ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2311/2021

Ședința publică din data de 3 noiembrie 2021

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 12.08.2016 pe rolul Tribunalului Maramureș, secția a II-a civilă sub număr de dosar x/2016, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L., să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 874.423,14 RON, din care: 624.423,14 RON, reprezintă prejudiciul cauzat reclamantei prin neîndeplinirea obligațiilor contractuale asumate de către pârâtă, respectiv plata în avans efectuată de reclamantă către pârâtă și nejustificată de aceasta prin lucrări executate potrivit dispozițiilor contractuale; suma de 250.000 RON reprezintă penalitățile de întârziere datorate de pârâtă potrivit contractului încheiat între părți pentru nerespectarea termenului de finalizare a lucrărilor; cu cheltuieli de judecată.

Prin cererea reconvențională depusă la data de 27.10.2016, pârâta S.C. B. S.R.L. a solicitat: obligarea reclamantei la plata sumei de 997.473,05 RON plus T.V.A., ce reprezintă lucrări efectuate și nedecontate, la care se adaugă penalități contractuale în cuantum de 0,25 % pe zi de întârziere calculate de la data scadenței și până la data plății efective; la plata sumei de 121.700 RON, penalități de întârziere contractuale calculate pentru plata cu întârziere a avansului contractual; la plata sumei de 6.968,39 RON, reprezentând penalități contractuale de întârziere, calculate pentru plata cu întârziere a facturilor scadente; cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1424 din 18 noiembrie 2019, pronunțată de Tribunalul Maramureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L.; a fost admisă în parte cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă S.C. B. S.R.L., în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă S.C. A. S.R.L., și în consecință: a fost obligată reclamanta-pârâtă S.C. A. S.R.L. să plătească pârâtei-reclamante suma de 6.968,39 RON reprezentând penalități contractuale de întârziere calculate pentru plata cu întârziere a facturilor scadente, precum și suma de 8.940,41 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței civile nr. 1424 din 18 noiembrie 2019 au formulat apel ambele părți.

Prin decizia civilă nr. 299 din 13 iulie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, au fost respinse apelurile declarate de reclamanta A. S.R.L. și de pârâta S.C. B. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 1424 din 18 noiembrie 2019; au fost respinse cererile privind cheltuielile de judecată.

Împotriva acestei decizii, ambele părți au declarat recurs.

Prin memoriul de recurs, recurenta-reclamantă A. S.R.L. a invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ.

Motivele de recurs sunt în esență următoarele:

În susținerea recursului, recurenta-reclamantă arată că instanța de apel a omis să se pronunțe asupra tuturor motivelor de apel invocate și, totodată, a făcut o greșită aplicare a normelor de drept material.

În ceea ce privește primul motiv de recurs, recurenta-reclamantă susține că apelul declarat împotriva sentinței civile nr. 1424 din 18 noiembrie 2019, viza nemotivarea hotărârii primei instanțe, respectiv respingerea cererii principale fără o motivare corespunzătoare și fără a fi analizate argumentele reclamantei și probele administrate în susținerea acesteia.

În opinia recurentei, instanța de apel a analizat doar formal acest motiv de apel, redând pasaje din argumentarea sa, însă nu s-a pronunțat asupra chestiunilor concrete reclamate ca fiind omise de la analiză de prima instanță.

Astfel, potrivit recurentei-reclamante, instanța de apel nu a arătat de ce măsurătorile efectuate de C. S.R.L., D. S.R.L și respectiv E. S.R.L., efectuate de comun acord cu pârâta, nu au fost considerate probe pertinente.

Totodată, recurenta-reclamantă susține că instanța de apel nu a reținut și nu a analizat criticile sale, respectiv pe acelea potrivit cărora constatările expertului desemnat de instanță, privind cantitatea de 45.356 mc se coroborează și cu raportul de expertiză tehnică extrajudiciară întocmit de expert F. și cu măsurătorile antreprenorului general G., parte independentă față de părțile acestui litigiu, recurenta făcând trimitere și la depoziția martorului H..

Potrivit recurentei, dacă ar fi analizat corespunzător criticile sale și înscrisurile, instanța de apel ar fi trebuit să constate că atât raportul de expertiză tehnică extrajudiciară întocmit de expert F., cât și anexa acestui raport - procesul-verbal de măsurători din 06.06.2016, întocmit cu participarea reprezentanților pârâtei și a expertului parte al acestei societăți, I., confirmau existența în teren a bornelor și reperelor.

Recurenta-reclamantă arată că nu înțelege să critice pe calea prezentului recurs modalitatea de apreciere a probelor de către instanța de apel, ci nepronunțarea asupra criticilor ce au constituit motivele de apel, și prin aceasta nesocotirea exigențelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

De asemenea, recurenta-reclamantă susține că instanța de apel a considerat corectă validarea de către prima instanță a ultimei variante a raportului de expertiză tehnică, ce utilizează măsurătorile expertului parte al pârâtei, preluând susținerile pârâtei privind pretinsa lipsă a reperelor - fără a analiza pe fond criticile sale ce demonstrau că întreg probatoriul administrat în cauză confirmă varianta anterioară de raport a expertului desemnat de instanță, ce determina o cantitate de 45.356 mc.

În ceea ce privește cel de al doilea motiv de recurs, întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă susține că, de esența acestui litigiu, este că părțile contractului se raportează la măsurători diferite, ce pornesc de la o bază de referință diferită.

În acest sens, recurenta arată că se raportează la baza de referință ce cuprinde cotele inițiale ale terenului, determinate de antreprenorul general G., în timp ce intimata-pârâtă se raportează la o bază de referință pretins determinată de expertul său parte I. prin măsurătorile efectuate la data de 11.09.2015.

Recurenta-reclamantă susține că, prin validarea reperelor determinate unilateral de către pârâtă în locul celor determinate de antreprenorul general G., instanța de apel a nesocotit în mod grav principiul forței obligatorii a contractului, statuat de prevederile art. 1.270 C. civ.

Potrivit recurentei, instanța de apel nu a efectuat o nouă analiză a fondului dedus judecății, ci și-a fundamentat decizia exclusiv pe considerentele primei instanțe și pe susținerile pârâtei.

Totodată, recurenta-reclamantă face trimitere la înscrisurile depuse la dosar și expune situația de fapt, apreciind că instanța de apel a nesocotit prevederile contractuale.

Recurenta-reclamantă consideră că soluția pronunțată de instanța de apel încalcă prevederile art. 1270 C. civ. și în ceea ce privește respingerea criticilor sale ce vizau soluția pronunțată pe capătul cererii principale ce viza obligarea intimatei-pârâte la plata de penalități.

Având în vedere că termenul de finalizare a lucrărilor era 15.03.2016, iar intimata nu a finalizat lucrările în termenul contractual, aspecte care reies din probele administrate, recurenta-reclamantă susține că intimata-pârâtă îi datorează penalități calculate potrivit pct. 12 din contractul de prestări servicii.

Recurenta-reclamantă arată, totodată, că a înțeles să critice sentința primei instanțe și sub aspectul admiterii în parte a cererii reconvenționale, cu privire la suma de 6.968,39 RON, reprezentând penalități de întârziere aferente facturilor scadente.

Astfel, potrivit recurentei-reclamante, pârâta-reclamantă nu a făcut dovada întârzierii la plată a celor două facturi pentru care pretinde penalități de întârziere.

Recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului și obligarea recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată.

Recurenta reclamantă a formulat răspuns la întâmpinare.

Prin memoriul de recurs, recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L. a invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Motivele de recurs sunt în esență următoarele:

Potrivit recurentei-pârâte, considerentele instanței de apel - care a reținut pe de o parte ca fiind temeinice apărările S.C. B. S.R.L. referitoare la măsurătorile expertului I. și validitatea ultimei completări la raportul de expertiză efectuate de către dl. expert J., dar a respins pretențiile formulate reconvențional pentru plata celor două facturi aferente diferenței dintre cantitățile de deșeuri decontate și cele rezultate din ultimele măsurători ale expertului I., respectiv completarea la raportul de expertiză, apar ca fiind contradictorii, în sensul prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Referitor la plata celor două facturi, apreciază ca fiind incident și motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., respingerea capătului de cerere vizând plata acestora fiind dispusă cu încălcarea/aplicarea greșită a normelor de drept material privind răspunderea contractuală, respectiv art. 1.270, art. 1.350, art. 1.480 din C. civ.

Potrivit recurentei-pârâte, coroborarea probelor administrate în cauză este de natură să conducă la concluzia că și-a îndeplinit obligațiile contractuale și, prin urmare, o justă aplicare a normelor de drept material incidente (art. 1.270, art. 1.350, art. 1.480, art. 1.516, art. 1.518 din C. civ.) ar fi impus admiterea cererii reconvenționale.

Totodată, recurenta-pârâtă face trimitere la probele administrate în cauză și expune exhaustiv situația de fapt.

Recurenta-reclamantă a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității recursului declarat de recurenta-pârâtă, pentru neîncadrarea în motivele de casare, iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului.

Recurenta pârâtă a formulat răspuns la întâmpinare.

Pe baza cererilor de recurs și a întâmpinărilor, în temeiul art. 493 C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul-asistent desemnat.

Prin încheierea din 15 septembrie 2021 s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului declarat, în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Analizând recursurile, Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în complet de filtru, reține inexistența motivelor de nelegalitate în ambele recursuri, pentru următoarele argumente:

Cu privire la recursul declarat de recurenta-reclamantă

Potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

În conformitate cu dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., partea are obligația de a arăta în cererea de recurs motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) prevede că această mențiune este prevăzută sub sancțiunea nulității.

Art. 489 alin. (2) din același cod stipulează că sancțiunea nulității recursului intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Pentru a putea fi circumscrise cazurilor de nelegalitate cuprinse în art. 488 C. proc. civ., criticile formulate trebuie să vizeze soluția și argumentele instanței care a pronunțat hotărârea atacată.

Motivarea recursului presupune pe de o parte indicarea unuia sau unora dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar pe de altă parte dezvoltarea acestuia/acestora, în sensul formulării unor critici privind considerentele pe care instanța care a pronunțat hotărârea atacată și-a fundamentat soluția pronunțată. Pentru a se putea considera că recursul este motivat, autorul căii extraordinare de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, recursul fiind un mijloc procedural prin care se realizează un examen al hotărârii atacate, sub aspectul legalității acesteia.

Înalta Curte de Casație și Justiție constată că argumentele expuse de către recurenta-reclamantă nu se încadrează în motivele de casare expres și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

Criticile formulate de recurenta-reclamantă prin care susține că instanța de apel nu a arătat prin hotărârea recurată de ce măsurătorile efectuate de C. S.R.L., D. S.R.L și respectiv E. S.R.L., nu au fost considerate probe pertinente, precum și cele cu privire la administrarea probatoriului, susținând că instanța de apel nu a reținut și nu a analizat criticile sale, respectiv pe acelea potrivit cărora constatările expertului desemnat de instanță, privind cantitatea de 45.356 mc se coroborează și cu raportul de expertiză tehnică extrajudiciară întocmit de expert F. și cu măsurătorile antreprenorului general G., precum și afirmațiile cu trimitere la depoziția martorului H., nu pot fi analizate din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., indicate în memoriul de recurs, deoarece vizează chestiuni de netemeinicie care nu pot fi analizate în calea extraordinară de atac a recursului.

Administrarea probatoriului și stabilirea situației de fapt este atributul instanței devolutive, în recurs urmărindu-se conformitatea soluției cu normele de drept aplicabile.

Este de amintit că instanța de apel, ca instanță devolutivă, are plenitudine de apreciere în ceea ce privește probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra oportunității administrării probelor în proces din perspectiva utilității, ca și asupra concludenței și pertinenței acestora, iar instanța de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor administrate.

În ceea ce privește cel de al doilea motiv de recurs, prin care se susține că prin validarea reperelor determinate unilateral de către pârâtă în locul celor determinate de antreprenorul general G., instanța de apel a nesocotit în mod grav principiul forței obligatorii a contractului, vizează aspecte de netemeinicie care nu pot face obiectul examenului de nelegalitate în recurs, autoarea căii de atac invocând cu titlu formal prevederile pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., deoarece nu rezultă care este norma materială încălcată sau greșit aplicată de curtea de apel.

Se tinde, așadar, prin expunerea situației de fapt, la o nouă judecată a fondului, ceea ce este incompatibil cu calea de atac extraordinară a recursului, în cadrul căreia se verifică exclusiv legalitatea hotărârii, respectiv corecta aplicare a legii la situația de fapt stabilită de instanțele de fond, neputându-se realiza o verificare a temeiniciei și a elementelor de fapt ale cauzei.

Ca atare, nu poate constitui motiv de recurs orice nemulțumire a părții cu privire la soluția pronunțată, în sensul că nu pot fi susținute în mod valabil critici prin care se tinde la schimbarea situației de fapt ori la reaprecierea probelor cauzei sau prin care se solicită realizarea unui control judiciar de temeinicie; în consecință, instanța de recurs nu poate examina decât criticile privitoare la decizia atacată care fac posibilă încadrarea în prevederile art. 488 din C. proc. civ. și sunt proprii controlului judiciar de legalitate permis instanței de recurs.

Cu privire la recursul declarat de recurenta-pârâtă

Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Susținerile recurentei prin care arată că în cauză, considerentele instanței de apel - care a reținut pe de o parte ca fiind temeinice apărările S.C. B. S.R.L. referitoare la măsurătorile expertului I. și validitatea ultimei completări la raportul de expertiză efectuate de către dl. expert J., dar a respins pretențiile formulate reconvențional pentru plata celor două facturi aferente diferenței dintre cantitățile de deșeuri decontate și cele rezultate din ultimele măsurători ale expertului I., respectiv completarea la raportul de expertiză, apar ca fiind contradictorii, nu pot fi analizate din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., indicat în memoriul de recurs, întrucât autoarea căii de atac nu argumentează în ce constă contradictorialitatea hotărârii, ci își exprimă nemulțumirea față de soluția pronunțată de curtea de apel, evocând aspecte de fapt ce țin de temeinicia deciziei atacate.

Totodată, Înalta Curte reține că susținerile recurentei-pârâte referitoare la aplicarea greșită a normelor de drept material nu se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., indicat în memoriul de recurs.

Criticile prin care susține că din coroborarea probelor administrate în cauză rezultă concluzia că și-a îndeplinit obligațiile contractuale și, prin urmare, o justă aplicare a normelor de drept material incidente (art. 1.270, art. 1.350, art. 1.480, art. 1.516, art. 1.518 din C. civ.), ar fi impus admiterea cererii reconvenționale, nu pot fi analizate prin prisma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., deoarece este indicat în mod formal, fără a se arăta în concret cu ce a greșit instanța de apel și de ce norma materială nu a fost corect aplicată.

Recurenta-pârâtă tinde să obțină o nouă verificare a susținerilor sale, cu toate că legea recunoaște doar dublul grad de jurisdicție și căile extraordinare de atac, iar nu și al treilea grad devolutiv.

Pentru a se putea considera că recursul este motivat, autoarea căii extraordinare de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, recursul fiind un mijloc procedural prin care se realizează un examen al hotărârii atacate, sub aspectul legalității acesteia.

Nulitatea recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs prevăzute de pct. 1-8 ale art. 488 C. proc. civ. lipsesc cu desăvârșire, ci și în cazul motivării necorespunzătoare, care de asemenea nu constituie o motivare în sensul procedural al recursului, respectiv nu se arată și dezvoltă motivele de nelegalitate. O astfel de situație intervine și în cauza de față din moment ce, așa cum s-a arătat, susținerile recurentelor vizează aspecte de fapt, ce țin de temeinica deciziei atacate.

În speță, reținând că accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac, Înalta Curte constată că recursurile nu sunt motivate în raport cu cerințele art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ., fiind aplicabilă sancțiunea nulității recursului în reglementarea art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție, constatând că prin cererile de recurs nu au fost invocate veritabile critici care să poată fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., va da eficiență prevederilor art. 489 alin. (2) din același cod și, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va anula recursurile declarate de recurenta-reclamantă A. S.R.L. și de recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 299 din 13 iulie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursurile declarate de recurenta-reclamantă A. S.R.L. și de recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 299 din 13 iulie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 3 noiembrie 2021.