ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2074/2021

Ședința publică din data de 12 octombrie 2021

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, la data de 20.08.2019, sub numărul de dosar x/2019, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, a solicitat:

(1) să se constate prescris dreptul de executare silită pentru creanța în valoare de 90.000 RON stabilită prin decizia comercială nr. 157/17.01.2003 a Curții Supreme de Justiție, secția Comercială pronunțată în dosarul nr. x/2001 ori să se constate imposibilitatea de executare a aceleiași creanțe;

(2) să fie obligată pârâta la confirmarea încetării monitorizării postprivatizare a contractului de privatizare nr. x/28.08.1997 ca urmare a îndeplinirii tuturor obligațiilor contractuale asumate de B., sub sancțiunea daunelor cominatorii de 1.000 RON/zi de întârziere.

Prin sentința civilă nr. 488 din 03 iunie 2020, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2019, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei și s-a respins, ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului.

Împotriva sentinței civile nr. 488 din 03 iunie 2020, reclamanta A. a declarat apel.

Prin decizia civilă nr. 308 A/2021 din 19 februarie 2021, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta-reclamantă A., împotriva sentinței civile nr. 488 din 03 iunie 2020, pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimata-pârâtă Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (A.A.A.S.); s-a respins, ca neîntemeiată, cererea apelantei în sensul de a se dispune obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată în apel.

Împotriva acestei decizii, recurenta-reclamantă A. a declarat recurs, susținând că decizia instanței de apel este nelegală, din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă susține că instanța de apel a reținut, după o judecată abstractă, fără să se treacă dincolo de litera legii, fără a ține seama de efectele produse de contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. x/1997, invocând trunchiat prevederile art. 36 C. proc. civ., că nu are calitate procesuală activă, de vreme ce în litigiul ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2001 soluționat de instanța supremă, nu a fost parte, cum nu a fost parte nici în contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni precitat, încheiat între AAAS și B..

Arată că instanța de apel a reținut prevederile art. 36 C. proc. civ., dar a evocat și dispozițiile art. 38 C. proc. civ., reținând că nu a operat transmisiunea patrimoniului asociației către A. De asemenea, instanța de apel a analizat și dispozițiile art. 31 din Legea nr. 77/1994.

Mai arată că instanța a reținut și nerelevanța împrejurării că pârâta AAAS a pretins plata creanței stabilite prin decizia comercială nr. 157/17.01.2003 a instanței supreme, considerându-se că aceasta nu poate fi de natură a justifica, în speță, calitatea procesuală; mai mult, instanța de apel i-a sugerat că ar putea plăti suma pretinsă de pârâta AAAS, în baza prevederilor art. 1472 C. civ.

Instanța de apel a respins și critica reclamantei prin care a arătat că instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la cel de-al doilea capăt de cerere, care privea obligarea pârâtei de a confirma încetarea monitorizării post-privatizare. Din cuprinsul sentinței instanței de fond rezultă în mod evident faptul că nu a fost analizat acest capăt de cerere. Pentru a justifica într-un fel aceasta omisiune, instanța de apel a invocat un argument de ordin general, ce apare în cuprinsul sentinței, fără legătură concretă cu petitul cererii.

Instanța de apel a răspuns și argumentului reclamantei prin care a arătat că această conduită abuzivă a pârâtei duce la imposibilitatea funcționarii societății, întrucât toate hotărârile Adunării Generale sunt lovite de nulitate în absența cvorumului necesar adoptării acestora. Curtea de Apel a reținut că această critica nu este justificată de vreme ce în Registrul Comerțului numitul C. apare ca fiind acționar majoritar, cu 81,88% din acțiuni. Eroarea instanței de apel este impardonabilă, în contextul în care în cazul societăților listate pe bursă și aflate sub supravegherea A.S.F. singurul registru public al acțiunilor societăților, care asigura opozabilitatea, este registrul deținut de Depozitarul Central S.A.

Recurenta-reclamantă consideră că instanța de apel nu a ținut seama că prin sentința dată de tribunal i-a fost îngrădit dreptul de acces la justiție și că avea interesul de a promova această acțiune.

Din punct de vedere juridic, accesul la justiție este calificat atât ca drept fundamental care permite exercitarea și ocrotirea celorlalte drepturi ale persoanei, cât și ca principiu fundamental în funcție de care se organizează și funcționează orice sistem democratic. De asemenea, liberul acces la justiție este garanția egalității și nediscriminării deoarece asigură posibilitatea tuturor persoanelor cărora li s-a încălcat un drept, de a se adresa unei instanțe de judecata. în sfera de conținut a liberului acces la justiție sunt înscrise 2 prerogative principale: (1) posibilitatea fiecărei persoane de a se adresa unei instanțe de judecată; (2) posibilitatea de a obține o reparație legală.

La nivelul cadrului juridic internațional și european, accesul la justiție este reglementat, în principal, în conținutul următoarelor instrumente: Declarația Universală a Drepturilor Omului (art. 8, art. 9, art. 10); Pactul Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice (art. 2, alin. (3); art. 14); Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale (art. 6 și art. 13); Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene (art. 47).

În opinia recurentei, prin maniera în care a soluționat apelul, instanța a menținut greșeala instanței de fond, care a constatat că nu are calitatea de a promova o astfel de acțiune, în contextul în care interesul recurentei de a rezolva situația juridică a structurii actionariatului este mai mult decât evident.

Recurenta apreciază că instanța de apel, ținând seama de situația de fapt expusă și care a fost reținută, în mare, și în decizia pronunțată, trebuia să facă o aplicare corectă și coroborată a dispozițiilor art. 36-art. 38 C. proc. civ., în spiritul acestor norme.

Susține că instanța de apel a ignorat dispozițiile arătate, pronunțând o decizie nelegală, fiind nesocotite norme de procedură fundamentale, îngrădindu-i accesul la justiție. Textul de la art. 36, teza a doua, stabilește că drepturile și obligațiile afirmate constituie o chestiune de fond, ceea ce înseamnă o judecată în fond și nu pe excepție. De asemenea, art. 37 proclamă dreptul de a introduce cereri și pentru persoanele care, chiar dacă nu justifică un interes personal, o fac în scopul ocrotirii unui interes de grup, în speță grupul acționarilor societarii A., ale căror interese sunt grav afectate de imposibilitatea de funcționare a societății.

Contrar celor reținute de instanța de apel, recurenta consideră că art. 38 acordă posibilitatea societății de a promova prezenta acțiune, chiar dacă nu este vorba despre o transmisiune de patrimoniu, având în vedere că textul legal vorbește și despre transmisiunea situațiilor juridice deduse judecății.

Prin urmare, recurenta-reclamantă consideră că are calitate procesuală pentru ambele capete de cerere, elementul de legătură fiind acțiunile societății, ce au fost tranzactionate de AAAS și pentru care recurenta cere să fie înregistrate în registrul public deținut de Depozitarul Central S.A., conform situației reale.

Asa cum a susținut și în apel, obligația înregistrării corecte a titularilor acțiunilor trebuie privită și din perspectiva Legii nr. 129/2019 privind spălarea banilor, lege ce impune transparența cu privire la beneficiarii reali ai tranzacțiilor cu valori mobiliare. Or, în evidentele publice, din cauza obtuzității pârâtei AAAS și a formalismului exagerat al Depozitarului Central S.A., apare ca acționar majoritar o entitate fantomă, și anume B., care nu mai există de peste 10 ani, fiind radiată din anul 2009. Instanța de apel a ignorat faptul că A. este o entitate căreia îi sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 24/2017 și ale Legii nr. 297/2004.

În contextul arătat, situația societății A., acolo unde lucrează peste 400 de salariați, este deosebit de complicată, având în vedere situația de incertitudine și imposibilitatea de funcționare în care se află, solicitând instanței de judecată rezolvarea acesteia prin instrumentele juridice existente.

Pentru motivele expuse, recurenta-reclamantă susține că recursul este fondat și că se impune casarea deciziei, cu consecința trimiterii cauzei pentru judecarea apelului.

Intimata-pârâtă Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului - A.A.A.S. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte reține următoarele:

Recursul a fost întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din C. proc. civ., criticile concrete de nelegalitate vizând, în esență, modul greșit de soluționare a excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei A. prin încălcarea dreptului de acces la justiție și prin aplicarea greșită a dispozițiilor art. 36-38 din C. proc. civ.

Criticile sunt nefondate, instanța de apel confirmând în mod legal soluția primei instanțe privitoare la lipsa calității procesuale active a reclamantei.

Cercetând actele dosarului, instanțele devolutive au reținut, în ceea ce privește situația de fapt, că între Fondul Proprietății de Stat (actuala Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului), în calitate de vânzător și Asociația Salariaților și Conducerii din S.C. A., în calitate de cumpărător, a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. x/28.08.1997.

Prin decizia comercială nr. 157/17.01.2003, pronunțată în dosarul nr. x/2001 de Curtea Supremă de Justiție, secția comercială, s-a dispus obligarea pârâtei Asociația Salariaților și Conducerii din S.C. A. să plătească în favoarea reclamantei A.P.A.P.S. (actuala intimata-pârâtă Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului) suma de 900.000.000 RON ROL, cu titlu de penalități contractuale pentru nerealizarea investițiilor aferente anilor 1998 și 1999.

Împotriva debitorului Asociația Salariaților și Conducerii din S.C. A., a fost declanșată de creditorul A.P.A.P.S., prin cererea nr. x/08.04.2004 transmisă B.E.J. D., executarea silită în temeiul titlului executoriu menționat reprezentat de hotărârea irevocabilă evocată în paragraful precedent.

A. a fost înființată în anul 1990, în urma reorganizării fostei întreprinderi de stat, în baza Legii nr. 15/1990 și Legii nr. 31/1990, iar, în baza Legii nr. 58/1991 și a Legii nr. 77/1994, societatea s­-a privatizat, potrivit contractului nr. x/28.08.1997, pachetul majoritar de acțiuni fiind cumpărat de la Fondul Proprietății de Stat de către B., constituită din salariații și membrii organelor de conducere ale societății.

B. a achitat integral prețul pachetului majoritar de acțiuni, astfel că a devenit acționarul majoritar al societății, deținând 82,1223% din capitalul social.

B. a fost dizolvată și lichidată, așa cum rezultă din sentința civilă nr. 717/19.02.2009, pronunțată de Judecătoria Slobozia în dosarul nr. x/2009.

Prin încheierea nr. 19/17.09.2009, pronunțată de Judecătoria Slobozia, s-a dispus radierea Asociației Salariaților și Conducerii S.C. A. din Registrul Asociațiilor și Fundațiilor.

În speță, recurenta-reclamantă A. a formulat o acțiune în constatarea prescripției dreptului de executare silită sau imposibilității de executare a obligațiilor asumate de Asociația Salariaților și Conducerii S.C. A. și obligarea pârâtei Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului să înceteze monitorizarea postprivatizare a executării obligațiilor asumate de Asociația Salariaților și Conducerii S.C. A. prin contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. x/8.07.1996.

Recurenta-reclamantă A. susține că are calitate procesuală activă pentru ambele capete de cerere, deoarece elementul de legătură îl reprezintă acțiunile societății, ce au fost tranzacționate de Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, solicitând ca acestea să fie înregistrate în registrul public deținut de Depozitarul Central S.A. conform situației reale.

Potrivit art. 36 din C. proc. civ., calitatea procesuală rezultă din identitatea de părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății. Existența sau inexistența drepturilor și a obligațiilor afirmate constituie o chestiune de fond, astfel că verificarea calității procesuale nu presupune verificarea existenței a însuși dreptului sau a înseși obligației corelative care intră în conținutul raportului juridic dedus judecății.

Din interpretarea acestui text legal, rezultă că raportul de drept procesual nu se poate lega valabil decât între subiectele ce rezultă din raportul de drept material dedus judecății, calitatea procesuală activă presupunând condiția existenței unei identități între persoana reclamantului și cel care este titularul dreptului afirmat.

În mod corect instanța de apel a constatat că recurenta-reclamantă nu a fost parte (cumpărător) în contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. x din 28.08.1997, așa încât nu este ținută a îndeplini obligațiile asumate de cumpărător prin acest contract, nu a fost chemată în judecată în dosarul nr. x/2001 finalizat prin decizia comercială nr. 157/17.01.2003, pronunțată de Curtea Supremă de Justiție, secția comercială, nefiind obligată la plata sumei de 900.000.000 RON ROL către antecesoarea intimatei pârâte Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului și nu a fost debitorul în privința căruia s-a derulat executarea silită a titlului executoriu reprezentat de decizia comercială nr. 157/17.01.2003, inițiată de creditorul A.P.A.P.S.

Potrivit art. 4 alin. (1) din O.G. nr. 25/2002, societățile privatizate prin încheiere de contracte de vânzare-cumpărare de acțiuni sunt supuse monitorizării postprivatizare pe perioada de derulare a acestora care se exercită de către Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului prin departamentele de specialitate și are ca obiect urmărirea modului în care sunt respectate de către cumpărător obligațiile asumate prin contractele de vânzare-cumpărare de acțiuni, în scopul realizării obiectivelor privatizării societății.

O.G. nr. 25/2002 și contractul de privatizare încheiat sub imperiul acestui act normativ se referă la monitorizarea postprivatizare pe perioada derulării contractelor de privatizare prin urmărirea modului de respectare a obligațiilor contractuale asumate de cumpărătorul de acțiuni și nu de societatea privatizată.

Cumpărătorul pachetului de acțiuni deținut de către A.P.A.P.S. în cadrul unei societăți comerciale nu poate fi obligat să suporte alte datorii ale societății comerciale respective, în afara celor la care s-a obligat prin contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni.

De aceea, în mod legal instanța de apel a reținut că monitorizarea postprivatizare a contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. x din 28.08.1997, la a cărei încetare se cere a fi obligată intimata-pârâtă Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului prin prezenta acțiune se referă la modul în care cumpărătorul acțiunilor deținute de stat a îndeplinit obligațiile asumate prin acel contract.

Or, recurenta-reclamantă A. nu are calitatea de cumpărător în contractul de vânzare-cumpărare nr. x din 28.08.1997, al pachetului de acțiuni reprezentând 51% din valoarea capitalului social al societății reclamante, ci o altă persoană juridică este cumpărător, respectiv Asociația Salariaților și Conducerii S.C. A., în prezent radiată din Registrul Asociațiilor și Fundațiilor, fără să existe un succesor în drepturi si obligații al acesteia.

Contrar susținerilor recurentei, instanța de apel în mod legal a reținut că Asociația Salariaților și Conducerii din S.C. A. a fost o persoană juridică distinctă de apelanta reclamantă A. și că nu există/nu a fost invocată vreo dispoziție legală care să prevadă că, în urma radierii din Registrul Asociațiilor și Fundațiilor a Asociației Salariaților și Conducerii din S.C. A. (survenită în anul 2009), a operat transmisiunea patrimoniului acestei asociații și, astfel, transmisiunea calității procesuale în condițiile art. 38 C. proc. civ. către societatea recurentă-reclamantă.

Susținerea recurentei potrivit căreia în urma transmiterii de drept a acțiunilor dobândite de B. în proprietatea membrilor asociației, a avut loc și o transmitere a calității procesuale de la defuncta Asociație către A. nu poate fi reținută în raport de prevederile art. 31 din Legea nr. 77/1994 (în vigoare la data la care s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. x/28.08.1997) potrivit cărora:

"Acțiunile dobândite în modul descris la art. 29 pct. 1 sunt transmise membrilor asociației imediat după achitare, dacă statutul nu prevede altfel. În acest caz, membrii asociației au drept de vot în adunarea generală a acționarilor societății comerciale, corespunzător numărului de acțiuni achitate."

Prin urmare, art. 31 din Legea nr. 77/1994 reglementează transferul de la asociație la membrii săi exclusiv al acțiunilor achiziționate de asociație, fie cu plata în numerar, fie în schimbul certificatelor de proprietate, iar nicidecum, așa cum eronat pretinde recurenta-reclamantă, transmisiunea calității procesuale între asociația cumpărătoare a acțiunilor și societatea privatizată (ale cărei acțiuni s-au vândut de reprezentantul Statului, Fondul Proprietății de Stat).

Recurenta își justifică calitatea procesuală activă în contextul interesului său de a rezolva situația juridică a acționariatului societății.

Calitatea procesuală nu trebuie confundată cu interesul, întrucât există situații în care acțiunea civilă nu poate fi exercitată de unele persoane, deși acestea ar putea justifica un interes personal, ori poate fi exercitată de cineva care nu are un interes personal și/sau direct.

Deși legea atribuie calitate procesuală unor persoane, organizații, instituții sau autorități care, fără a justifica un interes personal, acționează pentru apărarea drepturilor ori intereselor legitime ale unor persoane aflate în situații speciale sau, după caz, în scopul ocrotirii unui interes de grup ori general, în conformitate cu dispozițiile art. 37 C. proc. civ., este necesar însă ca legea să le recunoască în mod expres legitimarea procesuală activă, ceea ce nu este cazul în speță, întrucât împrejurarea că elementul de legătură între aceste două persoane juridice este reprezentat de acțiunile ce au fost tranzacționate de antecesoarea intimatei-pârâte Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului nu este de natură a conferi recurentei-reclamante calitate procesuală activă în cauză.

Sub acest aspect, în mod corect curtea de apel a reținut că nu se poate face confuzie din punct de vedere juridic între acțiuni, cumpărătorul acestora și societatea ale cărei acțiuni au fost achiziționate.

Având în vedere aceste considerații care au exclus analiza pretențiilor reclamantei, atât a celor formulate pe cale principală, cât și a celor formulate în subsidiar, în mod legal s-a reținut că recurenta-reclamantă, nefiind titulara dreptului afirmat, nu are calitate procesuală activă nici pe cale principală, nici în subsidiar.

Instanța de apel a realizat o analiză corectă și din perspectiva Legii nr. 129/2019 privind spălarea banilor, lege ce impune transparența cu privire la beneficiarii reali ai tranzacțiilor cu valori mobiliare, din probele administrate, care nu mai pot fi reevaluate în recurs, constatându-se că numitul C. figurează înscris în registrul comerțului ca titular al unui număr de acțiuni reprezentând 81,8858% din capitalul social al A.

Înalta Curte reține că respingerea acțiunii reclamantei ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă, nu constituie în niciun fel o încălcare sau o limitare a accesului la justiție, câtă vreme această soluție a fost prevăzută de către legiuitor prin textele legale analizate în cauză.

În măsura în care acțiunea a fost analizată atât la fond cât și în apel și s-a constatat că reclamanta nu are calitate procesuală activă pentru a demara un astfel de litigiu, recurenta nu se poate prevala de încălcarea accesului la justiție din perspectiva interesului său de a promova această acțiune, întrucât principiul accesului liber la justiție trebuie interpretat și prin prisma art. 6 paragraful 1 privind dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Curtea Europeană a Drepturilor Omului stabilind că dreptul de acces la un tribunal nu este un drept absolut și că accesul liber la justiție implică, prin natura sa, o reglementare din partea statului și poate fi supus unor limitări, atât timp cât nu este atinsă substanța dreptului.

Din perspectiva celor expuse, cum nici unul din motivele de recurs nu se circumscrie dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 308 A/2021 din 19 februarie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 308 A/2021 din 19 februarie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 12 octombrie 2021.