ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2355/2021

Ședința publică din data de 9 noiembrie 2021

Asupra recursului de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la 13 decembrie 2016, sub nr. x/2016, reclamantul A. a chemat-o în judecată pe pârâta B. S.A., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să constate caracterul abuziv și nulitatea absolută a clauzelor stipulate la pct. 8, 10, 11 din condițiile speciale ale contractului de credit nr. x din 25 iulie 2008, la art. 3.1.5 lit. a) și b) din condițiile generale ale aceluiași contract, la pct. 4 și 7 din actul adițional nr. x/2010, la pct. 2 și 5 din actul adițional nr. x/2012; s-o oblige pe pârâtă la restituirea sumelor plătite în temeiul clauzelor contestate, cu titlu de comision de administrare, comisionul de acordare și comisionul de prelungire a contractului, estimate la suma de 140.000 euro, precum și la plata dobânzii legale aferente; s-o oblige pe pârâtă la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 193/2000.

Prin sentința civilă nr. 1945 din 22 mai 2017, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a respins, ca nefondată, cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A.

Împotriva sentinței primei instanțe, reclamantul A. a declarat apel, prin care a formulat critici de netemeinicie și nelegalitate.

Prin decizia civilă nr. 683 din 3 aprilie 2018, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul-reclamant A. împotriva sentinței primei instanțe.

Împotriva deciziei instanței de apel, A. a declarat recurs, prin care a solicitat admiterea căii de atac și modificarea deciziei recurate, în sensul admiterii apelului și a cererii de chemare în judecată.

În motivarea recursului, recurentul-reclamant a prezentat istoricul litigiului, după care a susținut, în esență, că decizia recurată a fost pronunțată cu încălcarea și greșita aplicare a dispozițiilor Legii nr. 193/2000 și a Directivei nr. 93/13/CEE, fiind, astfel, incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În concret, autorul recursului a arătat că, în contractul de credit, nu sunt menționate serviciile prestate de bancă în schimbul perceperii comisioanelor de administrare, acordare și prelungire a contractului.

După evocarea deciziilor pronunțate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauzele C-484/08 și C-241/98, recurentul-reclamant a subliniat că instanțele devolutive aveau dreptul să examineze caracterul abuziv al clauzelor referitoare la prețul contractului.

Aceeași parte a criticat considerentele prin care instanța de apel a reținut că, deși clauzele contestate nu au fost negociate cu împrumutatul, banca nu a fost de rea-credință, întrucât a prevăzut în mod explicit cuantumul comisioanelor și modul de calcul al acestora.

În combaterea acestor considerente, recurentul-reclamant a subliniat că instanța de apel nu a avut în vedere cuantumul ridicat al comisioanelor percepute de bancă, acest cuantum fiind de natură a crea un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul consumatorului.

De asemenea, a arătat că existența acestui dezechilibru rezultă și din neindicarea în cuprinsul contractului de credit a prestațiilor efectuate de bancă în schimbul perceperii comisioanelor bancare.

Aceeași parte a susținut că instanța de apel a făcut trimitere în mod greșit la art. 36 din O.U.G. nr. 50/2010, întrucât acest text de lege a intrat în vigoare ulterior încheierii contractului de credit.

Recurentul-reclamant a mai învederat că hotărârea recurată a fost pronunțată fără a fi cercetat pe deplin fondul cauzei, fiind astfel incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În susținerea acestui motiv de casare, autorul căii de atac a subliniat că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra existența unei contraprestații a băncii în analiza cerinței bunei-credințe.

Cererea de recurs a fost comunicată intimatei-pârâte la 27 februarie 2019.

La 6 martie 2019, intimata-pârâtă B. S.A. a depus, în termen legal, întâmpinare, prin care a invocat excepțiile inadmisibilității și nulității recursului, iar, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, precum și obligarea recurentului-reclamant la plata cheltuielilor de judecată.

Întâmpinarea a fost comunicată recurentului-reclamant la 18 martie 2019. Recurentul-reclamant nu a depus răspuns la întâmpinare.

În temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., prin încheierea din 10 decembrie 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a dispus comunicarea raportului, pentru a se depune punct de vedere, potrivit art. 493 alin. (4) din Cod.

Față de raportul comunicat, niciuna din părți nu și-a exercitat dreptul procedural de a formula punct de vedere.

Prin încheierea completului de filtru din 18 februarie 2020, Înalta Curte a respins excepțiile inadmisibilității și nulității recursului și a admis în principiu recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 683 din 3 aprilie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, stabilind termen de judecată la 2 iunie 2020, în vederea soluționării recursului în ședință publică, cu citarea părților.

Prin încheierea din 2 iunie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2016, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, constatând că părțile nu au solicitat judecarea cauzei în lipsă și că, deși legal citate pentru acest termen, nu s-au înfățișat la strigarea pricinii, în temeiul dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., a suspendat judecata recursului declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 683 din 3 aprilie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

La 6 noiembrie 2020, recurentul-reclamant a transmis, prin mijloace electronice (e-mail), o cerere de repunere pe rol a cauzei.

Prin rezoluția din 10 noiembrie 20210, în cauză, s-a stabilit termen de judecată la 2 februarie 2021, ora 11, cu citarea părților, în vederea discutării cererii de repunere pe rol a cauzei și, subsecvent, pentru discutarea recursului.

La 19 ianuarie 2021, intimata-pârâtă B. S.A. a depus un înscris prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiată a cererii de repunere pe rol a cauzei și constatarea perimării cererii de recurs.

Prin încheierea din 2 februarie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2016, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, constatând că părțile nu au solicitat judecarea cauzei în lipsă și că, deși legal citate pentru acest termen, nu s-au înfățișat la strigarea pricinii, în temeiul dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., a suspendat judecata recursului declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 683 din 3 aprilie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Constatându-se că pricina a fost suspendată la 2 februarie 2021, dată de la care au trecut mai mult de 6 luni, prin referatul din data de 23 septembrie 2021, s-a propus fixarea unui termen de judecată pentru constatarea perimării, potrivit dispozițiilor art. 416 C. proc. civ., sens în care a fost stabilit termen la 9 noiembrie 2021, în vederea discutării incidentului procedural al perimării.

Asupra incidentului procedural al perimării, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 416 alin. (1) teza I C. proc. civ., "orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni".

Perimarea reprezintă atât o sancțiune procedurală care conduce la stingerea procesului în faza în care se găsește, cât și o prezumție de desistare, dedusă din faptul nestăruinței părților în proces.

Conform textului de lege anterior evocat, perimarea poate opera atât în etapa judecății în primă instanță, cât și în etapa judecății în căile de atac, de reformare sau retractare.

Reglementată ca excepție de procedură, în strânsă legătură cu respectarea regulilor privind judecata, excepția de perimare este peremptorie, întrucât admiterea acesteia conduce la stingerea procesului în faza în care se găsește și absolută, întrucât este instituită prin norme de ordine publică, fiind prevăzută în interesul unei bune administrări a justiției.

Prin raportare la aceste considerații, instanța supremă constată că, prin încheierea din 2 februarie 2021, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a suspendat judecata recursului declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 683 din 3 aprilie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Autorul recursului nu a solicitat repunerea cauzei pe rol după suspendarea judecății, dispusă prin încheierea din 2 februarie 2021. Astfel, recurentul nu a mai stăruit în soluționarea recursului, deși justifica un interes în continuarea judecății acestei căi de atac.

Având în vedere că pricina a rămas în nelucrare din vina recurentului-reclamant începând cu 2 februarie 2021 și până la 9 noiembrie 2021, când a fost luată în examinare perimarea cererii de recurs, rezultă că s-a împlinit termenul de perimare de 6 luni, prevăzut de art. 416 alin. (1) C. proc. civ.

Pentru aceste motive, constatând că pricina a rămas în nelucrare din vina recurentului mai mult de 6 luni, fără ca în acest termen să intervină o cauză de suspendare sau de întrerupere a termenului de perimare, conform art. 417-418 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 416 alin. (1) și art. 420 alin. (1) din același act normativ, va constata perimat recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 683 din 3 aprilie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată perimat recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 683 din 3 aprilie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Recursul se depune la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 9 noiembrie 2021.