ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție

Sursă originală

ÎCCJ 06.10.2021

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2031/2021

HOTĂRÂRE

06.10.2021

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2021
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2031/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 6 octombrie 2021

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 5 august 2020, pe rolul Tribunalului Iași, sub număr de dosar x/2020, reclamanta Administrația Bazinală de Apă Prut-Bârlad, în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L., a solicitat instanței obligarea pârâtei la efectuarea lucrărilor de remediere stabilite prin expertiza tehnică dispusă de Inspectoratul de Stat în Construcții Iași cu privire la "Canal Evacuare - descărcător de apelantul mari" din cadrul obiectivului "Punerea în siguranță a acumulării Tansa Belcești, județul Iași" și obligarea pârâtei la predarea completărilor la Cartea tehnică a construcției edificate, cu referire la lucrările de remediere menționate. În subsidiar, în cazul în care pârâta nu poate efectua lucrările, reclamanta a solicitat obligarea acesteia la plata sumei de 127378,14 euro fără TVA, reprezentând valoarea achitată pârâtei pentru lucrările la obiectul "Canal Evacuare - descărcător de apelantul mari". A solicitat și cheltuieli de judecată.

Reclamanta a arătat că între părți a fost încheiat contractul nr. x/03.06.2009 având ca obiect executarea, finalizarea și întreținerea lucrărilor de construcții aferente obiectivului de investiții "Punerea în siguranță a acumulării Tansa Belcești, județul Iași".

Ulterior efectuării lucrărilor de către pârâtă, a avut loc o alunecare de teren chiar în zona edificării canalului de evacuare, fapt ce a condus la comandarea efectuării unei expertize de către Inspectoratul de Stat în Construcții Iași. Prin aceasta s-a constatat culpa pârâtei în efectuarea lucrării contractate.

Deși s-a luat legătura cu aceasta din urmă, pârâta nu și-a îndeplinit obligația de remediere a avariilor, deși avea această obligație contractuală.

Pârâta a depus întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței generale a instanțelor de judecată, precum și excepția necompetenței generale, materiale și teritoriale a Tribunalului Iași.

Prin sentința civilă nr. 1992/2020 din 21 decembrie 2020 Tribunalul Iași, secția I civilă a respins excepția necompetenței generale a instanțelor judecătorești, ca neîntemeiată, excepție invocată de către pârâtă; a admis excepția necompetenței materiale procesuale a Tribunalului Iași, secția I civilă în soluționarea cauzei, excepție invocată de către pârâtă și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Galați, secția II civilă, de contencios administrativ și fiscal, completul învestit cu soluționarea procedurii insolvenței deschise împotriva pârâtei din prezenta cauză.

În privința excepției necompetenței generale a instanțelor judecătorești, invocată de pârâtă, s-a constatat că motivarea acesteia a vizat preponderent capătul de cerere subsidiar, cel vizând obligarea pârâtei S.C. A. S.R.L. la plata sumei de 127.378,14 euro fără TVA, valoare decontată a lucrărilor de execuție la obiectivul Canal de Evacuare - Descărcător de Ape Mari conform borderoului lucrărilor executate - luna mai 2013, pârâta apreciind că această solicitare este de competența administratorului său judiciar, în conformitate cu disp.art. 58 alin. (1) lit. k) din Legea 85/2014 privind procedura insolvenței.

Or, în speță s-au mai formulat două capete de cerere - obligarea pârâtei la efectuarea lucrărilor de remediere stabilite prin expertiza tehnică dispusă de Inspectoratul de Stat în Construcții Iasi și realizată de S.C. B. S.R.L. la obiectul Canal de Evacuare - Descărcător de Ape Mari din cadrul obiectivului de investiții "Punerea în siguranță a acumulării Tansa Blecești, jud. Iasi" în conformitate cu documentațiile tehnice de execuție și obligarea pârâtei la predarea Completărilor la Cartea tehnică a construcției cu referire la lucrările de remediere în vederea efectuării recepției la terminarea lucrărilor pentru obiectivul de investiții "Punerea în siguranță a acumulării Tansa Blecești, jud. Iasi" - capete de cerere care se circumscriu obligației de a face, ca și obiect al acțiunii.

S-a constatat că prin încheierea pronunțată din 10 noiembrie 2014 în dosar nr. x/2014 de Tribunalul Galați, secția a II-a civilă, s-a dispus în temeiul art. 71 alin. (1) din Legea 85/2014 deschiderea procedurii generale de insolvență față de pârâta din prezenta cauză - S.C. A. S.R.L., aceasta aflându-se, în prezent, în etapa reorganizării judiciare.

S-a arătat că se poate discuta de necompetența generală a instanțelor judecătorești atunci când, potrivit legii, competența aparține unui alt organ de jurisdicție sau cu activitate jurisdicțională.

S-a reținut însă, că, în privința unor obligații de a face, vizând respectarea obligațiilor asumate de una din părți printr-un contract, nu se poate susține că nu ar fi competente instanțele judecătorești, ci alte organe de jurisdicție.

Astfel, având in vedere obiectul principal al cauzei - obligație de a face, competența generală aparține instanțelor judecătoresti.

În privința capătului de cerere subsidiar (formulat în cazul în care pârâta nu își poate îndeplini obligația de a face), depinzând de respingerea unui capăt de cerere care nu se înscrie în sfera expres și limitativ delimitată de legiuitor "a acțiunilor judiciare pentru determinarea existenței și/sau cuantumului unor creanțe asupra debitorului născute după data deschiderii procedurii" (art. 75 alin. (3) din Legea nr. 85/2014), competența generală nu poate aparține decât instanței care soluționează capătul principal de cerere.

În ceea ce privește excepției necompetenței materiale (procesuale) a instanței de judecată, Tribunalul Iași a arătat că aceasta este o excepție de procedură, privind condițiile esențiale de promovare a unei cereri de chemare în judecată, este o excepție absolută, cercetarea ei fiind instituită în respectarea unor interese generale de înfăptuire a justiției și privește încălcarea unor norme de ordine publică, astfel că instanța este obligată să verifice, cu prioritate, față de fondul cauzei, îndeplinirea acestei condiții esențiale.

Verificând actele dosarului, instanța a constatat că împotriva pârâtei S.C. A. S.R.L. s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței în cadrul dosarului nr. x/2014 al Tribunalului Galați, secția a II-a civilă.

Cererea de chemare în judecată are la bază contractul de lucrări nr. x/03.06.2009 (încheiat anterior deschiderii procedurii insolvenței pârâtei) și continuat după data de 10.11.2014 (data deschiderii procedurii insolvenței), acesta încadrându-se în prevederile art. 123 din Legea nr. 85/2014 ca și contract în derulare.

Astfel, Tribunalul Iași a apreciat că acțiunea în întregul său derivă dintr-un contract, are o natură contractuală.

Potrivit art. 123 alin. (4) din Legea 85/2014:

"în cazul denunțării unui contract, o acțiune pentru despăgubiri poate fi introdusă de către cocontractant împotriva debitorului și va fi soluționată de judecătorul-sindic. Drepturile stabilite în favoarea cocontractantului în urma exercitării acțiunii în despăgubiri se vor plăti acestuia potrivit prevederilor art. 161 pct. 4, pe baza hotărârii în temeiul căreia i-au fost recunoscute, rămasă definitivă".

Competența materială este astfel clar stabilită în favoarea judecătorului sindic. În acest sens, se pot reține și atribuțiile judecătorului sindic stabilite prin art. 45 din Legea nr. 85/2014, alin. (1) enumerând doar principalele atribuții ale acestuia, ceea ce demonstrează fără echivoc caracterul enunțiativ al enumerării de la lit. a)-r), fiind de netăgăduit că pe parcursul judecării unui dosar de insolvență orice situație litigioasă și care are o legătură directă cu procedura colectivă nu poate intra decât în competența de soluționare a judecătorului sindic.

De altfel, ulterior deschiderii procedurii insolvenței, întreaga activitate pe care debitoarea o derulează se circumscrie scopului de acoperire a pasivului și recuperare a creanțelor în favoarea creditorilor, cu acordarea, atunci când este posibil, a șansei de redresare a activității debitoarei.

Astfel, s-a apreciat că întreaga activitate a debitoarei - pârâte este reglementată de dispozitiile legii insolvenței, lege cu caracter special, ce derogă de la dreptul comun, reprezentat de C. civ. sau Legea societăților comerciale nr. 31/1990.

Pentru aceste motive, Tribunalul Iasi a admis excepția necompetenței materiale procesuale a instanței și, pe cale de consecință, a trimis cauza spre competentă soluționare Tribunalului Galați, secția a II-a civilă, completul învestit cu soluționarea procedurii insolvenței deschise împotriva pârâtei din prezenta cauză.

Învestit prin declinare, Tribunalul Galați a reținut, în esență, că decizia practicianului în insolvență de menținere sau denunțare a unor contracte poate fi cenzurată de judecătorul sindic, o astfel de decizie reprezentând un act de procedură, verificarea legalității sale intrând în competența sindicului, în schimb cererea de obligare a debitoarei insolvente la respectarea obligațiilor contractuale nu intră în competența judecătorului sindic, cauzele care pot fi judecate în cadrul procedurii insolvenței nefiind orice cauze care îl privesc pe debitor.

Așa fiind, s-a apreciat că nu intră în competența sindicului "clarificarea situației patrimoniale a debitoarei", o astfel de atribuție aparținând administratorului judiciar, iar sindicul fiind chemat doar să cenzureze sub aspectul legalității actele de procedură efectuate de administratorul judiciar, inclusiv cele efectuate în exercitarea acestei atribuții.

În concluzie, s-a reținut că acțiunea formulată de reclamantă intră în competența instanțelor civile de drept comun, respectiv a instanței specializate în litigii cu profesioniștii raportat la dispozițiile art. 53 alin. (1)

din Legea nr. 101/2016.

Raportat la competența teritorială de soluționare a cauzei, s-a arătat că art. 53 alin. (1)

și 1

din Legea nr. 101/2016 prevede următoarele:

"(1

) Procesele și cererile care decurg din executarea contractelor administrative se soluționează în primă instanță, de urgență și cu precădere, de către secția civilă a tribunalului în circumscripția căruia se află sediul autorității contractante sau în circumscripția în care își are sediul social/domiciliul reclamantul.

) Acțiunile prevăzute la alin. (1) și (1

) se pot introduce și la instanțele de la locul încheierii contractului, dacă în acest loc funcționează o unitate ce aparține autorității contractante."

Tribunalul Galați a constatat că, în cazul în care reclamant este autoritatea contractantă, legea oferă competență teritorială alternativă numai între sediul autorității contractante și locul încheierii contractului, dacă în acest loc funcționează o unitate ce aparține autorității contractante.

Opțiunea de a introduce acțiunea la sediul/domiciliul persoanei de drept privat aparține numai acesteia, astfel cum rezultă din intepretarea alin. (1)

Prin urmare, prin introducerea cererii de chemare în judecată la tribunalul competent raportat la sediul său, reclamanta Administrația Bazinală de apă Prut-Bârlad a făcut o alegere legală cu privire la competență, pe care instanța învestită cu soluționarea cererii nu o poate cenzura.

Așa fiind, prin sentința civilă nr. 193 din 5 mai 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2020, Tribunalul Galați, secția a II-a civilă a admis excepția necompetenței sale materiale, invocată de instanță din oficiu; a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Iași. Constatându-se ivit conflictul negativ de competență, dosarul a fost înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență.

Înalta Curte de Casație și Justiție, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Tribunalului Iași competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

În speță, reclamanta Administrația Bazinală de Apă Prut-Bârlad, în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L., a solicitat instanței obligarea pârâtei la efectuarea lucrărilor de remediere stabilite prin expertiza tehnică dispusă de Inspectoratul de Stat în Construcții Iași cu privire la "Canal Evacuare - descărcător de apelantul mari" din cadrul obiectivului "Punerea în siguranță a acumulării Tansa Belcești, județul Iași" și obligarea pârâtei la predarea completărilor la Cartea tehnică a construcției edificate, cu referire la lucrările de remediere menționate. În subsidiar, în cazul în care pârâta nu poate efectua lucrările, reclamanta a solicitat obligarea acesteia la plata sumei de 127378,14 euro fără TVA, reprezentând valoarea achitată pârâtei pentru lucrările la obiectul "Canal Evacuare - descărcător de apelantul mari".

Așa fiind, se constată că prin acțiunea dedusă judecății se solicită obligarea pârâtei la remedierea unor lucrări conform contractului administrativ încheiat între o autoritate publică - reclamanta - și o societate comercială privată - pârâta.

Este adevărat că prin încheierea pronunțată din 10 noiembrie 2014, în dosarul nr. x/2014, de Tribunalul Galați, secția a II-a civilă, s-a dispus în temeiul art. 71 alin. (1) din Legea 85/2014 deschiderea procedurii generale de insolvență față de pârâta din prezenta cauză - S.C. A. S.R.L., însă este de necontestat că în cauză nu se pune problema unei "denunțări" a contractului (o rezoluțiune) din partea reclamantei decât în caz subsidiar, cererea principală a acesteia având ca scop obligarea pârâtei la respectarea obligațiilor asumate prin contract, nu lipsirea contractului de efectele juridice dorite de părți la încheierea acestuia.

Atribuția judecătorului sindic de a soluționa o cerere de despăgubiri întemeiată pe art. 123 alin. (4) din Legea nr. 85/2014 se referă strict la denunțarea pe care o poate efectua administratorul judiciar în temeiul art. 123 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 fiind un caz particular care confirmă regula competenței limitate a judecătorului sindic.

De altfel, potrivit art. 45 alin. (2) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență:

"atribuțiile judecătorului-sindic sunt limitate la controlul judecătoresc al activității administratorului judiciar și/sau al lichidatorului judiciar și la procesele și cererile de natură judiciară aferente procedurii insolvenței".

Prin urmare, cererea de obligare a debitoarei insolvente la respectarea obligațiilor contractuale (cum este și situația în speță) nu intră în competența judecătorului sindic, cauzele care pot fi judecate în cadrul procedurii insolvenței nefiind orice cauze care îl privesc pe debitor.

Astfel, acțiunea dedusă judecății intră în competența instanțelor civile de drept comun, respectiv a instanței specializate în litigii cu profesioniștii raportat la dispozițiile art. 53 alin. (1)

din Legea nr. 101/2016, conform cărora:

"(1

) Acțiunile prevăzute la alin. (1) și (1

) se pot introduce și la instanțele de la locul încheierii contractului, dacă în acest loc funcționează o unitate ce aparține autorității contractante."

Prin introducerea acțiunii la tribunalul competent raportat la sediul său (Iași, str. x), reclamanta Administrația Bazinală de Apă Prut-Bârlad - autoritate contractantă - a făcut o alegere legală cu privire la competență, în raport cu prevederile art. 53 alin. (1)

din Legea nr. 101/2016, alegere pe care instanța învestită cu soluționarea cererii de chemare în judecată nu o poate cenzura.

Pentru rațiunile înfățișate, cu aplicarea dispozițiilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Iași.