Decizia nr. 963/2021 — ÎCCJ, Secția a II-a civilă — recurs

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov, secția Civilă la data de 15.03.2019, sub nr. x/2019, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A. și intervenientul C. ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 588 RON cu titlu de daune materiale și a sumei de 75.000 euro cu titlu de daune nepatrimoniale, echivalentul sumei de 75.000 euro calculat la data accidentului, respectiv 15.04.2017, curs euro 4,5231 RON, la plata penalităților in cuantum de 0,2% zi calculata pentru fiecare zi de intarziere incepand cu data introducerii cererii de chemare în judecată și până la data efectivă a plății, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 3813/13.11.2019, Tribunalul Ilfov a admis în parte cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta B. S.A. și intervenientul C., a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei în cuantum de 40.000 euro, echivalentul în RON la cursul de referință BNR de la data plății, cu titlu de daune morale, precum și a sumei în cuantum de 88 RON, cu titlu de daune materiale, a obligat pârâta la plata către reclamant a penalităților în cuantum de 0,2% pe zi de întârziere calculate asupra sumei de 40.000 euro, de la data de 09.03.2019, data introducerii cererii de chemare în judecată, până la data plății efective, și a respins, în rest, cererea ca neîntemeiată, pârâta fiind obligată la plata către reclamant a sumei în cuantum de 20 RON, aferentă daunelor materiale admise, precum și la plata sumei de 2.799,16 RON, aferentă daunelor morale admise, cererea privind obligarea pârâtei la plata onorariului de avocat fiind respinsă ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe, a formulat apel apelantul-reclamant A. prin care a solicitat admiterea apelului și schimbarea în parte a hotărârii sub aspectul majorării cuantumului daunelor morale. De asemenea, a formulat apel și apelanta-pârâtă S.C. B. S.A. prin care a solicitat admiterea apelului cu consecința schimbării în parte a hotărârii atacate, sub aspectul cuantumului daunelor morale și a penalităților de întârziere și, rejudecând, să se dispună diminuarea despăgubirilor morale acordate intimatului reclamant, contestând suma de 164496 RON, echivalentul a 34270 de euro (curs 4.8 RON), acordată intimatului-reclamant reprezentând daune morale. Prin decizia civilă nr. 732 din 1 iulie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, au fost respinse ambele apeluri, ca nefondate. Totodată, a fost respinsă și cererea apelantului-reclamant de obligare a apelantei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată ca nefondată.

La 20 august 2020, pârâta S.C. B. S.A. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 732 din 1 iulie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Prin cererea de recurs, recurenta-pârâtă a solicitat, în esență, admiterea recursului astfel cum a fost formulat, casarea in parte a deciziei civile si, pe cale de consecință, casarea deciziei civile cu reținerea cauzei spre rejudecare, iar, rejudecând, a solicitat instanței să se dispună diminuarea daunelor morale si respingerea obligarii pârâtei la plata penalitatilor de intarziere incepand cu data introducerii acțiunii, aferente daunelor morale la care a fost obligată.

Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare prin care a solicitat anularea căii de atac formulate de recurentă deoarece motivele invocate de aceasta nu se încadrează în cele prevăzute de art. 488 C. proc. civ., în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și acordarea cheltuielilor judiciare constând în onoariu de avocat.

Înalta Curte, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., inadmisibilitatea prezentei căi extraordinare de atac, soluționarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepții, urmează a respinge recursul, ca inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalității căilor de atac și el presupune că părțile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor și intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege, astfel că nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal. Principiul enunțat este consacrat în art. 129 din Constituția României, iar în C. proc. civ. în art. 457. Potrivit art. 483 alin. (2) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, "Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-j3), în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile pronunțate în materia protecției consumatorilor, a asigurărilor, precum și în cele ce decurg din aplicarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite. De asemenea, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului". Totodată, potrivit art. XVIII alin. (1) din Legea nr. 2/2013, cu modificările și completările ulterioare, "dispozițiile art. 483 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, se aplică proceselor pornite începând cu data de 01 ianuarie 2019". Așadar, prin Legea nr. 310/2018, care a intrat în vigoare la 21 decembrie 2018, anterior înregistrării cererii de chemare în judecată deduse judecății - 15 martie 2019, legiuitorul a suprimat calea de atac a recursului în ceea ce privește anumite categorii de litigii, printre care se regăsesc și cele izvorând din asigurări. Prin urmare, raportat la dispozițiile legale citate mai sus, decizia atacată este una definitivă de la pronunțare în accepțiunea art. 634 alin. (1) pct. 4 teza I C. proc. civ., astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs. Conform principiului legalității căilor de atac consacrat de art. 457 alin. (1) C. proc. civ., "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei ". Înalta Curte constată că dispozitivul deciziei atacate cuprinde mențiunea cu recurs, însă mențiunea respectivă nu îndreptățește recurenta să declare calea de atac indicată pentru că aceasta nu este prevăzută de lege, față de dispozițiile legale mai sus redate. Având în vedere considerentele arătate, Înalta Curte, dând eficiență textelor de lege sus-menționate, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., va respinge ca inadmisibil recursul declarat de pârâta S.C. B. S.A. Constatând culpa procesuală a recurentei-pârâte în declanșarea litigiului de față, în raport cu cererea formulată de intimatul-reclamant, urmează a se face aplicarea dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ. și a obliga pârâta S.C. B. S.A. la plata sumei de 5.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, către intimatul-reclamant A., conform înscrisurilor justificative aflate la dosar.