ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 224/2022

Ședința publică din data de 2 februarie 2022

Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București la 17 decembrie 2018, sub nr. x/2018, reclamanții A., B., C., D. și E., în contradictoriu cu pârâta F. S.A., au solicitat obligarea pârâtei la plata de despăgubiri civile respectiv contravaloarea în RON la data plății a sumei totale de 1.000.000 euro, câte 200.000 euro pentru fiecare dintre reclamanți, cu titlu de daune morale, pentru suferințele îndurate ca urmare a accidentului rutier produs la 23 februarie 2018 și în urma căruia a decedat mama acestora, B.; la plata dobânzii stabilită la nivelul de referință BNR din momentul producerii riscului asigurat (23 februarie 2018), și până la momentul plății efective și integrale a despăgubirilor civile de către pârâtă și la plata sumei totale de 26.018,03 RON și contravaloarea în RON, la cursul zilei din ziua plății, a sumei de 400 euro, reprezentând daune materiale provocate reclamanților prin producerea evenimentului rutier din 23 februarie 2018; cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1153 din 6 mai 2019, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Ilfov. Prin încheierea de ședință din 16 septembrie 2019, Tribunalul Ilfov, secția Civilă a admis excepția inadmisibilității cererii adiționale referitoare introducerea în cauză a lui G. și a respins această cerere ca inadmisibilă.

Prin sentința civilă nr. 4466 din 13 decembrie 2019, Tribunalul Ilfov, secția Civilă a admis în parte acțiunea și a obligat pârâta la plata următoarelor sume de bani: 100.000 euro, echivalentul în RON la cursul de referință BNR de la data plății, pentru fiecare dintre reclamanți, cu titlu de daune morale, la care se adaugă dobânda legală penalizatoare, calculată conform O.G. nr. 13/2011, de la 9 ianuarie 2019, până la data plății efective; 1.680 RON, către reclamantul C., cu titlu de daune materiale; 1.760 RON, către reclamantul E., cu titlu de daune materiale 1.840 RON, către reclamantul D., cu titlu de daune materiale; 1.680 RON, către reclamanta A., cu titlu de daune materiale; 1.710 RON, către reclamanta B., cu titlu de daune materiale și 3.240,07 RON, către reclamanți, cu titlu de daune materiale. A respins, în rest, cererea ca neîntemeiată.

Prin sentința civilă nr. 407 din 16 martie 2020, Tribunalul Ilfov, secția Civilă a respins cererea de completare a dispozitivului sentinței civile nr. 4466 din 13 decembrie 2019.

Împotriva sentinței civile nr. 4466 din 13 decembrie 2019 au declarat apel reclamanții A., B., C., D. și E. și pârâta F. S.A. Reclamanții au declarat apel și împotriva încheierii de ședință din 16 septembrie 2019 și a sentinței civile nr. 407 din 16 martie 2020.

Prin decizia civilă nr. 27A din 11 ianuarie 2021, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a respins apelul declarat de apelanții-reclamanți împotriva încheierii de ședință din 16 septembrie 2019, a sentinței civile nr. 4466 din 13 decembrie 2019 și a sentinței civile nr. 407 din 16 martie 2020, ca nefondat. A admis apelul declarat de apelanta-pârâtă F. S.A. împotriva sentinței civile nr. 4466 din 13 decembrie 2019, a schimbat în parte sentința civilă apelată, în sensul că a obligat apelanta-pârâtă la plata către fiecare dintre apelanții-reclamanți a sumei de 50.000 euro, echivalent în RON la cursul BNR de la data plății, cu titlu de daune morale, la care se va adăuga dobânda legală calculată de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la data plății efective. A menținut în rest sentința.

Împotriva acestei decizii, F. S.A. a declarat recurs, solicitând instanței să admită calea de atac formulată, să caseze hotărârea atacată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare și să dispună întoarcerea executării silite începute împotriva recurentei.

Motivele de recurs invocate sunt, în esență, următoarele:

Recurenta susține că instanța de apel a pronunțat o hotărâre nemotivată în ceea ce privește cuantumul daunelor morale întrucât a nesocotit jurisprudența instanțelor naționale, nu a stabilit corect situația de fapt și nu a arătat de ce a apreciat că suma de 50.000 euro reprezintă o despăgubire corespunzătoare.

Recurenta-pârâtă invocă greșita interpretare a dispozițiilor art. 2517 C. civ., aceasta echivalând cu o nemotivare și apreciază că decizia recurată nu respectă exigențele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Autoarea căii de atac susține că instanța de apel ar fi trebuit să aibă în vedere că fapta a fost săvârșită din culpă și să analizeze anumite împrejurări de fapt legate de starea de nevoie și de tulburările sufletești pe care le-au suferit persoanele prejudiciate. Mai arată că în jurisprudența națională s-a reținut că daunele morale trebuie să fie rezonabile, fără a determina o îmbogățire fără justă cauză, și că instanța de apel nu a ținut cont de aceste criterii. În opinia aceleiași părți, suma acordată cu titlu de daune morale este deosebit de mare prin raportare la alte soluții pronunțate în cauze similare.

Recurenta-pârâtă și-a întemeiat cererea de recurs pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Intimații-reclamanți au depus întâmpinare prin care au invocat excepția nulității recursului față de dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ. și excepția nulității față de lipsa semnăturii reprezentantului legal sau convențional al recurentei, iar în subsidiar au solicitat respingerea recursului.

Pe baza cererii de recurs și a întâmpinării depuse, în temeiul art. 493 C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul-asistent desemnat prin care s-a reținut că recursul declarat în cauză este nul.

Prin încheierea din 17 noiembrie 2021 s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului declarat, în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.. Părțile nu au depus puncte de vedere cu privire la raport.

Examinând cu prioritate aspectele legate de nulitatea recursului față de lipsa semnăturii cererii de recurs, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. e) C. proc. civ., "Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: (…) semnătura părții sau a mandatarului părții în cazul prevăzut de art. 13 alin. (2), a avocatului său sau, după caz, a consilierului juridic." Alin. 2 al aceluiași text de lege dispune că mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității.

În cauza de față, instanța supremă observă că recurenta-pârâtă a depus cererea de recurs aflată la dosar prin poștă electronică. Din conținutul cererii rezultă că aceasta este formulată prin avocat, dar că nu poartă semnătura olografă a reprezentantului legal sau a mandatarului convențional al recurentei.

Înalta Curte constată că prin raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului s-a reținut că recursul este nul deoarece cererea de recurs nu este semnată. Raportul a fost comunicat recurentei-pârâte la 13 decembrie 2021 conform dovezii de înmânare semnate de aceasta, aflată la dosar, iar recurenta nu a depus punct de vedere cu privire la raport.

Art. 148 alin. (1) teza I C. proc. civ. statuează că orice cerere adresată instanțelor de judecată trebuie să fie formulată în scris și să cuprindă, între altele, și semnătura, iar teza a II-a a aceluiași text de lege dispune că cererile adresate, personal sau prin reprezentant, instanței judecătorești pot fi formulate și prin înscris sub semnătură electronică, în condițiile legii.

Rolul semnăturii este acela de a atesta voința părții cu privire la conținutul înscrisului pe care l-a semnat. Or, din actele dosarului nu se deduce care este această voință deoarece înscrisul care materializează cererea de recurs nu conține nici semnătura olografă a recurentei și nici nu îndeplinește condițiile Legii nr. 455/2001 privind semnătura electronică pentru a fi calificat drept înscris sub semnătură electronică.

Pentru aceste considerente, față de lipsa de la dosarul cauzei a unui exemplar al memoriului de recurs semnat de recurenta-pârâtă, Înalta Curte de Casație și Justiție va da eficiență prevederilor art. 486 alin. (1) și (2) C. proc. civ., și, în temeiul art. 493 alin. (5) din același cod, va anula recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. F. S.A. deciziei civile nr. 27A din 11 ianuarie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. F. S.A. deciziei civile nr. 27A din 11 ianuarie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 2 februarie 2022.