ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2417/2021

Ședința publică din data de 11 noiembrie 2021

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la data de 15 decembrie 2014, sub nr. x/2014, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A., a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 209.300 RON, constând în: suma de 130.000 RON, reprezentând suma care i-a fost sustrasă în data de 23 februarie 2009 din contul curent nr. x; suma de 79.300 RON daune reprezentând beneficiul nerealizat ca urmare a neutilizării sumei sustrase, calculat de la data de 23 februarie 2009 (data furtului) până în prezent.

A mai solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 20.000 Euro, reprezentând daune morale decurgând din traumele psihice produse, pe de o parte, de faptul dispariției banilor din cont, iar pe de altă parte, de reaua credință și atitudinea pasivă și sfidătoare avută de pârâta B., prin angajații săi până în prezent.

Prin încheierea de ședință din 19 septembrie 2016 prima instanță a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de către pârâtă prin întâmpinare, ca neîntemeiată.

Prin sentința civilă nr. 7984 din 16 decembrie 2016, pronunțată în dosarul nr. x/2014, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis în parte cererea de chemare în judecată astfel cum a fost precizată, a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 130.000 de RON, reprezentând sumă sustrasă din contul reclamantului deschis la pârâtă, a respins cererea de chemare în judecată pentru celelalte sume, ca neîntemeiată, a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 3.000 de RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul, solicitând admiterea apelului, schimbarea în parte a hotărârii apelate în sensul admiterii în totalitate a cererii de chemare în judecată formulate, astfel cum a fost aceasta detaliată prin petitul cererii și precizată pe parcursul procesului, în sensul admiterii și a capetelor de cerere privind acordarea beneficiului nerealizat și a daunelor morale, menținerea hotărârii apelate sub aspectul admiterii capătului principal de cerere, privind restituirea sumei de 130.000 RON (RON) reprezentând suma care i-a fost sustrasă în data de 23 februarie 2009 din contul curent nr. x; obligarea intimatei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată generate de prezentul proces.

Prin decizia nr. 1881 din 31 octombrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, a fost respins, ca nefondat, apelul formulat de apelantul A. împotriva sentinței civile nr. 7984 din 16 decembrie 2016 pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2014, în contradictoriu cu intimata B. S.A..

Prin decizia nr. 2001 din 7 noiembrie 2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, a fost admis recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 1881 din 31 octombrie 2017 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, a fost casată, în parte, decizia recurată și a fost trimisă cauza spre o nouă judecată aceleiași instanțe de apel cu privire la beneficiul nerealizat și daunele morale.

Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă prin decizia civilă nr. 123 din 22 ianuarie 2021 a admis apelul formulat de apelantul-reclamant A., împotriva sentinței civile nr. 7984 din 16.12.2016, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2014, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. S.A.

A schimbat în parte hotărârea atacată, în sensul că a obligat pârâta la plata către reclamant a beneficiului nerealizat, constând în randamentul subscrierii sumei de 130.000 RON, pentru perioada 26.02.2009 și până la data de 29.08.2017, în cuantum de 91.351 RON.

A obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 3.000 Euro, echivalent în RON la cursul BNR din data plății, cu titlu de daune morale.

A menținut restul dispozițiilor hotărârii atacate. A admis în parte cererea de majorare a onorariului de expert. A obligat intimata-pârâtă la plata către apelantul-reclamant a sumei de 1.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată (onorariu de expert). A obligat intimata-pârâtă la plata către expert C. a sumei de 500 RON, cu titlu de majorare onorariu de expert.

Împotriva deciziei civile nr. 123 din 22 ianuarie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a declarat recurs pârâta B. S.A..

Cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

În ceea ce privește nelegalitatea deciziei recurate din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta-pârâtă susține că instanța de apel a încălcat sub două aspecte limitele casării impuse de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Recurenta invocă dispozițiile art. 501 alin. (1) C. proc. civ., sub aspectul reținerii ca dezlegate definitiv a unor elemente ce nu rezultă din decizia de casare.

Instanța de apel a reținut eronat limitele rejudecării în ceea ce privește beneficiul nerealizat, astfel cum au fost impuse prin decizia de casare.

Înalta Curte a reținut că beneficiul nerealizat sub forma subscrierii sumei de bani la Fond îndeplinește caracterul cert și previzibil, beneficiul nerealizat sub forma dobânzii legale putea fi acordat de către instanța de apel, chiar și în lipsa unei cereri exprese, nefiind important modul de calcul al beneficiului nerealizat, ci doar faptul că a fost solicitat.

Din analiza considerentelor instanței supreme, rezultă cu claritate, arată recurenta, că Înalta Curte nu a limitat Curtea de Apel București cu privire la modalitatea de acordare a beneficiului nerealizat, ci a lăsat acesteia libertatea de a alege între cele două posibilități de acordare, inclusiv sub aspectul cuantumului și perioadei pentru care va fi acordat.

Deși acest raționament este corect cu privire la chestiunea existenței, instanța de apel, în rejudecare, avea obligația de a analiza în mod separat ambele temeiuri ale acordării beneficiului nerealizat considerate ca făcând obiect al sesizării instanței conform Înaltei Curți și de a realiza o alegere motivată a uneia și abia apoi de a particulariza perioada și cuantumul acestuia, ignorând dezlegarea Înaltei Curți.

În consecință, recurenta susține că decizia atacată este pronunțată cu încălcarea limitelor de casare prevăzute de art. 501 C. proc. civ., consecința fiind totodată, că este total nemotivată cu privire la neacordarea beneficiului nerealizat sub forma dobânzii legale.

Din alt punct de vedere se susține încălcarea art. 501 alin. (1) și (4) raportat la art. 22 și 249 C. proc. civ., sub aspectul ignorării indicațiilor instanței de casare.

Prin decizia de casare, Înalta Curte a impus reanalizarea cauzei în privința solicitării constând în daune morale, evocând posibilitatea administrării de alte probe noi, sub aspectul unei potențiale traume psihice încercate de reclamant, generate de simpla lipsă de folosință a sumei de bani.

În rejudecare, instanța de apel reține că reclamantul nu a solicitat completarea probatoriului în dovedirea daunelor morale, însă apreciază că acesta ar fi suficient. Această constatare contravine evident obligației fixate de Înalta Curte de a verifica consecințele pe plan psihic generate de lipsa de folosință a sumei de bani.

Lipsa oricărei preocupări pentru a administra probe în sensul existenței unei traume psihice generează încălcarea prevederilor art. 501 alin. (1) C. proc. civ. Potrivit dispozițiilor art. 249 și art. 478 C. proc. civ., sarcina probei revenea reclamantului, instanța de apel nesocotind aceste reguli, sancționând pârâta prin fixarea unei valori arbitrare a daunelor morale.

Mai mult, se mai reproșează instanței de apel că a încălcat rolul activ prevăzut de art. 22 C. proc. civ., conform căruia instanța trebuie să stăruie prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greșeală.

Deși acordarea daunelor morale include o latură de apreciere a instanței cu privire la cuantum, aceasta nu exclude obligația de a depune toate probele necesare pentru dovedirea producerii unui prejudiciu moral.

În raport de motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta susține că decizia cuprinde motive contradictorii.

Un prim viciu al motivării rezidă din contradictorialitatea considerentelor instanței cu privire la cererea de acordare a beneficiului nerealizat și a daunelor morale.

Considerentele reținute intră în contradicție directă pentru că investirea întregii sume de bani presupune automat lipsirea intimatului de folosința banilor pentru o perioadă recomandată cuprinsă între 12-24 luni, indisponibilizarea sumelor de bani este inerentă participării la un Fond de investiții.

Un al doilea viciu este reprezentat de contradicțiile dintre considerente prin care sunt valorificate elementele factuale cu rol probator în acordarea daunelor morale.

Atât timp cât starea materială a reclamantului este una suficient de bună, încât să permită acestuia să subscrie sume importante de bani după producerea evenimentului, înseamnă că lipsa sumei de bani nu putea să îi producă o traumă psihologică.

Instanța nu a dispus de niciun element de probă din care să rezulte că reclamantul ar fi suportat cheltuieli majore/semnificative în legătură cu tratarea problemelor medicale.

Motivul de casare reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a fost argumentat cu referire la încălcarea dispozițiilor art. 1084 și art. 1088 alin. (2) C. civ.

Un prejudiciu viitor este cert atunci când se referă atât la existența cât și la întinderea sa, ipoteză confirmată de doctrină cât și de regulile generale în materie de răspundere contractuală conținute în Principiile Unidroit 2004.

Beneficiul nerealizat este un beneficiu ipotetic care trebuie determinat, iar nu doar bănuit, în speță beneficiul nerealizat nu se bazează pe o convenție încheiată între părți și nici nu este determinat de lege, ci pe o facultate a reclamantului de a investi o parte sau toată suma etalon, reperul esențial al dimensionării sale fiind însuși obiectul investițional al reclamantului atât anterior, cât și ulterior sustragerii sumei.

Instanța de fond tratează investiția reclamantului în unități de fond ca pe un dat pe întreaga perioadă de aproximativ 8 ani și jumătate pentru care acordă prejudiciul, asimilându-l dobânzii legale.

În contextul alegerii acordării beneficiului nerealizat sub forma randamentului investiției, instanța de apel avea prin urmare obligația de a determina prejudiciul, iar nu a de a-l stabili în mod nediferențiat/abstract ca în cazul aplicării dobânzii legale.

Pentru toate aceste considerente, solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

A solicitat de asemenea obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

Intimatul-reclamant A. a formulat întâmpinare, prin care a invocat, în prealabil, excepția netimbrării recursului și a tardivității, iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recursul este fondat.

Un prim motiv al recursului a vizat încălcarea dispozițiilor art. 501 alin. (1) C. proc. civ. cu prilejul rejudecării apelului după casare.

A susținut recurenta-pârâtă că instanța de apel a reținut eronat limitele rejudecării în ceea ce privește beneficiul nerealizat, astfel cum au fost impuse de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 2001 din 07.11.2019.

Astfel, instanța de apel, rejudecând cauza, și-a fondat raționamentul care susține soluția pronunțată, pornind de la considerentul că nu mai poate fi supusă reaprecierii nici îndeplinirea caracterului previzibil al acestui prejudiciu și nici a caracterului direct.

În acest context, instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 501 alin. (1) C. proc. civ. care stabilesc că în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru instanța care judecă fondul.

În mod cu totul eronat s-a considerat în apel că Înalta Curte a limitat instanța de apel, în rejudecare, cu privire la modalitatea de acordare a beneficiului nerealizat, sub aspectul subscrierii la fondul de investiții.

Cercetând actele dosarului, instanța de recurs reține că prin decizia nr. 2001/07.11.2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție a fost casată decizia instanței de apel pentru considerente contradictorii și pentru greșita aplicare a dispozițiilor art. 1084-1086 C. civ., cauza fiind trimisă spre rejudecare pentru a fi reexaminată sub aspectul alegerii între cele două posibilități de acordare, fie beneficiul subscrierii la fondul de investiții, fie dobânda legală.

Pentru atare considerente, instanța învestită cu acest recurs subliniază că nicio dezlegare de drept asupra modalității de acordare a beneficiului nerealizat nu a fost realizată de instanța supremă, ci constatându-se că, în contextul evaluat, instanța de apel nu a lămurit deplin modul de calcul al beneficiului nerealizat, a conchis asupra necesității rejudecării fondului.

Decizia civilă nr. 1881/31.10.2017, casată de către instanța supremă, s-a bazat pe trei considerente relative la prejudiciul cu titlu de beneficiu nerealizat: că nu se poate opune autoritatea de lucru judecat în privința existenței unui beneficiu nerealizat, raportat la dezlegările date în procesul penal, că beneficiul nerealizat sub aspectul subscrierii sumei de bani la Fond nu era cert și previzibil, că nu se poate acorda beneficiul nerealizat sub forma dobânzii legale, întrucât s-ar încălca principiul disponibilității.

În acest context, Înalta Curte subliniază că nu sunt probleme de drept dezlegate, în sensul art. 501 alin. (1) C. proc. civ., chestiunile care vizează modalitatea de acordare a beneficiului nerealizat, sub forma subscrierii la fondul de investitiții.

Prin casarea cu trimitere evocată, instanța supremă a făcut referire la o deficiență a motivării și la greșita aplicare a legii, dezlegând chestiunea privind previzibilitatea și caracterul direct al prejudiciului, stabilind instanței care a rejudecat cauza obligația de a analiza în mod separat ambele temeiuri ale acordării beneficiului nerealizat, de a realiza o alegere motivată a uneia și de a particulariza perioada și cuantumul acestuia.

O altă interpretare a considerentelor deciziei de casare ar lipsi de finalitate aspectele consemnate la punctul 27, potrivit cărora solicitatea de solicitarea de acordare a beneficiului nerealizat nu putea fi înlăturată doar cu motivarea absenței unei cereri în acest sens din partea reclamantului, întrucât modalitatea efectivă de determinare a beneficiului nerealizat ar fi trebuit să fie apreciată de instanța de judecată în raport de solicitarea reclamantului de acoperire a acestui prejudiciu.

Din acest punct de vedere, criticile recurentei-pârâte în ce privește faptul că decizia instanței de apel nu ar fi respectat dispozițiile trasate de instanța superioară în exercitarea controlului judecătoresc realizat în cauză sunt fondate, în acord cu dispozițiile art. 501 alin. (4) C. proc. civ.

A doua parte a criticilor subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. privește ignorarea indicațiilor instanței de casare, sub aspectul reanalizării cauzei în privința solicitării constând în daune morale, în acest sens fiind încălcate dispozițiile art. 249 și art. 22 C. proc. civ.

Critica este fondată.

Înalta Curte observă în raport de această critică faptul că argumentele recurentei-pârâte, menite să sprijine motivul invocat, conduc cerința textului art. 488 pct. 5 C. proc. civ., care se referă la încălcarea dispozițiilor art. 249 coroborat cu art. 22 C. proc. civ.

Astfel, în virtutea principiului disponibilității procesului civil, părțile au dreptul să aleagă dintre mijloacele de apărare potrivite și necesare, ceea ce exprimă dreptul părții de face caz de facultățile procesuale pe care legea i le pune la îndemână.

Potrivit principiului rolului activ, instanța trebuie să stăruie prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greșeală, iar atunci când legea îi rezervă judecătorului puterea de apreciere sau îi cere să țină seama de toate cricumstanțele cauzei, instanța va trebui să țină seama și de principiile generale ale dreptului, ale echității și bunei-credințe.

În condițiile în care reclamantul a solicitat acordarea de daune morale, pentru cauzarea unei potențiale traume psihice, generate de lipsa de folosință a sumei de bani, Înalta Curte prin decizia de casare a constatat admisibilitatea unei asemenea solicitări, chiar și în condițiile încheierii unei convenții între părți, dar a dispus evaluarea/completarea probatoriului pentru verificarea existenței unor consecințe pe plan psihic, generate de lipsa de folosință a sumei de bani.

În raport de aceste considerente, Înalta Curte constată că instanța de rejudecare a manifestat lipsa de preocupare pentru a administra probe în sensul existenței unei traume psihice și a identifica o serie de criterii pentru determinarea daunelor morale în compensare, corelat și cu forma de desdăunare materială pentru care se va opta, drept pentru care instanța avea obligația să respecte prevederile art. 22 și art. 249 C. proc. civ.

Argumentul instanței de apel referitor la lipsa solicitării de completare a probatoriului din partea reclamantului, care să justifice prejudiciul moral pretins pentru intervalul cuprins între data scrisorii medicale din 27.06.2014 și momentul restituirii de către pârâtă a sumei de 130.000 RON, este în consecință neîntemeiat, în raport de considerentele deciziei de casare.

Ca atare, instanța de apel, cu ocazia rejudecării, era obligată să țină seama de dezlegările date de instanța de recurs și să analizeze existența unei potențiale traume psihice generate de lipsa de folosință a sumei de bani.

Procedând astfel, instanța de apel nu s-a conformat îndrumărilor date prin decizia de casare, pronunțând o hotărâre cu nerespectarea dispozițiilor art. 501 C. proc. civ., astfel că se impune, în temeiul art. 496 alin. (2) și art. 497 teza I raportat la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., admiterea recursului, casarea deciziei recurate, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași curte de apel în vederea lămurii aspectelor statuate prin decizia de casare nr. 2001 din 07.11.2019 a Înaltei Curții de Casație și Justiție.

Înalta Curte apreciază că este de prisos a analiza celelalte critici de nelegalitate formulate prin raportare la dispozițiile 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., câtă vreme a fost găsită întemeiată critica subsumată motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., care atrage nulitatea hotărârii, conform art. 175 alin. (1) din același act normativ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 123 din 22 ianuarie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimatul-reclamant A..

Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 noiembrie 2021.