ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2445/2021

Ședința publică din data de 16 noiembrie 2021

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava, secția a II-a civilă, la data de 7 iulie 2015, sub dosar nr. x/2015, reclamanta A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., obligarea acesteia din urmă la plata sumei de 408.525,32 RON reprezentând contravaloarea facturilor neachitate, emise pentru operațiunile de execuție și montaj ale structurii metalice a magazinului C. din loc. Craiova, în baza contractului de subantrepriză nr. x/11.12.2013, la care se adaugă suma de 139.307,13 RON, reprezentând contravaloarea penalităților de întârziere calculate în conformitate cu art. 9.6 din contractul de subantrepriză nr. x/11.12.2013 până la data de 01.07.2015 și în continuare, până la achitarea efectivă a debitului, precum și cheltuielile de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

În drept, a invocat art. 194 și următ. din C. proc. civ., art. 1270 și următ. din C. civ., precum și contractul de subantrepriză nr. x/11.12.2013.

Pârâta B. S.R.L. a formulat cerere reconvențională prin care a solicitat obligarea reclamantei A. S.A. la plata sumei de 3.994.230 RON, din care 2.208.300 RON reprezintă penalități de întârziere conform contractului nr. x/11.12.2013, 1.632.942,73 RON reprezintă prejudiciul suferit ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor asumate prin contractul nr. x/11.12.2013, 73.863 RON reprezintă debit conform contractului nr. x/24.01.2014 și 79.124 RON reprezintă contravaloarea materialelor și utilajelor furnizate, la care se adaugă dobânda legală aferentă începând cu data introducerii acțiunii, precum și cheltuielile de judecată.

Cererea reconvențională a fost disjunsă prin încheierea de ședință din data de 19 martie 2019, fiind înregistrată sub dosar nr. x/2019.

Prin sentința nr. 112 din 6 mai 2019, Tribunalul Suceava, secția a II-a civilă a respins, ca nefondată, cererea formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., respingând, totodată, și cererea reclamantei de acordare a cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei sentințe a promovat apel reclamanta A. S.A., prin lichidator judiciar D.., criticând-o pentru netemeinicie.

Prin decizia nr. 90 din 21 mai 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2015, Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă a admis apelul societății reclamante, a schimbat în tot sentința atacată și, în rejudecare, a obligat pârâta la plata sumei de 547.832,45 RON cu titlu de daune, la care se adaugă cheltuieli de judecată în cuantum de 10.884,75 RON, pentru ambele faze procesuale.

Împotriva acestei decizii, la data de 21 iulie 2020, pârâta B. S.R.L., prin administrator judiciar E. Iași, a formulat recurs, care a fost înregistrat, inițial, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 6 august 2020.

Prin încheierea nr. 2720 din 14 decembrie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2015, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a scos cauza de pe rol și a trimis-o spre competentă soluționare secției a II-a civile din cadrul aceleiași instanțe.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la data de 15 decembrie 2020, sub nr. x/2015*.

Prin recursul formulat împotriva deciziei nr. 90 din 21 mai 2020 a Curții de Apel Suceava, secția a II-a civilă, pârâta B. S.R.L., prin administrator judiciar E. Iași, a invocat art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând casarea în totalitate a hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea recursului, societatea pârâtă a susținut că dezlegările instanței de apel cu privire la excepția de neexecutare sunt date cu încălcarea normelor de drept material reprezentate de art. 1270 și 1350 din C. civ., reținându-se în mod greșit că nu sunt incidente dispozițiile art. 1556 din același cod.

Recurenta a arătat că prin notificarea nr. x/14.05.2014, reclamanta-intimată a fost somată, conform art. 5.18 din contract, cu privire la depășirea termenului de execuție, iar prin minuta din 14 mai 2014 aceasta și-a asumat obligația de a finaliza lucrările până la data de 31 mai 2014, pentru a nu se dispune rezoluțiunea contractului conform notificării trimise.

Indiferent de dezlegările date asupra înscrisului intitulat "minută", nici termenul de 31 mai 2014 nu a fost respectat, iar motivarea reclamantei cu privire la întârziere este nejustificată.

În ciuda obligațiilor prevăzute de dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., instanța de apel a omis să analizeze perioada de întârziere în executarea obligațiilor cuprinsă între data de 31.05.2014 și data de 14.07.2014.

Contrar celor reținute de instanța de apel, excepția de neexecutare este incidentă în speță întrucât nu a fost încheiat niciun proces-verbal de recepție cu reclamanta, având în vedere că aceasta nu și-a îndeplinit obligația asumată. Faptul că beneficiarul final a recepționat lucrarea nu produce niciun efect cu privire la relația dintre antreprenor și subantreprenor, subliniind, totodată, că prevederile contractuale sunt clare cu privire la exigibilitatea și caracterul determinat al sumei de plată, iar nesemnarea procesului-verbal împiedică eliberarea acesteia.

Având în vedere inexistența procesului-verbal de recepție care să ateste că subantreprenorul și-a îndeplinit întocmai obligațiile contractuale și că are dreptul la plata lucrărilor executate, precum și faptul că neîncheierea acestuia este cauzată de divergențele apărute în raporturile dintre părți în legătură cu neexecutarea obligațiilor în mod corespunzător, recurenta a considerat că nu este îndeplinită condiția privind caracterul cert, lichid și exigibil al creanței.

La data de 21 octombrie 2020, intimata-reclamantă A. S.A., prin lichidator judiciar D.., a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului și menținerea deciziei atacate întrucât nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. pentru casarea acesteia, dezlegările instanței de apel cu privire la excepția de neexecutare nefiind date cu încălcarea normelor de drept material.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Prin încheierea din 13 aprilie 2021, constatând întrunite condițiile prevăzute de art. 493 alin. (3) din C. proc. civ., instanța a dispus comunicarea raportului către părțile cauzei, pentru a se depune punctele de vedere asupra acestuia, astfel cum prevede alin. (4) al aceluiași text.

Prin încheierea din 28 septembrie 2021 a fost admis în principiu recursul.

La termenul din 16 noiembrie 2021, analizând recursul în limitele controlului de legalitate, în conformitate cu dispozițiile art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că este nefondat pentru considerentele ce succed.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte constată că recurenta, deși nu a indicat în mod expres motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., din cuprinsul cererii de recurs rezultă că partea a făcut referire la încălcarea dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., susținând că instanța de apel a omis să analizeze perioada de întârziere în executarea obligațiilor cuprinsă între data de 31.05.2014 și data de 14.07.2014.

Așadar, întrucât se face trimitere la cerințele motivării hotărârii judecătorești, această critică se încadrează, din punct de vedere formal, în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

Critica este însă nefondată, instanța de apel analizând aspectele relevante privind excepția de neexecutare a contractului invocate de societatea pârâtă, sens în care a reținut că încheierea procesului-verbal de control al calității lucrărilor, în faza determinantă și a procesului de recepție a structurii de rezistență, la data de 14 iulie 2014, reprezintă o recunoaștere a reprezentanților proiectantului, constructorului și beneficiarului că lucrările au fost executate corespunzător, cu respectarea reglementărilor tehnice și a planurilor de execuție.

Prin urmare, critica recurentei se referă în realitate la modul de interpretare a probelor care au stat la baza considerentelor reținute, iar nu la lipsa motivării pe acest aspect. Or, chestiunea referitoare la interpretarea probatoriului nu mai poate fi analizată în etapa procesuală a recursului, în considerarea specificului acestei căi de atac, care vizează exclusiv motive de nelegalitate și nu de temeinicie ale hotărârii atacate.

Sunt nefondate și criticile întemeiate pe motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., dezlegările instanței de apel cu privire la excepția de neexecutare fiind date cu aplicarea corectă a normelor de drept material reprezentate de art. 1270, 1350 și 1556 din C. civ.

Astfel, conform art. 1270 din C. civ., contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante, acesta putând și modificat sau încetat numai prin acordul părților ori din cauze autorizate de lege.

Potrivit art. 1350 din același cod, orice persoană trebuie să își execute obligațiile pe care le-a contractat, iar atunci când, fără justificare, nu își îndeplinește această îndatorire, ea este răspunzătoare de prejudiciul cauzat celeilalte părți și este obligată să repare acest prejudiciu, în condițiile legii.

Nu în ultimul rând, dispozițiile art. 1556 din C. civ. prevăd că, atunci când obligațiile născute dintr-un contract sinalagmatic sunt exigibile, iar una dintre părți nu execută sau nu oferă executarea obligației, cealaltă parte poate, într-o măsură corespunzătoare, să refuze executarea propriei obligații, afară de cazul în care din lege, din voința părților sau din uzanțe rezultă că cealaltă parte este obligată să execute mai întâi. Executarea nu poate fi refuzată dacă, potrivit împrejurărilor și ținând seama de mica însemnătate a prestației neexecutate, acest refuz ar fi contrar bunei-credințe.

Contrar afirmațiilor recurentei, textele legale menționate anterior au fost avute în vedere de instanța de apel cu privire la temeinicia susținerii de către societatea pârâtă a incidenței excepției de neexecutare a contractului, prima instanță de control judiciar, ca instanță devolutivă, reținând, pe baza probelor administrate, că nu sunt incidente dispozițiile art. 1556 din C. civ.

Excepția de neexecutare a contractului este specifică contractelor sinalagmatice și reprezintă acel remediu contractual defensiv, la care poate recurge partenerul contractual, ce constă în dreptul acestuia de a refuza executarea propriilor obligații atâta vreme cât cealaltă parte nu și le-a executat pe ale sale.

În cauză, însă, posibilitatea recurentei de a invoca această apărare a fost înlăturată de instanța devolutivă care a constatat că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru a opera excepția de neexecutare a contractului, în condițiile în care pârâta nu a invocat prin întâmpinare o neexecutare, chiar parțială, dar suficient de importantă, din partea reclamantei, ci o executare întârziată a obligațiilor contractuale, peste termenul prevăzut în contract, dar anterioară momentului introducerii cererii de chemare în judecată.

Prin urmare, refuzul de către recurentă a executării obligației de plată a prețului pentru serviciile prestate integral și cel mai târziu la data de 14 iulie 2014, conform procesului-verbal de recepție calitativă, a fost reținut ca nejustificat în condițiile în care la momentul învestirii instanței de judecată reclamanta își executase integral și conform toate obligațiile contractuale asumate, astfel cum a rezultat din probele administrate pe fondul cauzei.

Instanța de apel a reținut ca relevante în acest sens și considerentele expuse în sentința civilă nr. 808/07.10.2019 a Tribunalului Arad, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 54/A/29.01.2020 a Curții de Apel Timișoara, prin care s-a respins contestația formulată de creditoarea B. S.R.L. - recurenta din prezenta cauză - împotriva tabelului preliminar de creanțe nr. 632/25.04.2019 al debitoarei A. S.A. - intimată în prezentul dosar -, în raport cu care instanța de apel a reținut autoritatea de lucru judecat, în temeiul dispozițiilor art. 430 și următ. din C. proc. civ., în ceea ce privește prelungirea termenului de finalizare a lucrărilor angajate prin contractul de subantrepriză, respectiv faptul că cel târziu la data de 14 iulie 2014 lucrările contractate de intimată, în calitate de subantreprenor, au fost finalizate și sunt conforme.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta B. S.R.L., prin lichidator judiciar E., împotriva deciziei nr. 91 din 21 mai 2020, pronunțate de Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2015.

Văzând că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta B. S.R.L., prin lichidator judiciar E., împotriva deciziei nr. 91 din 21 mai 2020, pronunțate de Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2015.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 noiembrie 2021.