calculate provizoriu de la data notificării de renunțare, 22.11.2016, potrivit art. 23 din contractul de vânzare nr. x/01.02.2016 și până la data acțiunii; a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

La 07.06.2017, pârâta a formulat o cerere reconvențională, solicitând instanței să oblige reclamanta-pârâtă la plata către pârâta-reclamantă a sumei de 4.881.703,2 RON, T.V.A. inclus, reprezentând contravaloare bunuri și servicii livrate, în temeiul relațiilor contractuale dintre cele două societăți, precum și a daunelor-interese pentru neexecutarea obligației de plată a prețului, în procent de 0,06% pe zi de întârziere din valoarea neachitată, cu cheltuieli de judecată.

La 21.07.2017, reclamanta, în temeiul dispozițiilor art. 204 C. proc. civ., a formulat cerere adițională, în sensul că a solicitat instanței să oblige pârâta la emiterea facturilor de stornare (corectare) a facturilor nr. x/29.02.2016 și nr. y/31.03.2016, în valoare de 1.520.580 RON (fără T.V.A.), în totalitate; nr. 1971/29.02.2016, 2005/30.03.2016, 2021/28.04.2016, 2022/28.04.2016 și 2041/31.05.2016, în valoare totală de 2.590.000 RON (fără T.V.A.) în totalitate; nr. 2026/29.04.2016, cu suma de 103.600 RON.

La 27.09.2017, pârâta-reclamantă a depus și ea cerere adițională, prin care a solicitat introducerea în cauză, în calitate de pârâtă, a Agenției Naționale de Îmbunătățiri Funciare - A.N.I.F., în reprezentarea filialei Teleorman a A.N.I.F., aceasta având calitatea de beneficiar final al lucrărilor pe care le-a executat, în temeiul contractelor de vânzare nr. x/29.05.2015 și nr. y/01.02.2016.

La 27.09.2017, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a introdus în cauză Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare, în calitate de pârâtă.

Prin încheierea dată în ședința de la 06.12.2017, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis excepția netimbrării cererii reconvenționale și excepția lipsei de obiect a cererii adiționale celei reconvenționale, privind introducerea în cauză a pârâtei A.N.I.F.

La 28.02.2018, S.C. A. S.A. a adus la cunoștința primei instanțe că prin încheierea din 29.01.2018, dată în dosarul nr. x/2018, Tribunalul Teleorman, secția Civilă a deschis procedura generală de insolvență împotriva sa și a desemnat, în calitate de administrator judiciar provizoriu, pe C..

Prin încheierea de la termenul din 13.04.2018, prima instanță a respins excepția netimbrării cererii de chemare în judecată, iar prin sentința civilă nr. 2483/05.09.2018, a admis excepția netimbrării primelor trei capete de cerere și, în consecință, le-a anulat ca netimbrate, a respins excepția inadmisibilității celui de-al patrulea capăt de cerere, a respins ca nefondat al patrulea capăt de cerere, a anulat cererea reconvențională ca netimbrată și a respins cererea adițională cererii reconvenționale, ca lipsită de obiect.

Împotriva acestei sentințe, S.C. A. S.A., prin administrator special D., a declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin decizia civilă nr. 1159/18.09.2020, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a anulat apelul ca netimbrat, în ce privește soluția dată celui de-al patrulea capăt de cerere și a respins ca nefondat apelul, sub aspectul soluției date primelor trei capete de cerere.

Împotriva acestei decizii civile, S.C. A. S.A., prin administrator special D., a declarat recurs, solicitând casarea ei și trimiterea cauzei, spre o nouă judecată, curții de apel.

În motivare, după prezentarea situației de fapt și a etapelor procesuale anterioare, a arătat că hotărârea curții de apel este nelegală.

În motivare, a arătat că, întrucât se afla în procedura de insolvență, era scutită de la plata taxei judiciare de timbru, în baza art. 115 alin. (1) din Legea nr. 85/2014.

Mai mult, recurenta a afirmat că prin încheierea din 13.04.2018, tribunalul a respins excepția de netimbrare a cererii de chemare în judecată; în acest context, a subliniat că încheierea respectivă are caracter interlocutoriu, astfel că prima instanță nu mai putea reveni asupra ei.

Din această perspectivă, a apreciat că, în mod nelegal, tribunalul a revenit asupra excepției, dispunând obligarea sa la plata taxei judiciare de timbru.

Pe de altă parte, recurenta a susținut că era singura parte care ar fi putut să formuleze o cerere de reexaminare, în condițiile de la art. 39 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, iar nu pârâta.

A conchis că, în mod nelegal, tribunalul a obligat-o la plata taxei judiciare de timbru, în vederea soluționării primelor trei capete de cerere, critică expusă în cererea de apel și asupra căreia instanța de apel nu s-a pronunțat.

Astfel, a apreciat că devin incidente prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În continuare, a susținut că instanța de prim control judiciar a reținut în mod eronat că cererea de apel nu putea viza încheierea din 06.06.2018, prin care judecătorul a revenit asupra obligației achitării taxei judiciare de timbru, întrucât aceasta nu putea fi atacată decât odată cu fondul, nu și separat.

În final, a arătat că la soluționarea apelului nu s-a avut în vedere decizia nr. 1011/13.03.2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, prin care s-a stabilit că, potrivit art. 268 C. proc. civ., toate încheierile care preced hotărârea și au ca scop să pregătească soluționarea pricinii sunt premergătoare, astfel că ele, indiferent de felul lor, făcând corp comun cu hotărârea finală, nu pot fi atacate decât odată cu fondul.

A precizat că înțelege să încadreze această critică motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimata nu a depus întâmpinare.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului; acesta a fost depus la dosar și, în urma analizării lui de către completul de filtru, a fost comunicat părților, care au fost înștiințate că în termen de 10 zile de la comunicare pot depune puncte de vedere la raport; nicio parte nu și-a exprimat punctul de vedere.

Prin încheierea din 06.10.2021, Înalta Curte a admis în principiu recursul, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ. și a stabilit termen în ședință publică, în vederea soluționării căii de atac, dispunând citarea părților pentru dezbateri.

Analizând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1), raportat la art. 494 C. proc. civ., excepția inadmisibilității recursului, invocată de intimată, Înalta Curte urmează a o respinge, având în vedere că examinarea cererii de recurs relevă că obiectul acesteia îl constituie decizia pronunțată de instanța de prim control judiciar asupra unui apel.

Examinând recursul, prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Un prim motiv de casare invocat, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. vizează încălcarea, de către instanța de apel, a obligației de motivare a hotărârii, mai exact, lipsa unei motivări adecvate apte să răspundă chestiunilor esențiale ale cauzei, ridicate de părți în susținerea căii de atac ori în combaterea ei.

Sub acest aspect, recurenta a arătat că instanța de prim control judiciar nu s-a pronunțat asupra criticilor ei din apel, îndreptate împotriva dispoziției primei instanțe de a reveni asupra excepției netimbrării, pe care o soluționase prin încheierea din 13.04.2018, dar și asupra celor referitoare la calitatea procesuală a părții care poate formula cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru.

Îndeplinirea obligației de motivare a hotărârii judecătorești, în acord cu dispozițiile art. 425 C. proc. civ., presupune o analiză critică a instanței atât asupra probelor administrate, cât și asupra argumentelor și apărărilor părților, care, având un caracter esențial, pot determina ori, cel puțin, influența soluția adoptată. Lipsa unei analize complete a cauzei ori cel puțin analiza insuficientă, de natură să afecteze necesitatea asigurării echitabilității procedurii și să răspundă imperativului aflării adevărului în cauză, echivalează cu nemotivarea hotărârii.

Examenul deciziei recurate conduce instanța supremă spre concluzia că susținerile autoarei căii de atac sunt fondate, argumentele și apărările esențiale ale autoarei căii de atac în calea de atac devolutivă nefiind cercetate.

Instanța de apel a fost învestită să analizeze criticile autoarei căii de atac îndreptate împotriva soluției de anulare a primelor trei capete de cerere, în condițiile în care la 13.04.2018 tribunalul respinsese excepția netimbrării lor, iar ulterior, ca urmare a admiterii cererii de reexaminare formulată de pârâtă, a revenit asupra soluției date asupra excepției.

De asemenea, în fața instanței de prim control judiciar apelanta a mai susținut și că era singura care putea formula o cerere de reexaminare a modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, nu și pârâta.

Aceasta a criticat sentința apelată și în ceea ce privește soluția primei instanțe de respingere a celui de-al patrulea capăt de cerere, însă în privința acestei critici, curtea de apel a invocat excepția netimbrării și a anulat apelul.

Ca primă observație, Înalta Curte subliniază caracterul nelegal al modului în care instanța de prim control judiciar, ignorând caracterul unitar al căii de atac și dispoziția pe care o luase anterior, respectiv la termenul de la 19.06.2020, de a respinge excepția netimbrării, a procedat într-o manieră neprevăzută de lege, anulând "apelul referitor la capătul patru de cerere ca netimbrat" și respingând "apelul, ca nefondat, referitor la primele trei capete de cerere". Or, căile de atac nu pot fi separate într-o asemenea modalitate, care este proprie doar judecăților derulate în fața primei instanțe, când capetele de cerere ale unei acțiuni pot fi examinate distinct.

În al doilea rând, motivându-și soluția, instanța de prim control judiciar a reținut că orice critică privind caracterul netimbrabil al cererii poate fi ridicată numai pe calea cererii de reexaminare și apelanta nu și-a îndeplinit obligația de a timbra.

Cu toate acestea, lipsește din considerentele deciziei atacate analiza curții de apel asupra criticilor autoarei căii de atac, care a supus dezbaterii dreptul primei instanțe de a reveni asupra încheierii din 13.04.2018, pe care a apreciat-o ca fiind interlocutorie, încheiere prin care respinsese excepția netimbrării.

De asemenea, instanța de prim control judiciar nu a cercetat și nici nu a răspuns în niciun fel susținerilor autoarei căii de atac referitoare la calitatea procesuală activă a persoanei care poate solicita reexaminarea taxei judiciare de timbru.

În aceste circumstanțe, Înalta Curte constată că motivarea instanței de apel are caracter teoretic și se rezumă la o suită de considerații factuale, însă nu cuprinde analiza argumentelor părții care a promovat apelul.

De aceea, este corectă afirmația recurentei care a criticat decizia din perspectiva unei motivări inadecvate, aspect ce este de natură să semnifice lipsa cercetării propriu-zise a cauzei.

În speță, insuficienta explicare a raționamentului judiciar nu doar că nu permite părților un acces concret la jurisdicția la care au apelat, dar nu permite, mai departe, nici verificarea legalității soluției adoptate în sistemul căilor de atac deschise de lege.

În acest context, Înalta Curte subliniază că în condițiile și limitele stabilite de parte prin cererea de apel, instanța de prim control judiciar trebuia, în mod necesar, să răspundă acestora.

De aceea, lipsa motivării specifice imprimă un viciu de legalitate deciziei atacate, încadrat în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., motiv pentru care, găsind întemeiate criticile recurentei referitoare la conținutul și calitatea motivării deciziei recurate, Înalta Curte va admite recursul promovat și, în baza art. 497 C. proc. civ., va casa hotărârea atacată, iar cauza va fi trimisă spre o nouă judecată curții de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția inadmisibilității recursului.

Admite recursul declarat de recurenta S.C. A. S.A., prin administrator special D. și prin administrator judiciar C.., împotriva deciziei civile nr. 1159/18.09.2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Casează decizia civilă atacată și trimite cauza spre o nouă judecată curții de apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 24 noiembrie 2021.