ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2552/2021

Ședința publică din data de 24 noiembrie 2021

Asupra recursului de față, reține următoarele:

Prin contestația înregistrată la 05.12.2019 pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, contestatoarea A. a solicitat, în contradictoriu cu intimata Casa de Pensii a Municipiului București, anularea Deciziei nr. 214283/01.10.2019 emisă de către intimată și obligarea acesteia să emită o nouă decizie de plată a sumelor ce i se cuvin, cu titlu de indemnizație lunară reparatorie, calculată în baza aplicării coeficientului de 0,50 asupra câștigului mediu brut pentru perioada 2005-2019, conform art. 4 alin. (2) din Legea nr. 341/2004, indemnizație lunară în cuantum de 2.020 RON, datorată pentru anul 2015, conform art. II din O.G. nr. 1/2015, actualizată cu indicele de inflație la data plății efective și să oblige intimata la plata către contestatoare a dobânzii legale aferente debitului; cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1557/09.06.2020, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a respins atât excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru indemnizația pretinsă în temeiul art. 4 alin. (2) din legea nr. 341/2004 pentru perioada 2005 - 01.10.2011, cât și acțiunea.

Împotriva acestei sentințe civile, A. a declarat apel.

Prin decizia nr. 1770/29.03.2021, Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale a respins ca nefondat apelul.

Împotriva acestei decizii, A. a declarat recurs, solicitând casarea ei și trimiterea cauzei pentru o nouă judecată instanței de apel.

În motivare, prezentând considerentele instanței de prim control judiciar pe care s-a întemeiat soluția dată, autoarea căii de atac a arătat că instanța de prim control judiciar în mod eronat a reținut că la 03.07.2018 ar fi depus prima cerere de acordare a indemnizației prevăzute de art. 4 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 341/2004, în condițiile în care aceasta a fost depusă la 14.03.2019, aspect învederat și dovedit cu înscrisuri în fața instanțelor de fond.

A mai afirmat că cererea sus-arătată a fost respinsă prin decizia 91149/17.04.2019, care a făcut obiectul contestației înregistrate la intimată, sub nr. x/13.05.2019 și a fost soluționată prin decizia nr. 214283/01.10.2019, astfel că instanța de apel în mod eronat a interpretat că ar fi fost contestată decizia emisă pentru presupusa cerere din iulie 2018.

În continuare, recurenta a arătat că decizia recurată cuprinde motive contradictorii în ceea ce privește indemnizația reparatorie aferentă perioadei anterioarei datei de 03.08.2018.

În argumentare, a afirmat că soluția pronunțată de către prima instanță asupra excepției dreptului material la acțiune nu a făcut obiectul căii de atac devolutive, în cererea sa de apel fiind indicat în mod expres că ea nu înțelege să critice hotărârea sub acest aspect.

A mai susținut că motive contradictorii se regăsesc și în argumentele instanței de prim control judiciar referitoare la netemeinicia cererii privind acordarea indemnizației prevăzută de art. II alin. (1) din O.G. nr. 1/2015, având în vedere că, în primă instanță, acest drept i-a fost recunoscut ca urmare a interpretării greșite a textelor de lege incidente, iar, în apel, s-a stabilit că nu i se cuvine indemnizația pretinsă. În acest sens, a prezentat considerentele primei instanțe și ale celei de prim control judiciar cu privire la acest capăt de cerere.

În argumentarea nelegalității deciziei atacate, recurenta a mai afirmat că hotărârea dată în apel nu indică normele de drept material aplicabile, împrejurare care, în opinia sa, semnifică cu o "achiesare" la considerentele primei instanțe.

Din această perspectivă, raportându-se la obiectul acțiunii, a arătat că instanța de prim control judiciar a interpretat greșit textele de lege aplicabile în cauză, subliniind că prin hotărâre nu s-a făcut nicio referire la motivele de apel deduse judecății, fapt ce echivalează cu o încălcare atât a dispozițiilor de drept material incidente, cât și a normelor de drept procesual care reglementează calea de atac a apelului.

În drept, recurenta a indicat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Intimata nu a formulat întâmpinare.

Astăzi, în ședință publică, Înalta Curte a invocat din oficiu excepția inadmisibilității recursului, asupra căreia, în temeiul art. 248 alin. (1), rap. la art. 494 C. proc. civ., reține următoarele:

Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalității căilor de atac și el presupune că părțile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor și intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege și astfel nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.

Principiul enunțat este consacrat la nivel constituțional în art. 129 din Constituția României, iar în C. proc. civ., în art. 457.

În speță, reclamanta A. a învestit Tribunalul București, secția a VIII-a civilă, de conflicte de muncă și asigurări sociale, la 05.12.2019, cu un conflict de asigurări sociale.

Potrivit art. 483 alin. (2) C. proc. civ., "Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în (…) conflictele de muncă și de asigurări sociale (...)".

Totodată, potrivit art. 155 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, împotriva hotărârilor prin care au fost soluționate pe fond cererile îndreptate împotriva C.N.P.P. sau împotriva caselor teritoriale de pensii, având ca obiect drepturile de pensie, indemnizații și pensii de serviciu prevăzute prin legi cu caracter special se poate face numai apel la curtea de apel competentă, iar conform alin. (2) al aceluiași articol, "hotărârile curților de apel, precum și hotărârile tribunalelor neatacate cu apel în termen sunt definitive".

Interpretarea acestor dispoziții legale relevă că legiuitorul a suprimat calea de atac a recursului pentru hotărârile pronunțate în materia litigiilor de asigurări sociale, care potrivit prevederilor legale enunțate, pot fi atacate numai cu apel.

În aceste condiții, Înalta Curte constată că decizia nr. 1770/29.03.2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, împotriva căreia s-a declarat prezentul recurs, este o hotărâre definitivă, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., exclusă din sfera controlului de nelegalitate în recurs, iar recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală ar fi de natură să încalce principiul legalității căilor de atac reglementat de art. 457 C. proc. civ.

Așa fiind, Înalta Curte, dând eficiență textelor de lege sus-menționate, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta A. împotriva deciziei nr. 1770/29.03.2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 24 noiembrie 2021.