ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1105/2023

Ședința publică din data de 09 mai 2023

Asupra recursului de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 13 aprilie 2016 pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, sub nr. x/2016, reclamanta SOCIETATEA NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI "C.F.R. CĂLĂTORI" S.A. a chemat în judecată pârâta SOCIETATEA NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFĂ "C.F.R. MARFĂ" S.A., solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună:

(i) obligarea pârâtei la plata sumei de 1.138.131,81 RON, reprezentând penalități de întârziere pentru plata cu întârziere a contravalorii cărților nominale de călătorie în interesul serviciului, legitimațiilor de călătorie pe căile ferate în interes de serviciu și în interes personal, eliberate conform contractelor nr. x/2013, nr. y/2013, nr. z/2013 și nr. OP14/83/2013;

(ii) obligarea pârâtei la plata dobânzii legale, conform art. 1535 din C. civ.

(iii) obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 194 și urm. din C. proc. civ., precum și pe dispozițiile contractelor nr. x/2013, nr. y/2013, nr. z/2013 și nr. OP14/83/2013.

La 09 mai 2016, reclamanta și-a precizat cererea cu privire la cuantumul dobânzii legale aferente sumei de 1.138.131,81 RON, calculat până la data introducerii acțiunii, respectiv până la 13.04.2016, arătând că acesta este de 236.724,15 RON, astfel cum rezultă din situațiile cu nr. x/2016, nr. y/2016, nr. w/2016 și nr. z/2016.

Prin sentința civilă nr. 1013 din 27 martie 2017, pronunțată în dosarul nr. x/2016, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis în parte cererea formulată de reclamanta SOCIETATEA NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI "C.F.R. CĂLĂTORI" S.A., în contradictoriu cu pârâta SOCIETATEA NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFĂ "C.F.R. MARFĂ" S.A., astfel cum a fost precizată.

A obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1.138.131,81 RON reprezentând penalități de întârziere.

A respins ca neîntemeiată cererea de obligare a pârâtei la plata dobânzii legale.

A obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 14.986,31 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe au formulat apel ambele părți.

Prin decizia civilă nr. 2132/A din 05 decembrie 2017, pronunțată în dosarul nr. x/2016, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a respins, ca nefondat, apelul formulat de pârâta SOCIETATEA NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFĂ "C.F.R. MARFĂ" S.A. împotriva sentinței civile nr. 1013/27.03.2017, pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2016.

A admis apelul formulat de reclamanta SOCIETATEA NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI "C.F.R. CĂLĂTORI" S.A. împotriva aceleiași sentințe pe care a schimbat-o, în sensul că a obligat pârâta la plata către reclamantă și a sumei de 236.724,15 RON, reprezentând dobândă legală, precum și a sumei de 5466,43 RON, reprezentând diferență cheltuieli de judecată în primă instanță (taxă de timbru) și apel.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâta, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel.

Prin decizia nr. 171 din 02 februarie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2016, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a admis recursul declarat de pârâta SOCIETATEA NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFĂ "C.F.R. MARFĂ" S.A. și a dispus casarea în parte a deciziei civile nr. 2132/A din 05 decembrie 2017, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, numai în ceea ce privește apelul declarat de reclamantă, cauza fiind trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a V-a civilă la 27 aprilie 2021, sub nr. x/2016*, în vederea rejudecării apelului declarat de reclamanta SOCIETATEA NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI "C.F.R. CĂLĂTORI" S.A. împotriva sentinței civile nr. 1013/27.03.2017 pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă.

Prin decizia civilă nr. 1066 din 08 iunie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2016, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta SOCIETATEA NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI "C.F.R. CĂLĂTORI" S.A.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta.

În motivarea recursului formulat, autoarea căii de atac a susținut că, în cauză, este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Evocând un considerent al instanței de apel, prin care aceasta a reținut că "solicitarea reclamantei din cuprinsul notelor scrise depuse cu prilejul rejudecării apelului, în sensul de a fi obligată partea adversă la plata dobânzii calculate de la data introducerii cererii de chemare în judecată și până la achitarea efectivă a debitului, reprezintă o cerere nouă ...", recurenta a solicitat să se observe că, în fapt, cererea a fost formulată odată cu cererea de chemare în judecată, reprezentând petitul doi din cererea introductivă, întemeiat pe dispozițiile art. 1535 C. civ., iar indicarea perioadei "de la data imediat următoare scadenței și până la data introducerii acțiunii" a fost făcută de către Tribunalul București prin adresa din 20 aprilie 2016 emisă în dosar.

Recurenta arată că, în fapt, a solicitat daune-interese cu caracter moratoriu în sensul actualizării sumei pretinse, actualizarea reprezentând beneficiul nerealizat de care a fost lipsită prin neplata sumei datorate.

Mai arată că, raportat la prevederile art. 6 alin. (1) lit. a) coroborat cu prevederile art. 8 alin. (2) din Legea nr. 72/2013 privind măsurile pentru combaterea întârzierii în executarea obligațiilor de plată a unor sume de bani rezultând din contractele încheiate între profesioniști și între aceștia și autorități contractante, aceasta este îndreptățită la dobânda penalizatoare, în condițiile art. 1535 C. civ.

Față de cele reținute de instanța de apel, recurenta solicită a se observa faptul că acel capăt de cerere privind obligarea pârâtei la plata dobânzii legale a fost formulat, inițial, odată cu cererea introductivă și reiterat în cererea de apel, ocazie cu care a precizat că perioada pentru care solicită dobânda penalizatoare este de la data introducerii cererii de chemare în judecată și până la data achitării efective a debitului.

Prin urmare, în opinia recurentei, reținerea de către instanța de apel a faptului că cererea a fost formulată în cuprinsul notelor scrise intră în contradicție cu toate înscrisurile aflate la dosarul cauzei.

În susținerea afirmației sale, recurenta învederează că cererea a fost reiterată la pagina 4 din cuprinsul cererii de apel, subsumându-se prevederilor art. 477 alin. (1) C. proc. civ.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și alin. (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 07 martie 2023 recursul a fost admis în principiu.

Analizând recursul formulat de recurenta-reclamantă, în baza motivelor de recurs și a temeiurilor de drept aplicabile, Înalta Curte îl va respinge ca nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, se cuvine notat că deși recurenta-reclamantă și-a întemeiat cererea de recurs pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în realitate, au fost dezvoltate critici care sunt susceptibile de a fi analizate din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât ceea ce critică autoarea recursului este calificarea dată de instanța de apel solicitării acesteia din cuprinsul notelor scrise depuse cu prilejul rejudecării apelului, de a fi obligată intimata-pârâtă la plata dobânzii legale calculate de la data introducerii cererii de chemare în judecată și până la achitarea efectivă a debitului, cerere pe care instanța de apel a apreciat-o ca fiind o cerere nouă, inadmisibilă în apel, conform art. 478 alin. (3) C. proc. civ.

Referitor la susținerea recurentei-reclamante, potrivit căreia ceea ce a reținut instanța de apel în privința solicitării din cuprinsul notelor scrise este în contradicție cu toate înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte reține că aceasta nu se încadrează în ipotezele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., respectiv nemotivare, motivare insuficientă sau motive contradictorii sau numai motive străine de natura pricinii.

În ipoteza invocării unor motive contradictorii, este necesar a se indica o eventuală contradicție între considerentele hotărârii și dispozitiv sau o contradicție între considerente, în sensul că, dintr-o parte a hotărârii rezultă că acțiunea este întemeiată, iar din altă parte, că nu este întemeiată or, în cauză, nu se invocă o astfel de contradicție.

Recurenta-reclamantă a susținut că, în fapt, cererea privind dobânda a fost formulată odată cu cererea de chemare în judecată, reprezentând petitul doi al cererii introductive, că indicarea perioadei "de la data imediat următoare scadenței și până la data introducerii acțiunii" a fost făcută la solicitarea Tribunalului București, precum și faptul că petitul a fost reiterat în cererea de apel, ocazie cu care a precizat și perioada pentru care a solicitat dobânda penalizatoare, respectiv de la data introducerii cererii de chemare în judecată și până la data achitării efective a debitului.

Parcursul procesual al dosarului relevă faptul că prin cererea introductivă reclamanta a cerut, pe de-o parte, obligarea pârâtei la plata sumei de 1.138.131,81 RON, reprezentând penalități pentru plata cu întârziere a contravalorii titlurilor de călătorie, iar, pe de altă parte, obligarea pârâtei la plata dobânzii legale și a cheltuielilor de judecată.

Prin adresa din 09 mai 2016, reclamanta a menționat, în mod explicit, cu privire la cuantumul dobânzii legale, de 236.724,15 RON, că "acesta a fost calculat până la data introducerii acțiunii, respectiv până la 13.04.2016", iar prin răspunsul formulat la întâmpinarea pârâtei, a susținut că:

"am procedat la calculul de daune interese, cu titlu de dobândă legală, calculată începând cu data imediat următoare celei în care s-au făcut plățile și până la data de 13.04.2016, data introducerii acțiunii." .

Prin memoriul de apel, reclamanta a susținut că "suma de 236.724,15 RON reprezintă dobânda legală (...) calculată de la data imediat următoare celei în care s-au achitat facturile și până la data de 13.04.2016, data introducerii cererii de chemare în judecată." .

Prin întâmpinarea depusă la recursul declarat de pârâtă, reclamanta a afirmat:

"Așa cum am învederat prin cererea de chemare în judecată, prin cererea de apel, precum și prin celelalte înscrisuri depuse în cauză, subscrisa am solicitat (...) obligarea pârâtei exclusiv la plata (...) dobânzii legale, datorate de la data imediat următoare și până la data introducerii cererii de chemare în judecată.", susțineri reiterate în fața instanței de recurs cu ocazia dezbaterilor și consemnate în practicaua deciziei instanței supreme .

Prin decizia de casare, cu privire la dobânda legală pretinsă de către reclamantă, instanța supremă a reținut că "(...) reclamanta a solicitat dobânda legală (...), calculată pentru intervalul dintre data achitării debitului principal și data introducerii cererii de chemare în judecată." .

Prin notele scrise din 03.06.2021, susținând că "instanța de fond trebuia să facă aplicarea art. 1489 alin. (2) teza finală C. civ., să oblige pârâta la plata dobânzii legale, calculată de la data introducerii cererii de chemare în judecată și până la data achitării efective a debitului", recurenta-reclamantă a solicitat obligarea pârâtei inclusiv la plata daunelor interese de la data introducerii cererii de chemare în judecată și până la data plății efective .

În acest context, instanța de apel, în rejudecare, a calificat pretenția reclamantei drept o "cerere nouă" în raport de cadrul procesual stabilit în primă instanță și de dispozițiile art. 478 alin. (3) C. proc. civ., considerând-o inadmisibilă de dedus judecății direct în faza procesuală a apelului.

Critica recurentei-reclamante este nefondată.

Conform art. 9 alin. (2) C. proc. civ., care este expresia principiului disponibilității, "obiectul și limite procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților", iar potrivit art. 478 alin. (3) din același cod, ce stabilește limitele efectului devolutiv al apelului la ceea ce s-a judecat în primă instanță, "în apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot formula pretenții noi".

În speță, așa cum s-a arătat mai sus, prima instanță a fost învestită cu o cerere în pretenții al cărei petit secundar l-a reprezentat solicitarea de obligare a pârâtei la plata dobânzii legale, calculate din ziua următoare celei în care a fost achitat debitul principal și până la data introducerii acțiunii - 13.04.2016.

Cererea de chemare în judecată nu a vizat plata dobânzii legale de la data introducerii cererii de chemare în judecată - 13.04.2016 și până la achitarea efectivă a debitului, astfel cum s-a solicitat prin notele scrise depuse la 03.06.2021, ci până la data introducerii cererii de chemare în judecată.

În aceste condiții, se reține că instanța de apel, în rejudecare, în mod corect a interpretat și aplicat dispozițiile art. 478 alin. (3) C. proc. civ. și a stabilit că o solicitare precum cea a reclamantei din cuprinsul notelor scrise depuse cu prilejul rejudecării apelului, în sensul de a fi obligată partea adversă la plata dobânzii legale calculate pentru o altă perioadă decât cea arătată în fața instanței de fond, reprezintă o cerere nouă, inadmisibilă în apel.

Înalta Curte apreciază ca fiind legală calificarea dată pretenției de către instanța de apel, în rejudecare, având în vedere că invocarea în această fază procesuală a unei alte perioade de calcul a dobânzii legale reprezintă, de fapt, o modificare a obiectului cererii introductive din perspectiva pretențiilor solicitate și asupra cărora instanța de apel nu se poate pronunța în această etapă, în care controlul legalității și temeiniciei hotărârii primei instanțe este limitat la ceea ce s-a judecat în prima etapă procesuală.

De asemenea, modificarea pretențiilor cererii de chemare în judecată nu poate fi efectuată oricând în cursul judecății, ci numai în condițiile art. 204 alin. (1) C. proc. civ., nefiind posibil să fie primită cu prilejul rejudecării apelului.

Admiterea unei teze contrarii ar înfrânge principiul disponibilității și cel al contradictorialității, precum și dreptul la apărare al părții adverse, care s-ar afla în imposibilitate de a formula apărări pe alte aspecte decât cele care figurează în petitul cererii de chemare în judecată și ar fi privat de unul dintre cele două grade de jurisdicție devolutive recunoscute de legislația română.

Conceptul de "cerere nouă" se raportează, cu necesitate, la introducerea unei noi pretenții de către părți în faza judecății în apel, pretenție ce nu a format obiect al judecății în primă instanță, această soluție decurgând din funcția fundamentală a instanței de control judiciar, anume aceea de a examina regularitatea hotărârii primei instanțe cu privire la pretențiile ce au fost deduse în fața acesteia.

Prin urmare, este inadmisibilă modificarea perioadei de calcul a dobânzii legale cu prilejul rejudecării apelului, în sensul acordării acesteia de la data introducerii cererii de chemare în judecată și până la data plății efective a debitului, perioadă diferită față de cea precizată în primă instanță, judecătorul fondului nefiind învestit cu o asemenea solicitare.

Cu privire la obiectul cererii de chemare în judecată, se reține faptul că trebuie să existe o concordanță între ceea ce se cere și ceea ce se dă, astfel încât, pentru a nu se restrânge în mod artificial limitele învestirii instanței, în măsura în care există dubii ori neconcordanțe între conținutul cererii introductive și petitul formulat de către reclamant, judecătorul trebuie să ceară clarificările necesare, determinând astfel sensul real al demersului judiciar inițiat.

Prin urmare, nu poate fi reținută alegația recurentei potrivit căreia indicarea perioadei - de la data imediat următoare scadenței și până la data introducerii acțiunii - "s-a făcut de către Tribunalul București prin adresa din 20 aprilie 2016, emisă în prezentul dosar", întrucât examinarea înscrisurilor dosarului relevă că perioada de calcul a dobânzii legale a fost indicată de către reclamantă la solicitarea primei instanțe și nicidecum de instanță.

Așadar, în lumina tuturor acestor considerente enunțate, Înalta Curte reține că sunt nefondate susținerile recurentei-reclamante, fiind legală calificarea dată de instanța de apel, în rejudecare, solicitării din cuprinsul notelor scrise depuse cu prilejul rejudecării apelului, având în vedere conceptul de "cerere nouă" la care se referă art. 478 alin. (3) C. proc. civ., neputându-se reproșa acesteia încălcarea vreunei norme care ar impune casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre o nouă judecată.

Neputând fi reținută incidența motivului de casare invocat, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă SOCIETATEA NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI "C.F.R. CĂLĂTORI" S.A. împotriva deciziei civile nr. 1066 din 08 iunie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă SOCIETATEA NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI "C.F.R. CĂLĂTORI" S.A. împotriva deciziei civile nr. 1066 din 8 iunie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 9 mai 2023.