CASE OF CAZACU v. MOLDOVA
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Preliminary objection dismissed (application not properly submitted by the applicant but rather by a lawyer who claimed to be associated with the Helsinki Committee for Human Rights);Violation of P1-1;Remainder inadmissible;Pecuniary damage - financial award;Non-pecuniary damage - financial award;Costs and expenses partial award
CASE OF CAZACU v. MOLDOVA (CtEDO, 2007)
Reclamantul s-a născut în 1950 și trăiește în Cimișlia. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părțile, pot fi rezumate după cum urmează. Din 1986, reclamantul a fost angajat de Biroul de Arhitectură, Proiecte și Producție al Arhitectului Șef al Regiunii Cimișlia („Bureauul Cimișlia”), un serviciu de stat. În 1993 Biroul a adoptat noi legi, care au fost aprobate de Ministerul Arhitecturii și Construcției. În temeiul acestor legi, Biroul a fost înregistrat ca persoană juridică independentă cu drepturile unei societăți de stat și reglementat de Regulamentele societăților de stat. Acesta a fost creat în cadrul organelor administrației publice locale și pe baza proprietăților municipale, dar a fost finanțat exclusiv din venitul generat din vânzarea unei varietăți de servicii către administrație locală și populație. La 16 decembrie 1999 Consiliul județului Lăpușna a decis să confunde mai multe birouri, inclusiv Biroul Cimișia, într-un singur serviciu la nivel județului. În acest sens, Biroul Lăpușna a devenit succesorul juridic al Biroului Cimișlia în care a lucrat reclamantul. Înainte de această fuziune, Biroul Cimișlia a hotărât să reducă numărul de persoane angajate și, ca urmare, reclamantul a fost respins printr-o ordonanță din 29 decembrie 1999. La 12 ianuarie 2000, el a recunoscut notificarea de concediere în scris, astfel cum a fost solicitat de lege. În conformitate cu legislația competentă a muncii, el solicită plăți de licențiere (denumit în special compensarea de licențiere în valoare de salariu mediu de o lună, salariul mediu lunar în cursul celor trei luni în care ar fi căutat un nou loc de muncă, plata pentru concediul neutilizat pentru 1999 și plata salariului său pentru decembrie 1999 și o parte din ianuarie 2000). 10. Angajatorul a refuzat să plătească pentru că nu a rezervat nici un ban pentru plata lichidării. Potrivit unui certificat emis de biroul de ocupare a forței de muncă Cimișlia la 9 iunie 2000, reclamantul a fost șomer de la 21 ianuarie 2000 până la data eliberării certificatului. 11. Reclamantul a inițiat o procedură judiciară, care a solicitat despăgubirea plăților, și anume salariul de o lună de concediere, plata continuă a salariului său pentru cele trei luni ulterioare, atunci când el ar fi în căutarea unui alt loc de muncă și compensare monetară pentru concediul neprelucrat. La 5 iulie 2000, Curtea de District Cimișlia și-a acceptat parțial cererile. La 27 aprilie 2001, Curtea de District Cimișlia a respins toate afirmațiile sale ca fiind nefondate. 13. La 14 august 2001, Curtea regională Cahul a susținut această hotărâre. Reclamantul a constatat, printre altele, că a ratat termenul de două luni pentru a face reclamația împotriva Biroului Cimișlia, deoarece decizia de reorganizare a Biroului a fost publicată în ianuarie 2000 și plângerea a fost depusă în mai 2000. În ciuda faptului că reclamantul a pierdut termenul menționat anterior, la 26 aprilie 2002, Curtea de Apel a examinat substanța apelului său și a susținut hotărârea Curții regionale. Curtea a raționat că nicio compensație nu este datorată deoarece Biroul Cimișia, în care a lucrat reclamantul, a fost autofinanțat; nu a pus deoparte resurse pentru compensare, dar a distribuit toate banii obținuți din activitatea sa la angajații săi, după plata impozitelor. Deoarece a fost o persoană juridică independentă, succesorul său juridic, Biroul Lăpușna, nu a putut fi considerat responsabil pentru datoriile în curs de desfășurare. Curtea a constatat, de asemenea, că reclamantul nu a oferit niciun serviciu nou după octombrie 1999 și, prin urmare, nu a putut solicita salariul său pentru noiembrie-decembrie 1999. El a fost avertizat în aprilie 1999 cu privire la concedierea iminentă și a ordonat să completeze toate lucrările neobosite până la 29 decembrie 1999. În cele din urmă, instanța a constatat că nu a înregistrat în biroul Lăpușna de ocupare a forței de muncă ca șomeri și, prin urmare, nu a putut solicita compensații de licențiere. 15. Dispozițiile relevante ale Codului Muncii din 25 mai 1973, în vigoare până la 28 martie 2003, se citește după cum urmează. „art. 3. Sfera de aplicare a legislației muncii. Legislația muncii reglementează relațiile de muncă ale angajaților angajati în întreprinderi, instituții și organizații din teritoriul Moldovei, indiferent de tipul de proprietate și forma de gestionare ... art. 6. Nullitatea clauzelor contractuale înrăutățesc condițiile angajaților. Clauzele contractuale care înrăutățesc condițiile angajaților decât cele prevăzute de lege sunt nule și nule. ... art. 45/3. Indemnități și compensații pentru angajații licențiați. Angajații despediți de întreprinderi, instituții și organizații din cauza unei reduceri a numărului de personal sau a statutului de personal: 1) se plătește o indemnizație de licențiere în valoare de salariu mediu de o lună; 2) continuă să primească salariul mediu în perioada necesară pentru găsirea unui loc de muncă nou, dar nu mai mult de două luni de la data licențierii, luând în considerare plata licenției de licențiere; 3) în mod excepțional, continuă să primească salariul mediu în perioada de trei luni de la data licențierii, pe baza unei decizii ale biroului de muncă, sub rezerva cererii în timp util a angajatului la această autoritate (din două săptămâni de licenție) și dacă nu a oferit un loc de muncă în între timp. ... art. 80. Interzicerea acordării compensației monetare în loc de concediu neprelucrat Este interzisă acordarea compensației monetare în loc de concediu neprelucrat, cu excepția cazului de concediere a unui angajat care nu a folosit zilele de concediu”. 16. Dispozițiile relevante ale Codului de Procedură Civilă (în vigoare până la 12 iunie 2003) se citesc după cum urmează: „art. 296. Domeniu de aplicare a procedurii de recurs. Curtea care examinează recursul verifică dacă hotărârea instanței de primă instanță este legală și bine fundamentată, pe baza informațiilor în posesie, precum și a oricăror noi dovezi scrise prezentate instanței. Curtea poate reevalua dovezile în posesie și examinează orice probă nouă prezentată de părți în conformitate cu prezentul Cod. Curtea se ocupă de fiecare motiv de recurs invocat.”