ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2219/2021
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2219/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)
Ședința publică din data de 20 octombrie 2021
Asupra recursului cu care a fost învestită, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată la 09.02.2016 pe rolul Tribunalului Bihor, secția I civilă, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele SOCIETATEA NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR CFR MARFĂ S.A. și SOCIETATEA NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR MARFĂ CFR S.A. - Sucursala Cluj, în principal, antrenarea răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie a pârâtelor.
În subsidiar, a solicitat antrenarea răspunderii civile delictuale a comitentului pentru fapta prepusului, în sarcina pârâtelor, și, pe cale de consecință, obligarea acestora, în solidar, la plata sumei de 86.595,93 euro, cu titlu de daune materiale, a unei rente viagere de 362 de RON pe lună, începând cu data de 08.07.2011 și a sumei de 1.000.000 euro, în echivalent în RON la cursul B.N.R. din ziua plății, cu titlu de daune morale. A solicitat, totodată, plata cheltuielilor de judecată și a altor costuri generate de litigiu.
În drept, reclamantul a invocat dispozițiile art. 998-999, 1000 alin. (3) și următoarele din C. civ. de la 1864, precum și dispozițiile art. 194 și următoarele C. proc. civ.
Prin încheierea din 14.06.2016, Tribunalul Bihor, secția I civilă, calificând natura juridică a litigiului ca fiind litigiu de muncă, a respins ca nefondată excepția necompetenței sale materiale, invocată de pârâte.
Prin sentința civilă nr. 496/LM/28.06.2016, Tribunalul Bihor, secția I civilă a admis excepția prescripției extinctive a dreptului material la acțiune, invocată de pârâta SOCIETATEA NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFĂ CFR MARFĂ S.A și a respins ca prescrisă acțiunea.
Împotriva acestei sentințe civile, A. a declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Se cuvine subliniat că nu a fost atacată cu apel încheierea din 14.06.2016, pronunțată de Tribunalul Bihor, secția I civilă, statuările realizate prin aceasta intrând în puterea lucrului judecat.
Prin decizia civilă nr. 73/A/09.02.2017, Curtea de Apel Oradea, secția secția I Civilă a admis apelul, a anulat sentința atacată și a fixat termen pentru judecarea fondului.
S-a reținut, între altele, că prin Ordonanța din 08.03.2012, pronunțată în dosarul nr. x/2011, procurorul șef al secției de urmărire penală a dispus scoaterea de sub urmărire penală a numitului B. și aplicarea unei amenzi judiciare de 1000 RON acestuia, reținându-se în cuprinsul ordonanței că "în privința circumstanțelor reale referitoare la faptă se reține că aceasta a fost comisă pe fondul culpei victimei A. care s-a făcut vinovat de nerespectarea sarcinilor de serviciu stabilite de șeful manevrant B., executând altele din proprie inițiativă.
De asemenea, s-a reținut că plângerile formulate de B. și de reclamantul A. au fost respinse prin rezoluția din 24.04.2012 dispusă de prim procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor în dosarul nr. x/2012, reținându-se, între altele, că manevrantul A., în declarațiile date ca parte vătămată, a arătat că nu are nicio pretenție de la învinuitul B., pentru soluția dată fiind avute în vedere aceste declarații, în temeiul art. 10 lit. h) C. proc. pen.
S-a mai reținut că prin sentința penală nr. 1137/2013/03.10.2013, definitivă, pronunțată în dosarul penal x/2012, Judecătoria Oradea a respins ca nefondate plângerile formulate de petenții C. și A. împotriva Ordonanței din 08.03.2012 pronunțată în dosarul nr. x/2011 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor și a rezoluției din 24.04.2012 a prim procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, dispuse în dosarul nr. x/2012, pe care le-a menținut în totalitate.
Instanța de apel a făcut trimitere la dispozițiile art. 1 alin. (1) și art. 7 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 și, constatând că plângerea penală a fost inițiată de către societatea angajatoare și nu de către partea vătămată (apelantul-reclamant), în aplicarea dispozițiilor legale menționate, a apreciat că termenul de 3 ani începe să curgă, în speță, de la data pronunțării hotărârii penale (03.10.2013), iar față de data înregistrării acțiunii, 09.02.2016, acest termen nu s-a împlinit, acțiunea nefiind prescrisă.
Prin decizia civilă nr. 389/A/01.07.2020, Curtea de Apel Oradea, secția I civilă a admis în parte cererea de chemare în judecată, a obligat pârâtele la plata către reclamant a sumei de 439 RON pe lună, cu titlu de despăgubiri materiale, reprezentând diferența dintre venitul net realizat din muncă de reclamant în anul 2011 și indemnizația lunară primită de acesta, cu titlu de pensie de invaliditate și ajutor de handicap, calculată de la data de 09.02.2016 până când reclamantul va beneficia de pensie pentru limită de vârstă, precum și a sumei de 100.000 euro, cu titlu de despăgubiri morale și a respins celelalte pretenții. Totodată, a obligat pârâtele la plata către reclamant a sumei de 16.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Ulterior, Curtea de Apel Oradea, secția I civilă a pronunțat decizia civilă nr. 504/A/14.04.2021, prin care a constatat perimată cererea de lămurire a dispozitivului deciziei civile nr. 389/A/01.07.2020, formulată de apelantul- reclamant A..
Împotriva deciziei civile nr. 73/A/09.02.2017 și deciziei civile nr. 389/A/01.07.2020, ambele pronunțate de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă, pârâta SOCIETATEA NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFĂ CFR MARFĂ S.A. a declarat recurs, solicitând admiterea recursului și, în principal, casarea deciziilor atacate și menținerea sentinței civile nr. 496/LM/28.06.2016 a Tribunalului Bihor, secția I civilă, ca fiind temeinică și legală.
În subsidiar, în situația în care instanța de recurs va considera oportună menținerea deciziei civile nr. 73/A/09.02.2017, recurenta-pârâtă a solicitat casarea deciziei civile nr. 389/A/01.07.2020, cu consecința respingerii acțiunii.
În motivare, referitor la recursul declarat împotriva deciziei civile nr. 73/A/09.02.2017, recurenta-pârâtă a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., arătând că instanța de apel a interpretat greșit dispozițiile Decretului nr. 167/1958.
În acest sens, a evocat dispozițiile art. 7 alin. (1) și art. 8 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 și a susținut că, în speță, fapta ilicită care a cauzat paguba reclamantului a fost accidentul de muncă produs la data de 05.09.2007, acesta fiind momentul nașterii dreptului subiectiv la repararea prejudiciului, iar data la care reclamantul a cunoscut paguba si pe cel care răspunde de ea este data de 28.09.2007, când Inspectoratul Teritorial de Muncă al Județului Bihor a emis actul nr. x/28.09.2007, prin care a avizat dosarul de cercetare a evenimentului în care a fost implicat reclamantul și a concluzionat, în urma analizării dosarului de cercetare, că "în procesul-verbal de cercetare sunt stabilite corect cauzele, responsabilitățile si sancțiunile, precum si măsurile pentru prevenirea altor evenimente similare".
A susținut autoarea căii de atac că data la care reclamantul a cunoscut paguba și pe cel care răspunde de ea a fost 28.09.2007, acesta fiind momentul de la care a început să curgă termenul de prescripție extinctivă.
A făcut referire recurenta-pârâtă la procesul-verbal de cercetare nr. x/2007, avizat de Inspectoratul Teritorial de Muncă al Județului Bihor prin actul nr. x/28.09.2007, arătând că la pct. n) al acestuia se menționează că persoanele răspunzătoare sunt intimatul-reclamant A. și șeful de manevră B..
Recurenta-pârâtă a subliniat că urmărirea penală a fost începută împotriva domnului B., că aceasta nu a avut calitate în cauza penală și că în considerentele sentinței penale nr. 1137/03.10.2013 pronunțată de Judecătoria Oradea în dosarul nr. x/2012 se reține că:
"pentru soluția de neîncepere a urmăririi penale s-a avut în vedere declarația dată de partea vătămată A. prin care arată că nu are nici un fel de pretenție față de petentul-intimat B.".
În opinia recurentei-pârâte, nu exista niciun motiv pentru care reclamantul să rămână în pasivitate până la judecarea dosarelor penale, întrucât instanța penală nu a lăsat nesoluționată acțiunea civilă și nici nu s-a pretins repararea unor pagube care s-au născut sau s-au descoperit după pronunțarea în primă instanță a hotărârii penale.
Făcând referire la înscrisurile depuse în dosarul penal la 12.09.2011 și 20.02.2012, autoarea căii de atac a susținut că intimatul-reclamant a apreciat că responsabilă pentru producerea accidentului este chiar recurenta-pârâtă, pentru că nu i-au fost asigurate condițiile de muncă, astfel că, la datele menționate, acesta a cunoscut persoana considerată vinovată pentru prejudiciu, acțiunea fiind prescrisă.
Potrivit autoarei căii de atac, în realitate, intimatul-reclamant a fost nemulțumit de concedierea sa, dispusă ca urmare a restructurării si reorganizării societății.
Recurenta-pârâtă a apreciat că instanța de apel a fost în eroare când a reținut că:
"plângerea penală în cazul de fată a fost inițiată conform prevederilor legale de către societatea angajatoare", deoarece, în realitate, cercetarea penală a fost demarată din oficiu de către organele de urmărire penală, societatea îndeplinindu-si doar obligația impusă de Legea nr. 319/2006.
Având în vedere caracterul imperativ al normelor juridice ce reglementează prescripția, precum și faptul că în cauză nu se regăsește vreuna dintre situațiile prevăzute de lege ca atrăgând incidența unui termen special de prescripție extinctivă, autoarea căii de atac a susținut că acțiunea este prescrisă.
În ceea ce privește recursul declarat împotriva deciziei civile nr. 389/A/01.07.2020, recurenta-reclamantă a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.
Prin prisma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., a arătat, sub un prim aspect, că hotărârea pronunțată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază în ceea ce privește soluția de acordare a cheltuielilor de judecată, deoarece onorariul achitat de către intimatul-reclamant pentru expertiza tehnică a fost de 6.000 RON, rezultând că onorariul de avocat acordat a fost în sumă de 10.000 RON.
A apreciat că acest onorariu este vădit disproporționat în raport cu complexitatea cauzei, cu atât mai mult cu cât acțiunea a fost admisă în parte.
Sub un al doilea aspect, recurenta-pârâtă a susținut că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra capetelor de cerere prin care se solicită antrenarea răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie și antrenarea răspunderii civile delictuale a comitentului pentru fapta prepusului, neexistând nicio referire la aceste aspecte în considerentele hotărârii recurate.
Sub un al treilea aspect, recurenta-pârâtă a arătat că decizia atacată cuprinde motive contradictorii ori străine de natura cauzei.
În cadrul acestei critici, întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., a precizat că instanța de apel nu a luat în considerare toate documentele depuse în probațiune: fișele de post ale salariaților implicați în accidentul de muncă, instrucțiunile și normele specifice activității desfășurate, concluziile expertului D., specializat în domeniul feroviar, arătând că, în motivare, curtea de apel a reținut doar aspectele care îl avantajau pe reclamant, ignorând în totalitate concluziile experților și declarațiile martorilor care arătau, în mod argumentat, vinovăția acestuia.
Totodată, autoarea căii de atac a susținut că instanța de apel a ignorat concluziile sale scrise, alegând să îi rețină culpa.
Ca atare, a conchis că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 425 C. proc. civ., deoarece susținerile ei nu au fost înlăturate motivat, nefiind prezentat raționamentul juridic adoptat în luarea hotărârii.
În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susținut că instanța de apel a aplicat un act normativ care nu este incident în pricina dedusă judecății, în sensul că, deși intimatul-reclamant a indicat drept temei juridic al acțiunii prevederile art. 998-999, și 1000 alin. (3) și următoarele din C. civ. din 1864, instanța de apel a motivat soluția pronunțată prin referire la prevederile art. 253 Codul muncii și la cele ale art. 1391 alin. (1) și art. 253 alin. (4) din C. civ., fără a pune în discuția părților aceste aspecte.
A mai susținut că instanța de apel a dat eficiență unei norme generale, deși era aplicabilă o normă specială, interpretând astfel în mod eronat normele specifice domeniului feroviar.
În acest sens, autoarea căii de atac a arătat, în esență, că instanța de apel a ales să nu țină cont de dovezile și de reglementările legale incidente, pronunțând o hotărâre sub imperiul emoțiilor.
Recurenta-pârâtă a făcut trimitere la reținerea trunchiată a declarației martorului B., la ignorarea concluziilor expertizelor și răspunsului la obiecțiuni formulate de experții E., D., F. și G. și la ignorarea înscrisurilor depuse în probațiune și a subliniat că instanța de apel a ignorat dispozițiile art. 45 alin. (2) din Regulamentul pentru circulația trenurilor și manevra vehiculelor feroviare nr. x, aprobat prin Ordinul Ministrului nr. 1816 din 26.10.2005, publicat in Monitorul Oficial nr. 1064/2005 și de instrucțiunile proprii de securitate si sănătate în muncă, aprobate prin dispoziția directorului general nr. 17 din 22.05.2007.
Tot din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susținut că instanța de apel s-a aflat în eroare, concluziile prezentate în considerentele hotărârii atacate fiind rezultatul unei neînțelegeri a probatorului administrat și a unei situații de fapt greșit reținute.
Prin adresa emisă la data de 30.09.2020, recurentei-pârâte i s-a pus în vedere să depună la dosar, în termen de 10 de zile de la comunicare, înscrisurile doveditoare și să precizeze denumirea autoarei căii de atac.
Prin adresa transmisă la data de 13.10.2020, aceasta a arătat că denumirea sa este SOCIETATEA NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFĂ CFR MARFĂ S.A., (astfel cum a fost conceptată în prezenta cauză) și că SOCIETATEA NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFĂ CFR MARFĂ S.A. BUCUREȘTI SUCURSALA TRANSILVANIA a fost radiată din registrul comerțului, conform înscrisurilor pe care le-a depus anexat în dovedirea calității de reprezentant a semnatarului recursului, managerul Centrului Zonal de Marfă Cluj din cadrul societății recurente.
La 19.11.2020 intimatul-reclamant a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca inadmisibil, în temeiul dispozițiilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, raportat la prevederile art. 274 din Codul muncii și art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.
Recurenta-pârâtă a transmis la 11.12.2020 răspuns la întâmpinare, prin care a precizat, în esență, că prezenta cauză nu reprezintă un litigiu de muncă, ci are ca obiect pretenții formulate în temeiul dispozițiilor privind răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie, respectiv al celor privind răspunderea civilă delictuală a comitentului pentru fapta prepusului.
Ca atare, a apreciat că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 483 alin. (2) C. proc. civ., recursul fiind admisibil.
Autoarea căii de atac a mai solicitat, tot prin răspunsul la întâmpinare, în baza art. 723 C. proc. civ., ca instanța de recurs să dispună întoarcerea executării, restituirea tuturor sumelor achitate în temeiul titlului executoriu reprezentat de decizia civilă nr. 389/A din 01.07.2020, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă și restabilirea situației anterioare, sens în care a depus înscrisuri în dovedire.
În temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului; acesta a fost redactat și comunicat părților.
La 22.07.2021 recurenta-pârâtă a depus punct de vedere la raport, arătând că raportat la obiectul acțiunii, care este întemeiat pe dispozițiile art. 998-999 și art. 1000 alin. (3) C. civ., recursul este admisibil.
Analizând cu prioritate, potrivit art. 248 alin. (1), raportat la art. 494 C. proc. civ., excepția inadmisibilității recursului, Înalta Curte, constituită în completul de filtru, reține următoarele:
Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalității căilor de atac și el presupune că părțile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor și intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege, astfel că nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.
Principiul enunțat este consacrat la nivel constituțional în art. 129 din Constituția României, iar în C. proc. civ. în art. 457.
Recursul are ca obiect deciziile civile nr. 73/A/09.02.2017 și nr. 389/A/01.07.2020, pronunțate de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă, în apel.
În ceea ce privește natura litigiului, instanța supremă constată că asupra acesteia s-a statuat prin încheierea din 14.06.2016, pronunțată de Tribunalul Bihor, secția I civilă, care, reținând că obiectul cererii vizează despăgubiri solicitate de către fostul angajat de la angajator, în baza art. 253 raportat la art. 266, art. 268 lit. c) și art. 269 alin. (2) din Codul muncii, cu aplicarea art. 208, raportat la art. 210 din Legea 62/2011, a stabilit că litigiul are la bază un conflict de muncă.
Totodată, se reține că cele statuate asupra naturii procesului nu au fost contestate de pârâtă în apel, astfel că în această etapă procesuală, ele se impun cu putere de lucrul judecat, în temeiul art. 431 alin. (2) C. proc. civ., asupra lor instanța supremă neputând reaprecia.
Așa fiind, în cauză devin incidente prevederile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, astfel cum a fost modificat prin art. III pct. 3 din Legea nr. 310/2018, potrivit cărora "(...) nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, precum și în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului".
În acest condiții, față de dispozițiile legale sus-evocate, deciziile civile nr. 73/A/09.02.2017 și nr. 389/A/01.07.2020, pronunțate de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă, împotriva căreia s-a declarat prezentul recurs sunt hotărâri definitive, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., astfel cum este menționat și în dispozitivul acesteia.
Referitor la alegațiile recurentei-pârâte din punctul de vedere depus la raportul întocmit în condițiile art. 493 alin. (2) C. proc. civ., în sensul că prezenta cauză nu ar avea ca obiect un litigiu de muncă, ci pretenții fundamentate pe instituția răspunderii civile delictuale în principal, pentru fapta proprie și în subsidiar, a comitentului pentru fapta prepusului, Înalta Curte constată că acestea nu pot fi reținute, opunându-se puterea lucrului judecat a încheierii enunțate mai sus, prin care s-a stabilit că dreptul dedus judecății în cauză derivă din raporturile de muncă stabilite dintre angajat, reclamantul, în speță, și pârâtă, în calitate de angajator, pricina având natura unui conflict de muncă.
Pentru considerentele enunțate mai sus, Înalta Curte, dând eficiență textelor de lege mai sus evocate, în temeiul art. 493 alin. (5), coroborat cu art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., va respinge recursul ca inadmisibil.
Constatând culpa procesuală a recurentei-pârâte în promovarea cererii de recurs, în temeiul dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., va admite cererea intimatului-reclamant și va obliga recurenta-pârâtă la plata către acesta a sumei de 2.400 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-pârâtă SOCIETATEA NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR C.F.R. MARFĂ S.A. împotriva deciziilor civile nr. 73/A/09.02.2017 și nr. 389/A/01.07.2020, pronunțate de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă.
Obligă recurenta-pârâtă la plata către intimatul-reclamant A. a sumei de 2.400 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Fără nicio cale de atac.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 20 octombrie 2021.