ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1932/2021

Ședința publică din data de 30 septembrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 teza I C. proc. civ.., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins.".

I. Circumstanțele cauzei. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul înregistrată pe rolul Tribunalului Specializat Mureș, la data de 19 aprilie 2019, reclamanta A. S.A., prin administrator special B. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtele Hidroconstrucția S.A. și Hidroconstrucția S.A. - Sucursala Ardeal, obligarea acestora la plata sumei de 481.077,54 RON, reprezentând contravaloarea facturii fiscale nr. x din 26.04.2016, și a sumei de 212.683 RON, reprezentând penalități de întârziere de maxim 15% din valoarea contractului, potrivit prevederilor cap. XIII din contract, și a cheltuielilor de judecată ocazionate de judecarea prezentei cereri.

Prin sentința nr. 22 din 08 aprilie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2017, Tribunalul Specializat Mureș a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta Hidroconstrucția S.A. și Hidroconstrucția S.A. - Sucursala Ardeal, pârâtele fiind obligate să-i plătească reclamantei A. S.A. suma de 481.077,54 RON, cu titlu de preț al produselor înscrise în factura nr. x/27.04.2016 - 8 vane fluture și 6 compensatori P16 DN 800 și la plata dobânzii legale, care se calculează potrivit dispozițiilor O.G. nr. 13 din 24 august 2011, privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, de către executorul judecătoresc, potrivit dispozițiilor art. 628 C. proc. civ., până la data plății efective; a respins cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata sumei de 212.683 RON, cu titlu de penalități de întârziere calculate conform Cap . XII, art. 1 din contractul subantrepriză nr. x/24.06.2015, ca neîntemeiată. S-a luat act că nu se solicită cheltuieli de judecată de către reclamantă, și a respins cererea pârâtelor formulată prin întâmpinare de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 116/A din 15 iunie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2017, a respins, ca nefondate, apelul formulat de pârâta Hidroconstrucția S.A. prin Hidroconstrucția S.A. - Sucursala Ardeal, precum și apelul incident formulat de reclamanta A. S.A. (fostă C., în insolvență, împotriva sentinței nr. 22/8.04.02019, pronunțate de Tribunalul Specializat Mureș.

II. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs, în termen, pârâta HIDROCONSTRUCȚIA S.A. - prin Hidroconstrucția S.A. - SUCURSALA ARDEAL, solicitând admiterea recursului, și casarea deciziei recurate, cu trimiterea cauzei spre rejudecare, și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

Întemeindu-și calea de atac pe prevederile pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., după o prezentare detaliată a situației de fapt și a parcursului judiciar al cauzei, recurenta- pârâtă a susținut, în esență, că deși instanța de apel se raportează la O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, aceasta în pronunțarea hotărârii interpretează în mod eronat dispozițiile legale incidente, considerând factura în litigiu un contract de sine stătător, fără nici o legătură cu procedurile specifice achizițiilor publice.

Recurenta-pârâtă consideră că este nefondată aprecierea instanței potrivit căreia "apelanta- reclamantă nu a dovedit, că ar fi obținut o reducere de preț dacă ar fi achiziționat direct 8 vane fluture și a 6 compensatori de presiune", întrucât la dosarul cauzei este depusă oferta nr. 199/REV 13.07.2015 emisă către S.C. Hidroconstrucția S.A. de D. cu prețul materialelor, oferta fiind parte din oferta de achiziție publică.

Totodată, recurenta-pârâtă apreciază că prin considerarea facturii în litigiu drept un contract încheiat în formă simplificată, independent de contractul de subantrepriză, instanța a judecat fără a se raporta la prevederile art. 1.179 C. civ., care reglementează condițiile esențiale pentru validitatea contractului.

Recurenta-pârâtă consideră că instanța de apel se află în eroare atunci când califică factura nr. x/26.04.2016 drept contract, în afara jurisdicției contractului de subantrepriză nr. x/24.06.2015, nesocotind în acest mod principiul disponibilității părților în stabilirea clauzelor contractuale.

În opinia recurentei-pârâte este greșită susținerea instanței de apel potrivit căreia exced obiectului contractului de subantrepriză perfectat de părțile litigante aspectele legate de contractarea de către subcontractant a materialelor, utilajelor și oricăror lucrări de natură permanentă sau temporară, necesare pentru executarea și finalizarea lucrărilor.

Recurenta-pârâtă susține că S.C. Hidroconstrucția S.A. în calitate de subantreprenor, este parte integrantă a contractului principal, a cărui clauze îi sunt opozabile în totalitate, context în care soluția Curții de Apel este total eronată, încălcând prevederile art. 1.270 C. civ., potrivit căruia (1) contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante, (2) contractul se modifică sau încetează prin acordul părților ori din cauze autorizate de lege.

Recurenta-pârâtă apreciază ca fiind nelegală hotărârea recurată și cu privire la respingerea apărărilor formulate împotriva soluției instanței de fond prin care a fost obligată pârâta la plata dobânzii legale, iar susținerea curții potrivit căruia obligarea pârâtei la plata dobânzii legale, nu încalcă principiul disponibilității, atâta timp cât reclamanta prin cererea de chemare în judecată a solicitat despăgubiri rezultând din neexecutarea la scadență a obligației de plată, este netemeinic și nefundamentată legal.

Recurenta-pârâtă consideră că argumentul instanței de apel potrivit căruia "în contextul în care s-a reținut neincidența cap. XIII, art. 1 din contractul de subantrepriză ce prevăd penalități de întârziere, în mod judicios, dispoziția primei instanțe de obligare a pârâtei la plata dobânzii legale pentru neexecutarea obligației de plată a sumei de bani menționate, reprezintă o admitere în parte a petitului având ca obiect obligarea la despăgubiri pentru neexecutarea la termen a obligației de a da suma de bani în litigiu" nu este fundamentat legal, ba dimpotrivă, soluția contravine principiului disponibilității consacrat de art. 9 C. proc. civ., potrivit căruia la alin. (2) "obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților" .

Or, din perspectiva acestui text de lege, soluția instanței de apel este nelegală, având în vedere că prin cererea de chemare în judecată reclamanta a solicitat penalități de întârziere conform contractului de subantrepriză, fără a mai solicita în subsidiar obligarea la plata dobânzii legale penalizatoare.

Apărarea formulată

Intimata-reclamantă A. S.A. E., (fostă, C., S.A.) a formulat întâmpinare, prin care, fără a invoca excepții, a solicitat respingerea, ca neîntemeiat, a recursului și menținerea în totalitate a deciziei civile recurate.

III. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză

1 Argumente de fapt și de drept relevante

Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate și a temeiului de drept indicat, precum și din perspectiva obiectului și a normelor legale incidente, dar și a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei- reclamante, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

În prealabil, se reține că, în analiza recursului trebuie avute în vedere dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora recursul urmărește să supună instanței de recurs examinarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, nu și a aspectelor de fapt.

Din observarea cererii de recurs se constată că recurenta- pârâtă critică aprecierea instanței în sensul că în speță raportul juridic dintre părți este de natură contractuală, susținând că prin considerarea facturii în litigiu drept un contract încheiat în formă simplificată, independent de contractul de subantrepriză, instanța de apel a judecat fără a se raporta la prevederile art. 1179 C. civ., critici care se încadrează la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Criticile recurentei sunt nefondate.

Este adevărat că factura fiscală este un document justificativ, care stă la baza înregistrărilor în contabilitate furnizorului sau prestatorului și a cumpărătorului, respectiv beneficiarului, dar, totodată, este și un mijloc de probă cu privire la existența unui contract pentru care părțile nu au confecționat un alt înscris constatator.

Instanța de apel a avut în vedere această din urmă natură juridică ca fiind incidentă în speță, respectiv că factura emisă constată un contract între părți, conținând toate elementele necesare în acest sens.

Afirmațiile de ordin teoretic ale recurentei sunt, în esență, corecte, dar concluzia la care aceasta a ajuns este greșită.

Astfel, împrejurarea că factura nu este un act juridic nu duce la concluzia că nu poate constata un act juridic precum cel reținut în speță. Factura constituie un înscris în sensul art. 265 C. proc. civ., apt de a dovedi existența unui act juridic, contract pentru care legea nu prevede o formă ad validitatem.

Din această perspectivă, nu se poate reproșa instanței de apel nici că aceasta interpretează în mod eronat dispozițiile legale incidente considerând factura în litigiu un contract de sine stătător, fără nicio legătură cu procedurile specifice achizițiilor publice, deși se raportează la O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, critica recurentei-pârâte în acest sens fiind greșită.

În ce privește aprecierea acesteia din punct de vedere probator, aceasta se face exclusiv de către instanțele de fond, iar nu de către cea de recurs.

Totodată, Înalta Curte reține că, art. 1516 alin. (1) C. civ. prevede "creditorul are dreptul la îndeplinirea integrală, exactă și la timp a obligației".

Pentru angajarea răspunderii civile contractuale este necesar să fie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: existența unei fapte ilicite constând în nerespectarea unei obligații contractuale, existența unui prejudiciu, raportul de cauzalitate între faptă și prejudiciu și vinovăția celui care săvârșește fapta ilicită.

În plus, așa cum rezultă din art. 1548 C. civ., în materia răspunderii civile contractuale, în măsura în care creditorul face dovada existenței creanței, respectiv a obligației de plată, debitorul este prezumat în culpă prin simplul fapt al neexecutării obligației, atâta vreme cât nu dovedește executarea sau imposibilitatea de executare datorată cazului fortuit sau forței majore.

În speță, așa cum legal a reținut și instanța de apel, prin contractul de subantrepriză încheiat nu s-au stabilit condiții de formă privind contractele de vânzare- cumpărare prin care subantreprenorul își va achiziționa materialele necesare pentru executarea contractului de subantrepriză, și nici limitări privind cocontractanții de la care subantreprenorul va achiziționa materialele, devenind incident principiul libertății contractuale statuat la art. 1169 C. civ.

În fine, Înalta Curte va înlătura, ca nefondate, și criticile recurentei-pârâte în ce privește inexistența prejudiciului, ori referitoare la obligarea sa la plata dobânzii legale.

Potrivit contractului de subantrepriză încheiat, recurenta- pârâtă s-a obligat să procure materialele necesare efectuării lucrărilor de reabilitare, inclusiv, vanele și compensatorii, astfel că, recurentei-pârâte îi incumbă obligația de plată a acestor materiale, statuările instanței de apel fiind legale.

De asemenea, în mod judicios instanța de apel a reținut că nu a fost încălcat principiul disponibilității, atâta timp cât, prin cererea de chemare în judecată, s-a solicitat obligarea recurentei- pârâte la plata despăgubirilor rezultând din neexecutarea la scadență a obligației de plată a sumei de 481.077,54 RON, cu titlu de preț al produselor înscrise în factura nr. x/26.04.2016.

În contextul în care s-a reținut neincidența celor stipulate la Cap. XIII art. 1 din contractul de subantrepriză ce prevăd penalități de întârziere, corect a fost menținută dispoziția primei instanțe de obligare a recurentei- pârâte la plata dobânzii legale pentru neexecutarea obligației de plată a sumei de bani menționate, reprezentând o admitere în parte a petitului având ca obiect obligarea la despăgubiri pentru neexecutarea la termen a obligației de a da suma de bani în litigiu.

Pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte găsește a fi nefondate criticile formulate, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, și, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va dispune respingerea recursului declarat de recurenta- pârâtă Hidroconstrucția S.A.- prin Hidroconstrucția S.A. - Sucursala Ardeal, ca nefondat.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) și (2) și art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta- pârâtă HIDROCONSTRUCȚIA S.A. - prin Hidroconstrucția S.A. - SUCURSALA ARDEAL împotriva deciziei civile nr. 116/A din 15 iunie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 septembrie 2021.