ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2004/2021

Ședința publică din data de 6 octombrie 2021

Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 19.11.2020 pe rolul Tribunalului Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale, reclamanta S.C. HIDROCONSTRUCȚIA S.A., prin Unitatea de Construcții Montaj "Ardeal", a chemat în judecată pe pârâtul A., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să oblige pârâtul să-i plătească suma de 273.526,28 RON, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul ce i-a fost cauzat prin îndeplinirea necorespunzătoare a obligațiilor de serviciu ce îi reveneau în gestionarea mai multor contracte, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1010/13.04.2021, Tribunalul Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a litigii de muncă și asigurări sociale.

Pentru a hotărî astfel, a reținut că reclamanta a dedus judecății un conflict de muncă, ce vizează atragerea răspunderii patrimoniale a salariatului, fiind incidente, pentru determinarea competenței teritoriale, normele care guvernează jurisdicția muncii, respectiv dispozițiile art. 269 din Codul muncii și cele ale art. 210 din Legea nr. 62/2011.

Astfel, Tribunalul Cluj a apreciat că, întrucât sediul reclamantei este situat în municipiul București, instanța competentă este Tribunalul București, secția a VIII-a litigii de muncă și asigurări sociale, cu precizarea că verificarea competenței nu pune în discuție capacitatea procesuală a sucursalei și nici calitatea acesteia de reprezentant.

Totodată, a reținut că alegerea de către reclamantă a sediului procesual în Cluj-Napoca vizează exclusiv comunicarea actelor de procedură și nu prezintă relevanță sub aspectul stabilirii competenței teritoriale.

Dosarul a fost înregistrat la 19.05.2021 pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a litigii de muncă și asigurări sociale, care prin încheierea din 28.06.2021 a admis excepția necompetenței teritoriale, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj, a constatat ivit conflictul de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării regulatorului de competență.

Pentru a hotărî astfel, a reținut că noțiunea de "sediu" prevăzută la art. 269 alin. (2) din Codul muncii nu face distincție între sediul principal și cel secundar, iar reclamanta își are sediul secundar în municipiul Cluj-Napoca, pe raza căruia, de altfel, au fost încheiate contractul individual de muncă al pârâtului și actele adiționale la acesta, context în care competența de soluționare a litigiului îi revine Tribunalului Cluj.

Înalta Curte, constatând existența conflictului negativ de competență, în sensul art. 133 alin. (2) C. proc. civ., ivit între cele două instanțe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, în temeiul art. 135 C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj, pentru următoarele considerente:

Instanțele judecătorești au fost învestite cu soluționarea unui conflict individual de muncă, iar pentru stabilirea competenței teritoriale sunt relevante dispozițiile art. 269 din Codul muncii, respectiv cele ale art. 210 din Legea nr. 62/2011.

Articolul 269 alin. (1) din Codul muncii prevede că "Judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor judecătorești, stabilite potrivit legii", iar alin. (2) din același articol statuează că "cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul".

Totodată, potrivit art. 210 din Legea nr. 62/2011, "cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul".

Așadar, în cazul conflictelor de muncă, competența teritorială nu este exclusivă, ci este alternativă, dând posibilitatea reclamantului de a alege dintre două instanțe, deopotrivă competente (cea de la domiciliu/reședință/sediu ori de la locul de muncă), împrejurare care atrage incidența normelor de competență teritorială de ordine privată.

Potrivit art. 130 alin. (3) C. proc. civ., "necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe."

Prin urmare, atât timp cât în speță nu sunt incidente norme de competență exclusivă, de ordine publică, necompetența teritorială relativă poate fi invocată numai de pârât, nu și de instanță din oficiu.

Așa fiind, Înalta Curte constată că, în condițiile în care pârâtul nu a invocat excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Cluj, acesta a devenit singurul competent în soluționarea cauzei.

Față de considerentele anterior expuse, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ., competența de soluționare a cauzei urmează a fi stabilită în favoarea Tribunalului Cluj.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 6 octombrie 2021.