ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 195/2022

Ședința publică din data de 1 februarie 2022

Asupra revizuirii, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

În drept, a invocat art. 35 C. proc. civ., art. 207 alin. (2), art. 252, art. 1.357 alin. (1), art. 1.358 C. civ. și art. 47 din Legea nr. 123/2012.

La 13 martie 2019, A. a formulat o nouă cerere având același obiect cu cea din 25 februarie 2019, în contradictoriu cu pârâta B., care a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, secția a II-a civilă, sub nr. x/2019.

Prin încheierea din 05.06.2019, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă a dispus conexarea cauzei la dosarul nr. x/2019.

Prin sentința nr. 129 din 18.11.2019, pronunțată de Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă, s-a admis în parte acțiunea și au fost obligate pârâtele CEZ Vânzare S.A. și C. S.A., la plata către reclamant a sumei de 30.000 RON, fiecare, cu titlu de daune morale.

Împotriva aceleiași sentințe, a formulat apel și pârâta CEZ Vânzare S.A., prin care a solicitat schimbarea soluției în sensul respingerii în tot a cererii formulate de reclamant.

Prin încheierea nr. 7 din 26.02.2020, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă a admis cererile de reexaminare formulate de apelantele-pârâte, stabilind că, pentru soluționarea căii de atac, fiecare apelantă datorează o taxă judiciară de timbru în cuantum de 50 de RON.

Prin decizia nr. 491 din 20.10.2020, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2019, s-au admis apelurile și s-a schimbat în parte sentința atacată, în sensul că a fost admisă în parte acțiunea și au fost obligate apelantele-pârâte la plata către intimatul-reclamant a sumei de 1.000 RON, fiecare, cu titlu de daune morale.

Împotriva aceleiași decizii au formulat recurs și apelantele-pârâte C. S.A. și CEZ Vânzare S.A.

Prin decizia nr. 2202 din 20.10.2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2019, s-a respins ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva încheierii nr. 7 din 26.02.2020, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2019 și s-a respins excepția nulității recursului declarat de A. împotriva deciziei nr. 491/20.10.2020.

Totodată, s-a admis recursul declarat de recurenta-pârâtă C. S.A. împotriva deciziei recurate, a fost casată în parte hotărârea atacată și a fost trimisă cauza aceleiași curți de apel spre o nouă judecată a apelului promovat de pârâta C. S.A.

Au fost menținute în rest celelalte dispoziții ale deciziei atacate.

De asemenea, au fost respinse ca nefondate recursurile declarate de reclamant și de pârâta CEZ Vânzare S.A.

În susținerea motivului de revizuire invocat, revizuentul arată că prin decizia nr. 393 din 17.02.2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2019, s-a statuat cu putere de lucru judecat că taxa judiciară de timbru în calea de atac a apelului se stabilește în conformitate cu dispozițiile art. 23 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 80/2013, la valoarea contestată. În acest sens, revizuentul invocă și sentința civilă nr. 7875 din 15 septembrie 2021, pronunțată de Judecătoria Sector 1 București, în dosarul nr. x/2020.

În ceea ce privește caracterul ilicit al faptelor intimatelor, revizuentul invocă puterea de lucru judecat a considerentelor deciziei nr. 1272 din 7 iulie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2015.

Cauza a fost înregistrată la 8 noiembrie 2021, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, sub nr. x/2021.

La 30 decembrie 2021, respectiv 26 ianuarie 2022, intimata CEZ Vânzare S.A. și intimata C. S.A. (fostă B.) au formulat întâmpinare, prin care au solicitat, în principal, respingerea cererii de revizuire, ca inadmisibilă, iar, în subsidiar, ca neîntemeiată.

Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, reține următoarele considerente:

Revizuirea, fiind o cale extraordinară de atac, dispozițiile legale care o reglementează sunt de strictă interpretare, astfel că exercitarea ei nu poate avea loc decât în cazurile și în condițiile prevăzute în mod expres de lege.

Prin urmare, în cadrul acestei căi de retractare se analizează condițiile de admisibilitate, cadru în care nu se repun în discuție și nu se cercetează chestiuni ce țin de fondul cauzei, ci se verifică aspectele procedurale vizând îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege.

Potrivit dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuirea poate fi cerută dacă "există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri".

Înalta Curte constată că instituirea ipotezei legale pe care se întemeiază dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în care instanța poate anula hotărârea, vine să protejeze autoritatea de lucru judecat a unei alte hotărâri judecătorești, din nevoia de ordine și stabilitate juridică.

Conform art. 431 alin. (1) C. proc. civ. "nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect", și alin. (2) al aceluiași articol, "oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă".

Din interpretarea dispozițiilor legale evocate rezultă că autoritatea de lucru judecat operează și atunci când efectul hotărârii relevă modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile juridice dintre părți, fără posibilitatea ca acestea să mai poată fi contrazise. În acest caz, chestiunile deja dezlegate se impun într-un al doilea proces care are legătură cu litigiul anterior, astfel că, atunci când este chemat să se pronunțe asupra unei chestiuni de drept, nici judecătorul nu poate să nu țină seama de rezultatul intrat în puterea de lucru judecat.

Astfel, autoritatea lucrului judecat este o instituție de ordine publică destinată să asigure stabilitatea raporturilor juridice și să dea eficiență întregii activități judiciare.

Înalta Curte reține că, în virtutea dispozițiilor art. 27 și art. 513 alin. (1) C. proc. civ. privind legea aplicabilă hotărârilor judecătorești, potrivit cărora acestea sunt supuse motivelor căilor de atac care erau prevăzute de legea sub care a început procesul, respectiv de la data de 25 februarie 2019, în cauză sunt incidente dispozițiile art. I pct. 61 din Legea nr. 310/2018, de modificare a conținutului art. 513 alin. (4) C. proc. civ.

Revizuentul a solicitat anularea deciziei civile nr. 2202 din 20 octombrie 2021, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2019, întrucât se încalcă puterea de lucru judecat a celor dezlegate prin considerentele deciziei nr. 393 din 17.02.2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2019 și sentinței civile nr. 7875 din 15 septembrie 2021, pronunțate de Judecătoria Sector 1 București în dosarul nr. x/2020, privind modalitatea de timbrare a cauzelor cu obiect similar precum și a căilor de atac formulate de către pârâte.

Examinând deciziile evocate, Înalta Curte constată că prin hotărârea a cărei revizuire se solicită a fost respins ca inadmisibil recursul reclamantului împotriva unei încheieri de reexaminare a modului de stabilire a taxelor judiciare de timbru datorate în apel de pârâte, în timp ce prin hotărârile pretins a fi potrivnice, pronunțate într-o actiune în răspundere delictuală și într-o contestație la executare, s-a stabilit că taxele judiciare de timbru se calculează în funcție de valoarea pretențiilor deduse judecății, în limitele prevăzute de O.U.G. nr. 80/2013, fiind aplicate și dispozițiile art. 38 din acest act normativ.

Prin urmare, chestiunile dezlegate prin hotărârile pretins a fi potrivnice privind timbrajul nu au nicio legătură cu decizia a cărei revizuire se solicită.

Instanța supremă a respins recursul împotriva încheierii de reexaminare a modului de stabilire a taxei judiciare de timbru ca inadmisibil, fără a se analiza susținerile privind timbrarea căii de atac a apelului potrivit art. 23 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 80/2013, autoritatea de lucru judecat privind doar statuarea asupra excepției inadmisibilității căii extraordinare de atac.

Mai mult, Înalta Curte reține că atât existența obligației de a plăti taxa judiciară de timbru, cât și cuantumul acesteia, sunt stabilite de instanța de judecată în temeiul normelor legale și în funcție de obiectul cauzei, stadiul procesului și de particularitățile existente în fiecare litigiu dedus judecății.

Fiind o obligație legală în sarcina părții pe care instanța de judecată o stabilește în fiecare proces, statuarea asupra timbrajului prin hotărârile pretins a fi potrivnice nu se poate opune cu autoritate de lucru judecat într-un alt litigiu.

De asemenea, revizuentul a solicitat revizuirea deciziei civile întrucât se încalcă puterea de lucru judecat a considerentelor deciziei nr. 1272 din 07.07.2020, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2015, privind întrunirea condițiilor răspunderii delictuale a intimatelor-pârâte.

Dosarul nr. x/2015 a avut ca obiect solicitarea de plată a despăgubirilor pentru prejudiciul moral cauzat revizuentului și familiei sale prin întreruperea abuzivă a furnizării energiei electrice pentru locuința sa în perioada 12 februarie 2014 - 12 decembrie 2014, diferită de perioada pentru care a solicitat despăgubirile în dosarul nr. x/2019, supus revizuirii.

Chiar dacă, atât în dosarul nr. x/2019, cât și în dosarul nr. x/2015, revizuentul a solicitat obligarea societăților intimate la plata unor daune morale, despăgubirile privesc perioade diferite, prejudicii distincte și alte fapte ilicite. Așadar, obiectul cauzei fiind diferit, dezlegările date în hotărârea pretins potrivnică nu pot fi opuse în cel de-al doilea litigiu cu autoritate de lucru judecat, nici din perspectiva dispozițiilor art. 431 alin. (2) C. proc. civ.

Prin cererea de revizuire, prin care se invocă și ignorarea notelor de ședință și a concluziilor scrise, se tinde la obținerea unei rejudecări a cauzei, situație nepermisă având în vedere că revizuirea este o cale extraordinară de atac de retractare, prin care se solicită anularea hotărârii pentru motivele limitativ prevăzute la art. 509 alin. (1) C. proc. civ.

Instanța competentă să se pronunțe asupra revizuirii întemeiate pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu exercită un control judiciar efectiv asupra hotărârii definitive, inclusiv asupra chestiunilor litigioase au dobândit autoritate de lucru judecat, la rândul lor, întrucât ar fi deturnată într-o cale de atac de reformare, ceea ce legea nu permite.

Scopul reglementării acestui motiv de revizuire nu este cel al îndreptării hotărârilor greșite prin anularea acestora și pronunțarea altora, ci respectarea principiului autorității de lucru judecat, prin restabilirea situației determinate de nesocotirea acestuia. În acest sens, res judicata presupune că odată ce o hotărâre civilă a devenit definitivă, ea trebuie să devină obligatorie instantaneu și nu ar trebui să existe niciun risc de a fi anulată (cauza Brumărescu contra României).

De altfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în mod constant că revizuirea, cale extraordinară de atac, de retractare, nu se poate transforma într-un apel sau recurs deghizat prin care s-ar obține o rejudecare a cauzei, întrucât s-ar aduce atingere prezumției de validitate a hotărârilor judecătorești definitive, principiului securității raporturilor juridice și dreptului la un proces echitabil în sensul art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului (cauzele Eugenia și Doina Duca contra Moldovei și Mitrea contra României, Stanca Popescu contra României).

Având în vedere considerentele prezentate, Înalta Curte în temeiul art. 513 C. proc. civ. va respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 2202 din 20 octombrie 2021, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2019.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 2202 din 20 octombrie 2021, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2019.

Cu recurs în termen de 30 de zile de la comunicare.

Recursul se depune la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 1 februarie 2022.