ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1942/2021

Ședința publică din data de 30 septembrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 teza I C. proc. civ.., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins.".

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată în cadrul dosarului nr. x/2021 al Curții de Apel Craiova, secția a II-a civilă, la data de 7 aprilie 2021, petenta A. a formulat cerere de recuzare a judecătorilor B. și C., membrii completului de judecată C4A-comercial, învestit cu judecarea contestației în anulare, formulată de contestatoarea A. împotriva deciziei nr. 604/2020 din 3 decembrie 2020 pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2020, în contradictoriu cu intimații D. și Oficiul registrului comerțului de pe lângă Tribunalul Gorj, având ca obiect acțiune în anulare a hotărârii AGA.

În drept, a invocat ca temei legal dispozițiile art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ.

II. Hotărârea atacată

Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, prin încheierea nr. 32, din Camera de Consiliu de la 7 aprilie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2021, a respins cererea de recuzare formulată de petenta A., privind recuzarea completului C4A comercial, format din judecătorii B. și C., învestit cu soluționarea contestației în anulare, formulată de contestatoarea A. împotriva deciziei nr. 604/2020 din 3 decembrie 2020 pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2020, în contradictoriu cu intimații D. și Oficiul registrului comerțului de pe lângă Tribunalul Gorj, având ca obiect acțiune în anulare a hotărârii AGA.

III. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei încheieri, a declarat recurs, recurenta A., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei civile nr. 234/07.04.2021 și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel, cu cheltuieli de judecată. Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, la data de 29.04.2021, sub nr. x/2021.

În recursul său, întemeiat în drept pe prevederile pct. 5 și pct. 6 ale art. 488 alin. (1) C. proc. civ.., recurenta a relevat, foarte pe larg, starea în fapt a cauzei și a criticat încheierea recurată ca nelegală, sens în care, a invocat, în esență, următoarele motive de recurs:

Încheierea recurată cuprinde motive străine de natura pricinii, motiv de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ.., și față de prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.. .

Astfel, susține recurenta, observând încheierea recurată, se poate constata că întreaga motivare cuprinde, pe de o parte, chestiuni pur teoretice privind instituția recuzării, iar, pe de altă parte, motive care nu au absolut nicio legătură cu argumentele invocate în cadrul cererii de recuzare în susținerea incompatibilității celor doi judecători care formează completul C4A și, deși în prima parte a încheierii se preiau ad literam susținerile invocate prin cererea de recuzare, în considerentele prin care se analizează cererea, nu se face nicio referire la acele argumente, instanța dispunând respingerea recuzării prin raportare la motive străine față de cele invocate de ea.

Arată că, instanța reține că anterior judecătorii recuzați au soluționat alte cauze, în contextul în care motivul de incompatibilitate invocat prin cererea de recuzare viza faptul că același complet de judecat a pronunțat recent o hotărâre care a fost desființată de Î.C.C.J., ca efect al admiterii strămutării, confirmându-se, astfel, lipsa de imparțialitate invocată de recurentă, atât la nivelul întregii instanțe, cât și la nivelul acelui complet de judecată.

De asemenea, mai arată că, prin încheierea recurată se reține că "instanța nu poate aprecia împrejurarea avută în vedere la declarația de abținere că poate da naștere unor suspiciuni de lipsă de imparțialitate", în contextul în care, susține recurenta, nu doar că nu a invocat, dar nici măcar nu ar fi putut invoca vreo împrejurare pretins rezultată dintr-o eventuală declarație de abținere, de vreme ce, în cauză, nu s-a formulat nicio declarație de abținere de către vreunul dintre cei doi membri ai completului C4A.

Prin cel de-al doilea motiv de recurs invocat, recurenta A. susține că încheierea recurată este pronunțată cu încălcarea dispozițiilor prevăzute de art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ.., potrivit cărora, judecătorul este incompatibil "atunci când există alte elemente care nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparțialitatea sa" și, în dezvoltare, a arătat următoarele:

Raportat la împrejurările care au justificat formularea cererii de recuzare, încheierea din 07.04.2021, prin care s-a respins cererea de recuzare, este pronunțată cu încălcarea normelor de drept material prevăzute de art. 42 pct. 13 C. proc. civ.

Conținutul vag și ambiguu al motivării încheierii confirmă lipsa oricărei verificări din partea instanței a elementelor invocate în susținerea recuzării și a lipsei de imparțialitate a completului format din dna judecător B. și dna judecător C..

Recurenta apreciază că este nelegală concluzia instanței că magistrații nu sunt incompatibili să soluționeze cauza, nefiind incidente dispozițiile art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ.., în condițiile în care, lipsa de imparțialitate a completului C4A a fost confirmată de către I. C. civ..J. prin încheierea nr. 793/30.03.2021, pronunțată de I. C. civ..J., prin care s-a constatat desființarea de drept a hotărârii și a actelor de procedură îndeplinite în dosarul nr. x/2019, soluționat de același complet de judecată.

Recurenta susține că, în aceste condiții, este evident că percepția sa cu privire la completul format din jud. B. și jud. C. este în sensul că acest complet nu îndeplinește condițiile pentru a crea, măcar, aparența de imparțialitate, în același sens, invocând soluții prin care s-a dispus strămutarea unor dosare, soluționate, sau în curs de soluționare, prin care Înalta Curte a constatat cu titlu definitiv că bănuielile legitime cu privire la imparțialitatea judecătorilor sunt întemeiate.

Or, arată recurenta, instanța care a soluționat cererea de recuzare nu a analizat aceste elemente deosebit de relevante pentru aprecierea imparțialității, procedând nelegal la analiza legalității măsurilor dispuse de judecătorii recuzați, ceea ce încalcă, evident, art. 51 C. proc. civ.. și art. 42 pct. 13 C. proc. civ.., iar soluționarea cererii de recuzare fără analiza acestor elemente încalcă, evident, regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Dreptul de acces la o instanță este afectat în însăși esența sa atunci când reglementarea acestuia încetează să mai servească scopurilor de securitate juridice și bună administrare a justiției, și constituie un obstacol care împiedică justițiabilul să solicite soluționarea pe fond a litigiului de către instanța competentă (Zubac c. Croația, §98).

IV. Procedura de soluționare a recursului

Cu titlu prealabil, se reține că prezentul proces este guvernat de dispozițiile C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018, întrucât, acțiunea introductivă a fost înregistrată pe rolul instanței, la data de 14 februarie 2020.

În recurs, s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 490 alin. (2) C. proc. civ.., iar prin rezoluția din 16 iunie 2021, a completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului, s-a fixat termen pentru soluționarea recursului la data de 30 septembrie 2021, în ședință publică, cu citarea părților, în temeiul art. 490 alin. (2) din C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018.

V. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate și a temeiului de drept indicat, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Fundamentul instituțiilor prevăzute de dispozițiile art. 41 - 44 C. proc. civ., este acela al respectării dreptului la judecarea cauzei de către o instanță independentă și imparțială, care să analizeze obiectiv circumstanțele cauzei, fiind o cerință ridicată la nivel de principiu constituțional prin dispozițiile art. 124 alin. (2) din Constituție, care prevede că justiția este unică, imparțială și egală pentru toți.

De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 6 pct. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale, în mod echitabil, public și într-un termen rezonabil, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, care va hotărî asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil.

Prin încheierea nr. 32 din 7 aprilie 2021, recurată în cauză, Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă a respins cererea de recuzare formulată de petenta A., completul învestit cu soluționarea cererii de recuzare reținând, în esență, că în cauză petenta invocă motive care nu pot fi încadrate în dispozițiile art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ., iar faptul că anterior judecătorii au soluționat alte cauze, iar anumite probleme de drept, din punctul de vedere al petentei, ar fi similare cu cele ce trebuie analizate în prezenta cauză, a apreciat că nu poate constitui motiv de incompatibilitate care să se încadreze în dispozițiile legale invocate de petentă.

Într-un prim motiv de recurs, întemeiat pe pct. 6 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurenta susține nelegalitatea încheierii recurate, ca cuprinzând motive străine de natura pricinii, cele arătate supra, susținând aceasta, că nu au fost invocate prin cererea de recuzare, ci doar că ar fi afirmat că "în privința acestui complet există o lipsă de imparțialitate, deja confirmată de I. C. civ..J. pin admiterea strămutării".

Examinând conținutul cererii de recuzare în vederea exercitării controlului legalității încheierii recurate, Înalta Curte constată că recurenta- petentă însăși se află în eroare asupra conținutului propriei sale cereri; fără a relua expunerea motivelor acesteia, prezentate la pagina 2 din cerere, Înalta Curte observă că aceasta a dezvoltat argumente, așa cum corect a reținut și instanța de fond, privitor la cauzele în care judecătorii recuzați au soluționat alte cauze, inclusiv, probleme de drept similare cu cele din cauza de față, cu trimitere, într-adevăr, și la încheierea din 30.03.2021 pronunțată de I. C. civ..J., de admitere a unei cereri de strămutare.

Însă, faptul că un singur argument este extras de recurentă din contextul întregii motivări a cererii de recuzare, aceasta doar în scopul de a contrazice argumentele instanței care a soluționat recuzarea, nu este de natură, prin sine însuși, a atrage nelegalitatea încheierii astfel pronunțate pentru motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., neputându-se reține că încheierea recurată cuprinde motive străine de natura cauzei, cum nefondat susține recurenta.

Examinarea încheierii atacate conduce Înalta Curte spre concluzia că instanța a explicat raționamentul juridic pe care l-a adoptat, reținând că, prin faptul că anterior judecătorii au soluționat o altă cauză, iar anumite probleme de drept, din punct de vedere al petentei ar fi similare cu cele ce trebuie analizate în prezenta cauză, judecătorii recuzați nu au devenit incompatibili, în sensul art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ., să judece cauza pendinte.

Conform art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ., judecătorul este incompatibil de a judeca atunci când există alte elemente care nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparțialitatea sa.

În situația motivului de la art. 42 pct. 13, premisa constă în existența unor elemente care nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparțialitatea sa, elemente care exclud ipoteza unei soluționări corecte a cauzei.

Or, având în vedere obiectul acelor dosare, prin prisma cărora judecătorii recuzați au avut a se pronunța, în mod judicios s-a reținut prin încheierea atacată că nu este incident cazul de incompatibilitate prevăzut de art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ., de vreme ce motivele invocate de petentă nu pot fi înacadrate în dispozițiile art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ.

Nu se poate susține cu temei că judecătorul care s-a pronunțat asupra unei probleme de drept similare, în opinia recurentei, este incompatibil, în sensul art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ., a se pronunța într-o speță care se poartă între aceleași părți, în condițiile în care, normele care reglementează incompatibilitatea sunt de ordine publică, fiind de strictă interpretare și aplicare, neputând fi, deci, extinse prin analogie la alte situații.

Din textul art. 47 (1) C. proc. civ. se reține că ceea ce trebuie dovedit pentru includerea ipotezei în acest caz de incompatibilitate este, așa cum rezultă din interpretarea literală a textului de lege - existența unor elemente care ar putea naște îndoieli cu privire la imparțialitatea instanței. Cu alte cuvinte trebuie dovedită existența unor elemente obiective (fapte ale instanței) care pot naște într-o parte procesuală sentimentul că instanța nu ar judeca cu imparțialitate. Aceste elemente obiective ar trebui să aibă legătură directă sau indirectă cu pricina dedusă judecății.

Înalta Curte apreciază că elementele sugerate de recurentă, prin prisma soluțiilor de strămutare a unor cauze ale acesteia, nu reprezintă motive obiective și suficiente pentru a-i induce părții procesuale îndoieli cu privire la imparțialitatea instanței, constatând legal instanța de fond că nu sunt întrunite cerințele prevăzute de art. 42 pct. (13) din C. proc. civ., în mod just fiind respinsă cererea de recuzare formulată.

În concluzie, este greu de susținut că judecătorii au devenit imparțiali doar pentru că au pronunțat o soluție defavorabilă recurentei, coroborat cu atitudinea acesteia privind formularea unor cereri de recuzare repetate și a unor cereri de strămutare, chiar și admise.

Doar faptul că au fost strămutate anumite pricini, nu poate constitui în sine un motiv de incompatibilitate.

Așa fiind, este neîntemeiată critica recurentei potrivit căreia judecătorii recuzați se află în cazul de incompatibilitate prevăzut de art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ., încheierea recurată nefiind pronunțată nici cu încălcarea acestor dispoziții legale.

De asemenea, nu se poate reproșa instanței că nu s-ar fi pronunțat cu privire la toate aspectele invocate în cererea de recuzare, iar o atare analiză cu privire la soluțiile pronunțate asupra unor cereri de strămutare, nu-i poate fi imputată instanței, câtă vreme aceasta a fost învestită să verifice doar existența unei situații de incompatibilite în persoana judecătorului, iar nu în raport de împrejurarea admiterii strămutării, aceasta, inclusiv, din perspectiva garantării respectării art. 24 din Constituția României, art. 13 C. proc. civ.., ori, art. 6 CEDO.

Față de argumentele anterior expuse, se constată că soluția pronunțată de instanța învestită cu soluționarea cererii de recuzare, bazată pe analiza motivelor invocate în cerere, este una legală, fiind fundamentată pe o corectă aplicare și interpretare a normelor legale incidente în cauză, neputându-se reproșa acesteia încălcarea vreunei reguli de procedură care să atragă sancțiunea nulității hotărârii, iar criticile invocate de recurentă nu justifică măsura casării încheierii atacate, acestea fiind nefondate.

Pentru considerentele prezentate, constatând legalitatea încheierii recurate și că nu sunt îndeplinite dispozițiile art. 488 C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 53 alin. (3) C. proc. civ. pentru casarea hotărârii, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta A. împotriva încheierii nr. 32 din Camera de Consiliu de la 7 aprilie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 septembrie 2021.