ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2290/2021

Ședința publică din data de 3 noiembrie 2021

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la data de 15.03.2019, sub nr. x/2019, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., a solicitat instanței să dispună: rezoluțiunea Actului adițional nr. x din 28.11.2016 la Subcontractul CMN nr. x/11.02.2015, ce are drept obiect execuția si montajul unei platforme la cota + 55 a Catedralei Mântuirii Neamului în valoare de 211.500 EUR; ca urmare a rezoluțiunii, obligarea pârâtei B. S.R.L. la restituirea garanției de buna execuție în suma de 20.954,06 EUR, echivalentul în RON la cursul BNR din ziua plății, constituita de A. S.R.L. în vederea executării lucrării, obiect al Actului Adițional nr. 5 din 28.11.2016 la Subcontractul CMN nr. x/11.02.2015.

Prin sentința civilă nr. 473/28.05.2020, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Tribunalul București, secția a VI-a civilă, a respins cererea de chemare în judecata formulată de reclamantul A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul B. S.R.L., ca nefondată.

Împotriva sentinței civile nr. 473/28.05.2020, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2019, a declarat apel reclamanta A. S.R.L..

Prin decizia civilă nr. 460 din 15 martie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, a fost respins ca nefondat apelul formulat de apelanta-reclamantă A. S.R.L., împotriva sentinței civile nr. 473/28.05.2020, pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. S.R.L..

Împotriva deciziei nr. 460 din 15 martie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, A. S.R.L. a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate și rejudecarea apelului.

Motivele de recurs invocate sunt, în esență, următoarele:

Recurenta-reclamantă susține că decizia recurată este nelegală și netemeinică, fiind dată cu încălcarea normelor de drept material.

Autoarea căii de atac susține că atât instanța de fond, cât și cea de apel au făcut aplicarea greșită a prevederilor art. 1873 C. civ., întrucât ar fi trebuit să constate, raportat la situația de fapt existentă la momentul formulării cererii de chemare în judecată, că intimata a continuat lucrările la Catedrala Mântuirii Neamului și a depășit cota +55m fără un motiv întemeiat și fără să o notifice în acest sens.

Potrivit recurentei, din interpretarea Actului Adițional nr. 5, rezultă intenția părților de a-și asuma drepturi și obligații specifice unui contract sinalagmatic, iar nu lipsa oricărei intenții de a se obliga sau lăsarea sine die la latitudinea intimatei a intenției sale de a se obliga. Prin urmare, recurenta consideră că nu se poate susține în mod întemeiat faptul că începerea executării contractului era lăsată la libera apreciere a intimatei fără nicio limită.

Se mai arată că, astfel cum recunoaște expres chiar pârâta prin răspunsul la interogatoriu, la momentul la care reclamanta a formulat cererea de chemare în judecată, lucrările ajunseseră deja la o cotă mult superioară (+92m) față de cea la care ar fi trebuit să execute lucrarea reclamanta (+55m). Același lucru era adevărat și la data la care reclamanta a solicitat pârâtei încetarea, prin acord, a efectelor actului adițional în discuție.

Într-o altă critică subsumată aceluiași motiv de recurs, se afirmă că intimata avea obligația de a notifica reclamanta cu privire la necesitatea începerii lucrărilor, conform art. 2 din Actul Adițional nr. 5 într-un termen rezonabil și, în orice caz, înainte ca executarea acestora să nu mai fie necesară. Or, arată recurenta, faptul că reclamanta a comunicat, la aproximativ 11 luni de la semnarea Actului Adițional nr. 5, intenția sa de a nu executa lucrarea având în vedere scurgerea acelui interval fără ca intimata să dea ordinul de începere a lucrărilor, nu poate înlătura culpa acesteia, întrucât adresa din 21.09.2017 nu era aptă să ducă la desființarea contractului în absența acordului expres al intimatei, acord pe care aceasta a refuzat să îl exprime.

De asemenea, în opinia recurentei, notificarea acesteia prin care solicită intimatei să-și exprime acordul cu privire la încetarea contractului, reprezenta o solicitare de renegociere, astfel cum rezultă din cuprinsul acesteia.

Concluzionând, recurenta susține că intimata putea și trebuia să dea ordinul de începere a lucrărilor independent de existența acestei adrese, având la dispoziție mai multe mijloace contractuale și legale prin intermediul cărora să obțină obligarea acesteia la executarea obligațiilor.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimata-pârâtă nu a formulat întâmpinare.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție, analizând cu prioritate excepția nulității recursului, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., reține următoarele:

Potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

În conformitate cu dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d), partea are obligația de a arăta în cererea de recurs motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) prevede că această mențiune este prevăzută sub sancțiunea nulității.

Art. 489 alin. (2) din același cod stipulează că sancțiunea nulității recursului intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Pentru a putea fi circumscrise cazurilor de nelegalitate cuprinse în art. 488 C. proc. civ., criticile formulate trebuie să vizeze soluția și argumentele instanței care a pronunțat hotărârea atacată.

Astfel, pentru a se putea considera că recursul este motivat, autorul căii de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate presupune încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurenta formulează critici de nelegalitate ale hotărârii atacate și arată în ce constau greșelile de judecată săvârșite de instanță, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ., deoarece recursul nu este o cale de atac devolutivă, iar autorul acestuia trebuie să invoce motivele în tiparele fixate de lege.

Înalta Curte de Casație și Justiție constată că argumentele expuse de către recurenta-pârâtă nu se încadrează în motivele de casare expres și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

Instanța supremă constată că recurenta nu indică, în mod concret, în ce măsură nu este legală soluția instanței de prim control judiciar raportat la argumentele reținute de curtea de apel, deși invocă motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În ceea ce privește criticile de nelegalitate din perspectiva greșitei interpretări și aplicări a art. 1873 C. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție reține că acestea reprezintă o reluare a criticilor din apel, dispozițiile legale fiind invocate în mod formal, întrucât recurenta nu invocă greșita interpretare sau aplicare a respectivelor articole de către instanța de apel, ci urmărește stabilirea unei situații concrete de fapt, prin interpretarea probatoriului.

Susținerile cu privire la administrarea probatoriului, precum cele cu referire la răspunsul la interogatoriu sau conținutul înscrisurilor aflate la dosarul cauzei, nu pot fi analizate din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., indicate în memoriul de recurs, deoarece vizează chestiuni de netemeinicie care nu pot fi analizate în calea extraordinară de atac a recursului.

Administrarea probatoriului și stabilirea situației de fapt este atributul instanței devolutive, în recurs urmărindu-se conformitatea soluției cu normele de drept aplicabile.

Se tinde, așadar, la o cenzurare a aprecierii date de instanță mijloacelor de probă și la o nouă judecată a fondului, fapt ce reiese și din trimiterea pe care recurenta o face la situația de fapt, ceea ce este incompatibil cu calea de atac extraordinară a recursului, în cadrul căreia se verifică exclusiv legalitatea hotărârii, respectiv corecta aplicare a legii la situația de fapt stabilită de instanțele de fond, neputându-se realiza o verificare a temeiniciei și a elementelor de fapt ale cauzei.

Este de amintit că instanța de apel, ca instanță devolutivă, are plenitudine de apreciere în ceea ce privește probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra oportunității administrării probelor în proces din perspectiva utilității, ca și asupra concludenței și pertinenței acestora, iar instanța de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor administrate.

Prezentarea din nou a argumentelor expuse în cererea de apel nu răspunde exigențelor cerute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., care impun invocarea unor critici care pot fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Prin reluarea criticilor deja cenzurate de instanța de apel, recurenta tinde să obțină o nouă verificare a susținerilor sale, cu toate că legea recunoaște doar dublul grad de jurisdicție și căile extraordinare de atac.

În speță, recurenta-pârâtă, susținând greșita aplicare a legii de către instanța de apel, a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., însă criticile la adresa deciziei atacate reprezintă doar o succesiune de fapte și afirmații, fără o argumentație în drept care să permită identificarea unor elemente concrete de nelegalitate.

Din expunerea argumentelor evocate de recurenta-pârâtă, respectiv împrejurarea că intimata avea obligația de a notifica reclamanta cu privire la necesitatea începerii lucrărilor, conform art. 2 din Actul Adițional nr. 5 într-un termen rezonabil și, în orice caz, înainte ca executarea acestora să nu mai fie necesară, rezultă cu evidență că se readuc în discuție chestiuni de fond care depășesc sfera de analiză a motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.. Altfel spus, criticile recurentei pe stabilirea situației de fapt nu se convertesc în motivul de nelegalitate invocat, deoarece stabilirea situației de fapt este atributul instanțelor devolutive.

Ca atare, nu poate constitui motiv de recurs orice nemulțumire a părții cu privire la soluția pronunțată, în sensul că nu pot fi susținute în mod valabil critici prin care se tinde la schimbarea situației de fapt ori la reaprecierea probelor cauzei sau prin care se solicită realizarea unui control judiciar de temeinicie; în consecință, instanța de recurs nu poate examina decât criticile privitoare la decizia atacată care fac posibilă încadrarea în prevederile art. 488 din C. proc. civ. și sunt proprii controlului judiciar de legalitate permis instanței de recurs.

Nulitatea recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârșire, ci și în cazul motivării necorespunzătoare, care de asemenea nu constituie o motivare în sensul procedural al recursului, respectiv nu se arată și dezvoltă motivele de nelegalitate. O astfel de situație intervine și în cauza de față din moment ce, așa cum s-a arătat, susținerile recurentei vizează aspecte de fapt, ce țin de temeinicia deciziei atacate.

În speță, reținând că accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul nu este motivat în raport cu cerințele art. 488 C. proc. civ., fiind aplicabilă sancțiunea nulității recursului în reglementarea art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Având în vedere cele reținute mai sus, precum și dispozițiile art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va anula recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 460/2021 din 15 martie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 460/2021 din 15 martie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 3 noiembrie 2021.