ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2151/2021

Ședința publică din data de 19 octombrie 2021

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată introdusă pe rolul Tribunalului Bistrița-Năsăud la 14.06.2019, reclamantul Cabinet Individual de Insolvență A., în contradictoriu cu pârâtele B. S.A. și B. S.A. - SUCURSALA BISTRIȚA, a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să oblige pârâtele ca în termen de 5 zile de la pronunțarea instanței, să procedeze la eliberarea către reclamant a sumei de 39.333 RON aflată în contul de lichidare conform contractului de depozit încheiat la 22.11.2018, sub sancțiunea plății de daune cominatorii de 100 RON pentru fiecare zi de întârziere; să oblige pârâta, ca ulterior eliberării sumei aflate în contul de lichidare al C., să procedeze la închiderea contului.

Prin sentința civilă nr. 5/2020, pronunțată la 13.02.2020 în dosarul nr. x/2019 al Tribunalului Bistrița-Năsăud, s-a respins excepția lipsei calității procesuale active invocată de pârâtă, ca neîntemeiată.

S-a admis acțiunea formulată de reclamantul Cabinet Individual de Insolvență A., împotriva pârâtelor B. S.A. și B. S.A. - SUCURSALA BISTRIȚA, și în consecință:

- pârâtele au fost obligate, în termen de 5 zile, să elibereze reclamantului suma de 39.333 RON aflată în contul de lichidare conform contractului de depozit încheiat la 22.11.2018 și închiderea, după eliberarea sumei, a contului de lichidare;

- s-a respins cererea reclamantului de aplicare a sancțiunii plății de daune-cominatorii de 100 RON pentru fiecare zi de întârziere.

- pârâtele au fost obligate să plătească reclamantului cheltuieli de judecată de 1.500 RON onorariu avocat și de 1.785 RON taxă judiciară de timbru.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel B. S.A., solicitând admiterea apelului și, în principal, casarea hotărârii apelate și trimiterea spre rejudecare primei instanțe, iar în subsidiar, schimbarea în tot a hotărârii atacate și pe cale de consecință, respingerea cererii de chemare în judecată formulată de intimatul-reclamant Cabinetul Individual de Insolvență A. în calitate de lichidator judiciar al C. ca neîntemeiată.

Prin decizia civilă nr. 18/2021 din 18 ianuarie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, fost admis apelul B. S.A. împotriva sentinței civile nr. 5/2020, pronunțată la 13.02.20202 în dosarul nr. x/2019 al Tribunalului Bistrița Năsăud, pe care a schimbat-o, în tot, în sensul că: a respins cererea de chemare în judecată formulată de Cabinet Individual de Insolvență A. în contradictoriu cu B. S.A. și B. S.A. - SUCURSALA BISTRIȚA.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul Cabinet Individual de Insolvență A., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 7 C. proc. civ., prin care a solicitat casarea deciziei și, în rejudecare, respingerea apelului intimatei-pârâte și menținerea sentinței primei instanțe ca fiind legală și temeinică.

În dezvoltarea motivelor de recurs, după expunerea parcursului dosarului, recurentul invocă faptul că, prin decizia atacată, s-a încălcat autoritatea de lucru judecat a sentinței nr. 493/2018 a Tribunalului Bistrița-Năsăud, pronunțată în dosarul nr. x/2009, definitivă și irevocabilă.

Arată recurentul că, dispozițiile art. 431 alin. (2) C. proc. civ. reglementează prezumția legală de lucru judecat, care reprezintă manifestarea pozitivă a autorității de lucru judecat, fiind la îndemâna oricăreia dintre părțile unui litigiu, în sensul că, fiecare dintre ele are posibilitatea de a opune lucrul anterior judecat, într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă.

Prin sentința civilă nr. 493/23.10.2018, pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud în dosarul nr. x/2009, instanța a aprobat Raportul final întocmit de lichidatorul judiciar Cabinet Individual de Insolvență A. și, pe cale de consecință, a dispus închiderea procedurii de faliment privind pe debitoarea Societatea C. Sângeorz Băi și radierea acesteia din Registrul Comerțului Bistrița Năsăud.

În raportul final este descris în mod amănunțit modul de desfășurare a procedurii de faliment care s-a derulat în perioada 05.06.2009-23.10.2018. Raportul cuprinde și planul de distribuire a sumei de 51.560 RON aflată la acea dată în contul de lichidare deschis la B. S.A. BUCUREȘTI, SUCURSALA BISTRIȚA.

Arată că, prin toate acțiunile sale, ulterioare închiderii procedurii de faliment, lichidatorul judiciar nu a urmărit altceva decât să respecte cu strictețe prevederile sentinței de închidere a procedurii falimentului.

Distribuirea finală/plata efectivă a sumelor cuprinse în planul de distribuire a putut începe numai după închiderea procedurii falimentului, așa cum dispune art. 130 din Legea nr. 85/2006, care prevede că, "după ce judecătorul sindic aprobă raportul final al lichidatorului, acesta va trebui să facă distribuirea finală a tuturor fondurilor din averea debitorului" și după comunicarea către recurent a hotărârii de închidere a procedurii, dar în nici un caz înainte de aprobarea raportului final, așa cum în mod eronat ar fi stipulat instanța de apel în considerentele hotărârii recurate, contrazicând astfel un text de lege și hotărârea Tribunalului Bistrița Năsăud.

Prin urmare, apreciază recurentul că instanța de apel a interpretat în mod greșit noțiunea de "distribuire" ca având semnificația de "plată" iar nu de "repartizare".

În continuare, recurentul evocă dispozițiile art. 121 din Legea nr. 85/2006 din care susține că rezultă în mod evident faptul că, suma din contul de lichidare întâi se distribuie (prin raportul final), iar plata se face "după efectuarea distribuirii", numai după ce raportul final se aprobă prin sentința de închidere a procedurii.

În speță, așa cum s-a arătat în raportul final, sumele rezultate din valorificarea principalelor bunuri existente în patrimoniul debitorului au fost distribuite creditorilor îndreptățiți încă din anul 2016, iar la închiderea procedurii a rămas de plată contribuția de 2% la fondul de lichidare UNPIR și cheltuielile de procedură avansate de lichidator pe parcursul celor 10 ani cât a durat procedura falimentului.

Susține recurentul că suma rămasă în cont, după distribuire, i se cuvine în totalitate, reprezentând cheltuieli de procedură.

Printr-o altă critică, subsumată motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul susține faptul că decizia atacată este nemotivată, cuprinde motive contradictorii sau străine de natura pricinii.

Din acest punct de vedere, recurentul redă o serie de considerente ale instanței de apel din care rezultă, în opinia sa, atât existența unei erori de calcul, totalul sumelor menționate de instanță fiind de 29.436 RON și nu de 29.418 RON, cum se menționează în decizie, precum și omiterea unor sume cuprinse în planul de distribuire, aspecte care au dus instanța de apel la adoptarea unei concluzii greșite privind neconcordanța dintre suma pretinsă și suma calculată de instanță și neîndreptățirea recurentului de a percepe suma pretinsă.

Apreciază că, raționamentul instanței de apel încalcă hotărârea pronunțată în procedura falimentului.

În continuare, recurentul evocă dispozițiile art. 2103 C. civ. și menționează că instanța de apel nu a făcut nicio mențiune despre drepturile și obligațiile părților izvorâte din contractul de depozit. Menționează că recurentul a arătat, atât în cursul judecății la fond cât și în cursul judecării apelului, prin înscrisurile depuse, faptul ca intimata pârâtă avea obligația, la data scadenței contractului de depozit, respectiv la data de 22.12.2018, să elibereze suma aflată în cont și să închidă contul de lichidare. Apreciază că este de neînțeles cum instanța de apel a considerat că, la data constituirii depozitului, respectiv la data încheierii contractului de depozit, recurentul era îndreptățit sa dispună de banii din cont iar ulterior, la data împlinirii termenului contractului de depozit și solicitării să i se elibereze suma de bani cuvenita conform sentinței civile nr. 493/23.10.2018, pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud în dosarul nr. x/2009, ar fi pierdut această calitate.

Cererea de recurs a fost comunicată intimatelor-pârâte la 09.04.2021, care au depus întâmpinare prin care au invocat excepția nulității recursului, raportat la dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.. Pe fondul cauzei, au solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat.

Întâmpinarea a fost comunicată recurentului-reclamant, care a depus răspuns la întâmpinare.

Înalta Curte a luat în examinare recursul, prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente în materie, urmând să îl admită pentru următoarele considerente:

Prin sentința civilă nr. 493/23.10.2018 a Tribunalului Bistrița-Năsăud s-a aprobat raportul final întocmit de lichidatorul judiciar Cabinet Individual de Insolvență A. și s-a dispus închiderea procedurii de faliment privind pe debitoarea C. Sângeorz Băi și radierea acesteia din Registrul Comerțului de pe lângă Tribunalul Bistrița.

La data de 22.11.2018, între Cabinet Individual de Insolvență A. și intimata-pârâtă B. S.A. s-a încheiat un contract de constituire depozit persoane juridice, cu durata de o lună, respectiv până la 22.12.2018, pentru suma de 39.333 RON.

Din verificările instanței supreme în evidențele Registrului Comerțului, reține și că radierea societății C. a intervenit la 31.10.2018, anterior încheierii contractului de depozit, 22.11.2018 .

Prin recursul formulat, sub un prim aspect, recurentul-reclamant susține că instanța de apel a încălcat autoritatea de lucru judecat a sentinței nr. 493/23.10.2018, pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud în dosarul nr. x/2009, prin care s-a aprobat raportul final întocmit de lichidatorul judiciar, în speță, recurentul-reclamant, întrucât raportul final cuprinde planul de distribuire a sumei de 51.560 RON, aflată la acea dată în contul de lichidare deschis la B. S.A. - Sucursala Bistrița, în care este cuprinsă și suma de 39.333 RON consemnată la intimatele-pârâte.

Critica astfel formulată, subscrisă punctului 7 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., este nefondată.

Astfel, instanța supremă reține că, prin sentința nr. 493/23.10.2018, pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud în dosarul nr. x/2009, judecătorul sindic nu a analizat în concret conținutul raportului final, distribuirea sumei de 51.560 RON, despre care recurentul susține că s-ar fi aflat în contul de lichidare deschis la B. S.A. București - Sucursala Bistrița, nefăcând obiectul statuărilor instanței.

Subsumat cazului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul-reclamant a invocat faptul că decizia atacată cuprinde motive contradictorii, respectiv că instanța de apel a reținut, pe de o parte, că recurentul-reclamant are calitatea de deponent, fiind titularul contractului de depozit, pentru ca ulterior să rețină că lichidatorul a acționat doar ca reprezentant legal al deponentului societatea C.-în lichidare, deși contractul de depozit a fost încheiat la 22.11.2018, respectiv după data închiderii procedurii (23.10.2018), nefiind îndreptățit la a solicita eliberarea sumei aflată în contul de lichidare, după data închiderii procedurii.

Critica recurentului-reclamant este fondată.

Obligația instanței de a-și argumenta soluția adoptată, consacrată legislativ de dispozițiile citate, are în vedere stabilirea în considerente a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare critică și, nu în ultimul rând, raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată. Aceste cerințe legale sunt impuse de însăși esența înfăptuirii justiției, iar forța de convingere a unei hotărâri judecătorești rezidă în raționamentul indicat clar, explicitat și întemeiat pe considerente de drept.

Contrarietatea la care se referă motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. trebuie să fie de o așa gravitate, încât hotărârea să fie practic considerată nemotivată. Prin urmare, contrarietatea trebuie să fie de o așa manieră încât din unele considerente să rezulte netemeinicia acțiunii, iar din altele faptul că acțiunea este fondată, ori aceasta este situația și în speță, de vreme ce instanța de apel, deși a reținut calitatea C.I.I. A. de titular al contractului de depozit deschis la intimate, a concluzionat că titularul contractului nu este îndreptățit la a pretinde restituirea sumei din contul special, raportându-se în analiza efectuată la calitatea de reprezentant al societății în faliment C.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., hotărârea trebuie să cuprindă, între altele, motivele de fapt și de drept ce au format convingerea instanței și cele pentru care au fost înlăturate susținerile părților.

Se reține, totodată, că, potrivit unei jurisprudențe constante, Curtea Europeană acordă o atenție deosebită respectării de către instanțe a obligației de a examina problemele ridicate de către părți, ca o garanție a respectării dreptului la un proces echitabil.

Prin raportare la aceste considerații, este întemeiată și critica recurentului-reclamant, subsumată aceluiași motiv de recurs, privind lipsa unei cercetări efective și coerente cu privire la plata sumelor din contul de lichidare. Aceasta întrucât, din analiza deciziei recurate, se constată că instanța de apel nu a analizat, în concret, apărările recurentului din întâmpinarea depusă față de apelul intimatei-pârâte, privind dovada succesiunii plăților efectuate de lichidator din contul de lichidare după pronunțarea sentinței nr. 493/23.10.2018 de Tribunalul Bistrița Năsăud în dosarul nr. x/2009, ci s-a raportat doar la conținutul scriptic al planului de distribuire aprobat prin sentința antemenționată.

În ce privește reținerea faptului că recurentul nu este îndreptățit la a solicita sumele rămase în contul de insolvență, instanța supremă constată și lipsa unui raționament al instanței de apel prin raportare la prevederile art. 4 alin. (1), (2), (3) din Legea nr. 85/2006 cu privire la cheltuielile aferente procedurii insolvenței, coroborate cu cele ale art. 130 și art. 132 din aceeași lege, referitoare la dreptul lichidatorului judiciar de a reclama sumele rămase în contul de insolvență, invocate de către lichidator prin întâmpinare.

Motivarea unei hotărâri judecătorești este înțeleasă ca un silogism logic, de natură a explica inteligibil hotărârea luată, or, deși instanța s-a pronunțat atât asupra succesiunii în timp a operațiunilor de aprobare de către judecătorul sindic a raportului final al lichidatorului și de distribuire finală a fondurilor din averea debitoarei, respectiv de plată a cheltuielilor de procedură, reținând că fondurile au fost deja distribuite, nu a prezentat temeiurile de drept și de fapt care au dus la concluzia adoptată.

Mai mult, deși instanța de apel menționează dispozițiile art. 130 teza a II-a și ale art. 4 alin. (4) din Legea nr. 85/2006, care se referă la fondurile nereclamate, aceste dispoziții nu sunt aplicabile raportului juridic dedus judecății, sumele pretinse de recurent reprezentând cheltuieli aferente procedurii, iar nu fonduri nereclamate.

În același timp, instanța supremă reține că intimatele nu au declarat recurs incident prin care să tindă la schimbarea soluției de respingere a calității procesuale active a reclamantului. În această situație, au intrat în puterea de lucru judecat statuările instanței de apel referitoare la calitatea de deponent a recurentului care justifică legitimare procesuală activă, în condițiile în care contractul de constituire depozit special a fost încheiat după închiderea procedurii insolvenței, deci, practic, după ce recurentul a fost descărcat de orice îndatoriri și responsabilități.

Prin urmare, și critica recurentului-reclamant privind aplicarea greșită a dispozițiilor art. 2103 C. civ., privind efectele și obligațiile părților unui contract de depozit, încadrată de instanța supremă motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., este întemeiată, în condițiile în care instanța de apel a reținut calitatea procesuală activă a recurentului ce rezultă din calitatea de titular al contractului de depozit.

Pentru aceste considerente, se constată întemeiate criticile formulate de recurentul-reclamant în legătură cu nelegalitatea deciziei pronunțate de instanța de apel, sub aspectul referitor la lipsa motivelor pe care se întemeiază și existența unor motive contradictorii, precum și la aplicarea greșită a normelor de drept material, fiind incidente motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., cu consecința admiterii recursului și casării deciziei atacate, cauza urmând a fi trimisă aceleiași instanțe de apel spre o nouă judecată.

În rejudecare, instanța de apel va verifica natura plăților pe care recurentul-reclamant, în calitate de lichidator al C., le-a făcut în ziua încheierii contractului de depozit.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-reclamant Cabinet Individual de Insolvență A. împotriva deciziei civile nr. 18/2021 din 18 ianuarie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă.

Casează decizia atacată și trimite cauza spre o nouă judecată, aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 19 octombrie 2021.