ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2487/2021

Ședința publică din data de 17 noiembrie 2021

Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la 28 august 2018, sub nr. x/2018, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta B. S.R.L., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună rezoluțiunea contractului de prestări servicii nr. x din 11 aprilie 2018 și obligarea pârâtei la plata sumei de 96.697,98 RON (echivalent al sumei de 20.750,64 euro), reprezentând avans achitat conform contractului, precum și la plata penalităților de întârziere calculate la nivelul dobânzii legale, de la data punerii în întârziere (1 august 2018) până la data plății efective și obligarea pârâtei la plata de daune-interese compensatorii în cuantum de 20.000 euro, reprezentând prejudiciul cauzat prin neexecutarea clauzelor contractuale, cu cheltuieli de judecată.

Pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului București și excepția lipsei de interes a capătului principal de cerere privind rezoluțiunea contractului.

Prin încheierea de ședință din 11 ianuarie 2019, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a respins excepția necompetenței materiale.

Prin sentința civilă nr. 1971 din 28 iunie 2019, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a respins, prin considerente, excepția lipsei de interes, și a admis în parte acțiunea, a dispus rezoluțiunea contractului de prestări servicii nr. x din 11 aprilie 2018, a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 96.697,98 RON reprezentând avans, la care se adaugă dobânda legală penalizatoare calculată începând cu 1 august 2018 și până la plata efectivă a debitului, precum și la plata sumei de 3.038,95 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamantul A. și pârâta B. S.R.L.

Prin decizia civilă nr. 2A din 13 ianuarie 2020, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a respins apelul declarat de pârâtă B. S.R.L., ca nefondat. A admis apelul declarat de apelantul-reclamant C. împotriva aceleiași sentințe civile. A schimbat în parte sentința civilă apelată, în sensul că a obligat pârâta la plata sumei de 6.828,19 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată. A respins cererea de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată din apel.

Împotriva deciziei civile nr. 2A din 13 ianuarie 2020, reclamantul a declarat recurs, solicitând instanței să admită calea de atac formulată și să caseze în parte hotărârea atacată.

Motivele de recurs invocate sunt, în esență, următoarele:

Prin cererea de recurs se afirmă că decizia instanței de apel este dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material deoarece dovada prejudiciului cerută de dispozițiile art. 1537 C. civ. este imposibil de realizat, întrucât stresul cauzat de neexecutarea obligațiilor de către intimata-pârâtă și stresul organizatoric, ambele derivate din fapta ilicită a intimatei-pârâte, sunt elemente aproape imposibil de cuantificat în echivalent pecuniar, fiind și imposibil de probat. Recurentul-reclamant face referire la jurisprudența instanței supreme, susține că existența prejudiciului este circumscrisă condiției aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare, a prejudiciului real și efectiv produs victimei și apreciază că starea de tulburare în care s-a aflat, în momentul constatării faptului că intimata-pârâtă nu își va executa obligațiile, precum și stresul și eforturile depuse de recurent pentru a complini lipsa de responsabilitate a partenerului contractual sunt probate prin declarația martorului D., administrată de prima instanță.

Autorul căii de atac susține că recurgerea la ajutorul unei persoane juridice specializate în organizarea de evenimente a fost necesară tocmai în vederea combaterii problemelor ivite, precum nivelul ridicat de stres cauzat de problemele organizatorice, care i-ar fi afectat eficiența la locul de muncă sau relațiile personale.

Recurentul-reclamant și-a întemeiat cererea de recurs pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimata-pârâtă nu a depus întâmpinare.

Pe baza cererii de recurs, în temeiul art. 493 C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul-asistent desemnat prin care s-a reținut că soluția preconizată este aceea de anulare a recursului.

Prin încheierea din 26 mai 2021 s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului declarat, în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.. Părțile nu au depus puncte de vedere cu privire la raport.

Analizând recursul, Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în complet de filtru, reține inexistența motivelor de nelegalitate, pentru următoarele argumente:

Motivarea recursului presupune pe de o parte indicarea unuia/unora dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar pe de altă parte dezvoltarea acestuia/acestora, în sensul formulării unor critici privind considerentele pe care instanța care a pronunțat hotărârea atacată și-a fundamentat soluția pronunțată.

Pentru a se putea considera că recursul este motivat, autoarea căii extraordinare de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, recursul fiind un mijloc procedural prin care se realizează un examen al hotărârii recurate, sub aspectul legalității acesteia.

Deși invocă dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant indică formal art. 1537 C. civ. apreciind că a fost corect aplicat de instanța de fond și reia, în mare parte, susținerile din memoriul de apel referitoare la imposibilitatea dovedirii prejudiciului moral, la atitudinea pârâtei care a refuzat să își îndeplinească obligațiile contractuale, la greșita stabilire a situației de fapt și la interpretarea probatoriului administrat. Astfel, autorul căii de atac aduce în discuție aspecte de netemeinicie care nu pot fi analizate în stadiul procesual al recursului. În această cale extraordinară de atac se analizează exclusiv aspectele de nelegalitate, fără a se proceda la o devoluare a fondului cauzei.

Față de cele de mai sus, instanța supremă reține că recurentul-reclamant nu și-a respectat obligația impusă de lege de a încadra criticile invocate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., în acest caz intervenind sancțiunea nulității căii de atac formulate.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție va da eficiență prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ. și, în temeiul art. 493 alin. (5) din același cod, va anula recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 2A din 13 ianuarie 2020, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 2A din 13 ianuarie 2020, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 17 noiembrie 2021.