ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1921/2020

Ședința publică din data de 13 octombrie 2020

Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalului București, secția a VI-a civilă la 7 decembrie 2016 sub nr. x/2016, în urma declinării de la Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. S.A. a solicitat obligarea pârâtei B. la plata sumei de 13.643.557 RON + TVA, reprezentând beneficiu nerealizat din contractul de subcontractare lucrări nr. DJRC/1489 din 21 octombrie 2013. De asemenea, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea de ședință din 15 martie 2018, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, s-a respins ca neîntemeiată excepția netimbrării cererii de chemare în judecată, s-a încuviințat pentru reclamantă proba cu înscrisurile aflate la dosar și proba cu interogatoriul pârâtei, iar pentru pârâtă proba cu înscrisurile aflate la dosar. Totodată, s-a respins ca nefiind utilă soluționării cauzei proba cu expertiza în specialitatea construcții civile și industriale solicitată de reclamantă, precum și proba cu expertiza solicitată de pârâtă, ca nefiind legal propusă.

Prin sentința civilă nr. 1430 din 10 mai 2018, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.A. prin administrator special C. și prin administrator judiciar D. împotriva pârâtei B. S-a luat act de faptul că pârâta nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 367 din 25 februarie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția V civilă s-a admis apelul declarat de apelanta-reclamantă A. S.A. prin administrator special C. și prin administrator judiciar D. împotriva încheierii de ședință din 15 martie 2018 și sentinței civile nr. 1430 din 10 mai 2018, pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2016. A fost anulată încheierea pronunțată în ședința publică din 15 martie 2018 și sentința civilă nr. 1430/10.05.2018 și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

La 2 mai 2019, pârâta B. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 367 din 25 februarie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, prin care a solicitat admiterea căii extraordinare de atac, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel.

Recurenta a susținut că motivarea instanței de apel este succintă și preia argumentele invocate de către apelantă, mărginindu-se la a considera că judecătorul primei instanțe nu a exercitat un rol activ, fără însă a lua în considerare explicațiile și motivele pertinente cuprinse în sentința primei instanțe. În opinia recurentei, prima instanță nu are obligația de a expune în manieră originală motivele pe care se întemeiază hotărârea, iar faptul ca a achiesat la argumentele pârâtei nu echivalează cu o nemotivare.

În plus, s-a învederat că prin cererea de apel, apelantul nu a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare, ci reținerea cauzei spre soluționare, motiv pentru care în mod greșit instanța de apel a făcut aplicarea dispozițiilor art. 480 alin. (3) C. proc. civ., fără ca această solicitare să fie exprimată în mod expres în cererea de apel sau în întâmpinare.

Recurenta a subliniat că sentința a fost motivată în mod temeinic, iar apărările și excepțiile părților au fost analizate în mod riguros de către prima instanță. Totodată, a mai criticat decizia recurată și din perspectiva faptului că instanța de apel, în motivarea soluției, a preluat argumentele irevelante ale apelantei, față de situația de fapt, și anume față de intervenirea rezilierii contractului în temeiul art. 10.3 din contract. În concret, s-a susținut că instanța de apel a pronunțat decizia recurată fără să verifice realitatea desfășurării evenimentelor, preluând raționamentul apelantei referitoare la adresa de reziliere și reținând că soluția primei instanțe nu a analizat corespunzător argumentele și susținerile reclamantei referitoare la cauzele rezilierii contractului.

Referitor la aprecierea instanței de apel cu privire la situația reținută de prima instanță în ceea ce privește starea de insolvență a reclamantei ca fiind eronată, recurenta precizează că aceasta este o interpretare neîntemeiată. Astfel, prima instanță a apreciat în temeiul înscrisurilor depuse la dosar că societatea se află în stare de insolvență, iar propunerea unui plan de reorganizare și aprobarea lui nu înlătură starea de insolvență. În acest sens, s-a învederat că reorganizarea societății în situația aprobării unui plan de reorganizare intră într-o nouă etapă, respectiv în faza de reorganizare judiciară, care reprezintă doar o etapă din cadrul procedurii de insolvență. Prin urmare, recurenta a subliniat că, în speță, considerațiile instanței de apel prin care sunt criticate și considerate eronate argumentele instanței de fond, sunt neîntemeiate.

La 25 iulie 2019, intimata-reclamantă A. S.A. prin administrator judiciar D. a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepția netimbrării recursului, arătând că recurenta nu a atașat cererii de recurs dovada achitării taxei judiciare de timbru, astfel cum prevăd dispozițiile art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013 coroborate cu art. 486 alin. (2) C. proc. civ.

Totodată, intimata a invocat excepția nulității recursului, susținând că recurenta nu a indicat niciunul dintre motivele de casare prevăzute în mod expres și limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. și, mai mult decât atât, motivele de recurs expuse nu pot fi încadrate în niciunul dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Prin încheierea din 28 ianuarie 2020, constatând întrunite condițiile prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ., instanța a dispus comunicarea raportului către părțile cauzei, pentru a se depune punctele de vedere asupra acestuia, astfel cum prevede art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din 28 aprilie 2020 a fost respinsă excepția netimbrării recursului, a fost admis în principiu recursul și a fost prorogată discutarea excepției nulității recursului. Totodată, s-a constatat suspendată judecata de plin drept, în temeiul art. 42 alin. (6) din Capitolul V al Anexei nr. 1 cuprinse în Decretul privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României nr. 195 din 16 martie 2020, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 212 din 16 martie 2020 și al art. 63 alin. (11) din Anexa nr. 1 la Decretul nr. 240 din 14 aprilie 2020, privind prelungirea stării de urgență pe teritoriul României, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 311 din 14 aprilie 2020.

La termenul din 13 octombrie 2020, Înalta Curte a luat în examinare recursul, prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente în materie, urmând să îl admită pentru următoarele considerente:

Prin decizia atacată a fost admis apelul declarat de apelanta-reclamantă A. S.A. prin administrator special C. și prin administrator judiciar D. împotriva încheierii de ședință din 15 martie 2018 și asentinței civile nr. 1430 din 10 mai 2018, pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2016, fiind dispusă anularea acestora și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

În motivarea acestei soluții instanța de apel a reținut incidența art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. considerând că judecătorul fondului nu a analizat, în mod efectiv argumentele reclamantei, nu a procedat la o înlăturare, motivat și argumentat în mod explicit, a susținerilor reclamantei prin răspunsul la întâmpinare.

Curtea a apreciat că, prin omisiunea primei instanțe de a analiza și cerceta efectiv, prin considerentele hotărârii apelate, motivele de fapt invocate de reclamantă, apelantei-reclamante i s-a cauzat o vătămate procesuală gravă, încălcarea dreptului la un proces echitabil, care nu poate fi înlăturată altfel decât prin anularea sentinței atacate și a încheierii din 15.03.2018 potrivit dispozițiilor art. 483 alin. (3) C. proc. civ., și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, pentru a se asigura părților accesul la dublul grad de jurisdicție.

Recurenta a învederat că prin cererea de apel, apelanta nu a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare, ci reținerea acesteia spre soluționare, motiv pentru care în mod greșit instanța de apel a făcut aplicarea dispozițiilor art. 480 alin. (3) C. proc. civ., fără ca această solicitare să fie exprimată în mod expres prin cererea de apel sau în întâmpinare.

Critica este fondată.

Potrivit art. 480 alin. (3) C. proc. civ. "În cazul în care se constată că, în mod greșit, prima instanță a soluționat procesul fără a intra în judecata fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părții care nu a fost legal citată, instanța de apel va anula hotărârea atacată și va judeca procesul, evocând fondul. Cu toate acestea, instanța de apel va anula hotărârea atacată și va trimite cauza spre rejudecare primei instanțe sau altei instanțe egale în grad cu aceasta din aceeași circumscripție, în cazul în care părțile au solicitat în mod expres luarea acestei măsuri prin cererea de apel ori prin întâmpinare; trimiterea spre rejudecare poate fi dispusă o singură dată în cursul procesului. Dezlegarea dată problemelor de drept de către instanța de apel, precum și necesitatea administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului. (...)".

Din analiza textului de lege evocat rezultă situațiile în care instanța de apel poate anula sentința instanței de fond.

În primul rând, anularea senținței se poate dispune dacă prima instanță a soluționat procesul fără a intra în judecata fondului sau judecata s-a făcut în lipsa părții care nu a fost legal citată, așadar din art. 480 alin. (3) teza I C. proc. civ. rezultă că regula, în cele două ipoteze prevăzute de text, este anularea hotărârii apelate și evocarea fondului de către instanța de apel iar nu trimiterea cauzei spre rejudecare, cum greșit a procedat instanța de apel.

Instanța de apel a pronunțat soluția de anulare a sentinței reținând insuficienta motivare a acesteia însă chestiunea insuficientei motivări a soluției de admitere sau de respingere a acțiunii nu poate fi asimilată soluționării procesului fără a intra în fondul cauzei, pentru că, prin soluția de respingere a acțiunii, efectul este acela că instanța s-a pronunțat asupra tuturor capetelor de cerere, acțiunea fiind respinsă în întregul ei, iar dacă, în cazul admiterii, judecătorul nu s-a pronunțat asupra a tot ceea ce s-a cerut, calea deschisă este cea prevăzută de art. 444 C. proc. civ. care reglementează procedura completării hotărârii, apelul fiind inadmisibil în acest caz.

Prin decizia pronunțată în apel poate fi îndreptat orice viciu al motivării sentinței primei instanțe, indiferent dacă se menține sau nu soluția primei instanțe, instanța de control judiciar fiind obligată să arate argumentele pentru care a pronunțat soluția în calea de atac și motivele pentru care au fost înlăturate susținerile părților, astfel încât să rezulte că instanța a exercitat un examen atent și real asupra aspectelor esențiale ce i-au fost supuse analizei iar nu doar să confirme concluziile unei instanțe inferioare.

Această concluzie este în concordanță cu art. 6 din CEDO, Curtea reținând în mod constant faptul că o instanță superioară poate, în anumite cazuri, să remedieze deficiențele procedurii în primă instanță și este ușor de conceput ca o astfel de instanță să înlocuiască decizia viciată cu prorpia decizie cu condiția ca aceasta să respecte garanțiile de al art. 6 (Cauza Luka împotriva României par. 58).

Soluția este în concordanță cu principiul efectului devolutiv al apelului care conferă instanței de control judiciar obligativitatea de a efectua o nouă judecată asupra fondului prin verificarea tuturor împrejurărilor de fapt sau de drept pe care prima instanță și-a bazat hotărârea, în acest scop trebuind să analizeze atât motivele, mijloacele de apărare și dovezile invocate la prima instanță cât și cele arătate în motivarea apelului ori în întâmpinare, putând dispune refacerea sau completarea probelor administrate la prima instanță și administrarea probelor noi.

Prin urmare, insuficienta motivare de către instanța de fond a soluției nu poate fi calificată ca o ipoteză în care prima instanță a soluționat procesul fără a intra în judecata fondului deoarece, prin efectul devolutiv al apelului, instanța de control judiciar este obligată să refacă probele nelegal administrate, să completeze probatoriul insuficient și să administreze probe noi propuse prin cererea de apel ori întâmpinare, în măsura concludenței, pertinenței și utilității acestora, principiul dublului grad de jurisdicție nefiind încălcat atâta timp cât instanța poate evoca fondul.

Conform textului de lege citat, doar părțile pot cere trimiterea cauzei spre rejudecare, prin cererea de apel ori prin întâmpinare.

Așadar, actul de procedură prin care partea interesată poate cere instanței de apel trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe sau altei instanțe egale în grad cu aceasta este numai cererea de apel sau întâmpinarea, prin urmare această măsură nu poate fi dispusă din oficiu.

Sintagma au solicitat în mod expres are valoarea unui act de dispoziție al părților, textul de lege impunând ca părțile să se manifeste expres, ca atare trimiterea spre rejudecare se dispune doar în situația în care părțile o cer în mod lămurit instanței de control judiciar prin actele procedurale expres prevăzute de lege.

În lipsa constatării celor două condiții cumulative prevăzute de art. 480 alin. (3) C. proc. civ. și anume: părțile să solicite expres trimiterea spre rejudecare și solicitarea să fie făcută prin cererea de apel sau întâmpinare, instanța nu poate dispune din oficiu această măsură, după cum nu poate da eficiență altor acte de procedură decât cele indicate.

În cauză, astfel cum rezultă din cuprinsul cererii de apel și al întâmpinării, părțile nu au formulat cerere de anulare a sentinței și trimitere cauzei spre rejudecare, situație în care, dispunând această măsură, instanța de apel a încălcat condițiilor imperative prevăzute de art. 480 alin. (3) C. proc. civ., ceea ce atrage casarea deciziei atacate.

Cum prin cererile lor, părțile nu s-au manifestat în sensul cerut de text, după admiterea apelului, instanța trebuia să rețină cauza pentru judecata procesului cu evocarea fondului, așa cum stabilește, cu valoare de principiu, teza I din art. 297 alin. (1) C. proc. civ.

În raport de considerentele reținute, Înalta Curte, reținând că prin decizia recurată au fost încălcate dispozițiile art. 480 alin. (3) C. proc. civ., va admite recursul declarat de pârâta B. împotriva deciziei civile nr. 367 din 25 februarie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, va casa decizia atacată și va trimite cauza pentru o nouă judecată aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta B..împotriva deciziei civile nr. 367 din 25 februarie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Casează decizia atacată și trimite cauza pentru o nouă judecată aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 13 octombrie 2020.