ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2471/2021

Ședința publică din data de 17 noiembrie 2021

Asupra recursurilor de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 20 septembrie 2017 pe rolul Tribunalului Suceava sub nr. x/2017, reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâtele C. - Sucursala Județeană Suceava și C. au solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să constate caracterul abuziv al clauzelor prevăzute la art. 7 pct. 1 lit. a) în ceea ce privește tezele "dobânda variabilă a Băncii", respectiv "banca decide sa revizuiască nivelul dobânzii" și la art. 13 din contractul de credit bancar ipotecar nr. x din 29 iunie 2007 încheiat între părți și la art. I.2.2.1 pct. 1 și art. I pct. I.1 lit. r) din actul adițional la contract de implementare a O.U.G. nr. 50/2010 în situația în care se va reține încheierea sa valabilă; să oblige pârâtele la modificarea contractului în sensul înlăturării clauzelor abuzive; să oblige pârâtele la restituirea sumelor reprezentând diferența dintre dobânda percepută începând cu 30 iunie 2008 și dobânda rămasă în urma constatării caracterului abuziv al art. 7 pct. 1 lit. a) în ceea ce privește tezele "dobânda variabilă a Băncii", respectiv "banca decide să revizuiască nivelul dobânzii" din contractul de credit încheiat între părți și la art. I.2.2.1 pct. 1 și art. I pct. I.1 lit. r) din actul adițional la contract; să dispună înghețarea cursului de schimb valutar CHF-LEU pentru efectuarea plăților în temeiul contractului de mai sus la valoarea de la momentul încheierii acestuia, respectiv 1,8913 RON; să oblige pârâtele să plătească reclamanților sumele achitate în plus în temeiul contractului sus menționat, rezultate din diferența de curs valutar valabil la momentul efectuării fiecărei plăți și cursul valutar valabil la data semnării contractului; să oblige pârâtele la plata dobânzii legale aferente sumelor solicitate la capetele 3 și 5, calculată de la data efectuării plății și până la data achitării efective a debitelor, cu cheltuieli de judecată.

Pârâta C. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune și a inadmisibilității acțiunii.

Prin sentința civilă nr. 56 din 4 februarie 2019, Tribunalul Suceava, secția a II-a civilă a respins excepțiile prescripției dreptului material la acțiune și a inadmisibilității acțiunii; a respins acțiunea formulată de reclamanții A. și B. și a respins cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de reclamanți.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții A. și B..

Prin decizia nr. 343 din 7 noiembrie 2019, Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă a admis apelul formulat de reclamanți, a schimbat în parte sentința atacată, în sensul că a admis în parte acțiunea, a constatat caracterul abuziv al clauzei cuprinse la art. 7 pct. 1 lit. a) din contractul de credit nr. x din 29 iunie 2007 în ceea ce privește modalitatea de stabilire a dobânzii curente începând cu al doilea an de creditare, a obligat pârâta să restituie reclamanților sumele încasate cu titlu de dobândă peste procentul de 4,5% pe an, la care se adaugă dobânda legală calculată de la data plății și până la restituirea efectivă și a respins ca nefondată cererea apelanților de acordare a cheltuielilor de judecată din apel și de la fond. A menținut celelalte dispoziții ale sentinței atacate care nu contravin deciziei.

Reclamanții au formulat cerere de completare dispozitiv, prin care au solicitat completarea deciziei cu privire la cheltuielile de judecată efectuată de reclamanți la fond privind onorariul expertului. Această cerere a fost respinsă de Curtea de Apel Suceava prin decizia nr. 5 din 9 ianuarie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2017.

Împotriva deciziei nr. 343 din 7 noiembrie 2019 au declarat recurs reclamanții și pârâta C..

Recurenții-reclamanți au solicitat casarea în parte a deciziei atacate cu trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel.

Motivele de recurs invocate sunt, în esență, următoarele:

Prin memoriul de recurs se formulează critici legate de modul în care au fost soluționate cererile reclamanților privind dobânda curentă, înghețarea cursului valutar și cheltuielile de judecată.

Autorii căii de atac arată că dezlegările date în privința consecințelor ce decurg din constatarea clauzelor ca fiind abuzive încalcă normele de drept material statuate de art. 6, art. 13 și art. 14 din Legea nr. 193/2000 și că instanța de apel a interpretat greșit clauza privind dobânda curentă după primul an de creditare deoarece a transformat dobânda contractuală variabilă într-o dobândă fixă de 4,5% pe an, ceea ce contravine înțelegerii și intenției părților.

Recurenții-reclamanți critică și soluția de respingere a capătului de cerere privind înghețarea cursului valutar la data încheierii convenției, apreciind că banca nu și-a respectat obligația de a îi informa pe reclamanți asupra riscului de supraapreciere a CHF, iar riscul valutar este suportat exclusiv de consumatori, ceea ce face îndeplinirea obligațiilor de plată extrem de oneroasă pentru aceștia. În opinia recurenților-reclamanți se impune revizuirea efectelor contractelor în temeiul teoriei impreviziunii.

Cu privire la soluția instanței de apel de respingere a cererii reclamanților de acordare a cheltuielilor de judecată aferente stadiilor procesual fond și apel, constând în onorariul de expert în sumă de 7.000 de RON, pe care l-au plătit în faza de fond, și pe care l-au solicitat în apel, recurenții-reclamanți arată că aceasta este nelegală și că înscrisurile doveditoare se află la dosarul de fond.

Recurenții-reclamanți și-au întemeiat cererea pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ.

Prin recursul formulat, recurenta-pârâtă a solicitat casarea deciziei atacate, invocând, în esență, următoarele:

Prin memoriul de recurs se formulează critici legate de modul în care instanța de apel a aplicat prevederile art. 4 din Legea nr. 193/2000 și ale art. 5 C. civ. din 1864. În opinia autoarei căii de atac, clauzele referitoare la dobânda variabilă a creditului și la dreptul băncii de a modifica dobânda nu sunt abuzive. În continuare sunt prezentate explicații legate de modul în care este stabilită dobânda unui contract de credit.

Se mai arată că a existat o negociere a acestor clauze și că nu există un dezechilibru semnificativ între părțile contractante, iar clauza în discuție a fost amendată prin actul adițional încheiat în temeiul prevederilor O.U.G. nr. 50/2010.

Recurenta-pârâtă arată că dobânda și comisioanele sunt elemente care determină costul total al creditului, formând prețul contractului, și care nu pot face obiectul evaluării caracterului abuziv.

Recurenta-pârâtă și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurenții-reclamanți și recurenta-pârâtă au depus întâmpinări față de recursul formulat de cealaltă parte, prin care au solicitat respingerea căii de atac.

Pe baza cererilor de recurs și a întâmpinărilor depuse, în temeiul art. 493 C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul-asistent desemnat prin care s-a reținut că recursul declarat de recurenții-reclamanți este admisibil în principiu, iar recursul formulat de recurenta-pârâtă este tardiv.

Prin încheierea din 31 martie 2021 s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursurilor declarate, în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.. Părțile nu au depus puncte de vedere cu privire la raport.

Prin încheierea din 29 septembrie 2021 a fost admisă excepția tardivității recursului declarat de recurenta-pârâtă C. împotriva deciziei civile nr. 343 din 7 noiembrie 2019, pronunțate de Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă și a fost admis în principiu recursul declarat de recurenții-reclamanți A. și B. împotriva aceleiași decizii, stabilindu-se termen de judecată la 17 noiembrie 2021, cu citarea părților.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Cu privire la recursul declarat de recurenții-reclamanți, instanța supremă apreciază că susținerile recurenților privind încălcarea normei procedurale statuate de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. pot fi analizate din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. și reține că nu au fost formulate critici care să atragă incidența pct. 5 al aceluiași text de lege, astfel cum a fost indicat în memoriul de recurs.

Înalta Curte va înlătura criticile prin care autorii căii de atac arată că instanța de apel nu a indicat motivele pentru care a respins cererea de acordare a cheltuielilor de judecată solicitate de reclamanți pentru stadiile procesuale de fond și apel întrucât din considerentele deciziei atacate rezultă că instanța de apel a analizat această cerere a reclamanților și a constatat că nu s-a făcut dovada acestor cheltuieli. Soluția a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 249 C. proc. civ., conform cărora sarcina probei revine celui care face o susținere în cursul procesului.

Nu vor fi reținute nici criticile prin care recurenții arată că instanța de apel nu a stabilit pe deplin situația de fapt întrucât din considerentele deciziei atacate rezultă că instanța a pronunțat o hotărâre care reflectă o analiză proprie suficientă a motivelor deduse judecății, cu respectarea prevederilor legale incidente și pe baza unui raționament ce determină în mod logic soluția din dispozitiv, respectând astfel exigențele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Instanța de recurs nu poate reevalua probatoriul și nici nu poate redefini situația de fapt determinată de curtea de apel întrucât recursul vizează analiza aspectelor de nelegalitate, și nu a celor de netemeinicie.

Înalta Curte nu va reține criticile prin care recurenții afirmă că au fost încălcate normele de drept material edictate de art. 6, art. 13 și art. 14 din Legea nr. 193/2000 întrucât curtea de apel a constatat caracterul abuziv al clauzei cuprinse la art. 7 pct. 1 lit. a) din contractul de credit nr. x din 29 iunie 2007 în ceea ce privește modalitatea de stabilire a dobânzii curente începând cu al doilea an de creditare, și nu a constatat caracterul abuziv al clauzei în integralitatea sa. Curtea de apel a dat eficiență art. 6 din Legea nr. 193/2000, obligând pârâta să restituie reclamanților sumele încasate cu titlu de dobândă peste procentul de 4,5% pe an. Nu se poate reține că instanța de apel a intervenit în convenția părților prin introducerea unei clauze întrucât prin decizia recurată a fost înlăturată partea din clauza referitoare la dobândă care permitea băncii să stabilească dobânda variabilă fără a se raporta la criterii obiective, astfel cum au solicitat recurenții-reclamanți prin cererea de chemare în judecată și prin motivele de apel, curtea de apel constatând că este posibilă continuarea contractului în lipsa acestei prevederi, astfel cum dispune art. 6 din Legea nr. 193/2000.

Recurenții nu formulează critici concrete referitor la încălcarea prevderilor art. 13 și art. 14 din Legea nr. 193/2000, texte de lege care fac parte din Capitolul III al legii referitor la organele abilitate pentru constatarea contravențiilor și soluționarea litigiilor.

Vor fi înlăturate criticile prin care se susține că nu este corectă soluția de respingere a capătului de cerere privind înghețarea cursului valutar la data încheierii convenției deoarece chestiunile invocate de recurenți nu reprezintă veritabile critici de nelegalitate ale deciziei atacate. Lipsa sau nu a informării consumatorului la momentul încheierii contractului de credit referitor la variația cursului valutar în viitor și previzibilitatea fluctuației cursului de schimb din punct de vedere al calității de profesionist a băncii sunt aspecte de fapt care ar fi putut fi evaluate la momentul nașterii raportului juridic, dar pe care instanța de recurs nu le poate analiza în cadrul examenului de nelegalitate din recurs. Mai mult decât atât, autorii căii de atac nu indică norma materială care a fost încălcată sau greșit aplicată de curtea de apel

Instanța supremă va înlătura și susținerile prin care se solicită revizuirea efectelor contractului de credit în sensul stabilizării (înghețării) cursului de schimb leu-CHF la cursul de la data semnării contractului, invocându-se intervenirea unui eveniment imprevizibil (fluctuația de curs valutar), întrucât se reiterează susținerile făcute în fața instanței de apel, fără a se dezvolta veritabile critici de nelegalitate. Aceste solicitări ale părților tind la modificarea prevederilor contractuale, cerând judecătorului să intervina în acordul de voință al părților, demers care nu este permis nici de prevederile legale și nici de jurisprudența europeană (C-618/10 Banco Espanol de Credito). Analiza îndeplinirii condițiilor impreviziunii presupune o evaluare a unor împrejurări de fapt, pe baza cărora să se stabilească existența condiției riscului supra-adăugat, iar o reevaluare a acestor temeiuri de fapt nu este compatibilă cu etapa recursului, în cadrul căreia se verifică doar aspecte de nelegalitate.

Referitor la recursul formulat de recurenta-pârâtă, instanța supremă reține că potrivit dispozițiilor art. 457 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta.

Recursul declarat în cauză vizează o decizie pronunțată în calea de atac a apelului într-un litigiu având ca obiect constatarea caracterului abuziv al unor clauze din contractul de credit. Termenul în care poate fi declarat recursul este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii atacate, astfel cum prevede art. 485 alin. (1) teza I C. proc. civ.

Fiind un termen legal peremptoriu, nerespectarea sa atrage sancțiunea decăderii părții din dreptul de a mai exercita calea de atac, concluzie ce rezultă din interpretarea prevederilor art. 185 alin. (1) C. proc. civ., care statuează că nerespectarea termenului în care trebuie exercitat un drept procesual atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Teza a II-a al aceluiași articol prevede că actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate.

Înalta Curte reține că decizia atacată a fost comunicată recurentei-pârâte la 4 decembrie 2019, așa cum rezultă din procesul-verbal de înmânare aflat la dosarul de apel, iar calea extraordinară de atac a fost declarată la 10 ianuarie 2020, astfel cum atestă data înscrisă pe cererea de recurs, aflată la dosar, cu depășirea termenului de 30 de zile prevăzut de lege.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a și a III-a C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenții-reclamanți A. și B. împotriva deciziei civile nr. 343 din 7 noiembrie 2019, pronunțate de Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă, și va anula ca tardiv formulat recursul declarat de recurenta-pârâtă C. împotriva aceleiași decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenții-reclamanți A. și B. împotriva deciziei civile nr. 343 din 7 noiembrie 2019, pronunțate de Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă.

Anulează ca tardiv formulat recursul declarat de recurenta-pârâtă C. împotriva deciziei civile nr. 343 din 7 noiembrie 2019, pronunțate de Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 17 noiembrie 2021.