ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2077/2021

Ședința publică din data de 12 octombrie 2021

Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov, secția Civilă, la data de 24.10.2018, reclamanta A. a chemat-o în judecată pe pârâta S.C. B. S.A. și pe intervenientul forțat C., solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 5.000 RON, reprezentând daune materiale și a sumei de 100.000 euro reprezentând daune morale, precum și obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere în cuantum de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere, începând cu data formulării ofertei neserioase a pârâtei, respectiv 07.02.2018 și data plății despăgubirilor, dar și la obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 2431 din 22 iulie 2019, Tribunalul Ilfov, secția Civilă a admis în parte cererea formulată de reclamanta A., a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei în cuantum de 60.000 euro, echivalentul în RON la cursul de referință BNR de la data plății, cu titlu de daune morale, precum și a sumei în cuantum de 938,29 RON, cu titlu de daune materiale si la plata penalităților în cuantum de 0,2% pe zi de întârziere calculate asupra sumei de 60.000 euro, de la data de 07.02.2018, până la data plății efective. A fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei în cuantum de 3.000 RON, constând în onorariu avocațial, cu titlu de cheltuieli de judecată, proporționale pretențiilor admise.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanta A. și pârâta S.C. B. S.A.

Prin decizia civilă nr. 446 din 29 mai 2020, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a respins apelul formulat de apelanta-reclamantă A., în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. S.A. și cu intimatul-intervenient C., împotriva sentinței civile sentinței civile nr. 2431 din data de 22.07.2019 pronunțată de Tribunalul Ilfov în dosarul nr. x/2018, ca nefondat.

A admis apelul formulat de apelanta-pârâtă B. S.A. în contradictoriu cu apelanta-reclamantă A. și cu intimatul-intervenient C. împotriva sentinței civile sentinței civile nr. 2431 din data de 22 iulie 2019, pronunțată de Tribunalul Ilfov în dosarul nr. x/2018.

A schimbat în parte sentința atacată în sensul că a obligat pârâta la plata către reclamantă a penalităților de întârziere de 0,2% pe zi întârziere după trecerea unui termen de 10 zile de la rămânerea definitivă a deciziei până la achitarea sumei în totalitate.

Împotriva deciziei menționate, pârâta B. S.A. a declarat recurs, indicând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. și solicitând admiterea recursului și trimiterea cauzei instanței de apel pentru rejudecarea apelului, urmând ca, în baza art. 501 alin. (1) C. proc. civ., să se indice instanței de rejudecare diminuarea daunelor morale pe care le va acorda reclamantei.

În motivarea cererii de recurs, recurenta a arătat că înțelege să critice decizia recurată referitoare la cuantumul daunelor morale acordate reclamantei A., față de faptul că instanța de apel a pronunțat o hotărâre doar parțial motivată, încălcând astfel norme legale imperative.

Recurenta a susținut că prin hotărârea pronunțată instanța de apel a nesocotit jurisprudența în materie, neexaminând criteriul jurisprudențial și neanalizând în suficientă măsură jurisprudența națională, precum și cea indicată de pârâtă, prin hotărârile depuse în fata instanței de apel, ceea ce echivalează în fapt cu o cercetare incompletă a fondului cauzei.

A considerat recurenta ca daunele acordate reclamantei nu păstrează raportul de rezonabilitate și proporționalitate cu dauna suferită, fiind aproape de limita maximă a despăgubirii acordate în România pentru astfel de cazuri, în condițiile în care reclamanta a avut un număr de 60-65 de zile de îngrijiri medicale.

Recurenta a considerat că instanța de apel nu a motivat și nu a argumentat în suficientă măsura respingerea apelului pe care l-a formulat, hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, raportat la elementele de fapt deduse judecății, la apărările părților din proces și la probele administrate în cauză.

În continuare, recurenta a evocat dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. și a susținut că, în lipsa unor criterii obiective, era imperios necesar ca instanța de apel să se raporteze la jurisprudența în materie.

În acest context, recurenta a apreciat ca suma de 22.360 RON ar fi fost suficientă, pe de o parte pentru compensarea prejudiciului personal nepatrimonial, iar, pe de altă parte, această sumă nu ar fi condus la o îmbogațire nejustificată și excesivă, reprezentând o despăgubire echitabilă și rezonabilă pentru victima accidentului.

A mai solicitat recurenta a se avea în vedere și faptul că, potrivit jurisprudenței constante a instanțelor naționale, determinarea despăgubirilor cuvenite persoanei prejudiciate trebuie să vizeze doar efectul compensatoriu și nu să încerce prețuirea valorii nepatrimoniale lezate, dreptul la sănătate și integritate corporală neputând fi evaluat în bani.

Intimata-reclamantă A. nu a depus întâmpinare.

În cauză a fost întocmit, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., raportul asupra admisibilității recursului, în cuprinsul căruia s-a apreciat că susținerile formulate de recurenta-pârâtă se încadrează în motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. și s-a precizat că recursul este admisibil în principiu.

Potrivit dispozițiilor instanței cuprinse în încheierea de ședință din data de 11 mai 2021, raportul asupra admisibilității recursului a fost comunicat părților din proces, cărora li s-a pus în vedere să formuleze, în scris, un punct de vedere asupra acestuia, în termen de 10 zile de la comunicare.

Părțile nu au formulat puncte de vedere asupra raportului întocmit.

Prin încheierea din 5 iulie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă s-a admis în principiu recursul declarat de pârâta B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 446 din 29 mai 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă și s-a fixat termen pentru judecarea recursului la data de 12 octombrie 2021, ora 11:00, cu citarea părților.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat, pentru considerentele ce urmează să fie expuse:

Cu titlu preliminar este necesar a fi subliniat că recursul reprezintă o cale de atac extraordinară a cărui trăsătură esențială este înscrisă în partea introductivă a art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., anume aceea că permite realizarea unui control judiciar limitat la aspectele de nelegalitate (a deciziei atacate pe această cale) care sunt susceptibile de încadrare în cazurile de casare reglementate prin pct. 1-8 ale art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Având în vedere aceste rigori legale ce se impun în judecata recursului, Înalta Curte constată că nu pot forma suportul unei analize, în această etapă procesuală, criticile expuse de recurenta-pârâtă cu privire la modul în care instanța de apel a analizat probele (înscrisurile) în stabilirea daunelor morale și cele referitoare la situația de fapt stabilită în urma acestei analize a probatoriului administrat în etapele procesuale anterioare.

Litigiul poartă asupra unei cereri de despăgubiri rezultate dintr-un accident de circulație din 3 iulie 2017, soldat cu rănirea gravă a reclamantei.

În ceea ce privește primul motiv de recurs, subsumat dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., cu referire la faptul că hotărârea instanței de apel este nemotivată, se constată că acesta este nefondat.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii instanța trebuie să arate motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, respectiv atât motivele pentru care s-au admis, cât și motivele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Motivarea hotărârii înseamnă stabilirea în concret, clar și concis a stării de fapt urmărind o ordine cronologică, încadrarea situației particulare, de speță, în prevederile generale și abstracte ale dispozițiilor legale incidente, scopul motivării fiind acela de a explica soluția adoptată de instanță.

Cum motivarea hotărârilor judecătorești reprezintă un element de validitate a acestora, instanța are obligația de a expune argumentele ce au format convingerea în ceea ce privește soluția pronunțată, argumente ce trebuie să se raporteze atât la susținerile, apărările părților, cât și la probele și temeiurile de drept incidente raportului juridic dedus judecății.

Obligativitatea motivării hotărârii constituie o condiție a procesului echitabil prevăzută de art. 21 din Constituție și respectiv art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Or, dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă susținerile părților sunt examinate de instanța ce are obligația legală de a proceda la o analiză a susținerilor, argumentelor și mijloacelor de probă, pentru a le aprecia pertinența.

Instanța de apel era obligată să motiveze soluția dată fiecărui motiv de apel formulat de părți, motivarea unei hotărâri nefiind o problemă de volum, ci una de esență, de conținut.

Astfel, curtea de apel, analizând motivele de apel invocate de pârâtă și de reclamantă asupra nivelului daunelor morale, a concluzionat că "despăgubirea stabilită este conformă practicii actuale a instantelor de judecată, avându-se în vedere și că discrepanțele între hotărâri sau sunt firești întrucât la stabilirea cuantumului daunelor morale trebuie să fie avută în vedere situația concretă din fiecare spetă, respectiv consecințele negative suferite de victime, importanța valorilor lezate, în ce măsură au fost lezate aceste valori, intensitatea și consecințele traumei psihice suferite, în ce măsură le-a fost afectată situația familială, socială și profesională."

Înalta Curte reține că instanța de apel și-a argumentat atât în fapt cât și în drept soluția adoptată, în sensul existenței unui just echilibru între prejudiciul suferit și despăgubirea acordată, aplicând criteriile relevante la situația de fapt din speță și ținând cont și de soluțiile jurisprudențiale relevante în materie, raportat la dispozițiile legale relevante.

Prin reținerea faptului că stabilirea cuantumului prejudiciului moral nu are loc doar în funcție de aprecieri subiective, instanța a evidențiat faptul că în cuantificarea daunelor morale judecătorul trebuie să aibă în vedere mai multe aspecte legate de circumstanțele particulare ale cauzei și de consecințele negative pe care accidentul le-a avut asupra vieții reclamantei, astfel cum acestea sunt relevate de probele administrate.

Instanța de apel, confirmând soluția primei instanțe, a reținut caracterul compensatoriu, respectiv de asigurare prin acordarea daunelor morale a unei satisfacții echitabile și a unei reparații pentru prejudiciul personal nepatrimonial suferit de victimă.

Motivarea instanței de apel conține o descriere, la nivel teoretic, a criteriilor obiective aplicabile într-un astfel de litigiu, criterii care nu au un suport normativ, fiind o creație a practicii și jurisprudenței, respectiv valorile lezate, consecințele negative fizice și psihice, intensitatea cu care au fost percepute, urmările și măsura în care a fost afectată situația familială, profesională și socială a părții la nivel subiectiv, precum și frecvența activităților care nu mai pot fi realizate, cu consecința unui grad de frustrare ridicat, urmare a schimbărilor survenite.

Considerentele hotărârii curții de apel sunt clare și concise, iar simpla nemulțumire a părții cu privire la soluția pronunțată ori neînsușirea în totalitate de către instanță a argumentelor prezentate de către parte, sunt aspecte ce nu pot fi asimilate unei nemotivări, în sensul exigențelor art. 425 C. proc. civ.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 Cod procedură, ce vizează aplicarea greșită a legii în privința daunelor morale, ce în opinia recurentei au fost acordate într-un cuantum exagerat, fără a ține cont de jurisprudența în materie, Înalta Curte reține că și acest motiv de recurs este nefondat.

În analiza acestei critici, se are în vedere, așa cum s-a arătat, că în faza procesuală a recursului, nu poate fi reapreciat cuantumul despăgubirilor morale, care ar presupune reevaluarea situației de fapt, întrucât o astfel de împrejurare excede limitele analizei permise în această cale extraordinară de atac.

Cuantumul daunelor morale, stabilit de instanța de apel, conform circumstanțelor particulare ale cauzei, reprezintă, așadar, o chestiune de temeinicie, iar nu de nelegalitate, necenzurabilă în recurs.

Referitor la susținerile recurentei, Înalta Curte constată că noțiunea de jurisprudență nu se poate rezuma la decizii izolate de speță.

Legislația din România nu cuprinde criterii concrete de evaluare a acestui tip de despăgubire, iar jurisprudența națională a apreciat, de la caz la caz, acest pretium doloris, în raport de importanța valorii morale lezate și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării.

În speță, se constată că instanța de control judiciar a soluționat apelurile și a statuat că la aprecierea asupra cuantumului daunelor morale trebuie avut în vedere caracterul nu atât reparatoriu, cât în special compensatoriu al acestora.

Examinând decizia atacată se observă că instanța de apel, atunci când a menținut cuantumul daunelor morale acordate reclamantei, s-a raportat la criteriile obiective de determinare a daunelor morale, valorificate de jurisprudență și identificate de doctrină, criterii ce au fost adaptate situației concrete a reclamantei, dovedite de probele administrate în cauză.

De asemenea, Înalta Curte reține că, în speța de față, contrar susținerilor recurentei-pârâte, soluția criticată nu excede, într-o manieră nejustificată, limitele stabilite în spețe cu o cazuistică similară, în care asigurătorii de răspundere civilă delictuală au fost obligați să plătească victimelor accidentelor rutiere, atât prin hotărâri ale instanțelor civile, cât și ale instanțelor penale, sume comparabile cu cele acordate în cauza de față.

Or, atâta vreme cât nu există o soluție legislativă, respectiv un act cu forță normativă care să stabilească anumite criterii și plafoane de acordare a acestor despăgubiri, instanțele sunt abilitate a aprecia în echitate, pe baza unor criterii stabilite în jurisprudența internă și a Curții europene, analizând împrejurările concrete și urmările faptei prejudiciabile, ținând cont, totodată, de necesitatea păstrării unui echilibru între scopul urmărit, acela de compensație echitabilă pentru gravitatea suferinței generate de vătămarea corporală a reclamantei și preocuparea ca, prin acordarea daunelor, să nu se producă o îmbogățire fără justă cauză.

Critica recurentei vizând nerespectarea Ghidului orientativ în cenzurarea daunelor morale acordate de instanța de apel nu poate fi primită, având în vedere că acesta are la bază hotărâri ale instanțelor naționale pronunțate într-o perioadă anterioară, când limitele de despăgubire au fost stabilite conform acestor acte normative, în prezent abrogate, nefiind relevante pentru jurisprudența actuală.

Instanța de apel, în cadrul controlului judiciar devolutiv și al reanalizării cauze, a reținut că reclamanta a prezentat în urma accidentului rutier leziuni traumatice care au necesitat 45-50 zile de îngrijiri medicale, leziuni care i-au pus în primejdie viața reclamantei, faptul că aceasta suferă consecințe grave asupra capacității de muncă prin instalarea unei incapacități adaptive, este supusă unui program de recuperare urmare a dificultății de deplasare iar calitatea vieții sociale este serios afectată, nemaifiind în măsură să își desfășoare activitățile casnice normale și nici să își îngrijească părinții.

Recurenta nu aduce în concret critici de nelegalitate deciziei atacate, circumscrise dispozițiilor art. 488 pct. 8 C. proc. civ., care este evocat formal, făcând trimitere, în susținere, doar la împrejurări de fapt și probe, critici de netemeinicie care urmează a fi înlăturate.

Din perspectiva celor expuse, cum nici unul din motivele de recurs nu se circumscrie dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul formulat de pârâta B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 446 din 29 mai 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, cererea de întoarcere a executării formulată de recurentă fiind, în aceste condiții, lipsită de obiect.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 446 din 29 mai 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 12 octombrie 2021.