ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 204/2022

Ședința publică din data de 1 februarie 2022

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

În drept, reclamantul a invocat dispozițiile Ordinului privind aprobarea normelor metodologice pentru elaborarea bugetului de venituri și cheltuieli al spitalului public nr. 1043/2010 emis de Ministerul Sănătății, Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății și art. 1270 C. civ. de la 1864.

Prin sentința civilă nr. 728 din 20 aprilie 2015, pronunțată de Tribunalul Dolj, secția contencios administrativ și fiscal, s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Comisiei Centrale de Arbitraj.

Prin hotărârea arbitrală nr. 48 din 17 decembrie 2015, pronunțată de Comisia Centrală de Arbitraj de pe lângă C.N.A.S., s-a respins cererea de arbitrare formulată de reclamant.

Cauza a fost înregistrată inițial pe rolul secției a VIII-a contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București, sub. nr. x/2020, iar ulterior pe rolul secției a VI-a Civilă a aceleiași instanțe, urmare a declinării competenței materiale de soluționare a cauzei.

Prin sentința civilă nr. 39 din 3 februarie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2020, s-a respins acțiunea în anulare formulată de reclamant ca nefondată.

Prin motivele de recurs reclamantul reiterează aspectele de fond, respectiv faptul că între părți a fost încheiat contractul de furnizare de servicii medicale spitalicești, iar pentru serviciile medicale prestate de spital, peste valoarea contractată, s-au emis facturi în valoare de 6.423.838,49 RON.

Recurentul susține că a notificat și a somat C.A.S. Dolj în vederea achitării sumelor prin adresa din 10.12.2014, fără ca aceasta să dea curs încercării de conciliere a situației, punând astfel spitalul în imposibilitatea de a trata bolnavii și, implicit, de a acorda servicii publice de asistență medicală persoanelor asigurate.

Recurentul mai subliniază că, având în vedere contractul încheiat între părți, sunt incidente dispozițiile art. 969 și 1270 C. civ. de la 1864, potrivit cărora convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante și obligă intimata-pârâtă la plata serviciilor medicale încheiate peste valoarea inițială a contractului cadru.

Mai mult, dispozițiile art. 21 alin. (2) din contractul cadru nr. x din 2014 prevăd clauza modificării contractului și semnării unui act adițional în situația în care valoarea contractată poate fi majorată pentru fonduri aprobate cu destinația de servicii medicale, având în vedere condițiile de contractare din O.M.S. nr. 864/538/2011.

De asemenea, recurentul arată că este incident art. 4 din contractul cadru nr. x din 2014, care oferă părților posibilitatea prelungirii prin acord a contractului pe toată perioada de aplicabilitate a contractului cadru.

În cauză, susține recurentul că deși a respectat procedura prealabilă și a notificat C.A.S. Dolj să încheie acte adiționale, dovedind certitudinea creanțelor solicitate, aceasta a refuzat, în mod nejustificat, motivând că dispozițiile art. 14 din contractul cadru nu permit încheierea altor acte adiționale, deși art. 4, art. 21 și art. 22 prevăd contrariul.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, la data de 17 iunie 2021.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 16 noiembrie 2021, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului către părți, cu mențiunea că pot depune puncte de vedere în termen de 10 zile de la comunicare. Părțile nu au depus puncte de vedere la raportul asupra admisibilității în principiu a recursului

În cauză, s-a stabilit termen pentru examinarea admisibilității în principiu a recursului la 1 februarie 2021.

Înalta Curte, constituită în complet de filtru, luând în analiză cu prioritate în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ. inadmisibilitatea căii extraordinare de atac, urmează a respinge recursul, ca inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Cauza are ca obiect recursul împotriva sentinței civile nr. 39 din 3 februarie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, prin care a fost respinsă acțiunea în anularea unei hotărâri arbitrale.

Având în vedere că litigiul are ca obiect contestarea unei hotărâri pronunțate în procedura arbitrajului, normele incidente sunt cele prevăzute în Cartea a IV - a intitulată "Despre Arbitraj" din C. proc. civ.

Potrivit art. 27 C. proc. civ. "hotărârile rămân supuse căilor de atac și termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul".

De asemenea, potrivit art. 24 Cod procedură de civilă, "dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor începute după intrarea acesteia în vigoare" iar, conform art. 25 alin. (1) din același cod "procesele în curs de judecată precum și executările silite începute sub legea veche rămân supuse acelei legi".

Prin urmare, legiuitorul a optat pentru regula potrivit căreia faza judecății, în întregul ei, este guvernată de dispozițiile legii în vigoare la momentul pornirii procesului.

În cauză, data începerii procesului este data sesizării Tribunalul Dolj-, secția contencios administrativ și fiscal, respectiv 20 ianuarie 2015, care a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Comisiei Centrale de Arbitraj, context în care sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 134 din 2010 privind C. proc. civ., astfel cum a fost republicată în Monitorul Oficial al României nr. 545 din 03.08.2012, modificată prin Legea nr. 72 din 2013.

Potrivit art. 613 alin. (3) C. proc. civ., în forma în vigoare la data pornirii procesului, în situația în care curtea de apel admite acțiunea, va anula hotărârea arbitrală și va trimite cauza spre judecată instanței competente să o soluționeze sau spre rejudecare tribunalului arbitral.

Potrivit art. 613 alin. (4) C. proc. civ., în forma în vigoare la data introducerii acțiunii, "hotărârile curții de apel, pronunțate potrivit alin. (3), sunt supuse recursului".

Din interpretarea per a contrario a dispozițiilor legale evocate rezultă că hotărârea curții de apel, prin care a fost respinsă acțiunea în anularea unei hotărâri arbitrale, nu este susceptibilă a fi atacată cu recurs.

Modificarea dispozițiilor art. 613 alin. (4) C. proc. civ. adusă prin Legea nr. 17 din 2017, potrivit căreia "hotărârea curții de apel prin care se soluționează acțiunea în anulare este supusă recursului", nu este incidentă în cauză potrivit art. 24, art. 25 alin. (1) și art. 27 C. proc. civ., fiind ulterioară datei începerii procesului.

De asemenea, conform art. 483 alin. (2) teza finală C. proc. civ., "nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului" iar, potrivit art. 457 alin. (1) din același cod, "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei."

Legalitatea căilor de atac semnifică faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.

Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție stipulând că mijloacele procesuale prin care a fost atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii.

Legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă și de exigențele art. 6 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, concretizând una dintre garanțiile unui proces echitabil.

Din analiza dispozițiilor legale evocate și în considerarea faptului că prin sentința recurată s-a respins acțiunea în anularea hotărârii arbitrale, rezultă că aceasta are caracter definitiv de la pronunțarea sa, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 raportat la art. 613 alin. (3) și (4) C. proc. civ., în vigoare la data pornirii procesului.

Prin urmare, Înalta Curte reține că hotărârea recurată nu este susceptibilă a fi atacată cu recurs întrucât se înscrie în ipoteza legală reglementată de art. 483 alin. (2) teza finală din C. proc. civ., fiind incident principiul legalității căilor de atac consacrat de art. 129 din Constituția României și de art. 457 din C. proc. civ.

În consecință, pentru considerentele ce preced, conform art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamantul Spitalul Clinic Municipal Filantropia Craiova împotriva sentinței civile nr. 39 din 3 februarie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul Spitalul Clinic Municipal Filantropia Craiova împotriva sentinței civile nr. 39 din 3 februarie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, ca inadmisibil.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 1 februarie 2022.